UFO DOSSIER IN ROMANIA

Un MIG-21 Lancer din Romania lovit de OZN-uri

In dupa-amiaza zilei de 30 octombrie 2007, un MIG-21 Lancer al Fortelor Aeriene Romane a scapat ca prin minune de ciocnirea cu niste presupuse OZN-uri, întamplare confirmata atat de pilotul ajuns cu bine la sol, cat si de imaginile din carlinga avionului, difuzate de postul Realitatea TV si reluate de alte medii. Locotenent-comandorul Marin Mitrica de la baza aeriana 71 de la Campia Turzii, pilot militar din 1991, efectua un zbor de antrenament, cu o viteza de 850 km/h la altitudinea de 6500 metri.

Dintr-o data el a fost lovit din dreapta de niste obiecte neidentificate, care i-au pulverizat carlinga. Cioburile au ricosat în masca de oxigen, au perforat casca si i-au ranit fata. Pilotul s-a aplecat cat a putut mai mult asupra aparatelor, pentru a evita curentul extraordinar de puternic si temperatura de -30 de grade. Desi riscul de prabusire parea iminent, pilotul a reusit sa întoarca în siguranta aparatul la baza de la Campia Turzii, fiind dirijat din turnul de control chiar de sotia lui, colega de unitate. Incidentul s-a petrecut cu o viteza fulgeratoare, lucru dovedit ulterior si de imaginile surprinse de camera video aflata permanent în functiune la bord. Pe înregistrarea efectuata în timpul zborului respectiv, incidentul nu dureaza mai mult de 67 de milisecunde.

Misterul avea sa se amplifice odata cu investigarea cazului, condusa de locotenent-comandorul Nicolae Grigorie, el însusi pilot de MIG si absolvent al Institutului Francez de Siguranta Aeronavelor, asadar unul dintre specialistii Fortelor Aeriene în anchetarea unor asemenea incidente. Ofiterul a relatat pentru ziarul Gandul cum, rand pe rand, toate ipotezele ce ar fi putut oferi o explicatie stiintifica întamplarii au fost infirmate. Mai întai, au fost excluse cauzele naturale: aparatul nu a fost lovit de o pasare (pentru ca în Romania nu se afla pasari sa zboare la înaltimea de 6.500 metri, iar pe corpul avionului nu s-a gasit nicio urma de materie organica), nici de o bucata de gheata (pentru ca cerul era senin si nu continea niciun norisor cu conditii ca apa sa înghete) si nici de un meteorit, deoarece datele astronomice nu confirmau intrarea unor asemnea corpuri în atmosfera în acea zi.

Apoi, au fost excluse si cauzele ce ar fi putut fi puse pe seama unei activitati umane. La acea ora la circa 30 km de Gherla, unde se afla aparatul MIG-21 Lancer, nu au existat nici zboruri civile, nici exercitii de artilerie cu tunuri sau rachete, nici incidente semnalate de politie privind lansarea de rachete artizanale sau focuri de arma si nici nu fusese lansat vreun balon meteorologic.

O expertiza a Institutului National de Criminalistica a apreciat ca duritatea obiectului care a lovit aeronava a fost mai mare decat a sticlei organice din care era facuta carlinga. Obiectul avea o miscare de rotatie în jurul propriului ax, avea o traiectorie oblica fata de traiectoria avionului, dar toate analizele resping ipoteza ca ar fi fost vorba de vreun proiectil. „Putem spune cu certitudine ce nu a fost, dar nu si ce a fost obiectul care a lovit MIG-ul, dar nu stim din ce material a fost si nici provenienta”, a declarat lt.-com. Grigorie, refuzand sa faca vreo speculatie asupra unei posibile „origini extraterestre”.Tot ceea ce a putut sa confirme a fost faptul ca, într-adevar, în timpul celor 67 de milisecunde de intalnire cu „obiecte neidentificate”, în imaginile surprinse din carlinga se vad fugar si doua asemenea obiecte care au trecut prin fata aeronavei „precum ceva care trece prin fata unei masini, dar fara sa o atinga”.

