IN CAUTAREA ISTORIEI PIERDUTE / PARTEA I

In cautarea istoriei pierdute

- 1999 -

Dr. Napoleon Savescu

Azi, 5 iulie 1999, cand plec din New York spre România, ma gandesc ce am sa fac acolo, cu ce prieteni trebuie sa ma intalnesc. Plec la drum cu domnul general Niculae Spiroiu, care este si consilierul principal al Dacia Revival International Society.

Noaptea de 5 spre 6 iulie o vom prinde in avion, si am aflat ca este, de fapt, si ziua de nastere a lui Nicu. Sper ca o sa pot sa-i fac o surpriza in avion, cu lumanari, tort si sampanie.

Cursa TAROM de luni este probabil cea mai populara, deoarece te duce direct New York-Bucuresti.

Ne suim in avionul care ne va duce acasa, in Dacia-Tara Zeilor, al carui echipaj il intampina cu prietenie si respect pe fostul ministru roman al apararii, generalul Spiroiu. Cinstea, corectitudinea, seriozitatea si, in special, probitatea profesionala dublata de o inteligenta aparte l-au facut si il fac sa fie o persoana iubita si respectata. Abia am urcat in avion si Nicu imi spune:

- Vezi ca eu nu prea pot dormi in timpul zborului, asa ca va trebui sa-mi suporti conversatia.

- Din punctul meu de vedere poti face ce vrei, cum aud zumzaitul motorului, cum si incep sa dorm.

Intre timp vorbesc cu stewardesele despre surpriza de la miezul noptii. Nicu este un foarte bun povestitor, asa ca timpul trece foarte repede. Somnul ne prinde pe amandoi si noroc cu stewardesa care ma scoala exact la miezul noptii sa ma intrebe ce sa faca.

- Adu sticla de sampanie si…

Nicu se scoala repede din somn si parca nu-i venea sa creada ca urarea “La multi ani, cu sanatate…” ii era dedicata tocmai lui, acum la miezul noptii.

In sfarsit, sosim la Otopeni unde, surpriza, un capitan de la politia de frontiera ne iese in intampinare si il saluta pe general. Cu el mai sunt inca 6 soldati, care ne incadreaza si, in felul acesta, traversam aeroportul. In sala de asteptare, primul pe care il zaresc este prietenul meu Rudy cu care, in urma cu 6 luni, strabatusem Pacificul intrand in Atlantic prin acel controversat canal Panama.

- Hei, Miky, ce este cu “garda” asta?

Dar, vazandu-l pe general, se intoarce brusc spre el si-l imbratiseaza.

- Bine ati venit!

Nicu descopera ca, in loc de o masina, este asteptat de… trei. Ne despartim stiind ca ne vom reintalni curand.

Sosesc langa mine Cristina si Dan. Dan Dima este nu numai avocat, dar si prietenul meu de o viata. Rudy, mai insistent, ma ia la el in masina, iar Dan cu Cristina ne urmeaza. In Bucuresti locuiesc pe Calea Victoriei, intr-un apartament avand in fata Biserica Alba.

Peste doua zile, fiul meu, Andy, se va casatori cu o colega de-a lui de la stomatologie, Cora, si inca nu sunt toate lucrurile puse la punct.

Pe 9 iulie sunt pe aeroportul Baneasa, unde-l astept pe prietenul meu Tudor Pantaru, in prezent judecator al Curtii Europene din Strasbourg. El a iesit de la vama putin “sifonat” de atitudinea anti-basarabeana a vasnicilor lucratori romani. In tot cazul, grupul nostru care va pleca spre Sona si Sarmi-seget-usa incepe sa prinda viata si contur. Dar mai intai trebuie sa mergem la nunta lui Andy si a Corei.

Pe Tudor nu l-am vazut de anul trecut, asa ca am inceput sa vorbim de prieteni comuni, politica si, in sfarsit, istorie. El va dormi la mine acasa.

- Ai si aer conditionat? ma intreaba el grijuliu, in caldura degajata de motorul masinii Cristinei si in canicula bucuresteana a lunii iulie.

- Ai de toate, il linisteste Cristina.

Azi, 10 iulie, au sosit de la Chisinau Andrei Vartic si colonelul Nicolae Mereuta cu fiul lui, Octavian. Acum stau de vorba cu ei aici, pe Calea Victoriei, pregatindu-ne sa-i mutam la Hotelul Ambasador. In micul meu apartament se fac planuri de calatorie, se discuta traseele ce trebuiesc urmate, transportul etc. Preistoria dacilor este subiectul nostru favorit, iar cel ce ma uimeste continuu prin cunostintele sale este Andrei Vartic. Si ca sa ma faca sa ma simt bine, Andrei ma intreaba:

- Miky, care este originea numelui tau de familie?

- Andrei, ce pot sa-ti spun… Savescu este format din Sav-escu. Ultima parte, -escu, o gasim adaugata la foarte multe nume romanesti de familie ca Ion-escu, Pop-escu, Georg-escu, Stan-escu s.a., avind dupa unii semnificatia unui titlu de noblete, iar dupa altii ar arata apartenenta unei persoane, adica eu, sora mea etc. apartinem lui Sava…

- Adica ce vrei sa spui despre noi, ceilalti, ale caror nume nu ni se termina in –escu? ma intreaba Tudor Pantiru foarte provocator. Noroc ca intervine in discutie impaciuitor Andrei.

- In traditia indo-europeana, sfarsitul saptamanii se chema sambata; ca i-au zis rusii “subota”, ca grecii i-au zis “sabato”, romanii i-au zis “sambata”, pana la urma totul se reducea consonantic la „S” si „B”. Grecii nu puteau sa-i spuna “V”, ei avand o singura consoana pentru „B” si “V”. In sensul asta, vechiul nume Sava este un vechi nume tracic, dacic de SABA (sambata, sfarsitul saptamanii, ziua de odihna, ziua de incheiere a ceva). In sensul acesta, tracii au avut un zeu caruia ii spuneau Sabazio si m-am gandit foarte mult la treaba asta, pentru ca eu am scris o carte despre SABAZIO, dar abia acum, fiind prieten cu …, cred eu ca am ajuns sa fiu prieten cu Napoleon Savescu, am inteles ca SABAZIO inseamna ziua zeului de la sfarsitul saptamanii, zeul care termina, sfarseste creatia, adica este o culminatie a creatiei. Cand am realizat asta, am inceput sa fac si eu ce face si Miky Savescu, adica sa caut pe harta Romaniei toponimii legate de numele zeului Sabazia. Si stii unde l-am gasit cel mai bine? Alaturi de Ceahlau, unde este un parau Sabaza si un sat Sabaza.

Mai sunt si oameni inteligenti pe lumea asta! exclama cu o fata jucausa Costel.
Asa ca, eu cred ca trimiterea noastra cu numele noastre de familii catre o radacina turcica sau maghiara ori slavona denota doar ignoranta… Suntem mult mai vechi decat toti acestia si una din marturii, din vechimi, este numele lui Miky Savescu, al familiei Savescu. In fond, asta inseamna Sav-escu, este numele zeului care incununeaza creatia de la sfarsitul saptamanii. Fiindca Sabazio inseamna vecina Saba in indo-europeana veche, ea s-a pastrat si in toate limbile indo-europene. Sabata inseamna sambata, sfarsitul saptamanii, fiindca duminica este prima zi a saptamanii viitoare.
Acuma, daca-l vad pe Tudor asa de gelos, sa va spun ceva si despre numele lui de familie.
Mai, Miky, fii serios si nu glumi cu mine! ma avertizeaza Tudor, in ochii caruia sclipeste curiozitatea amestecata cu nesiguranta.
Este un nume vedic, pre-dacic. Este format din Pan si Taru. Inceputul numelui, Pan, inseamna stapan. Vine de fapt de la Ban, nume la fel de vechi ca si poporul carpato-dunarean, daco-romanii de azi. Ban, nume care il gasim la noi cu inteles de stapan, dar si moneda de schimb, il mai gasim la fel pronuntat si cu acelasi dublu inteles doar la sanscritii-vedici. Numai la ei cuvantul ban are doua intelesuri, de stapan si de moneda de schimb, numai la vedici… El a fost preluat de toate popoarele noi sosite din jurul spatiului carpato-dunarean si din ban s-a transformat in han, in pan, dar si-a pastrat acel inteles de stapan, pierzindu-l, insa, pe cel de moneda de schimb, mai corect spus “troc”. Asa ca, pornind de la poporul nostru carpato-danubian, ban, han, pan migreaza ajungand azi chiar la Pantaru.
Si asta este tot ce poti sa-mi spui?
Cum mai, Tudorele, nu-ti este de ajuns?

Dar Andrei ii sare repede in ajutor.

In indo-europeana veche, cuvintele care aveau consoana “T” in interiorul numelui se legau de prelucrarea fierului. Deci Pan-Tar ar insemna un “Domn al fierului “…
Deci fierar! se mira, cu prefacatorie, Costel.
Costele, Andrei n-a spus fierar, ci ‘”Domn al fierului”. E clar, da! ii spune Tudor.

Andrei insa isi continua netulburat disertatia despre numele Pantaru, spre bucuria lui Tudor si necazul lui Costel.

…de unde, cu timpul, acest Pantar si-a modelat intelesul in scut de fier care apara soldatii. In concluzie, Pantaru este un foarte vechi nume indo-european, vedic, cum ii place mai mult lui Miky sa-l numeasca si pe care il gasim peste tot in limbile indo-europene, insemnand “prelucrarea fierului”.

Suntem in 11 iulie, am terminat cu nunta fiului meu si, in duminica aceasta, ii astept la mine acasa pe Andrei Vartic si pe colonelul Mereuta. Sunt cu Tudor Pantaru si cu Cristina, si am primit un telefon de la generalul Spiroiu care, de asemenea, soseste peste trei ore si jumatate. Dan Dima va fi in curand si el aici. Il sun acum pe senatorul Cornel Boiangiu, care este de asemenea unul dintre membrii echipei. In dimineata aceasta am primit mai multe telefoane, unul a fost de la inginerul Moldovan, din Sinca Veche, care ne-a anuntat ca a sosit si el acolo din New Jersey si ca ne asteapta sa venim. In felul acesta trebuie numai sa hotaram maine dimineata traseele si sa pornim spre Brasov si, de acolo, spre Fagaras si Sinca Veche. Vremea se mentine in continuare frumoasa, este caniculara, iar masinile noastre nu au toate aer conditionat …

Aici, pe Calea Victoriei, avem discutii aprinse despre ce se poate face in ziua urmatoare, cu ce sa plecam, fiecare are propuneri, situatia se schimba de la un minut la altul si, in plus, a aparut aici si parintele vicar Sandulescu cu sotia… Se discuta despre transport, cazare, mancare etc. Lucrurile se limpezesc numai cand domnul senator Cornel Boiangiu, care imi este bun prieten si tovaras in acest drum, vazand cat ne caznim cu masinile, ne-a sugerat sa gasim un mic autobuz, care sa transporte acest grup de 16-18 persoane, fara sa stam despartiti si fara sa ne intrerupem conversatiile. Toate lucrurile s-au aranjat numai dupa ce el a chemat la telefon Craiova. A gasit la o firma “olteneasca” un mic autobuz de 22 de locuri plus sofer, la un pret convenabil, in dolari. Autobuzul va fi in fata Hotelului Bucuresti, maine la ora 7 dimineata.

Se continua discutia despre numele meu, pe care Andrei Vartic il redescopera…

Deci acest fix, aceasta radacina indo-europeana Saba care inseamna sfarsit de saptamana, o recreatie dupa un act de creatie, are, in limba romana, un fundament extraordinar si modern. Este vorba de unul din importantele dansuri de origine romana despre care unii cred, in mod gresit, ca este de origine sarba. Aceasta Saba devine Sarba, din care vine dansul care se cheama sarba. Minunea este ca acest dans de la sfarsit de saptamana, de la sfarsit de Saba, se juca sambata si aceasta sarba devine sarbatoare. Si uite cum se leaga toate acestea si cum Savescu este un nume pelasg.

Suntem in dimineata zilei de 12 iulie 1999 si ne pregatim sa plecam spre Sona. In Bucuresti vremea este foarte frumoasa. Senatorul Cornel Boiangiu s-a tinut de cuvant, ne-a gasit un mic autobuz si acum ne pregatim sa plecam: eu cu prietena mea Cristina, Tudor, Andrei Vartic, colonelul Mereuta cu fiul sau Octavian, Dan Dima, Costel Enciu, Cornel Boiangiu cu sotia sa Mihaela si inca o prietena profesoara cu fiica acesteia. Sa nu il uit pe generalul Niculae Spiroiu, acesta nefiind sigur daca poate veni azi cu noi ori ne va ajunge din urma in zilele viitoare.

Cartea mea “Noi nu suntem urmasii Romei”, romanii fiind urmasii nostri, inca nu a aparut, editura mi-a amanat-o cu inca trei zile, asa ca plec fara ea. Deci Cristina va mai sta in Bucuresti inca o zi ca sa mi-o aduca in Fagaras.

Atunci, vom desface o sampanie si vom inaugura cartea “bomba” despre generatia dacica, dupa care Miki va fi urmarit, isi va face o multime de dusmani si va fi periculos sa mai umblam cu el! a concluzionat domnul judecator al Curtii din Strasbourg, Tudor Pantaru.

Andrei a ajuns si el la concluzia ca o sa fiu o persona non-grata.

Suntem in fata autobuzului inchirat, ne pregatim sa plecam, cand apare pe neasteptate si domnul general Niculae Spiroiu.

Buna dimineata!
Buna dimineata, Nicule! Nu-ti vad bagajele! Unde-ti sunt?
Miky, crede-ma ca nu pot veni acum, dar voi sosi maine seara, cu un tren Inter-City.
Atunci, o ei si pe Cristina cu tine?
Sigur ca o iau.

In sfarsit, parasim Hotelul Bucuresti, suntem in masina tot grupul, mai putin Cristina si generalul. Ne pregatim sa iesim din capitala. Soferul nostru, care a venit tocmai de la Craiova cu microbuzul, este indrumat de Dan, in care nu stiu cata incredere pot avea, cum sa iasa spre soseaua Bucuresti-Brasov. Anul acesta, spre deosebire de anul trecut, Dan si-a uitat butelia. Daca va mai aduceti aminte de anul trecut, cand sa plecam, Dan a zis: “Miki, hai sa-ti arat eu o scurtatura!”. Si inainte sa plec, zice: “Treci si pe la mine pe acasa!”, si repede a incarcat o butelie si m-am trezit ca ma cara spre Cheia pe undeva.

Andrei, tu acuma vorbesti de o pestera. Cum se numeste pestera?
Nu este o pestera, este o serie intreaga de pesteri la Butuceni, in judetul Orhei, in Basarabia. Aceste pesteri sunt asezate la un cot mare al Rautului, sapate in stanca. Si ce este curios la ele, este faptul ca inglobeaza in interiorul lor enciclopedii intregi sapate in piatra.
Cum adica enciclopedii sapate in stanca?
Da, cu pictograme, deci un alfabet aparut inaintea alfabetului fenician. Unele din ele, foarte putine, au fost publicate de niste baieti tineri acum 15 ani, intr-un anuar al Academiei, si au ramas asa, pur si simplu necercetate, nestudiate si nu s-a mai facut nici o incercare de a le mai studia. Ipoteza mea, ca unul care m-am ocupat si de cercetarea tablitelor de la Tartarie, este ca s-a folosit acela*i alfabet. Nu este un alfabet, dar este un sistem de comunicare bazat pe pictograme, asa cum este si vechiul alfabet sumerian care are paralele cu tablitele de la Tartarie.
Numai ca cel sumerian este cu 1000 de ani mai nou ca cel de la Tartaria, il completez eu.
Mi-ai spus ca sunt in Basarabia, dar pe langa ce oras?
Ele sunt la Butuceni, in judetul Orhei, langa vestitele tuneluri de sub pamant.
Langa Orheiul Vechi ai spus? Am fost pe acolo acum 3 ani si, in afara unei manastiri sapata in piatra, nu am vazut nimic altceva.
Trebuie sa stii unde sa te duci…

Continuam discutiile noastre despre istorie, arheologie, preistorie.

