CORBII DE PIATRA

Un sat de piatra, o biserica sapata in stanca, cuiburi impietrite de corbi si pietre cazute din cer. La Corbi, in Arges, timpul insusi este de piatra, iar satenii traiesc simplu, cu o istorie fabuloasa in ograda

Biserica din stanca  

In luna lui Cuptor, Apa Doamnei mai mult se destrama decat serpuieste. De o parte si de alta a ei sunt dealuri cu pantecele pline de piatra. In stanga raului, intr-un perete urias galben-rosiatic, se afla, din vremuri fara nume, un salas de inchinaciune. O bisericuta sapata cu dalta, acum manastire de calugari. Curtea e povarnita si plina de flori. Cateva lespezi uriase de piatra, cioplite ici si colo de mana omului, cu cine stie ce menire, lucesc la soare. O scara de piatra in zig-zag urca pana la poala peretelui, strajuita de o balustrada de lemn si de straturi de trandafiri, gherghine si regina noptii.
In stanga e un vechi paraclis de lemn cu clopotnita, incins de un brau de petunii vinetii, iar in dreapta, cateva cruci bondoace, pitite in ierburi. La baza peretelui de gresie sunt tufe de trandafiri si un cires incarcat de rod. Stanca e inalta de 24 de metri. “Cat un bloc cu zece etaje”, imi spun. Din loc in loc e bortita de mai multe scorburi rotunjite, cuiburi de piatra pentru corbi. “Acolo au fost gresii mai compacte, un fel de trovanti, care s-au desprins din zid”, imi explica Valentina Cetean, de meserie geolog, care ma insoteste in aceasta calatorie. Pentru ea, lucrurile astea au alte semnificatii. Mie imi suna prozaic. Prefer sa cred ca niste corbi mitici au sapat cu ciocul in piatra, ca sa se cuibareasca deasupra locului sacru. Nu vad nici un corb de jur-imprejur. Unii spun ca, de fapt, “corbii din piatra” erau calugarii din vechime, numiti asa de sateni, din pricina vesmintelor negre.
Corbii de Piatra

Vedere dinspre fosta trapeza catre sat Corbii de Piatra

In curtea manastirii e agitatie. Cativa tineri frumosi, arsi de soare, roiesc in jurul a doua gropi. Sunt studenti la istorie, la Pitesti, si sunt in practica la primul santier arheologic deschis vreodata la Corbii de Piatra. Abia asteapta sa povesteasca vizitatorilor despre ispravile lor. Cum au gasit banuti din secolul al XVI-lea; cum au dat de urmele unui zid, chiar in fata intrarii in biserica; cum au presupus de fapt ca acolo trebuie sa fie “ceva”, pentru ca pe perete se vad urmele unui acoperis, care a fost sustinut pe stalpi. Si, de fapt, toata fatada aceea de piatra a avut un acoperis pe stalpi. Uite, santul acela in perete si locasurile stalpilor de sustinere… Vorbesc veseli, mandri, harnici. Vor sa sape si pe Plaiul de Mijloc, unde se crede ca a fost un castel al lui Voicu Corvin, tatal lui Ion Corvin, caci Corvinestii de aici se trag, din Corbi. Au sperat sa dea si de un strat mai vechi, din vremea dacilor, dar au ajuns la piatra, mai departe nu au cum sapa.
Corbii de Piatra