Generalul Ion Avram a precizat ca obiectele aveau dimensiunile unei coli de hartie A4, iar imaginile filmate au fost transmise la Serviciul Roman de Informatii „întrucat ei dispun de laboratoare si echipamente performante”. Nu se cunoaste rezultatul acestor investigatii. Incidentul de deasupra judetului Cluj a fost discutat si în cadrul Comitetului de Securitate al Fortelor Aeriene din Europa – AFFSC(E). Însa niciunul dintre expertii aerieni militari din alte state europene nu a avansat vreo noua ipoteza plauzibila, fata de cele deja demonstrate de investigatorii romani.

DAN D. FARCAS

Fenomene stranii în zona Pupezeni

Satul Pupezeni (com. Balasesti, jud Galati), situat la 20 de km est de orasul Barlad, este alcatuit din aproximativ 50 de case si 350 de suflete izolate între dealuri partial împadurite. În noiembrie 2003, Ionel Constantinescu, angajat al televiziunii romane si originar din Pupezeni, a sesizat ASFAN asupra unor repetate aparitii luminoase stranii în zona. Ca raspuns, Gheorghe Cohal si Ion Nutu, membri ASFAN, s-au deplasat în zilele de 29-30 noiembrie 2003, în localitate, pentru a investiga si eventual înregistra aceste fenomene. Reproduc mai jos, în rezumat, principalele lor constatari.

Dumitru Gorga a relatat ca în luna octombrie 2003, într-una din nopti, în jurul orei 1.00, iesind în curte, a vazut timp de vreo 10 minute, la 4-5 metri deasupra padurii Aciua, o lumina avand forma unui curcubeu cu diametrul de 20-30 metri, care se ridica si cobora. Nepotul sau, în varsta de 10-12 ani, a observat într-o alta noapte, în jurul orei 2.00-3.00, o lumina „mare cat un lighean” deasupra aceleiasi paduri. Nistor Popa, în varsta de aproximativ 65 de ani, a urmarit, la începutul lunii noiembrie, tot în jurul orelor 2.00-3.00 noaptea, o lumina verde, urcand si coborand, „mare cat un neon rotund”. El a precizat ca ceea ce a vazut nu erau rachete de semnalizare. O saptamana mai tarziu, el a facut o observatie similara, mentionand ca padurea era luminata, iar cerul senin.

Victor Iacob si sotia sa Zamfira, în jurul datei de 17-20 octombrie pe la orele 3.00 noaptea, au observat, în zona opusa padurii Aciua, o lumina de marimea Lunii, ca o „stea cu coada în jos”, de culoare galbena. Apoi au mai vazut de trei ori acest fenomen. Zamfira Iacob era de parere ca acestea sunt „semne dumnezeiesti”. Aurel Popa cu sotia sa au relatat ca au vazut aparitii deasupra padurii Aciua, iar în urma cu mai mult timp au observat o lumina aurie, ca o sageata orientata în jos („s-a deschis cerul” spuneau ei) spre manastirea Adam din apropiere. Si sotii Popa considerau acestea „semne dumnezeiesti”.

Neculai si Emilia Iacob, sot si sotie, spuneau ca vazusera, deasupra padurii Aciua, cinci nopti la rand, diferite lumini. Într-una din nopti au observat o lumina puternica, mai mare decat diametrul Lunii pline, alta data o lumina în „colturi”. Pe la sfarsitul lunii octombrie sau începutul lunii noiembrie 2003 au vazut deasupra padurii Aciua o lumina mare si rotunda, cu o coada orientata în jos si care lumina padurea. În scurt timp de la observarea luminii au aparut doua avioane cu reactie, unul dinspre Cotoroaia, altul dinspre Balasesti, care au înconjurat lumina si au evoluat aproape o jumatate de ora. Dupa aceea avioanele s-au retras iar la scurt timp a disparut si obiectul. Aceeasi observatie a mai fost facuta si de alte persoane, printre care de Ionel Sandu si Ionel Constantinescu, cel care a sesizat ASFAN. Cei doi au mai observat, într-o alta noapte, doua lumini: una galbena, cealalta rosie, lumini care se miscau una în jurul celeilalte; iar pe la mijlocul lunii noiembrie au vazut o „Luna” foarte mare care „juca” în stanga si în dreapta si care avea „coarne” de jur-împrejur.