- Voi ati fost intr-una din pesterele de care vorbesc eu, dar care a fost transformata intr-o manastire.

- Foarte ciudat, Miky, cum de ai ajuns tu pe acolo?

- Am fost cu Tudor pe acolo din motive sentimentale si de familie.

- Pesterea-manastire a fost restaurata si, daca tii tu minte, ea este sapata in stanca. Dar si acum s-au mai pastrat unii peretii cu pictogramele, dar nu se vad, caci trebuie sa stii unde si cum sa le cauti.

Au pus acolo un calugar pro-rus, fara nici un sentiment national romanesc. Eu am fost cu Tudor acolo, am vorbit cu el si chiar am simtit mila pentru acel calugar roman-moldovean pro-rus. I-am dat si niste bani, asa in sila, pentru ca era un om care, din punct de vedere intelectual, romanesc, nici nu merita nici o atentie.
Corect, Tudore?
Asta-i corect!

Faptul ca pe drum, in masina, suntem impreuna, ca putem discuta, argumenta si glumi ne face sa ne simtim bine.

Maine dimineata, 13 iulie, vine generalul. Unde il vom duce? intreaba Cornel, senatorul.
Il luam intr-o masina si ne deplasam cu el pana la Orastie, Orastioara de sus si Sarmi-seget-usa.
El vrea sa vada piramidele de la Sona, guruietii.
Si cum facem cu inginerul Moldovan, care ne asteapta sa ne arate Templul de la Sinca Veche? Ne asteapta cu un berbec la protap…
Tu ai vorbit cu el despre asta?
Da!
Merg peste tot, a zis dansul.
Piramidele de la Sona au fost declarate de neinteres arheologic si probabil ca au dreptate 99,99%. Parerea mea si a lui Andrei si a altora care gandesc ca noi este ca piramidele de la Sona, asa cum am spus si inainte, pot fi niste morminte, niste kruganuri sau niste marcari sau, de ce nu, poate un mesaj, sunt noua la numar.
Cifra noua a insemnat mult in antichitate. Cifra 9 si combinatiile 999 si 666.
Prietenul meu Tudor a descoperit acum orasul Caracal, si nu atat prin nume, cat prin renume. Dar problema lui Tudor este cum pronunta el Cara-cal, cu accent pe “cal”. Si senatorul Cornel Boiangiu incearca sa-i spuna lucruri foarte “interesante” despre acelasi oras.
Ia spune, Cornele, unde se gaseste puscaria in orasul Caracal?
Puscaria se gaseste pe strada Libertatii si cimitirul este pe strada Reinvierii.
Asta nu este caracteristic pentru Caracal si nu trebuie sa-i maniem pe locuitorii acestuia, pentru simtul umorului…

Dar Tudor continua sa aiba probleme cu pronuntarea numelui orasului, continuand sa-i spuna Cara-cal. Andrei ii sare repede in ajutor.

In mai multe denumiri sau toponime romanesti, accentul in cuvintele unde este acest sufix “cara” se pune pe ultima silaba: Cara-ion, Cara-i-man, Cara-cal deci. Asta ar fi o ipoteza a unor oameni care vin din Basarabia si se uita la niste reguli de gramatica, nu la ceva care tine de domeniul bancului, de anecdotica, caci noi spunem aici niste lucruri care s-ar putea sa-i supere pe niste oameni din Caracal.
“Cara”, el spune ca este o notiune foarte veche, indo-europeana, aratand totodata si vechimea locurilor ce poarta aceste nume.
Avem si un Cara-orman, care este localizat in Delta Dunarii, spun eu, si pe care l-am vizitat prin anul 1979. Localnicii povesteau ca, in urma cu sute de ani, traiau pe acolo cei mai multi pirati la Dunare-Marea Neagra. Acolo era un far pe care ei il stingeau noaptea si puneau felinare aprinse pe coarnele unor boi de langa stanci. De departe, vasele care vedeau luminile ce se aprindeau si se stingeau, din cauza ca animalele isi aplecau capul ca sa pasca, veneau in stanci, esuau si localnicii din Caraoman le jefuiau.
Iata ca tocmai ceea ce s-a discutat pana acum coincide cu ceea ce voiam si eu sa va spun, adauga Andrei.
Aceasta veche radacina indo-europeana Cara, care si-a pastrat cel mai bine functia ei lingvistica in limbile slavone (ele sunt tot limbi indo-europene), inseamna pedeapsa. Deci Cara-i-man inseamna “omul care pedepseste”. Aceasta confirma ceea ce spuneti voi despre locul acela din Delta Dunarii.
Cara-i-man; Man in sanscrita-vedica inseamna om, chiar un om-zeu, o zeitate. Caraiman – o zeitate care pedepseste. Intrucat radacina “car” este foarte veche pe teritoriul romanesc…
Dar Caracal ce pedepsea? se mira, cu nevinovatie, Dan, declansind un ras sanatos din partea lui Cornel si Costel.
Ce, nu ar putea sa fie un zeu-cal care pedepseste?
S-ar putea, mai ales daca tinem cont de faptul ca acel “Cavaler Danubian” sau “Cavalerul Ratacitor”, ori cum vrei tu sa spui, era tot timpul pe cal avand langa el un caine, iar alteori pe umar un corb, “Corbul Pelasgic”.
Dupa unii, “Cavalerul trac” este infatisarea lui Ghebeleizes.
Da, Ghebeleizes.
Sau Derjeu, care era un zeu al getilor…
Eu cred mai mult ca, privitor la “Cavalerul Trac”, este o degenerare a zeitatii celei mai supreme a dacilor…
Adica a lui Zalmoxe?
Da, intrucat despre Ghebeleizes s-a discutat ca despre un zeu al cerului, iar despre Zalmoxe ca despre un zeu al subpamantului, deci o polaritate a celui dintai. Deci despre aceasta polaritate a lui Zamolxe s-a discutat mult, dar nu este nici un reper antic, sunt interpretari moderne si noi nu putem sa le intelegem. Putem sa discutam la nesfarsit si nu vom ajunge nicaieri. Parerea mea este ca, despre Gebeleizes, trebuie sa vorbim foarte, foarte atent atat timp cat nu avem repere antice clare.
Despre Zalmolxe ca ar fi un zeu sub-pamantean… Ideea asta ar fi pornit de la interpretarea eronata a termenului. Se stie de la Herodot, cu 500 de ani inaintea erei noastre, ca dacii, atunci cand erau suparati pe zeul lor, trageau cu sageata in sus; ei nu trageau cu sageata ca sa-l imbuneze sau sa discute cu Zalmoxe, ei nu trageau in pamant, ci trageau in sus, in cer. Zalmoxe era un zeu care locuia in cer, care traia in nori, sus, nu jos, sub pamant. Si asta spune Herodot, iar eu ma cert cu oricine, dar nu cu Herodot.
Tudor are si el o intrebare. Te rog frumos, Tudore, spune.
Englezii au luat cuvantul “man” tot din sanscrita? Dar nemtii?
Man este plecat din sanscrita-vedica, de la “Legile lui Manu”.
Ai auzit de legile lui Manu?
Sincer, o groaza de lucruri le aud acum pentru prima data….Eu sunt doar avocat, ca si Dan.
Tocmai din cauza asta trebuie sa stii despre el.
Manu este primul mare zeu-om care a dat oamenilor legile, dupa care sa traiasca.

Suntem in aceeasi zi, am ajuns deja la Brasov (nume provenit de la marele raman Brasiva, care s-a asezat in Tara lui Brasiva, Brasiva-Varta, vatra lui Brasiva ), la o statie de benzina care nu stiu cum se numeste. Aici ne vom intalni cu alti reprezentanti ai Partidului National Liberal, care ne vor arata pe unde sa mergem. Asa l-am intalnit pe doctorul Ciobanu. Cu doctorul Ciobanu ajungem pe strada Cris din Brasov, unde mergem sa-i vedem cabinetul medical. El este de specialitate ortoped, iar sotia lui, obstetrician-ginecolog.

Parasim cabinetul medical de obstetrica-ortopedie-ginecologie si ne continuam drumul dupa o masina de Brasov, cu numarul BV-08-CIA. Parca ar fi CIA…american. Il urmam pe doctorul ortoped care vrea sa ne cazeze intr-unul din apartamentele pe care la are. Eu si Andrei am vrea sa locuim undeva in orasul Victoria, sa stam cat mai aproape de Sona, de Sinca-Veche, dar nu suntem dictatori, trebuie sa ne supunem majoritatii… Acum a inceput sa picure usor si este deja ora patru dupa-amiaza.

In drum ne oprim si in orasul Fagaras, unde Dan isi pierde banii pe jos, recuperandu-i la remarca plina de prietenie a lui Costel:

Bai, gugumanule, ai prea multi bani?

Costel cauta disperat un WC , varsta isi spune cuvantul…

Nici anul asta nu ti-ai aranjat problema cu prostata, draga Costele?
Dane, asteapta sa ajungi si tu la 60 de ani si o sa vezi cum este sa ai o prostata.
Asa este cand ai un prieten doctor la New York, spune Tudor. Cat despre medicamente, cred ca nu ai nici o problema…

Tudor ma acuza pe mine ca sunt nepasator la problemele medicale ale prietenului meu Costel, dar ce nu stie Tudor este ca acesta se bucura, fara rezultate fantastice, de cele mai noi medicamente de prostata, pe care le-am putut gasi la New York.

Acum vedem apartamentul din Fagaras al doctorului Ciobanu, care este foarte mare, avand trei dormitoare, dar nu este exact ce-i trebuie grupului nostru. Asa ca o sa ne indreptam spre orasul Victoria iarasi in microbuzul nostru de 22 de persoane, cu inca trei masini: una in spate, de la Parlament, una la mijloc, din Moldova, si una in fata, de Brasov…CIA.

In drumul spre Victoria, trecem prin satul Voila. Dupa ploaie, totul straluceste, soarele este mai frumos ca oricand, strazile stralucesc si ele de curatenie, iar aerul curat, cu miros de iarba umeda si pamant ud, te imbie sa-l respiri.

Andrei ne spune ceva despre numele Voila, dar, trecand peste paraul Voila, vedem dintr-o data cum toponimia este dublata de hidronimie, aratand vechimea locurilor. Pe dreapta curge Oltul, marele altar al vedicilor. In sfarsit, intram in Sambata de Jos.

Trecem si peste paraul Sambata, dovedind din nou ceea ce am spus inainte, vechimea dacica a localitatilor strabatute. Avem pe stanga si pe dreapta numai holde de grau culcate de ploaia care Ie-a batut. Vedem, pe stanga, Muntii Fagarasului ascunsi in nori, iar pe dreapta, Oltul curge incet, palpaind, altar al zeilor, al vedicilor strabuni.

Ne continuam drumul cu speranta ca, in sfarsit, ne vom gasi un loc unde sa ne intindem oasele. Este 5 si 32 de minute dupa-amiaza si inca nu stim unde vom dormi. Tudor, cu o mina foarte seriosa, isi clatina capul gandindu-se: “Ce caut eu, domnule, cu astia, iar m-au pacalit si ma cara dupa ei?!”. Costel zambeste, miscandu-si repede, in sus si in jos, mustata, urmarindu-l parca pe Tudor in gandurile acestuia.

Pe drum am cumparat, de la o statie de benzina, niste ciocolata elvetiana “Toblerone”. Tudor nici nu a vrut sa se uite la ea. Dupa ce eu am mancat una intreaga, ma intreaba daca m-am uitat la termenul de expirare. S-a uitat insa Andrei si a vazut data.

Ce crezi?! exclama acesta. Era scrisa in limba chineza… Mult noroc si sanatate!

Intram intr-un satuc, Oltet, unde casele sunt si ele mici si frumoaste, linistite, iar strazile sunt curate chiar daca nu sunt asfaltate. Trecem peste un mic parau, Vistea, si in zare vedem o biserica si un alt sat, al carui nume este Vistea de Jos. “Probabil este un sat care a dat de veste”, spune Andrei.

Depasim masini, carute, biciclisti si tractoare cu multa atentie. Trecem pe langa o scoala generala, o biserica si ne gandim: “Cine stie ce au facut si ei dacii prin aceste locuri, acum 2000 de ani!” Intre timp, iesim din Vistea de Jos. Dan, ca orice avocat serios, rasuceste cutia de ciocolata pe toate partile si descopera ca termenul de garantie este scris si in limba romana si ca acesta ar fi ianuarie 2000. Dar Andrei nu-l crede, spunand ca au fost adaugate, contrafacute. Tudor il sustine pe Andrei, spunandu-mi ca trebuie sa fiu foarte atent la ce mananc, in special cand produsul este de import. Trecem un parau numit Corbul Vistei. Acest cuvant trebuie sa ne trezeasca multe in memorie: Corbul, Corbul Pelasgic, Corbul Sfant. Langa paraul Corbul Vistei gasim si o comuna ori un sat asezat pe stanga, numit Corbii. Trecem si peste Corbul Ucii (ciudata denumire, Corbul Ucii, nu?) si dupa aceea avem si comuna Ucea. Cuvintele astea vechi, sanscrite, nu par sa fi interesat pe nimeni si-mi este greu sa cred ca poate exista o asa nepasare pentru trecutul nostru. “Am intrat in Ucea de Jos”, ne atentioneaza foarte frumos Andrei. Tot el comenteaza ca, de fapt, majoritatea dacilor traiau in jurul acestor locuri, iar Traian, care a urcat pe Olt, a venit in zona asta, dar, dupa ce a cucerit ce a cucerit, si-a dat seama ca a ajuns intr-o zona in care nu se gasea aurul pe care-l cauta…Asa ca a urmat un al doilea razboi, de data asta la Sarmi-seget-usa.

Am luat-o pe un drum la stanga si, sincer, nu stiu exact incotro am luat-o…dar mergem spre orasul Victoria, cel putin asa ne spune soferul Marius. Acum intram in comuna Ucea de Jos. Andrei vrea sa ne spuna ceva despre confuzia asta:

Intr-una din sursele antice se sustine ca Traian a avut probleme cu dacii in jurul unei localitati Brzava… Si cand s-a facut toata cercetarea, istoricii au zis ca e vorba de comuna Brzava, care este spre Dunare, dar Radu Florescu si alti istorici romani cred ca nu este vorba de acea localitate de langa Dunare, ci mai degraba este vorba de Tara Barsei. Barsa este un rau care curge in preajma Brasovului, a Fagarasului si, in aceasta Tara a Barsei, langa Olt, au locuit, de fapt, dacii. Asta o dovedeste si faptul ca dacii aveau aici campuri mari, roditoare. Aici s-a putut face agricultura, aici s-au putut creste vitele. In plus, aici existau foarte multe cetati dacice. Ele au fost demolate de daci, apoi de romani si pe urma piatra a fost folosita, in timpurile care au venit, pentru diferite constructii. De aceea, cetatile care sunt in numar mult mai mare aici, in jurul Fagarasului, au fost si putin cercetate. In evul mediu, pe temeliile cetatilor dacice s-au construit cetatile medievale, dar sub fiecare cetate medievala, taraneasca, din Tara Fagarasului si a Barsei, se gasesc cioburi dacice, urme tracice.
Ai niste exemple?
Da, la Feldioara, Rascov, Sinca Veche, se spune ca alaturi de templu este o asezare dacica. La Lisa si Victoria sunt o multime de locuri unde istoricii au gasit urme dacice.

