HIPERBOREEA

Ţara hiperboreenilor este adesea pomenită în mitologia greacă. Nimeni nu ştie exact unde se află ea, dar se presupune că undeva în nordul extrem, fără doar şi poate, dincolo chiar de ţinutul dinspre care suflă Boreu, vântul de miazănoapte. Unii istorici consideră că pentru greci Hiperboreea era un fel de paradis îndepărtat, de sălaş al Preafericiţilor. Acolo era ţara viselor, a tuturor prunciilor şi a vârstelor de aur. Apollo trăise acolo în tinereţe, tot acolo se născuse Leto, mama lui şi acolo se întoarce el după fiecare ciclu astral de 19 ani. Se spune că un hiperboreean, pe nume Olen, ar fi întemeiat oracolul din Delfi, iar Pitagora trecea drept reîncarnarea unui hiperborean. Hiperboreanul era considerat a fi un fel de supraom, care trăieşte în fericire şi înţelepciune şi este înzestrat cu puteri magice.

Poporul fabulos al hiperboreenilor trăia, după cea mai mare parte a scriitorilor greci, într-un ţinut situat la nordul Eladei. Se pare că Hesiod îi menţionează pentru prima oară, apoi epigonii lui Homer. Cât despre Herodot, acesta consideră tot ceea ce se povesteşte despre Hiperboreeni este o născocire, justificând aceasta prin faptul că Sciţii, care locuiau la nord de Grecia nu vorbesc despre ei şi nu-i cunosc. În schimb, Herodot povesteşte ce spun oamenii din Delos privind Hiperboreenii. Mai târziu, ei sunt menţionaţi de Pausanias, Pindar, Hellenikos, apoi de Diodor din Sicilia, Pliniu cel Bătrân şi Clement din Alexandria.

Cât despre etimologia numelui lor, după Antici, Hiperboreenii ar fi cei care locuiesc dincolo de vântul din nord, Boreas, şi dincolo de munţii Fipes (Phipees), munţi fabuloşi din nordul Sciţiei, într-o ţară caldă. Etimologiile moderne nu par mai exacte. Dar legendele despre Hiperboreeni diferă la templul din Delfi şi la cel din Delos. La Delfi, se afirmă că faimosul oracol a fost fondat de hiperboreeni, care l-au asociat cu Apollo, şi că acesta călătorea în ţara hiperboreenilor într-un car tras de lebede albe. Nimeni nu poate găsi drumul care duce în ţara hiperboreenilor, unde nu se poate ajunge nici pe pământ, nici pe mare. Doar eroii şi cei pe care zeii îi îndrăgesc pot ajunge acolo. Hiperboreeni, se spune la Delfi, trăiesc o mie de ani, mereu tineri, fericiţi şi bucuroşi, căci nu există la ei boală, oboseală sau bătrâneţe. Toţi cântă şi dansează în onoarea lui Apollo, zeul luminii. În plus sunt vegetarieni, sunt oameni paşnici, drepţi şi prietenoşi. Se spune că ei i-au ajutat pe greci să respingă invazia Galilor în 279 î.e.n.

Totuşi la Delos se spuneau alte lucruri despre Hiperboreeni, care erau, după preoţii templului, fericiţi, mereu tineri, pioşi, drepţi, paşnici şi dotaţi cu puteri miraculoase. Ei trimiteau la templul din Delos daruri acoperite cu paie, prin vecinii lor sciţi. În acele timpuri antice, aceste daruri soseau la templu aduse de fecioare sfinte însoţite de cinci hiperboreeni. De altfel, două din aceste fecioare ar fi fost înmormântate la Delos. Un alt hiperboreean, Abasis, ar fi purtat o săgeată în jurul pământului fără sa mănânce nimic în acest timp.

Mitul hiperboreenilor e de aproape înrudit cu mitul vârstei de aur, a câmpiilor Elisee sau a Insulei Preafericiţilor. Anticii au căutat să localizeze ţara hiperboreenilor în numeroase regiuni mai mult sau mai puţin îndepărtate: insula Thule, o altă insulă situat ă aproape de India, în Irlanda, într-o insulă dincolo de Atlantic, într-o insulă aproape de Arabia, în Marea Mediterană, dincolo de Himalaya etc.