Au mai fost stranse si alte cateva marturii asemanatoare, în total de la 13 persoane. Una mai deosebita a fost cea a lui Stefan Tureatca si Toader Popa, care, fiind într-o caruta, într-o dimineata de octombrie, pe la ora cinci si jumatate, au fost învaluiti de o lumina puternica venita de sus, asemanatoare unui flash si însotita de un suierat, urmata de o buna perioada de bezna totala în care nu se vedea absolut nimic. Calul nu mai voia sa traga, dar si martorii s-au simtit storsi de vlaga.

Specialistii ASFAN au facut investigatii la fata locului, folosind o camera video, reportofon, busola, detector de radiatii, detector de metale, fara a descoperi ceva special si fara a observa astfel de fenomene. În zona nu sunt baze militare si nu s-au efectuat manevre militare care sa explice declaratiile satenilor; la o oarecare distanta exista un aerodrom dezafectat, dar acolo nu se desfasoara nicio activitate. Interesanta în sine a fost atitudinea localnicilor: cei mai multi ignorau luminile, considerandu-le ca ceva normal, care nu merita sa fie raportat, ori „semne dumnezeiesti” pe care nu are sens sa le cercetezi. Întamplarile ar fi ramas total necunoscute fara invitatia domnului Constantinescu. Ma întreb cate astfel de evenimente din tara noastra raman, ca efect al acestui „mecanism”, neraportate si nestiute.

DAN D. FARCAS

Cazul Ramnicu Valcea

Un caz OZN mult mediatizat si discutat a fost cel petrecut în ziua de 05.05.2004, în jurul orei 21:00, la Ramnicu Valcea. Cameramanul Luigi Chitan a urcat pe dealul Capela, la terasa unui restaurant din zona, de unde avea o imagine frumoasa cu panorama nocturna a orasului. El a filmat aici cateva cadre care urmau sa fie incluse într-un spot publicitar.

Dupa o saptamana, la vizionarea imaginilor si realizarea montajului, s-a descoperit pe înregistrare un fenomen luminos care nu a fost vazut cu ochiul liber în timpul filmarii si anume trecerea pe deasupra orasului, cu o viteza destul de mare, pe o traiectorie usor ascendenta, a unui obiect neidentificat. Într-un interval de 1,41 de secunde, obiectul a strabatut distanta dintre locul de unde s-a filmat si dealul din departare situat la aproximativ 4 km.

Imaginile au fost marite si examinate cadru cu cadru. În timpul studierii acestora s-a observat ca „obiectul” filmat este de fapt un corp compus, sau un grup de 4 globuri luminoase, aparent lipite între ele. Deplasarea lui a fost obturata, pe primele cadre, de ramurile si frunzele copacilor care se aflau între camera de luat vederi si obiect. Fenomenul a disparut în mod instantaneu, ca si cum s-ar fi stins sau distrus în timpul deplasarii, fara sa-si fi modificat traiectoria sau viteza.

Stirea, împreuna cu imaginile inedite, au fost difuzate în ziua de 13.05.2004 pe canalul de televiziune Antena 1. O echipa a asociatiei ASFAN, alcatuita din domnii Ion Hobana, Alecu Marciuc, Alexandru Musat si Gheorghe Cohal, s-a deplasat la Ramnicu Valcea si a purtat discutii cu cei implicati în eveniment: cu directorul postului local de televiziune VL1, cu Luigi Chitan si cu tehnicienii care au prelucrat imaginile. Discutiile au permis clarificarea unor detalii ale cazului. Cu acest prilej s-au facut filmari de catre echipa ASFAN, pe suport Digital 8, si au fost preluate cópii atat dupa înregistrarile originale cat si dupa cele prelucrate pe calculator. Aceste cópii au fost ulterior examinate si la Bucuresti, fara a putea gasi o explicatie conventionala pentru cele înregistrate.