Ii multumesc lui Andrei si intram in Ucea de Sus, care are si un rau care ii dubleaza toponimia, atestandu-i vechimea milenara. Locurile sunt asa de frumoase, acoperite de acea patina a timpului pe care trebuie s-o vezi intai cu ochii inchisi, pentru a o recunoaste atunci cand ii deschizi. La 4 km o sa avem orasul Victoria, ascuns sub munti, construit putin si pe verticala, prin blocurile noi de locuinte. Comuna Ucea de Sus este micuta, frumoasa, acoperita de verdeata, cu case frumoase, acoperite cu tigla rosie. Ceea ce ma surprinde cel mai mult este ca nu vad strazile pline de sateni, plimbandu-se in susul si in josul comunei, asa cum i-am vazut cu cativa ani inainte. Acum nu vad mai mult de un om sau doi care se plimba pe ici pe colo, parca fara o preocupare anume, privind spre un tel pe care nici ei nu par ca-l stiu. In fata, cerul se acopera de nori negri, amenintatori si s-ar putea sa avem si surpriza unei ploi. Ploaia este aici un element normal, care, mai ales in timpul verii, ii bucura pe localnicii care astfel isi vad recoltele in siguranta. Cei de aici spun ca in zona Fagarasului vara este numai o luna…

Asa am ajuns, in sfarsit, si in orasul Victoria, care arata ca un oras nou, industrial. Hotelul unde vom sta apartine RomGazului si este unul civilizat. Suntem multi oameni, asa ca trebuie sa ne raspandim fiecare pe unde putem. In departare se vad turnuri frumoase, dar nu sunt ale unei biserici, ci sunt…munti. Eu am primit un apartament, cu doua dormitoare, o sufragerie si o baie, pe undeva pe la primul etaj. Cu mine, in acelasi apartament sta Tudor, iar pe hol, intr-un pat dublu, sta Dan cu Costel. Senatorul s-a impartit cu familia pe unde a putut. Avem soferii nostri, doi la numar: unul care conduce microbuzul de 22 de persoane, altul masina Parlamentului; dar mai avem si o masina a “statului Moldovei”, condusa de vajnicul colonel Mereuta, vechi prieten, cu care am batut muntii anul trecut. Suntem flancati ca o adevarata expeditie. Dar sa vedem ce ne vor rezerva zilele urmatoare.

Seara a trebuit sa iesim la restaurant sa mancam ceva, cand Dan, avocatul Dan, a realizat ca a venit de la Bucuresti …fara pantaloni. Asa ca domnul judecator al Curtii din Strasbourg i-a oferit, temporar, o pereche din pantalonii lui. Acum se pune problema daca Dan trebuie sa-i dea inapoi pantalonii sau sa-i acapareze la un pret potrivit cu locul si momentul respectiv.

Am avut o seara foarte placuta, la un restaurant mai mult decat civilizat, in acest oras Victoria. In urma cu doua zile, in Bucuresti, la Casa Vernescu, am platit 2 milioane si ne-au pacalit, ne-au jefuit, cum spune Tudor. Ne-au dat 150 grame de vodca si ne-au cerut sa platim pentru jumatate de kilogram. Aici, in simplul orasel Victoria, la poalele Muntilor Fagaras, am mancat, am baut, ne-am simtit bine, am fost de 5 ori mai multi oameni decat la Casa Vernescu, serviciul a fost impecabil, iar pretul jumatate decat in Bucuresti.

Iar Tudor spune:

Am mancat mici, friptura, salata proaspata si ne-a costat …o nimica toata. Adevarul este ca totul a fost perfect, iar aerul de munte racoros, curat si parfumat, care-ti umple plamanii, te face sa te simti bine.

Suntem acum in camera la hotel, ne pregatim sa dormim, iar maine dimineata, la ora 4 si 12 minute, trebuie sa-i intampinam pe generalul Spiroiu si Cristina Cutus, dupa care vom incepe explorarea Sonei. Noapte buna!

Azi, 13 iulie 1999, dimineata, au sosit de la Bucuresti, in gara din Fagaras, generalul Nicu Spiroiu cu Cristina. Am trimis o masina, i-a luat de acolo, iar la sosirea in hotel, Nicu Spiroiu a avut surpriza sa descopere ca singurul loc disponibil de a se intinde intr-un pat a fost acela de langa Tudor. Acesta l-a avertizat, calm, ca el sforaie.

- Nu te nelinisti, i-a spus Nicu. Eu am dormit si pe capota motorului de tanc si nu ma deranja.

Tudor l-a privit cu compatimire in ochi, fara sa-i spuna nimic. Mai tarziu, s-a dovedit cata dreptate avea. Nicu a marturisit a doua zi ca asa de zgaltit, zguduit nu a fost niciodata in viata lui. Mai milos, senatorul i-a gasit, pentru noaptea urmatoare, un apartament unde a putut dormi singur, cu amintirile noptii precedente. Asa ca acum, la ora 9:30 dimineata, ne pregatim sa plecam spre Sona. Este o vreme insorita, foarte frumoasa si speram ca timpul va continua sa nu se schimbe.

Este ora 11 dimineata si am trecut pe la domnul Sofariu, directorul RomGazului, care a fost amabil sa ne puna la dispozitie hotelul. Acum suntem in drum spre Sona. Drumul este de tara, facut cu pietroaie zgrunturoase si iregulate, insa microbuzul nostru isi continua netulburat drumul. Langa mine, in stanga, este generalul Spiroiu si langa el, Andrei Vartic, care incearca sa-l convinga pe domnul general sa mearga cu noi pana in muntii Surianului, ca sa avem si o opinie a unui adevarat militar, despre felul cum este amplasat complexul de la Sarmisegetusa. In dreapta noastra curge Oltul, acest rau sacru al Vedicilor.

- Andrei, te rog frumos ajuta-ma si spune-i domnului general ce inseamna el, Oltul…

Oltar, Altar, deci loc sacru, de la lut, lutus, care este un material sacru si care a fost cinstit de toata antichitatea; cinstit ca material sacru, a fost folosit in toate lucrarile anticilor. Lutul a stat pe primul loc, desi au fost folosite si alte materiale la constructii. Lutul a fost acela care, prin compozitia sa de siliciu si aluminiu, a fost pretuit cel mai mult.
Oltul a fost denumit la inceput…
Raul Altar, raul sacru.
Eu cred ca anticii, cand vorbeau despre raul sacru al dacilor, aveau numai doua rauri la dispozitie: Oltul si Muresul. Deci a fost unul din acestea doua, altele nu avem.
Drumul spre Sona nu este marcat de nici un indicator. Iar satul Sona arata mic si prafuit, daca nu chiar parasit. In tot cazul, bunastarea nu pare sa se fi instalat in aceasta localitate. Suntem in sfarsit la Sona, suntem aproape de piramide. Mergem pe jos si, probabil, mai avem de mers o jumatate de kilometru poate mai putin…

Buna ziua, doamna! Cum va numiti?
Draghici Marcela.
Sunteti de aici?
Da.
Ce stiti despre deluletele acestea?
Domnule, astea asa le stiu, asa le-am pomenit.
Si nu stiti nici o poveste despre ele?
Nu, nu stiu.
La revedere.
Buna ziua, domnilor!

Mai intalnim o alta localnica, ceva mai vorbareata decat prima, care ne spune ca ar mai fi cativa guruieti ceva mai departe.

Cum ii spune la localitate?
Prejmer.
Ce frumos miros florile pe aici. Asa flori mirositoare nu gasesti in nici o florarie din New York.
Si sunt campuri intregi cu astfel de garofite salbatice.
Ce spui, Nicule, de aceste delulete?
Sunt facute de mana omului.
Deci nu sunt naturale, sunt artificiale. Asta este parerea ta?
Da.
Poti sa vii si cu teoria ca a venit un ghetar pe aici si a tras asa, ca si cu dintii unui grever, si… Dar nu, dupa opinia mea, sunt facute de mana omului. Si daca le-a facut omul, au avut un rost. Sa fie vreun mormant sau altceva ascuns pe aici?!
Iti plac cum sunt.Te impresioneaza?
Absolut, absolut.
Ia uite, acolo, cum curge in vale Oltul, iar dincoace sunt varfurile Fagarasului!
Dar ce-o fi sub ele?
Nimeni nu stie. Au fost declarate ca nu sunt de interes arheologic. Atunci, daca nu sunt de interes arheologic, de ce sa nu bagam un buldozer, sa vedem ce ascund…
Dar faptul ca s-a gasit in apropiere, pe drum, ceramica dacica, arata ca totusi trebuie sa aiba un anumit interes.
Guvernul roman, arheologii romani nu au nici o idee ce este aici si se pare ca nici nu-i intereseaza. Ei nu le considera nimic altceva decat niste simple movile de lut.
In momentul de fata, guvernul are alte probleme, alte prioritati…
Hai sa mergem mai aproape…

Andrei Vartic, care s-a catarat pe piramida trapezoida, ii face o poza domnului senator Cornel Boiangiu care… “se catara pe istorie”. Il urmeaza, indeaproape, generalul Niculae Spiroiu. In continuare, drumul nu este asa de usor si ii urmez si eu. Sus, pe piramida trapezoidala, Nicu imi spune :

Asa cum ne gasim aici, sus, pe piramida, imi vine in cap cartea …
Ce carte, Nicule?
“Pe marginea prapastiei”, cartea lui Antonescu.
Asa te simti tu aici, pe margine de prapastie?
Nu, nu suntem pe marginea prapastiei ci …pe marginea istoriei.
Acum spune, Nicule, ce crezi despre ele?
Ploaia, eroziunea, nimic nu distruge piramidele acestea care stau aicea de ani. Or fi piramide facute de oameni sau de natura? Nu poti sa stii decat atunci cand sapi intr-una din ele. Pana nu sapi, nu stii ce este inauntru.
Atunci crezi ca cineva trebuie sa le sape, sa le descopere tainele…
Eu zic ca nu merita de sapat, mult mai civilizat ar fi sa avem o echipa de genisti care sa le exploreze stiintific.
Da, dar unde-i gasesti?
Poate ne ajuta armata.

Intre timp domnul general a descoperit viziunile de vulpi, pe care noi le stiam inca de anul trecut.

Ia spune, Andrei, ce crezi despre aceste gauri aflate in peretii piramidei trapezoidale?
Parerea mea este ca au fost facute de vulpi, care s-au urcat asa sus sa-si faca …ce?
Domnule general, este o “zapaceala” ca aceste vulpi sa se fi urcat pana aici, sus, sa-si faca vizuini. Ele au gasit, probabil, inauntru niste spatii mari. Este posibil?
Este posibil.
E o ipoteza. Dar de ce a venit vulpea tocmai aici,in varful piramidei, sa-si faca gauri?

Coborand de pe piramida, domnul general s-a hotarat sa foloseasca ca sprijin “senila dacica”, adica.. fundul. Langa el, Andrei, in aceeasi pozitie, isi continua drumul tot pe fund. Costel spune ca acesta este cel mai vechi mijloc de transport geto-dac: “pe fund la vale”.

Senatorul Cornel Boiangiu, presedintele organizatiei PNL Dolj, a descoperit de unde curge Oltul, curge chiar de aici, de la Sona.

Aceeasi “piatra de hotar”, pe care am gasit-o si anul trecut, ne intampina cu misterul ei. Andrei, ca si anul trecut, ne vorbeste despre taietura dacica de pe spatele ei, despre ciudatenia aceasta. Ne-am suit si pe platforma din dreapta piramidelor, care parca vrea sa protejeze de vint, ploi, timp. Platforma este dublata de un alt zid, aflat chiar in coasta acesteia, ca si cum ar vrea ca nimic sa nu se duca peste piramide.

Tu ce crezi, Miky, ca ar putea ascunde aceste piramide? ma intreaba generalul.
Personal, cred ca sunt tumuli, morminte, in care sunt puse, pe doua straturi paralele cu solul, schelete, in mijlocul piramidei, si la baza acesteia gasindu-se o urna mare, ca o amfora, in care se gasesc resturile arse ale conducatorului. In acea perioada de timp, se punea accentul numai pe salvarea sufletului, asa ca mortii erau incinerati. Mult mai tarziu le-a venit ideea salvarii si a trupurilor, aparand ritualul inmormantarii trupului. Multa lume cu care am vorbit mi-au spus: “Daca populatia carpato-dunareana a fost asa o civilizatie fantastica, de ce nu au lasat si ei, ca altii, mai tarziu urme, morminte ?
Pentru ca ei credeau in salvarea sufletului, nu si a trupului. Ei isi incinerau mortii.
Si cum erau ei incinerati?
Ce pot sa va spun este ca cenusa celui decedat era pusa pe un vas de lemn, pe apa sau risipita in vant, sa se duca si sa se reintoarca. Este un obicei pe care il au indienii si in zilele noastre. Semne sacre li se faceau inainte de ardere. Semne de reintoarcere la viata li se desenau sau tatuau pe talpi.
Iar cand se nastea un copil, mama lua frumos faina si facea aceeasi cruce pelasga, pe podeaua casei, ca noul nascut sa traiasca pentru totdeauna. De aceea, pe costumele, pe fotele care s-au gasit pe tot cuprinsul tarii noastre, tot el Densusianu ne spune, ca aceeasi cruce pelasga a fost brodata, cu scopul-simbol al vietii vesnice.
Domnul general Spiroiu a promis sa ne ajunte cu o echipa de genisti sa vedem daca se gaseste ceva sub aceste piramide de pamant!
Este adevarat, domnule general?
Da, corect.

Dan a facut o observatie foarte inteligenta. Cand esti aici, sus pe platforma, si te uiti la piramide pe directia Oltului, vezi primul rand de piramide, care este format din patru dintre ele si care sunt dublate exact in spatiile dintre ele de celelalte piramide, la un interval foarte exact.

Ia sa facem noi o poza la “ideea” asta si pe urma s-o discutam! decide Costel.

Parasim Guruietii cu multa parere de rau, fara sa fim in stare sa descoperim nimic in plus, comparativ cu anul trecut. Personal, nu stiu care este legislatia Romaniei referitoare la niste “gramezi” de lut, de ne-interes arheologic. Personal, nu m-ar deranja deloc sa cheltuiesc niste bani si sa vad daca este ceva acolo. Trecand cu microbuzul din nou prin Sona, Marius, soferul, opreste brusc masina.

Domnu Miky, acolo este o piatra la fel de frumoasa ca si cea de la piramide.

Ma dau jos si vad o piatra, cu aceeasi taietura ca si aceea de la piramida trapezoidala, facuta din acelasi material. Intre timp, proprietara casei iese afara sa vada de ce s-o fi oprit autobuzul chiar in fata casei sale.

Buna ziua!
Buna ziua!
De unde aveti piatra asta?
Nu stiu, cred ca de pe camp.
Cum va numiti?
Stoicanea.
Si piatra asta, cine a adus-o de pe camp aici?
Apai, o fost adusa demult.
Dar de ce ati adus-o? V-a placut sau de ce?
Pai eu nu stiu, ca tata a adus-o.
Cati ani aveti, doamna?
Saptezeci.
Multi inainte si multa sanatate!
Va multumesc, domnilor.
Sa pastrati piatra asta, este o piatra deosebita! o avertizeaza Andrei inainte sa plecam.

Nu mergem nici 20 de metri si o alta “piatra”ciudata ne priveste de pe marginea drumului. Dar acum suntem atenti si nu ne mai scapa ele privirii. Ca si inainte, o gospodina iese din casa. O intrebam si pe ea de istoria pietrei, cum a ajuns ea acolo, in fata casei ei.

O adus-o si o pus-o acolo barbatu-meu. El o pus-o acolo.
Andrei, ia uita-te putin, sa vezi daca are o taietura sub ea!
N-are.
Ia da-o putin in sus!