Dar dincolo de toate, poveştile despre Hiperboreeni nu sunt atât de fantastice şi imposibil de admis cum cred unii istorici. Într-adevăr, de ce nu ar fi posibil să fi existat la nord de Grecia grupuri de oameni religioşi care să semene prin multe trăsături cu aceşti fabuloşi oameni virtuoşi, înţelepţi, paşnici, vegetarieni şi celibatari? Şi asta cu atât mai mult cu cât asemenea oameni au existat într-adevăr, aşa cum vom arăta în continuare, ei fiind chiar strămoşii noştrii, dacii.

De altfel, Iliada atestă existenţa unor oameni foarte religioşi la nordul Dunării, în timpul războiului troian. În cântul 8, versurile 6-8 se spune: “Zeus contempla ţara tracilor, cavaleri pricepuţi: pământul Misienilor, experţi în lupta corp la corp, cea a Hippimolgilor, ţara Gallactofagilor, cea a Abioi-lor, cei mai drepţi dintre oameni”. Termenul “Hippimolges” înseamnă “cei care mulg iepele” şi “Galactophages” sunt “cei care se hrănesc cu lactate”. Toţi aceştia sunt traci, deşi Strabon afirmă că cele trei popoare menţionate anterior aparţin neamului Sciţilor. Aceasta este imposibil, pentru că Sciţii au venit în Europa în secolul 7 î.e.n, iar războiul troian a avut loc în sec 13 sau 12 î.e.n. Deci aceste trei popoare menţionate erau trace şi locuiau la nordul Dunării.

Sensul denumirii de Abioi este mai greu de explicat, selectăm câteva posibile variante: “cei fără familie, care trăiau fără femei” sau “nomazi, oameni săraci, fără arc”, sau “oameni liniştiţi, paşnici”, sau “cei care au viaţa lungă”. Textul lui Homer susţine ideea că aceşti Abioi erau cei mai drepţi dintre oameni şi numele lor indică faptul că sunt oameni religioşi din moment ce trăiau în celibat (ceea ce pentru lumea greacă era un act eroic). Abioi-i se hrăneau cu lapte, erau vegetarieni şi acest ascetism se datorează doctrinelor religioase (de fapt, tehnicilor spirituale) pe care tracii le practicau, după cum arată Posidonios, citat de Strabon.

Unii istorici afirmă că marele iniţiat dac Zalmoxis a fost contemporan cu Pitagora (şi chiar că ar fi fost discipolul lui, afirmaţie care, spune Vasile Lovinescu, trebuie atribuită incredibilei semeţii a grecilor. Vasile Pârvan consideră şi el această ipoteză ca fiind naivă şi citează diverşi istorici care menţionează faptul că de fapt Pitagora a fost un discipol spiritual al tracilor). Oricum ar sta lucrurile, este clar că spiritualitatea dacilor nu începe cu Zalmoxis şi nici vegetarianismul în cazul lor nu provine de la şcoala lui Pitagora, deoarece, repetăm, acesta a trăit în secolul 7 î.e.n.

Se presupune de altfel că ceea ce a adus nou Zalmoxis în practicile spirituale ale dacilor a fost folosirea camerelor subterane sau a grotelor pentru asceza spirituală, în scopul atingerii nemurii. Aceşti aceşti fermi trebuiau să trăiască izolaţi, departe de zgomotul satelor şi de locuitorii lor. Ei trebuiau să trăiască ascunşi, de altfel locuiau destul de mult în grote. Viaţa misterioasă a adepţilor lui Zalmoxis, care trăiau ascunşi în peşterile lor, nu se căsătoreau, erau vegetarieni şi refuzau bunurile lumeşti, poate cu siguranţă să fi fost sursa istorică a mitului hiperboreenilor, din moment ce discipolii lui Zalmoxis trăiau în munţi unde se aflau peşteri, în Carpaţi, la nordul Dunării şi al Greciei.