Cazul de la Ramnicu Valcea nu este singular. În ultimul timp, mai ales dupa înmultirea aparatelor foto si a camerelor digitale, din ce în ce mai multe persoane descopera, pe înregistrarile facute, ciudatenii pe care nu le-au vazut cu ochiul liber, între acestea stranii obiecte aeriene. Pe site-ul ASFAN au fost reproduse cateva dintre fotografiile primite de la corespondenti, fotografii pe care apar astfel de obiecte neidentificate, care nu au fost vazute cu ochiul liber: langa Prut, la aeroportul Mihai Kogalniceanu, la Eforie Nord (2006), la aeroportul Otopeni, Cheia, Simeria (2007) etc.

Chiar în aceasta rubrica din Magazin am comentat numeroase alte cazuri similare, practic de pe toate continentele. Investigatorii OZN s-au aratat intrigati de numarul mare al acestor imagini, opinand ca ar putea fi artefacte cauzate de pasari sau gaze care au trecut întamplator prin unghiul aparatului si miscarea carora a fost transformata de timpul de expunere în obiecte de nerecunoscut. Este o explicatie pe care o putem accepta uneori, dar care sigur nu acopera toate cazurile. De altfel, existenta unor OZN-uri invizibile cu ochiul liber dar care au fost surprinse pe pelicula preocupa de cativa ani literatura de specialitate. Una dintre cartile importante în acest sens este cea a lui Budd Hopkins si Carol Rainey: Sight Unseen: Science, UFO Invisibility and Transgenic Beings (2003).

Fara a exclude o posibila deformare a imaginii datorata tehnicii de înregistrare, opinia specialistilor este ca totusi la Ramnicu Valcea s-a captat un obiect care nu poate fi deocamdata explicat nici ca un fenomen natural, nici ca un obiect sau artefact rezultat din activitatile omenesti.

DAN D. FARCAS

Fenomenul luminos de la Nanesti-Vrancea

In judetul Vrancea, la aproximativ 40 de km de Focsani, pe soseaua ce leaga resedinta judetului de Galati, se afla satul Nanesti. In seara zilei de sambata, 30 iunie 2001, in jurul orei 22:30 toata localitatea a cazut in bezna, in timp ce in asezarile din jur totul era normal, fapt inexplicabil, intrucat satul era alimentat cu energie electrica din doua surse diferite de inalta tensiune, prin intermediul a trei transformatoare. Oamenii, iesiti din case, au vazut atunci un straniu fenomen luminos. Rezum in continuare relatarile lor, asa cum au fost consemnate de George Cohal, de la asociatia ASFAN.

Cerul era acoperit; in cursul zilei a si plouat. Deasupra satului aparuse o pata rosie, rotunda, usor difuza, care se deplasa lent, se oprea, incepea sa se roteasca in jurul axei proprii si se transforma intr-un inel segmentat de lumina de culoare galben pal, inel care in timp ce se rotea si cobora spre sol, se marea, ajungand sa aiba o raza de 200-300 de metri in faza maxima. Apoi inelul incepea sa urce din nou, mentinandu-si miscarea de rotatie, se micsora pana ajungea in punctul din care a pornit, transformandu-se din nou in pata sau obiectul de culoare rosie. Acesta se deplasa putin (sau disparea pentru unii martori) si reluand miscarea de rotatie se transforma din nou in inel segmentat care cobora, se marea, se apropia de sol si iar urca. Unii martori spuneau ca acest ciclu s-a repetat de 8-9 ori, altii ca de aproape 20 de ori.

Majoritatea martorilor, dupa un timp de observare de 30-45 de minute, s-au plictisit si s-au retras in case, fiind tarziu. Fenomenul s-a manifestat pana in jurul orei 24 (dupa spusele martorului Stefan Stoian, paznic in tura de noapte la o intreprindere particulara din imediata vecinatate a satului), dupa care a incetat brusc. Alimentarea cu energie electrica a revenit in jurul orei 2 noaptea fara alte interventii.