Ne uitam sa vedem daca gasim acea taietura cidata, ca la piramida. Dupa ce am dat putin la o parte pamantul, apare sub ea aceeasi tipica taietura, care ne-a intrigat mai inainte.

Sa-i facem niste poze, s-o putem studia in tihna acasa.

Aceleasi pietre ciudate, care le-am intalnit la piramide, se pare ca taranii le-au adus si pus de jur imprejurul caselor lor. Aceleasi pietre ciudat rotunjite, finisate straniu, oamenii le-au adus aici, fara sa stie de ce, le-au asezat in fata casei.

Cum va numiti, doamna?
Capota Ana.
Cati ani aveti, doamna Ana?
Cati imi dati?
Va dau 50 si ceva.
Am 75. Hai, te sarut.
Doamna Ana, ce stiti despre movilele alea de pamant, de acolo din fata?
Apoi, sunt facute demult si asa le-au pomenit si batranii.
Dar piatra aceasta de unde o aveti aicea la poarta?
Apoi, o adus-o din camp ori cine stie de unde batranii mei… Mai demult, batranii carau orice piatra gaseau pe pamant, rotunda asa ca asta.
Le aduceau si le puneau aicea?
Da.
Si nu stiti de ce?
Nu.
Doamna Ana, va multumim.

Inainte sa plecam, tot Ana ne spune ca pietre ca asta au fost folosite la fundatia grajdurilor, in loc de beton.

Si de unde au fost aduse pietrele?
Pai au fost aduse de pe camp, ca mai demult in camp se puneau si ca piatra de brazda. Puneau oamenii piatra de hotar.
Dar de unde le luau?
De pe hotar. Pe hotarul mic sunt destule. Mai demult nu se baga beton, cum se pune acuma.
Si movilele alea de pamant ale cui sunt?
Pai alea sunt acolo de nu se foloseste nimeni de ele.
Dar batranii ce spun?
Pai spuneau ca si-o scuturat odata, asa, opincile de noroi, un urias, asa spuneau. Dar cine stie? Dumnezeu stie. Este vorba despre un urias care, sarind peste Olt, avea opincile pline cu noroi si si le-a scuturat de noroi si asa au ramas alea acolo. Asa spuneau batranii mai demult, dar nu s-o apucat nimeni sa le strice.
Dar le mai spuneau si guruieti.
Noi zicem “La sapte Guruieti” acolo.
Pai sunt sapte guruieti acolo?
Noua..
Noua, dar doua sunt mai micute.
La sapte guruieti…
La guruieti, asa le spunem acolo.
Saru’ mana, coana Ana!
La revedere si umblati sanatosi!

Acum, datorita lui Marius, care ne-a sensibilizat si care ne-a facut sa ne uitam mai atent la “pietroaiele” de prin sat, vedem aceste pietre tipice care noi nu stim ce inseamna. Ele sunt cand rotunde, fasonate, cand sub forma de dale taiate perfect, si se gasesc mai pe la toate casele. Stanga, dreapta, nu exista o casa care sa nu aiba o piatra din asta, cu tot felul de semne incrustate. In plus, am gasit una la o poarta, care este elipsoidala si care este foarte frumos fasonata, cu semne pe ea. Trebuie spalata si vazut cat este de frumos fasonata.

Ia uite, alta piatra!
Toate sunt ciudate, toate sunt frumoase, peste tot sunt pietre d’astea…
Si uite alta mai departe, ne spune domnul general.

Aceste pietroaie fasonate continua sa ne urmareasca toata Sona, tot drumul. Se gasesc la temelia caselor, pe la porti, pe la grajduri, se gasesc peste tot. Cum a observat foarte frumos domnul general Spiroiu, sunt puse peste tot, ascunse, neobservate, stau si ne privesc parca asteptand curioase sa vada daca le descoperim, daca le intelegem semnificatia.

Sunt luate poate de la un templu si aduse aicea, ca sa fie folosite la constructii taranesti.
Ia uite, altele si altele.. si la casa asta, ia uite ce frumos rotunjita, fasonata, este aceasta…ia stai putin aici, stai Miky, nu pleca…

Ne surprind aceste pietroaie ciudate, in special cand am realizat cu totii ca sunt facute de mana omului. Acum vedem una care este ca o coloana frumos fasonata, parca are o caciula pe cap, iar marginile sunt frumos si usor ridicate in sus. Nu stim ce este sub ea, dar este prea mare si grea ca sa incercam sa o miscam din loc. I-am facut niste poze.

Aceste pietroaie apartin unui templu, zice Andrei.
Mare descoperire, il ingana Costel.
A unui templu mai vechi decat dacii, continua Andrei.

Ce e ciudat, daca ar fi fost construite sa fie pietre de hotar, trebuiau sa fie uniforme, egale; dar aici gasesti toate formele, forme cilindrice, forme ovale, forme plate, altele au chiar forma de palarie. Intre timp, generalul descopera una masiva, cu forma de bust de femeie.

Hai s-o numim pe aceasta “Madona de la Sona”, decide Andrei.

Intre timp, o alta localnica ne iese in intampinare. O intrebam despre pietrele ciudate care se gasesc in jurul casei sale. Ne spune ca tatal sau le-a adus de pe camp.

Pe ce camp le-a gasit?
Pai, pe camp; unde vedea o piatra asa faina, o punea in car si o aducea acasa. De prin Hotarul de Jos a adus-o pe aceea…
Cum te cheama?
Ratea…
Ratea si mai cum?
Gheorghe.
Si ce stii, dumneata, de cei 7 guruieti ?
Lumea spune ca ar fi inmormantat aicea Atila, cu armele, cu calul, ala era capetenia hunilor…
Ar fi inmormantat Atila… Dar de ce le spuneti guruieti?
Apoi asa este obiceiul.
La sapte guruieti?
Unii ziceau ca in timpul razboiului se putea trece pe acolo; unii se ascundeau pe acolo … ce Dumnezeu…cine stie.
Unde mai spui ca mai sunt d-astea?
Tot pe aicea, la 3 km in sus, tot in sat aici…
Si cate mai sunt acolo?
Tot exact ca alea, numai un piculet mai mici…
Si cate mai sunt la numar?
Tot sapte.
Inca sapte, le-ai vazut cu ochii tai, inca sapte?
Sunt mai mici, nu-s de inaltimea la astea… Unii zic ca a fost un urias din ala mare si a scuturat papucii…
Asa…
Este spre Felmer, spre satul Felmer…
Este o livada de pomi pe acolo…
Este drum in directia aceea? Pe ce drum trebuie sa o luam?
Nu e… sa stiti ca este stricat, nu puteti merge.
Cat de departe este de mers pe jos?
Stiti unde, sunt 3 km.

In continuare dam peste tot de pietroaiele noastre favorite.

Astea parca sunt scoase dintr-o cetate! exclama si Dan.
Pot fi scoase dintr-un templu sau din ceva… in orice caz o constructie, completeaza serios Costel.
Dar au toate o caracteristica comuna, toate apartin de aceeasi specie de pietre, deci calitatea pietrei.. .si exista si o taietura tipica, rotunda, parca vrea sa-i puna o calota pe cap.
In pestera Bodii, spune Andrei, exista un loc absolut elipsoidal, de marimea acestor pietre.
Careia i-ai facut tu o poza! Am vazut-o intr-una din cartile tale.
Si ar putea sa fie o legatura intre ele, isi continua Andrei gandul.
Ia uite ce taietura au si pietrele astea… Aici trebuie sa vina cineva sa le studieze. Acum sunt deja prea multe pentru a fi neglijate.
Stop! Unda, unda…
Ce unda?
Unda dacica…
Unde?

Andrei continua sa strige: stop, stop, stop, opreste masina! Am vazut unda dacica pe unul dintre pietroaie!

Masina se opreste din nou. Ia sa vedem ce a gasit Andrei aici. Peste tot sunt aceleasi pietroaie…

Ia uite-le…Pe una este o unda, o zvastica; nici mai mult decat o bucata de zvastica pelasgica.

Acum ni se risipeste orice dubiu. Aceste pietre au fost taiate de mana omului, taiate ca sa fie folosite cine stie la ce, dar sigur nu sa propteasca casele, grajdurile ori sa fie temelie la cine stie ce constructie taraneasca. Continuam explorarea Sonei, a acestor pietre minunate, pe care nici eu si nici Andrei nu le-am vazut, ci soferul nostru, Marius. S-a dus povestea pietrelor de hotar. Cineva spune ca astea pot sa fie pietre de magie, prea le tine fiecare in fata casei. Cine stie… Poate ca intr-o zi vor veni si oameni de specialitate sa se uite si ei la ele, sa le puna pe computere. Sa vada cum se pot imbina, pe dimensiuni, o data ce le pui pe computer. Nu este usor sa reconstruiesti ceea ce altii au distrus.

Am plecat de la Sona si ne indreptam acum spre Sinca Veche. Am intrat in satul Mandra si ne continuam drumul. Nu este chiar asa usor; unii au venit de pe drum, s-au sculat dimineata, la 12 noaptea luau trenul ca sa vina in Fagaras, ma refer direct la generalul Spiroiu, care a avut amabilitatea sa vina cu noi aici.

Mandra are case frumoase, cum spune Andrei, taranii de aici au in sange simtul frumosului… Casele sunt ca niste mici opere de arta; toate sunt acoperite cu tigla rosie, iar gradinile par a fi si mai frumoase. Pe stanga drumului, in departare, ii vedem pe sarmanii nostri Guruieti, uitati acolo de zeci de secole, cu nepasare, fara mila, fara ca nimeni sa aibe dorinta sa-i studieze.

Ei exista aici de milenii, misterul lor inca nu a fost rezolvat. Sa speram ca se va gasi un patriot, caruia sa nu-i fie rusine de originea sa daca, care sa-si puna inima, sufletul si timpul ca sa le descopere misterele. Domnul general Niculae Spiroiu ne-a promis ca va face tot posibilul ca sa venim, anul viitor, cu o trupa de genisti, sa vedem ce este in ele.

Acolo neaparat trebuie sa fi fost un monument, un templu, o constructie. Dupa ce am vazut atatea pietre ciudat fasonate, atat cat am putut noi vedea intr-o simpla trecere, ma gandesc cate or mai fi prin temeliile caselor, la constructii, prin curtile oamenilor. Noi am vazut numai ceea ce era la poarta, dar banuiesc ca trebuie sa mai fie si prin curti. Este clar ca acolo a fost o constructie si de-a lungul a mii de ani oamenii au carat ce au considerat ca au ei nevoie pentru gospodarie. Se pare ca aici este o vatra unde viata omului a existat din cele mai vechi timpuri, o organizare sociala care a existat aici sub forma unei comunitati.

Trecem acum pe langa Sercaia… Despre numele Sercaia o sa vorbesc in mod special, dar nu in acest moment. Este unul dintre cele mai vechi nume vedice-ariene de o mare insemnatate. Strabatem chiar satul cu pricina (e sat sau comuna?) Sercaia, unde casele sunt la fel de frumoase ca si in comuna Mandra.

Daca este asa de veche, unde-i este raul care sa-i poarte si el numele? intreaba Costel.
Da, uite acolo, in fata, se vede si paraul Sercaia. Si cum am spus de multe ori, de cate ori toponimia (numele unei localitati) este dublata de hidronimie (numele unei ape), aceasta denota vechimea numelui, dar si a localitatii.

In curand trebuie sa o luam la dreapta spre Sinca Veche. Uite si muntii Persani…si Fagaras… Am intrat acum in Ohaba, care este o silaba vedica despre care am mai discutat. Iesim din Ohaba si o luam spre Rasnov, spre Sinca Veche. O sa vedem din nou Sinca Veche dupa un an de despartire…

Am ajuns la Sinca Veche si il cautam pe domnul inginer silvic Radu Munteanu. Cineva imi arata unde este casa lui, mai bine zis a bunicii lui. Vorbesc cu bunica, care este incadrata de doi caini mari negri, foarte frumosi. Dansa il cheama, prin centrala telefonica, pe domnul inginer, care soseste mai repede decat ne-am asteptat. Este un barbat tanar, in jur de 30 de ani, brunet, amabil. Stia de la unchiul sau, inginerul Moldovan, de sosirea noastra. Il suim in microbuz si o pornim cu totii catre templul de la Sinca Veche. Dupa un timp, trebuie sa ne oprim si sa ne continuam drumul pe jos.

- Spune, Andrei, ce stii despre coordonatele unde se gaseste acest templu?

Sinca Veche, templul de la Sinca Veche este exact pe linia topografica care leaga Varful Omu de piramidele de la Sona.
Pe harta, foarte clar si la subiect, exista vreo linie Nord-Sud-Est-Vest sau numai linia…
La 30 de grade fata de directia Nord. Aceasta linie se gaseste, deci linia Varful Omu-Sona este 30 de grade pe…
Vrei sa-mi ajuti cumva memoria, asta este paralela cu o alta linie cumva?
Da, aceasta linie este paralela cu linia pe care o tragem pe cetatile dacice Deva, Piata Rosie, Banita..
Multumesc, Andrei.
Priveste dealul acela impadurit, acolo se gaseste o cetate dacica…

Intre timp am ajuns si la acea cruce care anul trecut a fost singurul reper in gasirea intrarii in templu. Si acum, ca si atunci, iarba, vegetatia ne ajunge dincolo de brau, chiar aproape pana la subsuori si trebuie sa multumim ca cineva a avut curiozitatea sa mearga inaintea noastra pe aici si sa o mai culce la pamant. Anul trecut nici satenii nu stiau de existenta lui. Atunci cand am venit aici prima data, nu stiam unde era intrarea. Stiam ca mai trebuie sa fie undeva in fata unei cruci… Ne-am imprastiat toata lumea in sapte directii, cautam de mai mult de jumatate de ora, dar multumita zmeurii, cat si dorintei lui Tudor de a o gusta pe cea mai buna, si care a alunecat pe burta (nu in cautarea intrarii in templu), am putut-o gasi atunci. Si ca intotdeauna, si azi mi-am terminat filmul exact la Sona. Merg alaturi de inginerul Radu Munteanu, printr-un tunel de vegetatie salbatica, fiind urmat indeaproape de general.

Unde sunt ceilalti?
Sunt undeva in spate.

De undeva dintr-o laterala, apare si Andrei. Intram in templul pe care l-am descris in amanunt in “Jurnal de calatorie in Tara Zeilor”.

- Domnule general, tot ce este cioplit aici coincide exact cu cioplitura din carierele dacice de la Magura Calanului, spune Andrei.

Vedem din nou cupola spirala care sparge muntele si aduce lumina in templu.

Ce spui de linia asta care strabate zidul din fata noastra?
Este secanta dacica…
Ce vrei sa spui cu asta? il intreaba generalul.
Dacii o puneau pe ceramica lor, pe toartele ulcioarelor lor. Doua linii paralele unite de o secanta. Si iata, aceasta secanta am gasit-o intr-o dimensiune imensa in acest templu! Secanta are in mijlocul ei un ochi. Acesta este un ochi, este clar un ochi…
Ia uite, Tudore, ia uite..
Nicule, tu ce zici de acest basorelief straniu? Aceasta figura venita parca de pe o alta lume…
Ce nu pot intelege este faptul de ce are aceasta gura si, mai ales, acest nas. Si fruntea asta asa de inalta…
Aici, in colt, poti vedea o taietura in spirala. De fapt, poti vedea taietura de dalta.
Dar din ce metal a fost dalta? Sa poata taia stanca asa cum tai in lut!

Stam in templu mai mult de o ora si jumatate. Intr-o firida ne apare in intuneric si simbolul celor 7 zei ai genezei, avandu-l in mijloc pe cel al lui Daksa, simbol cunoscut mai tarziu drept crucea lui David.

Dar sa nu uit, sa mergem afara sa va arat si pietroaiele ciclopice, cubice, a caror insemnatate nimeni inca nu o poate ghici.