O vizune mai elaborată asupra mitului hiperporeenilor este prezentată de Vasile Lovinescu în lucrarea sa “Dacia hiperboreeană”, care ne prezintă o abordare iniţiatică a istoriei, asociată cu o geografie sacră a Planetei noastre. În această viziune, poporul iniţiat al hiperboreenilor migrează în diferitele cicluri istorice în zone geografice cu o semnificaţie sacră aparte. Şi, am completa noi, în aceste zone speciale se află în diferitele etape istorice proiecţia în planul fizic a Shambalei, centrul spiritual al panetei. Una din etapele acestei migraţii a hiperboreenilor a fost în Dacia, iar tradiţia spirituală dacică este “urmaşa” culturii lor. (Insula Şerpilor mai era numită şi Insula Albă sau Leuce, şi templul lui Apollo care a existat aici, ale cărui ruine există şi azi, ca şi toponimia din zonă atestă această conexiune). Muntele Omu, numit în popor “Osia lumii” sau “Buricul Pământului” este axul central al geografiei sacre a României.

Originea poporului arian

În tradiţia orientală se arată că originea poporului arian trebuie căutată în munţii Carpaţi, unde s-a aflat anterior zona de proiecţie a Shambalei, zonă care va redeveni centrul spiritual al planetei înaintea încheierii actualului ciclu planetar. O dovadă inedită a acestei origini este prezentată în lucrarea lui Nicolae Miulescu: “Dakşa, ţara Zeilor”, care din păcate este greoaie pentru cel care nu cunoaşte mitologia indiană şi epopeele istorice indiene. În esenţă, Miulescu dovedeşte cu argumente lingvistice faptul că principalele episoade ale acestor epopee/mituri s-au desfăşurat în Dacia, prin faptul că numele localităţilor şi a personajelor se regăsesc în multe nume de localităţi, munţi sau râuri păstrate până în prezent, iar acestea sunt şi grupate conform miturilor sau povestirii respective.

Desigur că unii pot fi sceptici în ceea ce priveşte aceste asemănări, dar uluitoarele “coincidenţe” îi vor pune pe gânduri. Ca yoghini, noi ştim că nu există coincidenţe şi întâmplări, toate evenimentele supunându-se unor legi foarte precise. Poate ar mai trebui menţionat că actualmente, limba care este considerată (de către lingvişti) a fi cea mai apropiată de română este catalana (vorbită în nordul Spaniei), şi nici măcar cu această limbă nu există atâtea corespondenţe de nume ca în acest caz.

AUTOR: Monica Dascălu

Hiperboreea… o legenda, un tinut fabulos, despre care vorbesc miturile Greciei antice. O civilizatie straveche care continua sa fascineze… un spatiu care, ca si Atlantida, este mutat dupa voie, fara sprijin mitologic sau istoric, in diferite locatii care mai de care mai nastrusnice. Respectivii domni ar face bine sa mai arunce ochii peste relatarile antichitatii pentru a vedea ce marturii exista despre aceasta tara. Majoritatea istoricilor moderni, dupa “cercetari laborioase”, sunt de acord ca Hiperboreea este plasata undeva in zona Polului Nord, sau oricum dincolo de paralela de 65° latitudine nordica. Tot ce se poate ….numai ca la Polul Nord nu este sol fertil si nici nu se fac doua recolte pe an, cum spuneau Hekateu si Diodor din Sicilia!

Plasarea Hiperboreei in Extremul Nord nu este decat o interpretare fortata a mitologiei grecesti si nu se bazeaza pe nici un fel de documente istorice! S-a incercat, de asemenea, “implantarea” Hiperboreei in Arhipelagul Britanic sau in Islanda urmand ramura celtica a europenilor care se presupune a fi descendenti ai hiperboreenilor. captivant dar neconform cu realitatea deoarece celtii au aparut cam tarziu pe firmamentul istoriei pentru ai cataloga popor neocolit “scoborator” din hiperboreeni!
Datorita multitudinii de teorii emise de-a lungul timpului cu referire la amplasamentul geografic al Hiperboreei si al hiperboreenilor ma simt indreptatit sa intreb: Prin aceasta stramutare a Hiperboreei, dupa opiniile unuia sau a altuia dintre cercetatori, nu se incearca de fapt a se ascunde regiunea geografica in care era plasat acest taram mitic, cu original? Nu se incearca manipularea mentala prin ignorarea izvoarelor antice si publicarea a cat mai multor teorii cu privire la ipotetica localizare geografica a Hiperboreii? si asta in pofida faptului ca autorii antici sunt unanim de acord asupra locului unde se afla aceasta Hiperboreea! Nu cumva se mizeaza pe faptul ca atunci cand da de o news de genul “Hiperboreea era la Polul Nord “, cititorul neavizat uita sa-i mai consulte pe cei care au vorbit de ea in cunostinta de cauza si citeste uimit noua teorie, unii chiar intrebandu-se “cum de nu m-am gandit la asta?”! Si iaca cum curiosul nostru, nu mai poate gasi adevarul prin hatisul de ipoteze care mai de care mai atragatoare si uneori chiar “probate” istoric.