Nu s-au semnalat manifestari de teama sau panica, unul dintre sateni incercand chiar sa semnalizeze cu lanterna spre cer. Nu s-au facut fotografii sau inregistrari video. Un numar important de martori de buna credinta au vazut fenomenul independent, din locuri diferite, iar diversitatea relatarilor dovedea ca nu s-au influentat intre ei.

In seara respectiva in cladirea Caminului cultural din localitate se desfasura nunta fiului unui gospodar al satului – Stefan Necula. Dupa ce s-a intrerupt curentul, la ora 22:30, toti se asteptau ca pana sa dureze putin. Dar, pe la miezul noptii, cand nuntasii se gandeau sa plece acasa, nasul s-a dus sa intervina cu o gaina fripta si cu vin la centrala electrica de la Vulturu. Acestia au spus insa ca la ei totul este in regula si probabil defectiunea este la Focsani. Pana sa mearga acolo, curentul a revenit, nunta s-a reluat iar nuntasii nu s-au mai interesat de cauza penei de curent. In urma contactarii societatii Renel, a rezultat ca in evidentele lor oficiale nu au fost consemnate, in acea noapte, defectiuni sau interventii in zona Nanesti.

Sesizarea catre presa a fost facuta de niste bucuresteni care se deplasau cu masina pe soseaua ce leaga orasul Tecuci de Galati, de unde au vazut lumini deasupra satului Nanesti, aflat la aproximativ 8 km distanta. Primele investigatii au fost facute a doua zi, de ziaristii de la Monitorul de Vrancea, impreuna cu postul local de televiziune. Stirea a aparut in ziarele locale, fiind preluata apoi de presa centrala, ceea ce a determinat deplasarea la fata locului a echipei ASFAN.

Se poate presupune ca pata de culoare rosie aflata deasupra satului ascundea un obiect de origine necunoscuta. Exista numeroase semnalari ale unor cazuri in care ionizari foarte puternice in jurul unor OZN-uri au produs intreruperi de curent, opriri de motoare, stingerea luminilor, incetarea functionarii aparatelor de radio, aparitia unor halouri luminoase, cresterea temperaturii mediului ambiant etc. Chiar intreruperile dramatice ale curentului electric de la New York din 9 noiembrie 1965 si de la Roma din 3 august 1978 au fost puse de unii pe seama OZN-urilor.

Exista de asemenea si numeroase marturii si imagini care atesta ca alaturi de OZN-uri apar adesea fascicule de lumina cu contururi clar definite si o forma care poate fi cilindrica, conica, inelara sau chiar segmentata. Totusi, in fenomenologia OZN nu exista un caz identic cu cel de la Nanesti, care isi pastreaza astfel aura unicitatii.

DAN D. FARCAS

Cazul Otopeni 1997

In noaptea de 14-15 iulie 1997, pe Aeroportul International Bucuresti Otopeni a avut loc un eveniment care poate fi considerat primul caz de comunicare cu un OZN in Romania. Cazul a fost la vremea respectiva amplu mediatizat. Ion Hobana a reconstituit evenimentul intr-o lunga discutie cu domnul Virgil Vinersariu, seful de tura din turnul de control al aeroportului in noaptea cu pricina. La ora 22.49, operatorii din turn care dirijau aterizarea cursei TAROM Istanbul-Bucuresti au observat o lumina circulara, deasupra zonei situata in vestul Aeroportului, undeva intre Buftea si Corbeanca.

Fenomenul a fost observat din interiorul turnului si de pe terasa acestuia. Prin binocluri, s-a vazut ca la mijlocul petei circulare era o fasie orizontala colorata in alb, portocaliu si rosu, culori care se transformau una intr-alta.

Pe tot parcursul observatiei, radarul din turn nu a detectat nicio tinta neidentificata. Drept urmare, nu s-a putut stabili altitudinea fenomenului, dar acesta era, in orice caz, sub norii razleti aflati la o altitudine de 2.000-3.000 de metri. Valentin Vinersariu i-a cerut ofiterului de serviciu sa orienteze spre pata de lumina doua camere video: una amplasata pe turnul de control si cealalta pe o alta cladire din incinta aeroportului. S-a realizat astfel un film de circa doua ore.