Biserica vazuta de departe  Corbii de Piatra

Biserica de sub piatra

In curtea manastirii e un mare jertfelnic dacic din piatra, cu scari sapate, cu un canal de scurgere si locasuri pentru mirodenii si cine mai stie ce. Locul asta e foarte vechi, chiar daca nu avem documente din vremurile acelea… Si povestesc, si povestesc… In sfarsit, un santier arheologic la Corbii de Piatra! In sfarsit, niste tineri pasionati! Parca vipia e mai putin salbatica si dinspre Muntii Iezerului vine un aer proaspat.
Peretele in care e sapata intrarea in biserica este alb si contrasteaza cu restul zidului. In biserica e racoare. Nu e nimeni. Slujbe se tin rar, mai mult vara. Zidul dinspre sud inca mai pastreaza pictura veche de secole. Cel dinspre nord e ros in forme ciudate, ici cercuri concentrice si spirale, serpuiri zapacite, care se intretaie si se impreuneaza. Ca si cum o ceata de viermi infometati au dat navala. Ciudat este ca viermuiala asta nebuna se opreste brusc, in mijlocul tavanului naosului. Acolo e trasa o linie maronie, iar dincolo de ea incepe pictura de pe peretele de miazazi, din care se mai disting inca vesminte si chipuri. “E din cauza umezelii”, imi explica un copilandru aparut de nicaieri, care pare sa fie ghidul manastirii.
Corbii de Piatra

Interiorul bisericii  Corbii de Piatra

Il cred. Dar ma gandesc ca e totusi bizar cum umezeala asta sapa in cercuri desavarsite si se opreste tocmai in mijloc. Baiatul imi arata un caiet cu coperti albastre, de plastic, in care sunt mai multe informatii despre manastire. Asa aflu cum in 1512, monahia Magdalina, cu nume de mir Musa, proprietara mosiei de la Corbi, a reinfiintat manastirea si a inchinat-o lui Neagoe Basarab. Cum aici a fost prima manastire de maici din Tara Romaneasca. Cum pictura e chiar mai veche, de prin veacul al XIV-lea, dar lacasul insusi este mult mai batran, caci cele doua altare de piatra trimit spre bisericile bizantine din secolul al X-lea, cu hram dublu, si chiar spre bisericile rupestre din Cappadocia… Documentele nu se pot intoarce prea mult in timp, dar de buna seama, aici a fost un loc sacru si in perioada precrestina, ca dovada altarul dacic din curtea manastirii. Spre sfarsitul caietului, dau de o fila cu fotografia unei pietre ciudate.

“La Scaune”

Daca privesti locul de aproape, nu intelegi. Esti ca in fata unui tablou urias, din care nu vezi decat detalii.
Corbii de Piatra

La Scaune  Corbii de Piatra

Ca sa poti cuprinde intregul cu privirea, trebuie sa te departezi. Cobor in drum, dar nu e de-ajuns. Trec podul pe partea cealalta a raului si urc pe o ulita colbuita, printre palcuri de salcami, aluni si salcii, pana sus, pe coama dealului. Peste tot sunt stanci pravalite, cu chipuri puternice si tacute: jilturi, capete de uriasi cu gavane adanci, bucati de oase, ciuperci, sute de figuri care isi schimba cautatura dupa cum se astern umbrele pe ele. Satenii le-au dat nume: La Ciupearca, Scaunele, Piatra Doamnei… Sus, intr-o poiana plina de cai, parca pietrele astea uriase par sa se fi strans laolalta intr-un suvoi gigantic, pe mijlocul plaiului. E o priveliste aiurita si grozava, din care nu pricep nimic: de unde au venit pietrele astea uriase, asa, pe varf de deal, si cum de s-au asezat ca o sira a spinarii pe mijlocul poienii? Insotitoarea mea priveste incantata spectacolul pietrelor si imi povesteste: “Aici a fost candva o catastrofa naturala teribila, care a pravalit muntii. Bolovanii acestia cu muchii drepte si forme neregulate au fost adusi de un torent gigantic, de-asta sunt insiruiti asa, ca o spinare”. Ajungem la cruce, in cel mai inalt punct. De acolo, malul stang al apei se vede limpede, impreuna cu stanca cea galbena, in care se afla bisericuta. Abia acum vad cum se imbina acest perete de piatra cu restul privelistii. Locul acela e de fapt varful unui pinten de deal, din care s-a desprins o felie pe verticala, dezgolindu-l. Peretele se intinde si dincolo de curtea manastirii, la vale, in ograda unei case. Pare un talaz urias, ridicat de furtuna dinspre rasarit si impietrit de nuiaua unei vrajitoare. Asa a ramas pana azi, cu creasta in cer si cu poala de piatra coborata in pamant, printre ierburi si flori.
Corbii de Piatra