Eu sunt ardelean ! Stiti cum sunt ardelenii? Stau stramb si judeca drept si pe indelete. Asa facand lucrurile, am ajuns la concluzia ca toate aceste teorii sunt falsuri grosolane, fondate doar pe imaginatie, cu suport material ioc! Am luat (tot pe indelete), marturiile antice la puricat si s-a ivit cu totul altceva si in alta parte….nu-i la Polul Nord ! V-am innebunit cu dovezile ? Vi le prezint si dumneavoastra ca sa va convingeti singuri!

Putina ordine prin …Hiperboreea!

Pe langa istoricii “profesionisti” ai Occidentului, care plaseaza Hiperboreea dupa bunul lor plac, mutand-o ba in Islanda, ba in Groenlanda, ba in Arhipelagul Britanic exista si unii autori mai “modesti” sa spunem, dar care marcati de bun simt, nu fabuleaza ci examina izvoarele istorice si isi formuleaza concluziile in conformitate cu acestea. Intre acestia mentionam o pleiada de autori precum Nicolae Densusianu, Vasile Lovinescu, Mioara Calusita Alecu si…Rene Guenon, din operele carora ne-am inspirat in prezentul analiza.
Nicolae Densusianu demonstreaza cu lux de amanunte unde se afla aceasta mult discutata Hiperboreea, in lucrarea sa de exceptie “Dacia Preistorica”, in care acorda un spatiu destul de larg hiperboreenilor. El demonstreaza cu probe in regula, ca Hiperboreea anticilor nu era alta decat Dacia, care era centrul cultului apolinic, aici aflandu-se insula cea sfanta a lui Apollo si a lui Ahile.
Vasile Lovinescu demonstreaza de asemenea cu “acte in regula ” ca Hiperboreea era Dacia in studiul sau “Dacia Hiperboreana”, incheiat in 1936 si publicat in foileton in revista franceza Etudes Traditionnelles. Studiul va aparea ca volum abia dupa razboi, mai intai in limba italiana, apoi in limba franceza si abia apoi in limba romana. Curios nu, ce scop avem noi pentru istoria nationala ?!. Sa nu uitam ca studiul lui Lovinescu va aparea in limba romana abia in 1994!
Mioara Calusita Alecu vine si ea cu date noi si stupefiante dar fondate istoric nu fabuland precum occidentalii. Ea ne demonstreaza ca celebra Tula, din hiperboreea, pamantul cel mai nordic cunoscut de greci, nu era alta decat actuala Tulcea, oras din Delta Dunarii.
Exista totusi si occidentali de bun simt.Unul dintre ei, Rene Guenon, in corespondenta lui cu Vasile Lovinescu, afirma, dupa ce studiaza materialul trimis de asta din urma, ca Dacia ar putea fi centrul traditiei hiperboreene “trebuie sa va spun (lui Lovinescu –n.n) ca ideea ca Dacia a fost una din etapele centrului traditiei hiperboreene, pentru o anumita epoca, nu mi se pare deloc neverosimila; dificultatea ar fi aceea de a preciza perioada la care s-ar putea raporta” inca o data in alt loc acelasi autor se pronunta textual “traditia dacica ar reprezenta in orice caz o continuare a traditiei hiperboreene sub o forma mult mai pura decat cea a celtilor” (sac!)