Alergam aici printre pietroaie, printre cuburi uriase de stanca, avandu-l pe Cornel in fata.

Ce parere ai despre ce vezi aici?
Este extraordinar si nu cred ca sunt cuvinte care sa poata descrie aceste locuri mai bine decat ai facut-o tu in cartea ta.

Costel, care are un aparat nou de fotografiat, rosu, si pe care inca nu stie sa-l foloseasca, ne pune sa zimbim, asa, prosteste, ori de cate ori are impresia ca ar mai face o poza.

Intre toate pietroaiele astea, mai mult sau mai putin cubice, exista aceeasi taietura, mai putin de un pas latime, cam de 40 de cm, intotdeauna prezenta peste tot. Intre ele, acest spatiu parca vrea sa fie un canal care sa lase sa se scurga apa, sa nu le duca la vale. Adevarul este ca, daca nu ar fi vegetatia asta care sa astupe intrarea in templu, atunci omul care ar sta la intrare ar avea o priveliste superba a apusului de soare si spre Fagaras.
Iar spre stanga, completeza Andrei, ar vedea acea cetate dacica.

Vrem nu vrem, continuam sa discutam despre “pietroaiele” de la Sona, vazandu-le pe cele de aici si comparandu-le.

Cele de la Sona apartineau unei constructii. Si poate sa fie adevarat si ce a spus domnul senator, ca oamenii din partea locului, in timpurile mai recente, deci cu o generatie mai inainte, mai stiau ce semnificau ele. Ca ar fi avut niste proprietati magice. De aceea si le-au adus si le-au pus pe la porti ca sa le fie bine. Aproape ca sunt convins de lucrul acesta… Dar ce ma uimeste pe mine…
Sunt de acord cu voi toti, daca fiecare din aceste pietre ar avea aceeasi forma, dar fiecare dintre pietre are particularitati, fiecare parca e luata dintr-o constructie, dintr-un colt al unei constructii. Fiecare are o taietura speciala si toate in comun au o taietura comuna, acel rotund care apare ca un simbol pe toate, taiat, adus, nu? Si acela*i material folosit.
Provenind din acela* i loc, se pare ca aveau o semnificatie benefica pentru familia, pentru casa care o avea in fata ei.
Tu stii, Nicule, ce spune Andrei de tine? Tu ai fost cel care a descoperit Madona de la Sona. Tu ai zis ca seamana cu o femeie. Asa ca iti este dedicata tie, iar numele ii apartine lui Andrei. Madona trebuie scoasa, spalata, curatata, pusa intr-un muzeu.
Dar cum de ti-a venit ideea sa-i spui Madona din Sona? il intreb pe Andrei.
Inspiratia mi-a venit de la Angel…Angela si faptul ca a fost descoperita de domnul general. De aici, drumul a fost foarte scurt pana la Madona.
Domnule general, ce a vrut sa spuna Andrei in aceasta mica fraza rostita cu jumatate de gura?
Cred ca s-a referit la Michelangelo…
Va multumim, domnule general…
Ma, nu ma prindeti voi pe mine…
Cu ce sa te prindem pe tine, Nicule?
Cu nimic. Ingerii sunt peste tot.
Si cum se numesc ingerii? Angel…
Angelo este pasul urmator spre modernitate, asa ca mai intai au fost ingerii si apoi Madonele.
Si asta este Madona de la Sona, pe care o inchini cuiva special, Nicule?
Nu, nu o inchin nimanui.

Plecam din Sinca Veche, impreuna cu inginerul Radu Munteanu, luand-o spre Stramba, spre cabana de la Stramba, pe un drum forestier care merge spre…Ce munte este acela? Saca…

Deci mergem spre muntele Saca.

Platforma asta, care este aici pe dreapta, de cine este facuta?
Este naturala.
O platforma naturala, numita “La Poduri”.

Drumul forestier este ingust, doar pentru o singura masina cel mult. Tocmai trece un tractor, asa ca trebuie sa o luam putin pe dreapta, ca sa nu spun intr-un sant, si sa ne odihnim, pana va trece el.

- Muntele Saca ai spus? il ingana Andrei.

Aceasta platforma se gaseste sub muntele Saca. Stie cineva ce inseamna Saca? Ce inseamna saca?
Inseamna sora mai mare, la noi, in Basarabia.
Suntem acum la cabana Stramba, unde este la fel de frumos ca la Sinaia.
Acuma stii, Andrei, de ce am insistat sa venim aici?

Asa, in fuga, m-am oprit la margine de drum, am chemat New York-ul la telefon, am chemat Tarom-ul si, impotriva vointei formale a domnului general Niculae Spiroiu, am vorbit cu directorul Sidarov de la Tarom si am obtinut o extindere a timpului de stat pe meleagurile dacice, pentru “cel mai iubit dintre generali”. Asa ca domnul general Spiroiu, in loc sa plece maine, va pleca duminica, 18 iulie, spre New York. In felul acesta, eu si, in special, Andrei ii vom arata, in modul cel mai respectuos si prietenos, ceea ce credem ca reprezinta cea mai formidabila istorie a Europei, istoria noastra, asa cum o vedem noi atunci cand colindam muntii si vaile dacice. In momentul de fata, am iesit dintr-un sat care se numeste Margineni si ne continuam drumul spre orasul Victoria.

Stii de ce-i spune Margineni?

De ce-i spune Margineni, ia sa vedem ce are Andrei in minte…

Marginenii sunt oamenii care traiesc la margine. Acei care traiesc la poalele Carpatilor, dintr-o parte si cealalta, si care s-au bagat deja in munti se cheama margineni. Dupa ei, de aici pana in cealalta parte a muntelui unde iara traiesc romani, nu mai este nimeni, totul le apartine lor, si acestia sunt numiti oameni de la margine, margineni. Sunt margineni si aici, dar si acolo, la Gradistea de Munte. Tot margineni isi spun si unii, si altii.
Andrei, dar ce crezi ca inseamna Sebes si de unde vine acest nume?
Am sa-ti spun ce inseamna Sebes, dar o sa te superi. Este o conjugare a vechii radacini “Saba”, dar ma iau de tine… Este o conjugare a vechii radacini saba care inseamna o transformare, o creare, o schimbare, dar nu avem destul timp ca sa te lamuresc. In cartea aceea a mea …
Sunt mai multe locuri, Sebes, la Alba Iulia…
Domnule general, eu stiu teoria aceasta, cu provenienta radacinii Sebes sau Sebis, din maghiara. Este, sa-i zic asa, pe de-a dreptul, o tampenie. “Sebes” este o veche radacina tracica, care inseamna curgere repede, dar este sub diferite variante. In Apuseni este Sebis, aici este Sebes, in jurul Sibiului este Sibis, sibes, este raul Sibisel, asta este aceeasi poveste ca si balmosul. S-a spus ca balmosul este o mancare de provenienta maghiara; dar in zona muntelui Balmos, din Retezat, maghiarii nu au ajuns niciodata. Acolo avem nu numai muntele Balmos, dar si raul Balmos, si acolo unde isi pasc ciobanii, pe plaiuri, pe varfuri vara oile, se mananca balmosul. Sa mananci balmos la campie nu are nici un rost. Numai acolo, la munte, isi iau ciobanii faina aia de papusoi si cu smantana de oaie si cu untul de oaie se obtine balmosul. M-am dus la stani sa mananc un balmos de munte, la unguri, dar acestia aproape nu-l stiu. In unele sate unguresti s-a preluat termenul de la romani, dar dictionarul “nostru” ii spune “termen de provenienta ungureasca”. Asa este si cu acest Sebes, care nu exista in marele dictionar al limbii maghiare. Am consultat special ambasada maghiara din Chisinau si am discutat cu ei; nu il au ca noi. Au numai niste apropieri, dar termenul in sine, in limba maghiara, nu exista. Este sigur vedic.
Sau tracic.
Eu am spus vedic, pentru ca traco-dacii sunt tot vedici! Toponimele s-au pastrat si a incerca sa le interpretezi gresit, considerandu-le provenite dintr-o alta limba, care nici macar nu si le asuma, mi se pare o fantezie putin criminala pentru poporul nostru. Special mi-am cumparat manual de limba maghiara, special mi-am cumparat dictionar maghiar-englez, maghiar-rus, maghiar-roman, ca sa vad daca este adevarat ce se spune. Am descoperit lucruri formidabile. Cuvinte pe care dictionarele noastre le considera de provenienta maghiara nici nu exista cu asemenea radacini…
Mai spui o data ce ai spus despre Ana Pauker si dictionarul limbii romane?
Pai da, ca atunci a fost o comanda politica, sa se faca tot posibilul ca limba noastra sa para o limba de huligani, de imprumut, o limba care nu sta pe un teritoriu atat de imens. Cine ar fi avut interesul sa arate ca limba noastra, care acoperea marele imperiu al lui Burebista, de la Bratislava pana la Crimeea, de la Marea Neagra pana la lacul Constanta (din Elvetia de azi), si Balcanii, si azi mai este vorbita prin aceste locuri, cu micile modificari care i le-a impus timpul, spatiul intins si izolarea. Nu spun eu ca acest spatiu a fost locuit numai de daci, ca nu au mai fost si alte triburi tracice.
Herodot a spus ca cel mai mare popor dupa indieni erau tracii.
Da, este vorba de aceasta semintie tracica, dar sunt absolut convins ca dacii au locuit aici, uite aici pe unde mergem noi azi, si ca urmele lor se gasesc peste tot, asa cum gasesti ceramica lor, pe care o calcam zilnic in picioare fara sa stim de cele mai multe ori pe ce calcam.
Si cine sunt urmasii lor?
Cum cine sunt urmasii lor? Niste oameni ca mine, ca tine, ca noi toti, daco-romanii de azi. Doar trebuie sa te uiti intr-o oglinda ca sa-i vezi cum arata!

Trecem prin comuna Recea, Gura Vaii si ne indreptam spre Sambata de Jos. Ne continuam drumul vorbind mult despre istoria pierduta a poporului dac. Am intrat si in Sambata de Sus, dar cum intram si iesim. Aceleasi case frumoase acoperite cu tigla rosie ne intampina peste tot; una nu are tabla pe ea. Ce ma uimeste sunt strazile pustii, fara tipenie de om. Oamenii fie stau in casa si mananca, este trecut de ora 6 dupa amiaza, ori sunt pe camp, pana la apus de soare.

Mare si satucul asta, nu?
Da, se infoaie, se desfasoara si iar se incovoaie.

Se vede si un semn putin ruginit si scorojit: 11 km pana la orasul Victoria. Multumescu-ti tie, Zalmoxe!

La ora 6:21 dupa-amiaza, am intrat in orasul Victoria. Ajungem la hotel, ne spalam, mergem la masa si…ne continuam discutiile.

Miercuri, 14 iulie 1999. Suntem inca la hotelul din Victoria, exact la poalele muntilor Fagaras. Acum, in camera ne-a intrat un fluture frumos, rosu cu pete negre, care cauta un drum de scapare; il ajut cu mai multa grija decat s-a asteptat el. Si aici, democratia nu este pentru catei: eu stau cu Tudor, cu Dan si cu Costel intr-un apartament cu o baie si o bucatarie. Domnul general Niculae Spiroiu sta singur in unul asemanator. Domnule general Spiroiu, ce credeti despre aceasta democratie?

Nu vreau sa spun ce cred decat daca inchizi putin aparatul.

Il inchid.
L-ai inchis?
Nu.
Atunci nu-ti spun.
Vedeti ca-i este frica sa raspunda cinstit la intrebarea mea. Inca o data, ultima oara va intreb: ce credeti despre democratia asta, ca noi suntem patru oameni intr-un apartament, in timp ce “altii”ocupa unul asemanator, singur?
Domule, am o impresie foarte buna despre acest fel de democratie. Este confortabil pentru mine, imi rade Nicu in fata.

Dar noi stim ce s-a intamplat: Nicu a venit ultimul si, in felul asta, a beneficiat de dreptul ultimului sosit.

Azi ne-am sculat mai tarziu si am plecat vitejeste la ora 10 dimineata spre Stramba. Vremea continua sa fie frumoasa, soare peste tot. In momentul asta trecem prin comuna Vistea de Sus. In cea mai buna forma, in dimineata asta, se pare ca este Tudor. A avut o noapte buna, s-a odihnit, are o camasa foarte frumoasa de explorator, pe care noi toti suntem gelosi. Cred ca are mai mult de 20 de buzunare, a mea are mult mai putine, iar Vartic, in graba lui de explorator, cred ca si-a uitat-o acasa.

Am intrat si in satul Dragus, care este un sat mai mic, mai maruntel. O femeie, cam la 40 de ani, iese de la moara carandu-si sacul cu faina pe umarul drept. Viata la tara pare linistita, gospodareasca, patriarhala, cum spune Tudor. Case acoperite cu vita de vie, acoperisuri rosii de tigla, drumuri intortochiate, ca sa nu spun strambe, case cu garduri zidite din caramida, iti dau impresia ca te afli intr-o cetate. In fata vedem si o biserica, care, in mod ciudat, are zidurile vopsite in roz. Are chiar si un ceas, care arata ora 1 fara 20, la ora 10 si 10 dimineata. Se para insa ca m-am inselat, satul nu este chiar asa de mic cum mi s-a parut la prima vedere. Bine ca am gasit si niste gropi pe drum, care sa ne scoale din somn…

O batranica cu o palarie mare chinezeasca merge pe strada fredonand ceva. Mai toata lumea, barbati si femei, poarta palarii. In sfarsit, vedem si iesirea din sat.

Pe drum ne-am oprit la manastirea Sambata de Sus, care este mai frumoasa decat ne-am asteptat: un portic imens, de lemn sculptat, o strana din lemn si niste munti in spate din care se vede Valea Sambetei, Muntii Fagaras, culmea Fagaras, cel putin asa am fost invatati de domnul general Spiroiu, in urma cu cateva minute.

Culmea de nord a Fagarasului este compacta, in timp ce culmea de sud este divizata de Raul Ucii.
Mai imi spui o data cum sunt divizati Carpatii ?
Deci Fagarasul, prin Pintenul dinspre nord, dinspre Transilvania, care este masiv si practic impenetrabil; culmile de la sudul acestui pinten, cum este si Piatra Craiului, sunt divizate de diferite rauri, ca Raul Dambovita, Cheile Dambovitei.
Tu ai spus chiar mai frumos inainte, cum incep Carpatii de la Nord, Carpatii de Rasarit….
De la Muntii Padurea Neagra, unde sunt practic doua culmi: randul de munti de incretire si muntii vulcanici care sunt la interior, pe acolo pe la Tusnad, pe unde sunt si ape minerale, deci pe unde trece Oltul, Muresul, dupa care vin Carpatii de curbura, Muntii Bucegi, Muntii Fagaras, pe urma sunt Muntii Olteniei cu Retezatul spre Muntii Mehedinti pana la Dunare.

Frumoasa manastire de la Sambata se pare ca a fost facuta de Constantin Brancoveanu. Vedem si cand a domnit Brancoveanu (1688-1714), care a fost inmormantat la Biserica Sf. Gheorghe din Bucuresti.

Cea mai mare surpriza pe care am avut-o la complexul Sambata, la manastire, a fost sa ma intalnesc cu prietenul meu din New York, Nelu Chelsoi. Eram in curtea interioara a manastirii, cand observ un barbat slab, imbracat cu o camasa maronie, de vara, care discuta aprins cu cineva care parea a fi un zidar (mai tarziu am aflat ca, de fapt, persoana in discutie era fratele lui, pictor de biserici). Felul in care vocifera mi s-a parut ciudat de familiar; nu puteam sa-i vad fata, asa ca m-am apropiat incet, din spate si…nu am mai avut nici un dubiu, era Nelu, inginer electronist, dar si poet. A fost cea mai mare surpriza pe ziua de astazi.