Chiliile  Corbii de Piatra

Cararile duc de pe coama dealului in mai multe directii, uneori cate doua sau trei in paralel, apoi se intalnesc si se despart iar. Ma duc oarecum la intamplare, pana ajung intr-un loc de poveste: “La Scaune”. Pietrele slefuite de vanturi si ploi au luat forma unor pasari mari, cu ciocuri puternice si trupuri valurite, negre pe spinare si cu burtile galbene. “Avem si noi Babele noastre”, avea sa-mi spuna un satean mai tarziu. Drumul de intoarcere la manastire se preface repede intr-un parcurs initiatic printr-o gradina impietrita. Valentina le spune pietrelor pe nume, cum le-ai spune florilor. Le atinge, le simte, calca pe langa ele, intr-un anume fel. “Asta e sist, asta de aici e gnais, se vad in el granulele aliniate de cuart, uite si un trovant in straturi, parca e un ou gigantic…” Coborasul e foarte abrupt, ma tin de ierburi si bolovani, piciorul imi luneca, pasul mi se scufunda. Dar Valentina pare sa pluteasca printre pietre. Stie cum sa se poarte cu ele. Ce ciudat! Chiar trebuie sa stii sa te porti si sa vorbesti cu piatra, pentru ca ea sa-ti dea putere. Aici totul creste din piatra si se topeste in piatra.

Piatra scrisa
Corbii de Piatra

Piatra inscriptionata  Corbii de Piatra

“Piatra vulcanica”, spune textul semnat de Viorica Enachiuc, despre obiectul negru din fotografia pe care am descoperit-o in caietul de plastic. Piatra cu o inscriptie straveche si o multime de linii si figuri, ce par a sugera harti ale lumilor vechi. Auzisem de piatra asta, unii spuneau ca textul e in sanscrita, lucru greu de crezut, dar nu vazusem nici o fotografie. Fotografia din caiet e proasta. Piatra pare ovala, neagra, lucioasa, iar semnele incizate nu se disting cu claritate. La prima vedere, scrierea imi pare familiara, si prima imagine care imi vine in minte este aceea a unei stranii inscriptii de dincolo de timp, de pe un bolovan de la Cetatuia Negru Voda. Dar este doar o parere, semnele par sa cuprinda in ele o taina mare, cine stie cand au fost sapate si despre ce vorbesc… Valentina se uita nedumerita la fotografie, piatra pare slefuita, inciziile sunt adanci… dar piatra vulcanica? Ce sa caute aici asa ceva? E sigur adusa de undeva… “Inciziile care se vad in fotografie nu au aspect natural, in mod clar au implicat o prelucrare”, imi spune ea. Se vad si unele crapaturi care par naturale, dar cel mai neasteptat lucru este ca semnele par sa fi fost sapate in ceva mai moale decat piatra, intr-un metal maleabil. Nu prea arata a scriere pe piatra. Incurcata poveste! Nu ma mai surprinde ca nu se vorbeste despre aceasta ciudata inscriptie nicaieri, nu ma mir ca e un document inghitit de uitare. Dar unde este acum piatra? Cum putem da de urma ei? Caut o cale, pun intrebari, dau telefoane. Ma simt ca intr-un film cu cautatori de comori. Stiu ca aceasta piatra trebuie trezita din adormire, adusa la lumina si cercetata.
Fosta trapeza a manastirii este de fapt o adancitura lunga, daltuita la baza falezei de piatra, in care se afla o masa si o banca lunga de stejar, dintr-un singur lemn. Aici, la umbra, parintele staret Ignatie Gorunescu pune in ordine un teanc de acatiste. L-a preocupat mult soarta acelei pietre. Ne povesteste ca a fost descoperita in curtea manastirii, cand se sapa un mormant. Unii spun ca era un meteorit, dar lui i s-a parut prea fantastica ipoteza si a inlocuit “meteorit” cu “piatra vulcanica”, in textul din caiet. Piatra a tinut-o in pastrare fostul invatator din sat, Andreescu, care acum nu mai traieste. Parintele a dat de urma unuia din fiii invatatorului, care l-a amanat vreo jumatate de an, fara sa-i dea vreo informatie legata de piatra cea neagra. Dar trebuie sa stie mai multe profesorul de istorie din sat, Stelian Bebeselea, care l-a cunoscut pe invatator si care a primit in grija un misterios manuscris de la acesta. Pe profesor l-am sunat deja, este in drum spre Corbi si mai am timp suficient ca sa urc pe spinarea stancii celei mari, unde se zareste o cruce de piatra.
Corbii de Piatra