Marturii istorice despre Hiperboreea

Marturiile anticilor ne dau de inteles ca dacii erau hiperboreeni si locuiau in Hiperboreea.
Astfel Pindar, in Olimpicele sale, ne vorbeste despre Apollo care dupa ce a terminat de construit zidurile Troiei s-a intors in patria sa natala de la Istru, la hiperboreeni (VIII,47); or in toate traditiile antice, Istrul desemna Dunarea, ceea ce demonstreaza doua lucruri special de importante:
1) – Apollo – zeul luminii solare, era de obarsie traco – dacica ;
2) – fapt si mai important – traco-dacii de la Dunare au fost constructorii vestitei cetati Troia. (in acest sens pledeaza si descoperirile arheologice care atesta ca piesele ceramice descoprite in stratul Troia VII, sunt identice cu cultura dacica Cucuteni cu centrul de iradiere in Moldova).
Tot aici, trebuie sa il mentionam si pe Clement din Alexandria, care facand referire la marele preot dac Zamolxe, spunea ca este hiperboreu (Stromata,IX.213). Concluzia care se impune este ca si marele zeu Zamolxe, era tot hiperborean din nou adoratia de care avea parte ca zeu national, este o depozitie convingatoare ca locuitorii din nordul Dunarii erau hiperboreii, inca o data tara lor era Hiperboreea.
Stabon confirma localizarea geografica a Hiperboreenilor si a tarii lor, spunand ca primii care au descris geografic partile cunoscute ale lumii stravechi i-au plasat deasupra Pontului Euxin (Marea Neagra) si in nordul Istrului (Dunarea) (Geografia XI.62)
Alte scrieri antice ne spun ca hiperboreenii sunt tot una cu pelasgii care locuiau in nordul Traciei. “Hiperboreii sunt pelasgi, locuitori ai nordului Traciei” (Apolloniu Rhodiu).

De la Macrobius aflam ca nu doar Dunarea era un fluviu hiperborean ci si Donul asiatic ( Comentar la Somnul lui Scipio,II.7). Aceasta este o depozitie in plus ca habitatul pelasgo-dac nu se reducea doar la Dacia carpato-danubiano-pontica, ci se intindea pana in Asia, unde izvoarele antice ii plaseaza pe massageti in timpul antichitatii clasice.

De asemenea, Pliniu cel Batran ne spune ca poporul Arimphaeilor (arimi cum ii numea Nicolae Densusianu), locuitor langa Muntii Ripaei (Carpati), in Tracia, era de generatie hiperboreu (Istoria Naturala,VI.7).
Avem marturia lui Ovidiu, poetul roman exilat la Tomis (Constanta), ca este constrans sa-si petreaca viata in stanga Pontului Euxin sub Axis Boreus (Tristele, IV,41-42); din nou in alt loc acelasi Ovidiu, ne vorbeste despre Cardines Mundi sau axul boreal din tara getilor ( Tristele, II,19, 40, 45).
Martial, adresandu-se soldatului Marcellinus care pleca in expeditie in Dacia ii spune: “tu mergi acum sa iei pe umerii tai, cerul Hiperborean si stelele Polului getic” si tot Martial numeste triumful lui Domitian asupra getilor “Hiperboreus Triumphus” ( Epigrame, VIII,78).
Vergilius scria despre Orfeu care “singuratic, cutreiera gheturile hiperboreene… si campiile niciodata fara zapada din jurul muntilor Ripaei (Carpati)” (Georgicele, Iv,5,5 17).

Avand in vedere doar aceste marturii ale autorilor antici vedem ca localizarea geografica a Hiperboreei nu e la paralela de 69° latitudine nordica ci cea de 45°, latitudine nordica, la care se afla in antichitate Dacia si la care se afla actualmente tara noastra!

