INSULA SERPILOR SAU INSULA LUI ACHILLE

ACEASTA INSULA ESTE CUNOSCUTA DIN SCRIIERILE LUI HOMER CA INSULA LEUCE SAU INSULA ALBA, LOCUL DE ORIGINE AL LUI APOLLO SI AL LUI ACHILE. AICI ERA LOCUL DE PELERINAJ AL MULTOR POPOARE CARE VENEAU SA PREAMAREASCA PE ZEUL SOARELUI APOLLO NASCUT DE ZEITA LETO IN ACEST LOC. APOLLO SI SORA SA GEAMANA ARTEMIS ERAU FII MARELUI ZEUS. IN ACEASTA INSULA A EXISTAT TEMPLUL ALB AL LUI APOLLO SI FANTANA CU APA NECONTAMINATA A ZEULUI. URMELE VESTIGIILOR AU FOST DISTRUSE CU MARE GRIJA DE CEI CARE AU DORIT CA TRECUTUL MARET AL ACESTEI TARI SA FIE STERS CU DESAVARSIRE.

Insula lui Ahile (Leuce – insula Albă)

Pe vremea când Marea Neagră era numită Axeinos, grecii miletieni din Origame, Histria şi Tomis aveau o legendă la care ţineau foarte mult. Era legenda Insulei Albe (Leuce), locul în care se spunea că ar fi fost înmormântat eroul Ahile (Achille). Navigatorii Pontului Stâng spuneau că aici, pe insula aflată în largul mării (cunoscută azi sub numele de Insula Şerpilor) ar fi fost adus trupul Marelui Erou ucis în Războiul Troian.

Potrivit mitului, zeiţa Thetis, mama îndurerată a lui Ahile l-a rugat pe Zeul Neptun să scoată din largul mării o insulă. Un scriitor antic, Arctinus din Milet spunea că tot aici a fost adus şi trupul lui Patrocle, bunul prieten al lui Ahile, ucis de Hector la Troia. O altă variantă a legendei spune că pe Insula Albă, Ahile a fost trezit la viaţă şi că a trăit următoarele milenii alături de Frumoasa Elena, pe care în secret o iubise în timpul Războiului Troian. Dincolo de mit, se ştie însă că navigatorii greci mai numeau insula şi Makaron (A fericiţilor) imaginându-şi aici o lume paradisiacă, în care sufletele morţilor se puteau odihni în linişte şi armonie. Despre acest tărâm au scris marii oameni ai antichităţii, de la istorici precum Strabon sau Ptolemeu şi până la nemuritorul poet Ovidius, exilat nu foarte departe, la Tomis.

Datorită legendei lui Ahile, Insula Leuce a devenit în acele vremuri un mare loc de pelerinaj. Este cert faptul că aici a fost ridicat un templu impresionant dedicat lui Ahile Pontarhes, protector al marinarilor. Exista aici un port de escală folosit adesea de corăbiile comerciale. În secolul IV î.H, un decret al cetăţii Olbia Pontica (azi în Ucraina) menţiona că toţi locuitorii oraşului trebuie să apere Insula Albă şi să îi alunge pe piraţii, care începuseră să îşi facă veacul în acea zonă. În 1823, un căpitan rus pe nume Kritzki a descoperit ruinele templului lui Ahile Pontarhes.

Era vorba de un edificiu pătrat, fiecare latură măsurând 30 de metri. Se vorbeşte despre întocmirea unor planuri care demonstrează că era vorba de un templu maiestuos şi superb decorat. Din păcate, din 1944 când a fost luată cu forţa României de către URSS, Insula Şerpilor (acum aparţine Ucrainei) nu a mai putut fi cercetată de arheologii români.

Источник: http://www.2012en.ro/2012/03/misterele-neelucidate-ale-dobrogei-antice/?utm_source=feedburner&utm_medium=email&utm_campaign=Feed%3A+2012en%2FlUUH+%282012en.ro%29




Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s