File din manuscrisul invatatorului Corbii de Piatra

Cararea se catara prin stanga bisericii, pe coasta stancii. De sus se vede satul si toata valea. Se zaresc si dealurile de dincolo de rau, presarate cu pietre, de unde mi-am inceput calatoria. Ierburi inalte, pana la brau, ma inghit in drumul meu pe plai. Pajistea e galbena si miroase dulceag a sanziene. Pietrele galbene imi par acum, de departe, ca niste paini crescute. Incerc sa-mi inchipui grozavia care i-a facut pe acei uriasi de piatra sa se franga si sa se risipeasca la vale. Daca ai da la o parte aceste pietre, ai vedea un peisaj argesan fermecator, dar obisnuit: dealuri blande, cu livezi si fanete, case instarite, cu lana pusa pe garduri la uscat, curti colorate de florile verii… Dar locul acesta are ceva aparte. Intr-o zi, muntii s-au cutremurat si si-au scuturat din poala bolovanii peste dealurile Corbilor, dandu-le infatisarea asta nebuneasca. Poate ca tot atunci s-a spintecat si gresia uriasa pe care stau acum, la poala careia a fost scobit locul de rugaciune. Cu cat te duci mai in urma, cu atat timpul devine mai absurd, iar cand un geolog imi vorbeste de sute de milioane de ani, ma intreb ce insemnatate are viata noastra marunta, raportata la atata amar de vremuri. Crucea de piatra, infipta in stanca, ii vegheaza pe corbeni de trei sute de ani. Aproape de ea flutura un urias drapel tricolor.

Lentila zeilor

Stam la masa de stejar, iar parintele staret ne vorbeste despre manastire. Nu-mi da voie sa-l fotografiez. Desi e o zi de vineri, trec multi turisti pe langa noi. Niste profesori, doi tineri, un grup de pensionari, apoi niste belgieni. Vorba domoala a parintelui se intrerupe cand zarim venind un barbat ce poarta un tricou rosu, pe care scrie “Coca-Cola”. Are barba si parul alb, netuns, cu sprancene dese si privire sfredelitoare. Pare un ins rebel, “poate un turist strain”, imi spun. “Iata-l pe dom profesor”, spune parintele si se retrage in biserica.
Cuvintele profesorului au o duritate in rostire, dar spre sfarsitul frazei se inmoaie intr-un soi de melancolie. Sub brat are un caiet mare, galbui, nu prea gros: manuscrisul. Invatatorul Andreescu era aprig, i se spunea “Leul”. Nu are amintiri placute despre el. Era preocupat de istoria locala, de legende, a vrut sa scrie o monografie si i-a lasat lui, profesorului, un manuscris. Invatatorul e cel care a lansat ipoteza ca la Corbi ar fi fost cetatea lui Dromichete, Helis. Si tot el vorbea de Gezidava, o cetate dacica misterioasa, aflata in apropiere. Insa nici arheologii, nici documentele istorice nu au confirmat aceste presupuneri. Multe pietre din zona poarta nume date de invatator. Asa se nasc legendele locale. In manuscris, “Leul” spune ca a gasit acea piatra neagra in zidul casei sale. Dar in sat circula alta varianta. Se povesteste ca piatra a fost gasita de un copil, prin anii 60, intr-un paraias, mai jos de Chilii, un loc cu gresii uriase, in care au fost sapate candva niste scobituri mari. Piatra avea un aspect coclit, oxidat, si langa ea era si un vas de pamant si o moneda raguzana. Copilul i-a dat piatra invatatorului, iar acum obiectul misterios trebuie sa fi ajuns la unul din cei trei fii ai sai. In acest moment al povestirii, Valentina
parca tresare. “Coclita? Cum vine asta? Pai era piatra sau metal?”.
Corbii de Piatra