Ion Hobana afirma ca operatorii au reusit sa comunice cu aparatul neidentificat. Cand s-a aprins balizajul, in vederea aterizarii unei aeronave C-130, operatie care a durat 12 minute, fenomenul a disparut, reaparand spre sud-est, in directia localitatilor Tunari si Stefanesti. De aceasta data, pareau sa fie doua globuri de dimensiuni diferite, lipite unul de altul. Acest tandem se misca intr-o zona strict delimitata. Cand a fost stins balizajul, lumina aeriana si-a micsorat intensitatea. Domnul Vinersariu s-a intrebat atunci daca nu cumva a fost o reactie inteligenta a fenomenului. Drept urmare, a reaprins balizajul, urcand pana la treapta a cincea. Lumina a crescut si ea, in raport cu stimulul de pe sol. Cand intensitatea balizajului a fost redusa, lumina a scazut. Jocul acesta a continuat destul de mult timp. Fenomenul a disparut brusc, una dintre ultimele imagini fiind inregistrata la ora 1:10.

Ce au vazut martorii? Ce a captat banda video? Unii au spus ca a fost o planeta (Jupiter, Venus); numai ca o planeta apare seara de seara cam in acelasi loc si cu aceeasi luminozitate, in plus nu isi modifica intensitatea in functie de luminile de pe sol. Norii razleti ar fi trebuit sa influenteze si ei vizibilitatea unui astru. Date fiind conditiile meteorologice si durata observatiei, nu poate fi invocata nici prezenta unei mase de energie condensata (plasma). Forma, stationarea indelungata, lipsa oricarui zgomot, exclud o explicatie de tip conventional: balon, avion, elicopter etc. Iar reactia la variatiile de luminzitate ale balizajului sugereaza un control inteligent.

Observatia de la aeroportul Otopeni nu este un unicat, dat fiind ca pe aeroporturile din multe tari ale lumii au fost inregistrate cazuri asemanatoare, inca din anii ’50. Nu este nici unicul astfel de caz pentru aeroportul Otopeni, dar este cel mai cunoscut si cel mai bine mediatizat. In plus, nu este nici unicul caz de interactiune prin semnale luminoase dintre un om si un OZN; astfel de cazuri s-au raportat de pilda si din Rusia; dar este primul atestat la noi. Totusi, Ion Hobana aprecia ca observatia de la Otopeni este una dintre cele mai interesante din categoria sa, avand in vedere si faptul ca martorii erau observatori bine calificati, care cunosteau toate fenomenele sau aparatele conventionale cu care presupusul OZN putea fi confundat.

DAN D. FARCAS

OZN-uri în spatiul romanesc, începand din secolul XVI

Ca un adaos la „mini-cursul” de ufologie prezentat pe aceasta pagina a revistei Magazin, doresc sa ofer cititorului interesat un numar de cazuri remarcabile de observatii OZN din spatiul romanesc. Pentru o parte dintre acestea am folosit lucrarile lui Calin Turcu, Ion Hobana, Florin Gheorghita etc., pentru altele arhivele asociatiei ASFAN dedicata studiului fenomenelor aerospatiale neidentificate din tara noastra. Se pare ca primul fenomen care poate fi numit OZN, semnalat în spatiul romanesc, este cel identificat de Dalila-Lucia Arama, paleograf principal la cabinetul de manuscrise al Bibliotecii Academiei Romane, si publicat in articolul: „Sa fi fost oare farfurii zburatoare?”, Magazin Istoric 12/1968. Ea gasise, în Letopisetul Moldovenesc, urmatoarea nota: „valeat 7025 (1517) noiembrie 8, samn mare s-au aratat pe ceriu, c-au stralucit despre miadzanoapte ca un chip de om, de-au statut multa vreame si iara s-au ascuns în vazduh”. Fara îndoiala fenomenul a impresionat profund pe cei ce l-au vazut, altfel nu si-ar fi gasit locul într-o cronica. Si este greu de gasit o explicatie a aparitiei printr-o cauza naturala.