Hiperboreea lui Apollo era…Dacia

Dupa legendele antice, Hiperboreea era localizata dincolo de punctul de unde sufla vantul de nord, Boreas. Sa analizam un pic aceasta afirmatie mitica.
Zeii grecilor, nu traiau prea departe de tara acestora.. Ei salasluiau in Dacia, tara din care plecasera de fapt, aheii spre Elada ( actuala Grecie). Acolo, la nord de Istru, traisera titanii si tot acolo, vestitele amazoanele aveau o tara in care conduceau numai femeile. Tot de peste Istru sufla si vantul de nord- Boreas, care trecea peste Marea Neagra, strabatea stramtorile Bosfor si Dardanele, ajungand in Grecia!
“La nord de Tracia”, scrie Herodot, “ce fel de oameni locuiesc, nimeni nu poate sa stie; atat dar se pare ca dincolo de Istru exista pamant nelocuit si infinit” .
Toate aceasta ne arata ca limita orizontului geografic al grecilor antici, se intindea doar pana la Dunare (Istru)
De altfel si respectabilul istoric Arthur Weigall este de aceeasi opinie cand referindu-se la expeditia lui Alexandru Macedon la Dunare, spune: “Era aventura indrazneata, care ar fi putut prea bine pune capat carierei sale (a lui Alexandru Macedon –n.n) inca de la inceput … (expeditia –n.n) fusese intreprinsa in mare parte pentru a putea afirma ca el traversase marele fluviu care fusese ca o bariera pentru aventurile septentrionale ale lui Filip si formase linia admisa intre lumea cunoscuta a grecilor si nordul nestiut. Alexandru insusi, considera acest fapt ca fiind de mare importanta, caci pe tarmul marelui fluviu (Istru/ Danubius/Dunarea – n.n) el celebra un impresionant serviciu religios, oferind sacrificii lui Zeus, Herakles si divinitatii Dunarii”
Legendele cele sacre ale antichitatii clasice plasau patria lui Apollo in Hiperboreea(Aristotel chiar numindu-l Apollo-hiperboreu). Tot in Hiperboreea se nascuse si mama sa Latona/Leto/Letea, pe o insula vestita in toata antichitatea pentru cultul ei inchinat lui Apollo. Aceasta insula se numea Leuke (Alba) actuala Insula a Serpilor din dreptul varsarii Dunarii in Marea Neagra. Pe aceasta insula se afla cel mai mare si mai vestit templu a lui Apollo din toata antichitatea despre care vorbeste Hecateu Abderita.

Tot de hiperboreeni se leaga si istoria infiintarii templului apolinic de la Delos precum si a celui din Delphi
Ca centrul cultului apolinic se afla in Hiperboreea dacica, ne-o dovedeste si faptul ca cei mai cunoscuti profeti apolinici Olen si Abaris erau hiperboreeni. Olen a fost conducatorul hiperboreenilor care au fundat templul lui Apollo din Delphi precum si primul poet hieratic al Greciei, unde la dus apostolatul sau pentru credinta apolinica. El a compus mai multe imnuri sacre in onoarea lui Apollo, in care amintea si despre hiperboreenii care mergeau in pelerinaj la Delos insotind femeile pioase care erau inchinate templului de acolo. Tot lui i se atribuie si infiintarea hexametrului (ritm de vers)
Abaris, alt profet apolinic din partile Hiperboreei, a starnit o adevarata senzatie in randurile grecilor prin viata frugala si prin dreptatea-i caracteristica. Numai ca aceste doua caracteristici sunt aplicabile si anahoretilor geto-daci, acelor ktistai si capnobatai despre care vorbeste Strabon care duceau o viata de meditatie si apropiere de Zeu. In ceea ce priveste dreptatea, aceasta este trasatura de baza prin care Herodot ii desparte pe daci de ceilalti traci. El spune: “dacii sunt cei mai viteji si mai drepti dintre traci”. Acest Abaris, calatorind prin tinuturile Greciei in timpul apostolatului sau pentru intarirea credintei apolinice introdusa de Olen, arata tuturor o sageata de aur despre care zicea ca e simbolul lui Apollo. Este foarte captivant de stiut ca dacii vedeau sageata ca pe un simbol zamolxian, prin urmare Apollo si Zamolxe par a fi unul si acelasi zeu. In sprijinul acestei ipoteze, pledeaza si epitetul de “hiperboreu” atribuit atat lui Zamolxe – dupa cum aflam din scrierile lui Clement din Alexandria, cat si lui Apollo – dupa cum aflam din scrierile lui Aristotel.