Valentina si pietrele ei  Corbii de Piatra

“Era o piatra invelita in metal”, raspunde profesorul. Itele povestii sunt tot mai incalcite. Profesorul ne arata manuscrisul invatatorului, in care sunt cuprinse date istorice, legende si interpretari de tot felul. Filele galbene sunt pline de fotografii alb-negru , desene, fasii de hartie lipite sau adaugate. Ajung la capitolul cu piatra misterioasa. Cateva fotografii vechi, insotite de transcrieri facute cu cerneala si multe randuri batute la masina, cu ipoteze si interpretari. Semnele de pe piatra sunt mladiate, aproape ca intr-o scriere cursiva, nu aduc nici a semne grecesti, nici chirilice, nici latinesti, si nicidecum sanscrite. Par sa fie foarte vechi. Invatatorul sustine ca piatra era extrem de dura, era invelita in cupru si fier, avea cinci kilograme si jumatate si ca a reusit sa desprinda din ea o aschie, pentru a o trimite la Bucuresti, la analize. Rezultatele analizelor au aratat ca este vorba de un sambure de meteorit invelit in bronz si fier. Valentina se uita repede peste compozitia chimica din manuscris. “Hm. Nu pare o analiza serioasa. Nu da compusii, ci doar elementele pure. Lipseste nichelul, frecvent intr-un meteorit, iar fierul este intr-o proportie mult prea mica, doar 3,5%. Nu e consemnat nici numele laboratorului care a facut analiza. Tinand cont, insa, de greutatea obiectului, raportata la dimensiunile indicate in manuscris, pare a fi “ceva” mult mai greu decat o piatra obisnuita. Nu e exclus sa fie un meteorit. Meteoritii sunt foarte duri, altfel nu ar ajunge pe pamant, ci s-ar dezintegra in atmosfera. Contin metale in proportii mari. Este aproape imposibil sa scrijelesti un text pe un meteorit. De aceea e plauzibil sa fi fost cufundat in metal lichid, poate in mai multe randuri, si i s-a dat o pojghita metalica, in care s-au incizat semnele.” Dupa fotografiile din manuscris, se vede ca piesa nu este ovala, ci are forma unei lentile. Scrisul se afla pe cant, iar pe o fata si pe alta sunt linii si semne considerate, de cei care le-au vazut dupa descoperire, harti stravechi. “De ce s-ar fi ambitionat cineva sa inscriptioneze un meteorit?”, ma intreb nedumerita. Imi trece prin minte ca meteoritii erau considerati, in vechime, pietre sfinte, deoarece veneau din cer. La unele triburi de amerindieni stelele cazatoare erau considerate suflete ale samanilor care calatoresc dupa moarte. Iar in traditia noastra populara, se crede ca fiecare om are o stea, care cade la moartea lui. Asa incat, si meteoritul de la Corbi putea fi considerat o piatra sfanta, care fie a fost trimisa de un zeu, fie reprezenta sufletul cuiva. Un mesaj inscriptionat pe o astfel de piatra nepamanteana, care a calatorit printre stele, avea de buna seama o putere mult mai mare decat daca ar fi fost scris pe o piatra obisnuita. Scrisul se distinge greu, fotografiile sunt de proasta calitate. Doar daca se recupereaza piatra, se fac fotografii bune si desene dupa semne, ca sa se studieze serios, putem afla ceva despre acest mesaj. Il intreb pe profesor daca stie pe unde sunt copiii invatatorului. “Da… unul este director de spital in Bucuresti, unul e siderurgist pe la Hunedoara si al treilea, Dan Andreescu, a fost ministru…”
Profesorul Bebeselea ne insoteste dincolo de rau, la Chilii, unul din locurile preferate ale copilariei lui. Nu a mai fost acolo de zeci de ani si isi dorea de multa vreme sa mai faca un drum. “Ultimul”, spune cu un soi de resemnare. Urcam dealul prin curtile satenilor, apoi pieptis, printre radacini si urzici. Vegetatia salbatica se rareste dupa un timp si zarim doua cupole frumos lucrate, din aceeasi gresie galbuie.
Corbii de Piatra