In continuare urc niste scari foarte frumoaste ca sa vad unde fratele lui Nelu pictase niste apostoli. Stau de vorba deci cu domnul…

Chelsoi Mircea.
Care este pictor restaurator al Bisericii lui Brancoveanu…
Nu restaurator, ci pictor.
Pictor, pictor, pardon.

Si vorbim despre imbracamintea lui Brancoveanu, vorbim despre Negru Voda, care a fost gasit avand giulgiul acoperit cu cruci pelasgice.

Acum cativa ani, cand lucram la restaurarea capelei Manastirii Curtea de Arges, am gasit pe peretele din dreapta ei sfinti avand pe hainele lor zvastica ca motiv de ornament.
De fapt, N. Densusianu, in “Dacia preistorica”, vorbeste despre acest simbol pelasgic, pe care stramosii nostri il aveau pe haine, pe fote, insemnand reintoarcerea la viata.
Am o foarte veche fota, cel putin de la mijlocul secolului trecut, unde aceste semne solare sunt pe ea, peste tot.
In perioada comunista, cand restauram capela, noi eram ingroziti ca o sa vina vreun stab de la partid si o sa le observe; semnele erau asa de pregnante pe haine, incat si un astfel de tovaras le putea observa. Nici nu stiam ce sa facem, asa ca le-am lasat in pace, pentru ca asta era pictura originala.
Si mai exista si astazi acolo aceste cruci pelasgice?
Cred ca da, cine sa le distruga?
Si daca mergem la Curtea de Arges, unde le gasim?
La capela Manastirii, biserica din spate, in partea dreapta a naosului. Acolo, in fata, trebuie sa va uitati cu atentie. Sunt niste ornamente brodate ca acestea.
La mansete sau pe imbracaminte?
La extremele imbracamintii.

Intre timp, aflu de la Nelu, bun roman, ca si-a cumparat o casa in Sibiu. De fapt, asa face tot romanul, de peste tot din lume, cand se intoarce acasa.

Tu esti din Sibiu, Nelu?
Nu, eu sunt din Bucuresti, draga prietene, si tu o stii foarte bine, si urmatoarea achizitie cred ca o sa fie un loc de veci.
Te rog, nu fi morbid! Acolo ne ducem toti.
Deci cum este casa din Sibiu?
Este o casa zdravana, si cel care mi-a vandut-o a batut cu pumnul in perete si zicea: uite ce casa zdravana iti vand, cu zid de jumatate de metru, facut de mine.
Spune-mi si mie adresa, ca sa stiu unde te gasesc.
Nu o stiu pe dinafara.
Nu stii unde stai sau nu vrei sa-mi spui unde stai?
Nu stiu, mai Miky, abia am cumparat-o. Nu cred ca am fost mai mult de vreo doua-trei ori acolo.
Nelule, iti doresc sa ai o casa fericita acolo, sa te bucuri de ea si tu, si Viorica.
Sa dea Dumnezeu!

Am parasit biserica lui Brancoveanu si ne indreptam spre cabana Stramba. Cea mai mare surpriza a fost, sigur, intalnirea cu Nelu Chelsoi. Vorbim despre carti, despre poze si ii spun lui Andrei ca, daca are nevoie de pozele mele pentru cartile lui, le poate folosi pe ale mele fara sa mentioneze ca sunt de la mine.

De fapt de ce trebuie sa mentionez ceva, ca daca eu nu sunt in cadru inseamna ca eu le-am facut.

Are si el dreptate. In sfarsit, am ajuns si la cabana Stramba, unde domnul inginer Moldovan ne asteapta cu bere rece si chiar si cu palinca. Am ajuns putin mai tarziu din cauza ca am luat-o pe un alt drum, gresit, pe la Plocoasa. Noroc ca a fost o bariera sa ne opreasca si sa ne faca sa ne gandim de doua ori pe unde o luam. Aici, la Stramba, este frumos. Un brad urias, vechi parca de sute de ani, sta pe marginea dreapta a cararii, in fata avand o cabana facuta din lemn, colorata viu in verde si maroniu. In vale avem un lac, in care domnul Moldovan a lasat la racit o naveta de bere. Sa vedem daca o sa gasim si ceva de mancare.

Domnule draga, spune ing. Moldovan, de mancare avem numai trei berbeci…

Pana sa se faca berbecii, am hotarat sa mergem, de asta data cu ing. Moldovan, la templu, sa vedem ce ne poate arata un adevarat cunoscator.

Deci pe unde sa mergem?
Pe unde n-am fost inca.
Atunci s-o luam prin fata templului si sa urcam in sus…
Pe stanga sau pe dreapta ?
Pe dreapta, cum stai cu fata la intrare.
Am pornit-o printre pietroaiele alea cubice, uriase. Pe aici am fost si ieri.
Ati urcat pana la pietroaie, dar nu ati urcat pe cursul paraului.
Pentru ca domnul Radu Munteanu nu a vrut sa ne lase, a spus ca nu-i nimic de vazut acolo.
Nu a vrut sa va dezvaluie acest secret. Cand ajungem in varful dealului, o sa vedeti ca dealul nu are varf.
Si dealul asta este dealul Plesu?
Da, dealul Plesu. Dealul in care este sapat templul.
Ajungand aproape de varful dealului Plesu, caci varf nu are, vedem ca acesta are forma unei farfurii, cu diametrul de circa 20 de metri, aproape perfect rotunda.
Si asta este chiar…
Da, chiar deasupra templului.
Cum se numeste stanca din fata?
Stanca lui Balan. El a haiducit in zona asta.
Haiducit ori talharit?
Haiducit. Era un om extraordinar.
De ce spuneti ca a haiducit si nu a talharit? Ce facea bun si ce facea rau?
El lua de la bogati si dadea la saraci.
Lua de la tine si imi dadea mie…
Ha, ha, ha…
Oamenii il cunosteau, era prieten bun cu toti din sat. Se intalneau aici. Cand mergeau la fan, mergeau la coliba lui.
El lua de la oamenii care munceau si dadea la aia puturosi care nu munceau.
Nu, nu! El lua de la hoti si dadea la oamenii cinstiti.
S-a pus pe capul lui o suma mare de bani si doi jandarmi imbracati in civil au venit si l-au gasit spalandu-si hainele in rau. Pe la spate l-au impuscat, dar nu a murit pe loc, ci pe drumul spre Fagaras. A murit intr-o caruta hodorogita, trasa de niste cai lenesi.
Acum avem ca amintire stanca lui Balan, care este un loc foarte frumos. Pe langa frumusetea lui, locul are si o istorie moderna; aici am stat noi, cei din rezistenta Fagarasului. Am stat aicea 6 luni, eu si cu baiatul farmacistului din comuna, ne spune inginerul Moldovan.
Eu am auzit de “rezistenta din Fagaras” foarte bine, spune generalul Spiroiu. Partizanii controlau ambii versanti ai muntelui, atat cel sudic, cat si cel nordic. A fost un loc foarte propice pentru ei, deoarece locurile sunt izolate, bine impadurite si cu o proprietate de asigurare logistica; locuintele fiind rare, nefiind comunitati foarte mari unde sa se duca vorba si sa se desconspire. Deci, de regula, comunitatile mai mici, mai izolate sunt mai unite.
Eu am facut parte din “rezistenta din muntii Fagarasului”…
Cu cine ati fost impreuna, domnule Moldovan?
Cu Marcel Cornea care a fost ca un zeu, va spun sincer. Un baiat la 21 de ani, care scria poezii, avea figura lui Eminescu, era student in anul doi la farmacie, la Cluj. Cu noi mai era inca un baiat din Sinca Noua, Cornel Blebea.
Si despre ce colonel ati spus inainte?
Colonelul Arnautoiu. Erau, de fapt, doi frati care au activat in partea cealalta a versantului, cel sudic…
Au luptat impotriva comunistilor?
Absolut!
Si cum s-a terminat cu ei?
Au rezistat foarte mult.
Foarte mult inseamna saptamani, luni sau ani?
Ani. Au rezistat ani de zile, aproape pana in 1960, cand au fost impuscati. Ei ii asteptau pe americani.
In zona Fagarasului rezistenta a durat pana in anul 1956, completeaza generalul.
Dupa ce am terminat cu lupta de partizan, dupa sase luni de zile, au venit sa ma aresteze de aici, din Valea Strambei, de la casele astea care sunt aici in apropiere. Nu au reusit sa ma aresteze nici pe mine si nici pe Marcel Cornea, pe care il voiau cel mai mult …
Aveati armament? Erati inarmati?
Aveam armament, dar umblam pe aici fara arme, numai cand era cazul am fi facut apel la ele. Aveam si fierastrau, aveam si secure, taiam lemne; eram bine acoperiti. In sat se infiintase un ocol silvic, chipurile, dar era un ocol cu securisti. Dar tipul de la ocol, ca sa-si faca planul, nu a zis, uite, am prins partizani in Stramba! A venit intr-o zi, ne-am intalnit cu el, ne-a notat numele, cum ne cheama si, bineinteles, s-a dus la Fagaras si ne-a turnat. Asa l-au gasit pe Marcel Cornea, care era urmarit de la Cluj. El venise din Cluj aici. Nu au reusit sa ne aresteze. Au venit securistii de la Strambeni si au trimis copiii Strambenilor sa-l cheme pe Marcel Cornea sa mearga la el; ca sunt si ei niste partizani fugiti in munte… Marcel Cornea si-a dat seama imediat cine sunt cu adevarat. Si i-au propus securistii, domnule, noi vrem sa colaboram, sa fim impreuna… Da, sigur, sa colaboram. “Dar de ceilalti stii?” Stiu. Avem legatura cu toti. “Pai cum facem?” Pai, uite, eu ma duc si viu cu baietii: cu Moldovan, cu Blebea, cu cei care suntem aicea si dupa aceea ii chemam si pe ceilalti. “O, foarte bine! Hai ca merg si eu cu tine, a zis unul dintre ei”. Pai nu, mai bine sa merg singur ca, daca ma vede cu cineva strain, devin banuitori si poate nu vin. “Dar ia haina asta de piele, ca e frig afara!”. A luat haina de piele Marcel Cornea, era sfarsitul lui decembrie. A lasat haina undeva in drum si el nici nu a mai venit la noi. S-a dus direct la Sinca, a trecut pe la taica-meu si i-a spus ca si eu sunt cautat. Bietul taica-meu a venit cu caruta cu boi toata noaptea. Noi abia dimineata am observat ca Marcel nu este acolo. Au venit iarasi aceiasi copii ai Strambenilor, era unul Stan, putin mai scrantit, dar il foloseau bine. “Unde este domnul Marcel?” Unde sa fie, mai, nu a venit la voi? “Nu a plecat cu tine? Unde este?” A plecat inapoi, ca il asteaptau prietenii lui. “Care prieteni, mai?” Aia care sunt la noi, inarmati. “Mai esti sigur ca nu a venit?” Si incepe a se uita pe sub pat, apoi in pod…si pleaca. Eu am plecat cu Cornel Blebea, sa trecem muntii, spre Sinca Noua. Dupa aproape cinci ore, cand traversam versantul, pe cine vad in spatele meu, pe taica-meu. El ne-a spus ca Marcel Cornea a venit in sat si a spus ca la Strambeni sunt securisti care vor sa ne aresteze. Si i-am spus atunci lui Cornel :
Mai, baiatule, eu ma duc acasa. Du-te si tu acasa si tinem legatura.

Am incarcat carul cu lemne, ca aveam lemne pregatite, si am plecat spre sat. Si sa nu fi facut doi kilometri, ca securitatea scoate securistii civili. Padurarul din comuna era mai inaintea lor si a venit la mine si mi-a spus:

Vezi ca este securitatea aici.

Nu aveam ce face. Carul cu boi s-a prins intr-o mlastina. Taica-meu impingea de roata din fata, iar eu de cea din spate. Au trecut pe langa taica-meu si l-au intrebat:

E copilul dumitale?
Da!

Si atat. Am ajuns acasa. Au trecut doua luni, ma angajasem ca invatator si s-a terminat povestea. S-a terminat. Am scapat. Si langa templu, in partea asta, o sa va arat, este un catun de romi care sunt foarte cinstiti. Ei isi au tigancusele lor, sunt destul de asezati. Intr-o zi, nu aveam nici un chef sa fac lectii, faceam glume, le tot spuneam povesti la copii si ma uitam pe fereastra care da spre sat. Pe la ora 11-12, vin doi copii care mergeau la scoala in sat si-mi zic:

- Sunt doi inspectori la scoala in sat si domnul director zice sa lasati tot si sa mergeti acolo.

Am plecat spre sat in fuga, am trecut pe langa scoala, cam la 50 de metri departare, am trecut si peste apa, pe niste punti si m-am dus drept acasa. In mintea mea disparuse informatia ca la scoala ma asteapta inspectorii. Am mancat, am stat de vorba cu taica-meu, cu maica-mea si nimic. A venit cetateanul cu posta si mi-a adus primul salariu si iar vin doi copii:

Domnul invatator sa se duca la scoala ca il asteapta inspectorii.

Si atunci m-am imbracat si am pornit spre scoala. Ma duc pe un drum ocolit, tot pe drumul pe care am venit. Ma intalnesc cu un cetatean care a fost si el aici in Stramba.

- Unde te duci?

- Pai ma duc la scoala.

- Ce faci la scoala?

- Ma asteapta niste inspectori.

- Ce inspectori? Acolo sunt securistii.

Ma, tu stii sigur?
Da. L-au arestat pe cutare, pe cutare, vreo 20 au arestat.

Ma duc inapoi acasa sa-mi iau ramas bun de la parinti, sa-i linistesc, ma imbrac mai bine si ma duc pe podul cel mare, ca in Harap Alb. La mijlocul podului alt cetatean ma opreste:

Ce faci?
Ma duc la scoala.
Mai, Ghita, de ce esti prost? Unde te duci, ma, la securisti?

Asta era un unchi al unuia dintre prietenii mei.

Ma duc, ca nu-mi vor face nimic.
Mai, te bat, mai. Treci inapoi acasa.

M-a luat de mana inapoi. Ma duc inapoi, intru in curte, le spun alor mei:

Eu trec gardul, la bunica-mea in sura.
Era in februarie, frig, iarna. M-am dus la bunica-mea in sura, mi-am facut acolo un culcus si a doua zi la fel aflu ca ma cautau securistii. Le-am zis la parinti sa spuna ca eu am plecat spre ei si ca mai mult nu stiu. Mi-am facut un loc in casa parinteasca, la inceput…Si eu stiam exact tot ce mi se intampla.

Ai scapat fara inchisoare sau nu?
Nu. M-am predat.
Te-ai predat? Si pentru cat timp v-au inchis?
Pentru trei ani.
Si cum a fost in inchisoare?
Ei, ca la Jilava, ca la Sibiu…
Si dupa ce ati terminat inchisoarea, ce ati facut?
Dupa ce am terminat inchisoarea, am venit si m-am angajat ca salariat la un santier.
Te-au angajat pe santier?
Da. Si pana la urma am ajuns si sef de serviciu.
Din puscarias, sef de serviciu?! Am auzit, din puscarias-politic senator, dar sef de serviciu?!
Cornele, cu cine vorbesc?
Cu unul dintre cei care ……

“Si azi ca ieri in chiot de alarma

Dar nu ne aud indepartatii…

Cezarii au uitat de arma

………………………….

Ei nu ne aud dar … ard

Cu roua – spulbera pamantul

Cu duhul leu cu gandul leopard

Si azi, ei nu ne aud

Dar, vai, se prabusesc cu bule catedrale

Salbaticele hoarde din altar

Cutremura cetati voievodale.

Parisul isi inalta noul Capitoliu

Si Roma glorioasa-i toga sparta,

Iar noi mereu cu sufletul in doliu

Si azi ca ieri cersim din poarta in poarta.