Hiperboreea – polul spiritual al lumii

Polul getic, este o denumire asociata cu Hiperboreea in toate textele antice care se refera la acest subiect. El defineste de fapt ideea de Centru al Lumii, ca pol spiritual, asemanator Insulei Fericitilor din mitologia greaca, adica locul unde pamantul este in stare sa comunice cu cerul, de fapt un spatiu mitico geografic, cosmic si teluric in acelasi timp.
Sub acest aspect era perceputa Hiperboreea de catre grecii din epoca antichitatii clasice. De fapt, marturia lui Pindar ne lamureste in acest sens: “nimeni, nici pe pamant, nici pe mare, nu putea descoperi calea minunata care duce spre tinuturile hiperboreilor” (Piticele, X.29). Aceasta depozitie ne spune si altceva dar, ea marturiseste despre orizontul limitat al cunostintelor geografice elene; ceea ce se afla in nodul Dunarii era pentru ei inca la inceputul perioadei clasice un mister si tinea de geografia mitica nu de geografia reala.
Conform aceluiasi Pindar, hiperboreenii erau o semintie sfanta, scutita de maladii si batranete, care nu cunosteau razboiul (dar, il vor invata mai tarziu devenind unii dintre cei mai aprigi luptatori ai antichitatii).
Prin urmare, Pindar si nu numai el, ne descopera o Dacie/Hiperboreea, mistica in care oameni duceau un trai paradisiac de inceput de timp, de epoca de aur a omenirii
“Pe-un picior de plai
Pe-o gura de paradis…”
. Miorita noastra nu ne induce in gresala! Aceasta balada a geniului popular, fie ea antica, fie medievala, valorifica o traditie foarte veche confom careia Dacia/Hiperboreea era un tinut paradisiac, plaiul teluric devenind in ordinea lucrurilor sacre, gura de paradis.
As dori sa mai mentionez ca Medicii lui Zamolxe erau renumiti in toata lumea antica si mai priceputi decat grecii in tratarea diferitelor afectiuni cum ne spune Platon: “Vazand ca Harmide e de aceeasi opinie cu mine prinsei inima, imi regasii increderea in mine, putin cate putin, ma inflacarai si ii zisei: tot asa si cu descantecul cesta, Harmide: l-am invatat in oaste de la un doctor thrac, unul din ucenicii lui Zamolxe, despre care se spune ca au puterea sa te faca nemuritor. Acest trac spunea ca doctorii greci au mare dreptate sa faca observatia de care pomenii. Dar, adauga el, Zamolxe, regele nostru , care este zeu, spune ca precum nu se cade sa incercam a vindeca ochii fara sa ne ocupam de cap, ori capul fara trup, tot astfel nu se cade a incerca sa vindecam trupul fara sa vedem de suflet, si ca tocmai din pricina asta sunt multe maladii la care nu se pricep doctorii greci, fiindca nu cunosc intregul de care ar trebui sa se ingrijeasca. Caci daca cesta ar merge rau,, este peste putinta ca partea sa mearga bine” (Charmides)
La cesta adaugam si faptul ca cam toti marii invatati ai Greciei antice au fost initiati in Tracia cei mai cunoscuti fiind Aristotel si Pitagora!
Inchei afirmandu-mi credinta ca Dacia a fost intr-o vreme, pierduta pentru noi in negurile istoriei, centrul spiritual si cultural (civilizator) al lumii vechi. Daca am privi cu luare aminte trecutul, si astfel sa invatam din el, credinta mea este ca am putea redeveni ceea ce am fost candva. Numai ca asta se poate doar prin revenirea la valorile fundamentale ale neamului nostru, nu prin adoptarea docila a “normelor” europene sau americane care ne fura ochii in fiecare zi !

Autor: Zamolxe

Bibliografie:
1. Nicolae Densusianu, Dacia Preistorica, Ed Arhetip, Bucuresti, 202
2. Alexandru Dobos, Dacia contra Antichrist, ed. Obiectiv, Craiova, 2004
3. Eugen Delcea, Secretele Terrei.Istoria începe în Carpati, Ed Obiectiv, Craiova 2002
4. ***** Oriensis,Ed Aion, Oradea, 2006
5. Mioara Calusita Alecu, Întelepciune Strabuna, Ed Miracol, 2002

About these ads

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s