Profesorul Bebeselea  Corbii de Piatra

Nu se stie cand au fost sapate aceste chilii. Se spune ca ar fi chiar mai vechi decat manastirea de peste apa. Aici s-ar fi adapostit primii calugari. La poala chiliilor, pamantul musteste de apa. “Cand eram copil, pe aici curgea un paraias. In sat se spune ca asta e locul in care a fost gasita piatra cea neagra”. Vorbele profesorului sunt tot mai moi cand imi vorbeste de anii copilariei. Coboram la vale, eu cu Valentina pe o parte a dealului, el pe alta. Ne intalnim pe ulita. “Cercul se inchide, imi spune el, cu un talc pe care nu-l pricep, si ne despartim.
Mama Uta impleteste un pulover albastru. Sta la umbra unei magazii, imbracata si ea in albastru, cu toiagul de lemn alaturi. Casuta ei este albastra. Florile din gradina, tot albastre. Curtea ei e vizitata mereu de turisti, care vin sa vada peretii colosali de gresie care ii ingradesc gospodaria si care fac parte, de fapt, din acelasi ansamblu rupestru cu manastirea. Si aici exista santuri si orificii artificiale, care au servit vreunui acoperis. Si curtea Mamei Uta e plina de bolovani cu fete ciudate. Dar turistii vin mai ales ca sa vada o minunatie: un siroi de apa ce se pravaleste printr-un jgheab de piatra de la o inaltime de 7-8 metri. O cascada. Asa traiesc corbenii: cu minunile si istoria in ograda. Valentina ramane in urma si sporovaieste cu mama Uta despre flori si gaini. Eu ma strecor spre fundul curtii, sa vad cascada fabuloasa. Paraiasul din dreapta cararii nu se zareste sub ierburi. Inaintez incet, in somnul uriasilor de piatra sfartecati si imprastiati printre ierburi. Glasul Valentinei se departeaza. Mama Uta are 81 de ani, viata e grea, i-au murit trei pui mari. I-a dat cu ulei si sare, dar tot au murit. “Le-ai dat galbenus de ou si ceapa verde, mamaie?”. “Le-am dat, mama, le-am dat, numa branza dulce n-am avut sa le dau”. Viata marunta se scurge incet, pe sub cupolele de piatra ale batranei. Pe ea n-o intereseaza istoria. E un lucru prea mare si prea indepartat. Doar clipa conteaza, pentru ca ea face veacul, iar veacul face istoria. Ajung sub boltele cascadei si nu aud sipotul apei. Acolo, in causul pietrei, din vremuri fara numar, se innoada apele stranse de pe dealuri si se prabusesc la poala stancii. Privesc in sus. Astazi piatra e uscata.