Si azi, ca ieri sub cer venetian

Se plimba elegantele gondole,

Pe cand acela*i scut daco-roman

Ne apara de sagetile mongole.

Treziti-va, capetele voastre

Nu-mpodobesc…

Treziti-va, cu lacrimile noastre

Va luminam prapastia in adanc”

Iata ce viziune au avut acei…

Cine a scris poezia asta?
Sergiu Mandrinescu, cel mai bun poet din inchisori. A fost inchis la Pitesti.
Hai sa va spun si eu o poezie pe care am scris-o in lagar. Sa incep cu asta pe care am scris-o in rezistenta din munti.
Ati impuscat oameni?
Nu.
Pai atunci ce fel de rezistenta erati, daca nu ati impuscati oameni?
Eu i-am telepatizat.
Nu, fara gluma, ati impuscat vreun dusman?
Nu.
Pai atunci de ce mai purtati arme?
In caz de nevoie. Dar nu a fost nevoie.
Nu ati tras in nimeni, nu ati omorat pe nimeni, nici un comunist, nimic?
Nimic…

Dupa ce ne-am bucurat de o primire foarte frumoasa din partea domnului inginer Radu Munteanu, un tip frumos, tanar, 28 de ani, inginer silvic, si a domnului Moldovan din New Jersey, un om de 70 de ani, semanand mai mult cu Sadoveanu, am continuat sa discutam la cabana Stramba despre tot ce ar fi putut lasa dacii pe aici. Dupa o friptura buna de berbec la protap, ne-am ridicat si, pe la ora 5 dupa-amiaza, am plecat din nou spre templul de la Sinca Veche, de data asta cu domnul inginer Moldovan, care si-a petrecut copilaria in acele locuri. Am vazut lucruri pe care uneori nici nu-mi vine sa le descriu, fiindu-mi teama de ridicol. Dar cum am mai spus-o de multe ori, adevarul are nevoie de cineva sa-l rosteasca si de cineva sa-l auda! Am vazut un cilindru de cristal, cu diametrul de 5 cm, plasat intr-un ochi facut intr-un zid al templului, care reflecta lumina apusului de soare. Cand, la New York, domnul Moldovan mi-a spus despre asa ceva, am crezut ca “bate campii”, tot asa cum marea majoritate dintre dumneavoastra o veti crede acum. Cum zicea un prieten psihiatru si senator, “bate campii cu candoare”. Realitatea este ca nu a fost chiar asa. Apoi, cu domnul Moldovan ne-am catarat din nou sus pe munte si am vazut cupola templului de asta data de sus, avand o forma perfect eliptica. Am crezut ca ne oprim aici, dar mi-a zis:

Hai sa va arat si un castru roman.

Ne-am catarat in continuare pe munte, am ajuns in varful lui si, de acolo, am vazut urmele castrului roman. Atat cat a mai ramas astazi dupa atatea sute de ani.

- Da, dar ciudatenia este ca acest castru a fost construit pe o fundatie daca, observa Andrei.

Spune, aici unde suntem pe dealul asta?

Suntem pe dealul Plesu.
Suntem tot pe dealul lui Plesu! Si in zare ce se vede?
In directia aia?
Da.
Dealul lui Plai, acolo spre sud. Acolo sunt un fel de arsuri, locuri dreptunghiulare pe care nu creste iarba si nici caprele nu mananca ce creste pe acolo.
Cum, nici animalele nu pasuneaza acolo?
Da, este un fel de parusca, asa ii spune ierbii ce creste pe acolo.

Andrei, spectro-foto-metrist, a ajuns la concluzia urmatoare:

Cartitele sunt cei mai buni arheologi!

Si, in continuare, isi urmeaza telul, deoarece jur-imprejurul nostru astfel de cuiburi se gasesc din belsug. A gasit, spre uimirea noastra, tot felul de cioburi de ceramica, chiar si o toarta de ulcior. A spus ca o sa le analizeze, acasa, la Chisinau.

De cele mai multe ori ele se dovedesc a fi nimic, dar asta nu ma impiedica sa le studiez. Stiti, iarna, la noi la basarabeni, este lunga si am nevoie de hrana…sufleteasca.

Ce om minunat este si acest Andrei!

Seara, la cabana de la Stramba lucrurile s-au incurcat foarte rau: s-au adus trei berbecuti, lumea a venit, s-au facut la protap fripturi, peste, tot felul de bunatati. Noi, care intre timp am fost prin munti, gasind asa ceva, ne-a cam crescut inima, dar si pofta de mancare. S-a facut ora 8 si 30 seara si continuam, aici intre brazi, cu lacul in fata, in cantat de pasari si greierasi, de oracait de broaste, sa ne bucuram de ospetia prietenilor localnici. Sa speram ca si maine programul pe care il avem, si care este foarte strans, sa ne fie un succes.

Plecam cu parere de rau de la cabana de la Stramba, avand in inima noi prieteni, iar in minte amintiri de neuitat.

Azi, 15 iulie 1999, ne-am sculat la 6 dimineata, cerul este plumburiu, este prima zi ploioasa, burniteaza asa, fara sa se opreasca. Cu toate astea, ne imbracam repede, hotarati sa ne urcam in microbuzul nostru si sa plecam spre Sarmi-seget-usa. Ma grabesc sa-mi ocup locul si trebuie sa recunosc ca, in dimineata asta, ne-a luat foarte mult timp sa ne adunam. Dupa mai mult de o ora si jumatate, am plecat la drum. Continua sa ploua si cerul este asa cum il descrie Bacovia : “Plumb, plumb, plumb”.

Acum plecam in cautarea istoriei pierdute…

Acesta este domnul general Niculae Spiroiu, caruia ii pare rau ca n-a mai baut o cafea. Sa vedem ce ne rezerva ziua de azi… Normal, dupa Andrei, care a stat si a buchisit foarte atent drumul, ar trebui sa fim in trei ore la Orastie si, de acolo, probabil inca o jumatate de ora, daca drumul este bun, pana aproape de Sarmi-seget-usa, la Orastioara de Sus. Tudor, incet, incet, fara sa spuna prea multe, s-a suit in Audi-ul condus de colonelul Mereuta, a pus scaunul pe spate si s-a culcat.

Nu este usor sa fii ambasador si dupa aia judecator al Curtii din Strasbourg, sa ai responsabilitati…Mintea trebuie sa-ti fie clara, odihnita…, comenteaza, razand, Cornel.
Cornele, tu esti senator, de ce nu te duci in masina din fata a parlamentului, sa tragi un pui de somn? intreaba cu seriozitate Costel, care s-a asezat pe ultimele scaune din spatele microbuzului, lungindu-se pe ele, intr-o pozitie care era mai explicita decat orice cuvinte.

Trebuie sa recunosc ca cel mai serios om in dimineata aceasta a fost domnul general Spiroiu, care, la ora 6.20, cand am intrat in camera sa-l scol, nu numai ca era treaz, nu numai ca era imbracat, dar era pregatit cu bagaje cu tot sa iasa pe usa. Tot respectul pentru Armata Romana! Nu acela *i lucru pot sa spun si despre PNL…

Fii atent sa n-o incurci!

In dimineata asta, jumatate din PNL s-a descurcat mai incet, dar, multumim lui Dumnezeu, cealalta jumatate a PNL-ului, respectiv vara domnului pre*edinte al PNL-ului din Dolj, nu numai ca era sculata, dar ne pregatise si cafeaua. Si acum, in dimineata asta inca ma mai gandesc la Madona de la Sona care zace intr-un sant, plouata, uitata, neglijata, parasita…De fapt, imi place foarte mult ideea lui Andrei care a numit-o asa.

Trecem prin Porumbacu de Jos si ceea ce il deranjeaza pe Andrei aici sunt un fel de terase, pe care el le compara cu cele incase ori preincase, cum spune el. Intram prin Avrig, orasel mic, cu nume ciudat.

De ce il consideri ciudat?
Vezi, depinde cum il citesti si ce cunostinte ai. Este format din doua silabe, din Av si Rig.
Si care inseamna ce?
Rig Veda, cine stie.
Aici s-a nascut Gheorghe Lazar, spune domnul general Spiroiu.
Si cine a fost Gh. Lazar?
A fost cel care a infiintat invatamantul universitar pozitiv, de stiinte exacte.

Trecem peste Olt, peste acest altar al zeilor.

Aici este curbura dupa care Oltul nu-si mai indeplineste functiile de altar. Incepe sa curga spre sud si are alte functii decat functii sacre. Numai curgerea spre apus ii ofera functii sacre.
Si asta dupa cine, dupa Andrei Vartic? ingana un oltean suparat, respectiv senatorul si prietenul Cornel Boiangiu.
Nu dupa Andrei Vartic, ci dupa Miorita. La apus de soare…
Daca Schliman a mers dupa Iliada si a descoperit Troia, noi trebuie sa mergem asa, mai romaneste, dupa Mesterul Manole, Miorita…
Linga noi, pe stanga, se vede Cindrelul, in stanga ramanand Muntii Cindrelului.
Sunt niste munti destul de inalti, cu doua caracteristici: prima, ca acolo locuiesc cei mai bogati oameni din România, ciobanii din Cindrel, si a doua ca, in spatele lor, la Roti, Gina, Poiana Sibiului sunt adevarate temple de constructii. Asa, o tigneala de constructii, cum eu nu am mai vazut in alta parte. Poti s-o masori dupa frumusetea caselor, dupa eleganta lor, dupa marimea lor si nu stiu daca mai exista in Romania asa ceva.
Oamenii sunt foarte foarte bogati din cauza oilor. Mai sunt si aceste platouri imense, pe care ei pasc oile, la peste 2000 de metri inaltime.
Am fost foarte aproape de locurile acelea, le-am vazut si prin binoclu, si am vazut aceste platouri imense, adevarate aerodromuri. Dar geologii, chiar asa este scris si in literatura de specialitate, nu sunt poeti. Asa sunt acolo, nu aeroporturi, ci adevarate aerodromuri.
Vorbesti de platourile din muntii Cindrelului, de pe varful Cindrelului? intreaba generalul.
Da. Ipoteza mea este ca, in primul rand, aceste comune de acolo, ca Rod, Gina, Poiana Sibiului mai putin, sunt niste toponime foarte vechi dacice. Rod vine de la vechea radacina indo-europeana Rod, care inseamna si nastere, si neam, iar Gina inseamna sotie, femeie, care mai departe, in limba rusa, a ajuns Jena. Dar Gina inseamna si astazi, in sanscrita, femeie. Aici s-au pastrat toate aceste toponime. Una din minunile acestui Cindrel este cetatea dacica de la Tilisca, care pastreaza toate semnele cetatilor dacice: iz dacic, terasari dacice, tot. Si una din minunile de acolo, care s-a gasit acolo, este o intreaga monetarie dacica. Deci nu s-au gasit monede, dar s-au gasit acele stante, care se foloseau la tiparirea monedei. Ele erau asa de fine, incat istoricii au dat o ipoteza ca dacii nu aveau nevoie de bani ca sa-si rezolve problemele. La ei era altfel organizata economia, cu totul altfel decat incearca unii sa caute radacinile economiei dacice, mergand prin economia romana sau greceasca. Ei produceau monede pentru a cumpara factorii de decizie din lumea dimprejur. Produceau monede macedonene, grecesti, romane. Deci ei le produceau pentru ei sau cine stie pentru ce; la ei nu exista o problema tehnica sau tehnologica de a le produce.

In continuare trecem peste paraul Sevis.

Ai vreo idee ce ar insemna acesta?
In acea confuzie antica, ce a existat intre B si V, s-ar putea ca Sevis, Sebes, Sebis, aceste toponime sa aiba o origine comuna.
Asta am mai discutat-o mai inainte…
Da, am mai discutat-o mai inainte si s-ar putea ca anume aici sa cautam si originea toponimului Sibiu. Multi l-au legat de trairea nemtilor aici in Sibiu…
Dar nemtii nu si-au asumat cuvantul Sibiu. Ei au pus un alt nume, Hermanstadt.
Dar Siebenburgen, “sapte orase”,” sapte cetati”?
Dar felul cum este, daca ar fi aceasta radacina Sibiu strict nemteasca sau de origine laica ori maghiara, n-ar fi pe un spatiu atat de mare romanesc aceasta radacina Seb, Sib. Avem Sebes in Apuseni, Sebes in Fagaras, locuri unde nu traiesc nemti si nu au trait niciodata nici unguri. Avem raul Sibisel, cateva rauri Sibisel avem in munti aicea, acest Sevis, si s-ar putea, ca la radacina, sa fie totusi acele enigmatice sibile despre care vorbesc mult autorii antici, in special grecii, si pe urma ele au trecut si la romani. Deci aici, nu departe, avem raul Sadu, care coboara de pe partea de nord a Carpatilor, coboara din muntii Cindrelului. Despre acest Sadu, despre originea lui s-a crezut ca este slava. Sad, care inseamna livada, gradina in slava, a fost si este considerat doar de romani ca este slav la origine. Rusul nu este de acord cu ipoteza romanului, cel care a scris etnogeneza romanilor nu este de acord cu treaba asta si da o alta ipoteza care o cred si eu. Sad, in sanscrita, inseamna intelept. N-au crescut pe Cindrel la 1500 m niciodata gradini, nu pot sa cred ca poate creste acolo nici un fel de livada. Poate fi acceptat numai ca muntele oamenilor intelepti. Dar romanii nici nu vor sa auda de asa ceva, ei il vor slav si….basta! Acum, Cindrelul la origine nu se numea Cindrel, mai incoace si-a schimbat el numele. Initial, el se numea muntii Cibinului sau Sibinului, ca si raul care curge pe aici, prin Sibiu. Sibiu a fost o confuzie intre Si si Ci, astfel ca Sibiu s-a numit si Cibiu in antichitate. Deci este o confuzie aici, care s-a dezvoltat in istorie si s-ar parea ca la origine avem aceeasi formatiune consonantica, Sibiu.
Care este formatiunea consonantica?
Este aceeasi care este si la numele Savescu… este Sava…il si vezi, pentru ca in antichitate consoanele erau importante, vocalele nu se transmiteau in nici un fel. Se transmiteau doar cu constructiile consonante. Nu-i el lamurit misterul asta, dar ele se transmiteau prin pictograme, prin scrisurile feniciene si toate care au urmat. Abia grecii au inceput in Europa sa transmita cuvantul in intregime, deci impreuna cu vocalele.
Dar, de fapt, noi am pornit de la cuvantul Sibiu si uite unde am ajuns…De la Sibiu, de la Sebes, Sevis, Sevisel, Cibin, Sad, toate pornind de la o singura origine. S-ar putea sa fie vorba despre niste prezicatori.

Acum trecem prin Sacel, dar nu mai vrem sa-l zgandarim pe Andrei.

Ceea ce se vede acolo ca o piramida, este un munte, deal piramidal caruia i se spune “Dealul de Piatra”, straniu toponim. Va rog sa-l fotografiati!
I-am facut o fotografie foarte buna acestui munte piramidal, format din patru laturi.
Ce este foarte straniu cu acest munte, este ca imediat dupa ce mergem mai incolo se gaseste zona aceea de care v-am spus, muntele Cindrel.
Unde se gaseste cetatea dacica de la Tilisca!
Da. Este foarte aproape. Muntele acela, care il vedeti in spate acolo, este muntele de la Tilisca, dupa care se gaseste cetatea dacica de la Tilisca. Accesul este foarte greu.
Aici aproape este si Salistea.
Da, aici la Saliste sunt cele mai frumoase fete.
Cele mai frumoase fete nu, dar cea mai mare cantitate de aur din România, da. De aici incepe, de aici, si se continua mai departe cu valea Salistei, cu comunele Tilisca, Olt, Poiana Sibiului, Rod…
Astia care au oi…
Aia sunt oierii din Poiana Cindrelului. Stiti cate inele are o fata aici in zona aceasta? Zece cel putin. Cate doua inele pe fiecare deget.