În acelasi articol mai exista un caz remarcabil. În octombrie 1595 turcii ocupasera orasul Targoviste si apucasera sa-l fortifice, dar au fost împresurati de trupele aflate sub comanda lui Mihai Viteazul. Asa cum scria într-o publicatie din Tara Transilvaniei, „în ziua de 15 a lunii octombrie s-a aratat deasupra taberei o mare cometa, care a tinut o ora sau ceva mai mult”. Într-un raport în limba italiana, facut la Praga si datat 14 noiembrie 1595, se afirma ca amintita cometa a fost vazuta timp de doua ore. Semnul a fost considerat premonitoriu, întrucat peste trei zile, în seara de 18 octombrie 1595, orasul Targoviste a fost recucerit de la turci. Întamplarea a fost mult comentata în epoca si, ca dovada, cu ea a fost ilustrata si o gravura germana din 1665, reprodusa mai sus. Numai ca, în mod cert, nu putea fi vorba de o cometa. Se stie, o cometa apare mai multe zile la rand, cam la aceeasi ora si cam în acelasi loc pe cer; de asemenea, ea este vazuta simultan de pe zone întinse ale globului.

Astfel de fenomene erau în acea perioada deja atent consemnate, totusi s-a constatat ca aceasta „cometa” nu este mentionata în nici un catalog, deci nu a fost vazuta nicaieri în alta parte. Avand în vedere si durata observatiei, ea nu poate fi identificata cu nici un alt fenomen natural. Istoria de mai sus o regasim si în cartile lui Calin N. Turcu: Enciclopedia observatiilor O.Z.N. din Romania (1994) si Extraterestri în Romania (2005), unde el aduna o seama de marturii privind fenomene descrise de contemporani drept „semne ceresti îngrozitoare”, „armate care se razboiau pe cer”, lumini si zgomote. Aceste semnalari puteau fi provocate de fenomene meteorologice, bolizi, aurore polare ori comete. Dar sunt si aparitii greu explicabile. De pilda, în noaptea de 16 noiembrie 1613 este consemnat „un semn mare pe cer, foarte focos”, care a ramas acolo cateva ore.

În 2 februarie 1657 în Transilvania s-au vazut „trei stele de foc luptandu-se între ele. Apoi a aparut langa ele o a patra stea care de asemenea era în întregime din foc”. În seara de 13 iulie 1687, la ora 20, deci cand înca nu se întunecase de tot, „trei norisori de foc” au zburat deasupra Brasovului. În noaptea de 5/6 decembrie 1737, în Transilvania, „s-au aratat un semn pre cer despre miazanoapte rosu ca si sangele” care „s-au despartit în doao apoi iar s-au împreunat”. În 10 decembrie 1793, la ora 19.30, la Floresti (Prahova?) „au facut minune Luna” strabatand într-o jumatate de ceas aproape toata bolta cereasca „pana au venit la chindie si apoi au încetat”. Evident, nu putea fi vorba de Luna. Consemnari asemanatoare sunt tot mai multe pe masura ce ne apropiem de zilele noastre.

AUTOR: DAN D. FARCAS

August 1968 – un val de observatii deasupra Romaniei

Pe 17 august 1968, ora 2021, avionul IL-18 al companiei Tarom, care facea cursa Viena-Bucuresti, se afla în apropiere de Oradea, la o altitudine de 7600 de metri, cand, dupa declaratiile capitanului Beniamin Gabarian, declaratii întarite de alti doi colegi din echipaj, la o distanta de circa un kilometru si cu vreo 300 de metri mai sus, a trecut un obiect oval, luminos, care se deplasa cu o mare viteza în sens contrar si emitea o raza verzuie. Au urmarit 10-15 secunde aparitia, care apoi a accelerat si a disparut spre vest. Dimensiunile sale au fost estimate la 2,5-3 metri.

Turnul de control din Viena a confirmat ca pe o raza de 400 de kilometri în jur nu era nici un avion, dar la scurt timp, Gabarian a fost anuntat de aeroportul din Budapesta ca personalul unui avion unguresc al companiei Malev a observat si el, la doua minute si jumatate dupa semnalarea romaneasca, un obiect asemanator care se îndrepta spre vest. Daca a fost acelasi obiect, rezulta ca viteza sa era de 14.000 kilometri pe ora.