(Fotografiile autoarei) AUTOR: AURORA PETAN

About these ads

7 thoughts on “CORBII DE PIATRA

  1. Casa albastra din imagine este casa Mamei Uta, pe care am avut placerea sa o cunosc in vara anului 2011. Atunci cautam cu infrigurare corpul pietrificat al unui urias, continut in peretele de gresie din spatele casei. Din acest corp se mai pastreaza foarte bine piciorul stang si mana stanga, celelalte parti ale corpului s-au desprins si se afla, probabil, ingropate sub pamant la baza peretelui. Aceasta relicva rarisima este o dovada materiala a existentei uriasilor pe planeta Pamant, candava in trecut. Ce parere are Aurora Petan despre acest corp uman, urias, probabil de cinci metri? Aceasta relicva paleontologica este ignorata de catre oamenii de stiinta romani deoarece autoritatile romane ,si nu numai, resping teoria existentei uriasilor in trecut si astfel de dovezi sunt sechestrate de catre autoritati imediat dupa descoperirea lor. Poate ca Aurora Petan si-a pastrat curajul cu care a infruntat lingvistii si intoricii romani cu ocazia disputei legate de Tablitele de la Sinaia si va initia o dezbatere publica in legatura cu existenta uriasilor din trecut, bazata pe dovezile existente. Subsemnatul mai are si alte dovezi materiale legate de acest subiect si dezbaterea poate deveni foarte interesanta. Existenta acestui picior pietrificat a fost semnalata de mai multe ori in masmedia, dar nimeni nu face nici-un pas. De ce? Cred ca trebuie curaj. Astazi,nimeni nu mai poate fi ars pe rug daca sustine o teorie stiintifica , bazata pe dovezi materiale.
    Geo Vasile,

    • da, iti multumesc inca o data pentru aceste dezvaluiri despre care nu stiam. satul natal al tatalui meu este Pietrosani, la cativa km de corbi. este adevarat ca eu nu am mari legaturi cu comuna natala paterna dar nu am auzit nimic despre acest artefact. avand in vedere faptul ca cercetarile mele se leaga foarte mult si de aceste argumente v-as ramane recunoscatoare daca mi-ati trimite o fotografie a acestui picior sau a altor descoperiri de care nu trebuie sa se vorbeasca. oricum aveti dreptate, trebuie sa ai curaj sa vorbesti azi despre anumite subiecte numai ca pedepsele sant mai rele ca in trecut sau la fel de nedrepte si cutremuratoare. eu am multe articole scrise despre acest subiect: gigantii.iata unul din ele ( e in italiana pentru ca in italia stau)

      http://alienifranoi.wordpress.com/2012/01/03/i-giganti-sono-esistiti-da-vero-2/

  2. Iti multumesc, la randul meu, pentru faptul ca ai acordat atentie interventiei mele in legatura cu acest material. M-am adresat Aurorei Petan, pentru ca am inteles ca este autorul fotografiilor si ma asteptam sa gasesc si imaginea piciorului pietrificat din spatele casei. Trebuie sa precizez ca nu este vorba de un ARTEFACT, adica un obiect facut de mana omului, ci este o RELICVA PALEONTOLOGICA avand o vechime de cateva zeci de milioane de ani. In acest moment nu sunt in tara, dar ma voi intoarce in cateva zile si iti voi trimite fotografia, care se afla in arhiva mea. Pana atunci voi incerca sa gasesc pe Internet un site care a prezentat aceasta imagine si iti voi comunica adresa. Pentru a lamuri situatia, sunt necesare doar cateva analize specifice pentru a stabili natura organica a relicvei si vechimea ei prin metoda carbonului radioactiv.

    • da, am vazut. trebuie sa recunosc ca e spectaculos. voi cerceta amanuntit acest “amanunt” scapat de sub ochii specialistilor pentru ca corbii de piatra in realitate este una dintre cele mai spectaculoase constructii in piatra facute de acei daci care mai apoi au plecat in italia si au capatat numele de etrusci.inutil sa credem ca popii au facut chilii si alte povesti de adormit copii. popii si biserica au pus mana in toata lumea pe cele mai valoroase si unice constructii ale antichitatii din doua motive: 1 ca sa se piarda urma adevarului si 2 ca sa faca bani. inca o data multumesc foarte mult pentru acest pretios “amanunt” de care nu stiam. daca mai descopreiti ceva sau ati mai fotografiat ceva deosebit va rog sa ma informati. cu respect gabri

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s