Trecem peste raul Sebes, care este umflat si bosumflat, dovedind ca aici a plouat mult. Sunt locuri nemaipomenit de frumoase. Pe drum vedem spre Deva, la dreapta se afla Alba Iulia. Noi mergem inainte spre stanga. Aici in stanga este satul Tartaria, unde s-au gasit vestitele placute de la Tartaria. Sebes, Blandiana, pe dreapta Muntii Apuseni, aici incepe piciorul muntilor. Si la stanga sunt muntii Surianului… Luam harta si incepem sa cautam locurile pe unde am trecut si pe unde trecem.

Care sunt Surianu? Astia frumosi?
Aici unde suntem noi acum, exact aici, pe harta, este Sarmi-seget-usa.
Iar aici la dreapta este Muresul.
Da, pe dreapta este Muresul.
Muresul, o curgere de apa de la Rasarit spre Apus, care pentru Vedici insemna ceva foarte important, insemna tot ce se scurge, se duce, se duce pe apa…
„La apus de soare”, asta mai lipsea.
Sa pui intre ghilimele treaba asta…

Am intrat si in judetul Hunedoara, care are pe sigiliu doi soldati, unul dac si unul roman, asa de placere. Ca sa-i pui pe cotropitorii tarii tale pe emblemele care te reprezinta, fie esti un tradator, fie un p… fara pereche. Asa „ne iubim” noi trecutul? Cineva spune ca personalitatile sunt personalitati.

Sigur ca da, dar la ele acasa, nu la noi. Unde sunt statuile lui Dromichete, Decebal, Deceneu? Ale celor care au facut ceva pentru aceasta tara, pentru acest popor. De ce trebuie sa ne mandrim cu ce nu ne apartine?

- Aceasta este tara noastra. In Italia pot sa-l puna pe Traian peste tot, in Rusia pe Stalin si Lenin, dar nu la noi, pentru noi ei nu sunt nimic altceva decat cotropitori!

- Pe dreapta lasam Geoagiu Bai, cam la 16 km departare, unde este si o baie a lui Decebal.

Da, unde este cariera de piatra de la Magura Calanului, de unde dacii isi aduceau piatra pentru constructia templelor de la Sarmi-seget-usa.

Am sosit in Orastie, unde Andrei are prietenii lui. Il cauta pe Marius, cu care se intalneste din intamplare pe strada.

Spune-mi tu mie, Andrei, cine te-a dus pe tine la cel mai bun restaurant in Orastie?
Doctorul Napoleon Savescu din New York.

Bine ca recunoaste ceva, de obicei este refractar… Suntem in Orastie, orasul dacilor. Vedem si o mica piata, pe dreapta, unde se vinde de toate. L-am intalnit pe domnul Ioan Mercurian, care este proprietarul unei fabrici de paine si, pana una alta, mergem acolo sa bem o cafea, inainte sa plecam la drum. Andrei, care este un specialist in lemnarie, a pus mana pe un scaun si numai ce l-a ridicat, ca a ramas cu speteaza in mana. Acum se cazneste de câteva minute sa-l puna la loc. L-am gasit aici pe Marian Trufas, care este un prieten al lui Andrei Vartic si o calauza de mare nadejde.

El cunoaste muntele mai bine decat oricine altul. El i-a aratat lui Andrei drumurile, vechile drumuri dacice. I-a aratat cetatile, i-a aratat „pietroaiele” care inseamna un trecut glorios si enigmatic al poporului nostru. Poate, in viitor, cineva o sa se uite mai cu luare aminte la aceste lucruri. Sa speram ca si arheologii nostri, nu cei prezenti, dar cei viitori, vor avea si putina inima si un sentiment de mandrie nationala, de patriotism si vor sti sa aprecieze corect ce avem aici, acoperit de vegetatie, de pamant. Avem pre-istoria poporului nostru daco-roman. Cred ca trebuie sa-i iubim pe toti cei care fac ceva frumos pentru acest trecut glorios, sa-i iubim pe toti acei care isi sacrifica timpul, banii, profesia, ca sa vina aici sa cerceteze, sa descopere… Nimic mai mult decat sa priveasca la acel trecut maret, care I-a facut pe poporul carpato-danubian sa fie primul in Europa, descoperitor al rotii, plugului, jugului, carutii cu doua, trei sau patru roti. Sa speram ca, intr-o zi, si istoricii nostri se vor destepta, vor deschide ochii si vor privi cu dragoste, cu interes, cu pasiune la ceea ce ne-au lasat stramosii.

Domnul general Spiroiu spune ca urmatoarea serie de articole sa le intitulez “In cautarea istoriei pierdute”. Poate ca ideea nu este rea deloc. In momentul de fata trecem prin satul Bucium si ne indreptam spre Orastioara de Sus. Am ajuns si la primaria comunei Orastioara de Sus.

Andrei, ca orice om politicos, primul lucru care-l face cand ajunge aici, e sa se duca la primarie, sa dea binete la toata lumea, sa schimbe cateva vorbe, adica sa-si anunte sosirea. Sa vedem, deci, unde este domnul primar, spunea ca ne asteapta. Comuna Orastioara de Sus este comuna cu cele mai multe vestigii dacice, cu cele mai multe cetati dacice…

Buna ziua, domnule primar!
Buna ziua, la toata lumea!
Ce noutati avem pe anul acesta de la „domnul arhitect Godeanu”?
In acest an, multumita lui Dumnezeu, ori lui Zalmoxes, inundatiile nu ne-au afectat asa de rau, cum o fost in alte parti din judetul Hunedoara. Totusi, si in acest an, pe Valea Alba, unde dvs. stiti foarte bine de anul trecut, de vreo doua ori s-a reparat drumul si s-a redeschis. Doua saptamani a lucrat un buldozer, deplasandu-se sus, pe muntele Godeanu. Cand a venit inapoi, nu mai era drumul, iar il luase apa.
Si cu crescatoria de pastravi, ce s-a mai intamplat?
Asteptam sa vina pastravii de la munte…
Domnule general Spiroiu, ce ati spus dumneavoastra despre domnul senator Boiangiu?
Am spus ca a facut lucruri formidabile, ca aceasta excursie sa fie asa de reusita. Ceea ce am vazut noi este numai varful aisbergului, dedesubt este o masa mare de munca imensa, pe care noi poate nici nu am observat-o. Daca nu am spus-o pana acuma, o voi spune in acest moment: domnul senator Boiangiu s-a ocupat de aproape toate problemele de logistica, ca sa spunem frumos, lasandu-ne noua doar sarcina istoriei.

Domnul primar, ca o gazda buna, ne ofera putina energie „dacica”, iar eu il urmaresc pe Nicu sa vad ce face. El sta putin cam departe, dupa ce i-am promis ca-i fac o poza si o public in ziar la New York. Si de ce, ma rog?

Ca sa pot arata ce face dl. general Spiroiu la ora 11.41 dimineata. Nicule, te rog frumos, vino langa mine, mai aproape, nu te simti jenat, te rog eu frumos, ca oricum am sa scriu despre asta, nu poti sa-mi scapi…

Mi-a spus asa, printre buze, ce pot sa fac cu poza… Asta este ghinionul meu.

In continuare, am parasit Orastioara de sus, pe domnul primar Niculae David, si ne urmam drumul spre Costesti, intr-un grup compact de 16 persoane.

Am intrat in satul Costesti, despre care Andrei vrea sa spuna ca s-au infratit toate satele si comunele Costesti din Romania si Basarabia si ca primarul tuturor Costestilor este un basarabean.

Domnul general Niculae Spiroiu a spus un lucru deosebit de interesant :

Este curios ca avem peste 500-600 sate Costesti in istoria Romaniei. De ce acest toponim este atat de prezent?

Andrei parca asta astepta:

In istoria noastra, radicalul Cost a insemnat foarte mult, la fel cum Miorita s-a regasit in cele mai multe variante. Acest toponim Costesti, Cost-esti inseamna locul unui Cost; o localitate standard in limba indo-europeana veche. Insemna, deci, localitate de tip urban, fiti atenti, localitate de tip urban, Cost+esti. De pilda, Mioreni inseamna localitate de tip satesc. Deci asta insemna si la daci acest Costesti, care a fost capitala Daciei sau inceputul capitalei Daciei. Faptul ca aici avem trei cetati dacice foarte importante, nu face decat sa confirme cele spuse de mine inainte. Parerea mea este ca el vine din unul din cele mai importante ritualuri ale dacilor, riturile de trecere, piesele legate de secanta, de costisa. Secanta este o costisa. Secanta care uneste doua linii paralele este o costisa, iar dacii ii spuneau secantei Cost, ceea ce inseamna locul costisei, Costesti. De aici se incep marile temple ale dacilor. Deci daca toti Costestii din Republica Moldova si România s-au unit, inseamna ca si Costestiul de aici face parte din aceeasi formatiune, iar faptul ca generalul acestei uniuni este un basarabean, este foarte bine.

Ce inseamna si spiritul de patriotism si mandrie nationala la Andrei! Il avem acum in fata pe domnul general Spiroiu, care vorbeste asa de frumos de domnul general Dragomir, un alt iubitor al dacilor, si vorbeste cu mult respect pentru munca pe care acel general a facut-o in armata si pentru romani.

Acum sunt cu Andrei in masina si discutam cum sa-l pregatim „dacic” pe domnul general Spiroiu pentru drumul spre Sarmi-seget-usa. Dar Nicu, parca ghicindu-ne gandurile, imi spune:

Nu va faceti voi griji, eu pot sa merg pe jos tot atat cat oricare dintre voi, daca nu si mai mult!

Vorbim in continuare despre politica Daciei.

Da, politica Daciei a fost buna, Dacia a tinut in sah imperiul roman, primea tribut de la imparatii predecesori ai lui Traian, ca sa apere hotarele imperiului roman de barbari. Dar ei profitau si, cand Dunarea ingheta, mai treceau dincolo, in Moesia si alte parti, considerandu-le probabil tot proprietati ale lor. Iata de ce zic eu ca Burebista si Decebal si toti regii din acea perioada, deci care se intind probabil pe un secol si jumatate inainte si inca un secol dupa, in actualul mileniu, au stiut sa duca o politica buna fata de un imperiu foarte puternic. Inseamna ca s-au bazat pe ceva. S-au bazat pe civilizatia lor, pe forta lor, pe o economie, pe o tehnologie avansata.
Ca sa-i convingi pe romani sa-ti plateasca tribut, nu oricine a facut asa ceva in istorie…
Traian s-a simtit jignit si a spus: “Cum sa plateasca el tribut unor barbari?” Si prima data nu i-a mers, pentru ca a fost nevoit sa se intoarca infrant, umilit. A doua oara, desigur, si-a creat conditii, a mai folosit si un tradator, si a venit cu o armata uriasa ca sa cucereasca ce? O populatie de tarani needucati, care nu stiau sa scrie si sa citeasca, care nu stiau nimic alceva decat sa manance, sa lucreze, ca sa-I hraneasca pe cine? Sau cel putin asa cred ei, istoricii nostri, despre strabunii lor.
Raul asta se numeste Gradiste, adica raul orasului…
Nu am fost niciodata in stare sa inteleg cum au putut romanii sa cucereasca aceasta zona? Cum a spus domnul general, este nevoie nu numai ca istoricii sa aprecieze ce s-a petrecut aici. Este nevoie si de o investigatie militara serioasa, facuta de ofiteri ai Statului Major, care stiu sa aprecieze, sa-si dea seama de ce s-a petrecut aici, cum au mers trupele, cum a fost posibil ca acest razboi sa fie castigat de romani. Ca Dacia avea o organizatie statala bine definita, o armata capabila sa-i ajute pe regii din jur nu uimeste pe nimeni, decat pe nestiutori. In plus, ei interveneau in conflictele de la Dunare pana la Varna si chiar dincolo de Varna. Au aparut pe pietre romane din aceste zone dovezi ale interventiei lor. Faptul ca Burebista isi apara granitele tarii, granitele Daciei, in zona lacului Constanta, din Elvetia de azi, se pare ca nu mai intereseaza pe nimeni, dupa ce au trecut mai mult de 2000 de ani. Faptul ca numele lui Decebal Perscorilo apare pe stelele de piatra din zona Varnei inseamna ca acesta avea capacitatea sa se deplaseze pana acolo si chiar mai departe. Daca s-a putut duce peste Dunare, cu mijloacele de atunci, la peste 700, 800, 1000 km departare de aceasta, inseamna ca statul dac avea o organizatie, o organizatie bine definita, bine condusa.
Andrei, ce avem aici in fata? Unde mergem, de fapt?

Va spun acusi. Acum am trecut pe langa cetatea Blidaru. Una din enigme, domnule general, este ca cetatea Costesti, Cetatuia cum i se mai spune, si Blidaru sunt topografic la 1500 m departare una de alta. Daca mergand pe dealuri, cea de la Costesti este mai accesibila, Blidaru este, din punct de vedere militar, foarte greu accesibila, are o costisa foarte abrupta. Ca sa o cuceresti este foarte greu. Dar de ce ei dacii au pus-o asa pe un varf?
Era un sistem de cetati…
Da, dar de ce au pus aceste cetati pe varfuri greu accesibile? Au carat cantitati uriase de piatra, ca sa aseze asa, in mijlocul tarii lor, pe virfuri de munti greu accesibile, cetati? Inteleg sa le fi construit la granita tarii, dar nu in mijlocul ei! Si de ce asa de aproape? De la o cetate la alta sunt cam 1500 metri. Aici, in partea aceasta, avem Valea Popii, asa zisa Valea Rea sau Valea Bodii. Acolo in spate, acum cinci ani, cautand dupa gauri de cartite, eu am descoperit niste ceramica. Am facut imprudenta sa-i spun unui locuitor de aici ca acolo ar fi ceva. Am adus echipe de la Bucuresti, cu academicieni, cu profesori, pe cei de la Ministerul Mediului, i-am dus pe directori, pe arheologii aceia. Si am facut imprudenta sa-i spun si astuia, si el, in cautare de aur, s-a dus cu un buldozer si a dat cu buldozerul in toate terasele acelea. Eu am avut o presimtire si, a doua zi, am venit aici, domnule general. Am predat la muzeul din Deva 16 saci cu ceramica, cioburi uriase, de o frumusete extraordinara, fructiere, ceva colosal. Si acolo este o pestera. M-a dus un localnic de aici. In pesterea aceea am descoperit niste basoreliefuri, cel putin doua se vad foarte bine. Este si un templu, este un amvon. Sunt locuri ca acolo la Sinca. Cu blocuri de piatra cu forma de elipsa, perfect slefuite, de parca sunt din astea care le-am gasit la Sona. Da. Parca sunt de acolo, numai ca accesul este extrem de greu si pestera este total antropica. Este asa, o fereastra cizelata, sapata, dar, cum spun localnicii, sunt 700 de metri de oras subteran, in care nu a intrat nimeni niciodata.
Aici, in inima dacilor?
Eu nu cred in povestea asta ca Decebal a ascuns intr-un rau comoara si a deviat apa, avand orasul acesta de pesteri, caci este un oras intreg care strabate muntele de aici, de la Valea Bodii, pana in partea cealalta, la Valea Aninesului. Avand acest oras de pesteri, era mai usor sa o ascunda acolo. Asta a fost doar o momeala, pentru romani. Deci ipoteza mea este ca Decebal le-a dat numai o parte din ce avea el…
Sfarsitul casetei 1

AUTOR: NAPOLEON SAVESCU

SURSA:http://www.dacia.org/daciarevival/articolearticles/articole-in-limba-romana/341-in-cautarea-istoriei-pierdute

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s