În duminica de 18 August 1968, în jurul orei 1300, tehnicianul Emil Barnea (45 ani) se afla, împreuna cu alte trei cunostinte, în Padurea Baciu (situata în imediata apropiere a municipiului Cluj-Napoca). Au vazut cu totii un obiect argintiu, mare, rotund si aplatizat, care se deplasa lent, la mica inaltime, de la NE spre SV. La un moment dat a prins sa straluceasca intens, s-a rasturnat si a accelerat spre înaltimi, pe o directie oblica. Emil Barnea a reusit sa faca în total cinci fotografii, dar în ultimele doua imagini obiectul aparea doar ca un punct ce se pierde în imensitatea cerului.

Dupa verificarile de rigoare ale filmului si apoi ale declaratiilor martorilor, imaginile obtinute de Emil Barnea au fost preluate de agentia „Agerpres” si prezentate atat la televiziune, cat si în presa din întreaga tara. Ele au fost reproduse apoi de numeroase reviste si carti de specialitate din diferite tari. În comentariile respective, setul de fotografii de la Cluj- Napoca a fost apreciat ca una dintre cele mai reusite serii de clisee OZN din întreaga lume, dar si una dintre cele mai importante, datorita aspectelor stiintifice deosebite ridicate de unele detalii relevate pe pelicula fotosensibila.

Chiar o prima analiza a imaginilor a oferit cateva elemente cu totul neobisnuite care au ramas si pana astazi nelamurite. În prima fotografie „farfuria zburatoare” apare ca un obiect avand o carcasa metalica contururile careia sunt bine definite de lumina naturala a soarelui. În a doua imagine apar unele modificari: umbra de pe rebord este nelogica în raport cu directia razelor solare (este in partea de sus) neputand fi vorba de o umbra proiectata de domul obiectului, în timp ce centrul navei aeriene apare confuz. S-a apreciat ca obiectul devenise el însusi stralucitor, intensitatea luminii proprii fiind mai mare decat a luminii solare. Pe cea de-a treia imagine în timp ce domul este întunecat, rebordul continua sa straluceasca.

Dupa cum cititorul poate afla detaliat, din lucrarile lui Florin Gheorghita, Ion Hobana sau Calin Turcu, fotografiile au facut obiectul unor analize efectuate în mai multe tari. Astfel, de exemplu, revista franceza de specialitate Lumieres dans la nuit a supus fotografiile de la Cluj-Napoca unor expertize foarte exigente, înainte de a le publica, transmitandu-le, în acest scop, laboratoarelor belgiene LAET din Bruxelles. Prin buletinul din 12 martie 1970, specialistul G. Delcorps preciza: „Absenta unor probe sesizabile ale unui eventual trucaj si concluziile expertilor precedenti, ma fac sa conchid ca cele doua fotografii aflate la mine prezinta elementele majore ale autenticitatii”.

Ufologul francez F. Lagarde a trimis apoi fotografiile si buletinul, unui expert stiintific. La 28 octombrie 1970, acesta confirma la randu-i urmatoarele: „În legatura cu fotografiile din Romania, am ajuns la aceeasi concluzie ca si dl. Delcorps. Trebuie de asemenea sa ma alatur lui – si nu este pentru prima data – umbrele nu au absolut nimic de-a face cu lumina soarelui”. Fotografiile de la Cluj-Napoca, mult marite, au fost expuse si în holul salii de sedinte la Congresul de ufologie tinut la Acapulco în aprilie 1977. Pe langa cele doua cazuri de mai sus, au existat si numeroase alte rapoarte, care au facut sa se spuna ca în august 1968 în Romania am asistat la „un val de observatii OZN”.

AUTOR:DAN FARCAS

Cazul Valea Plopului

Calin Turcu (1942-2006) a fost probabil cel mai inimos, cel mai tenace si cel mai prolific cercetator de teren al fenomenului OZN din Romania, sacrificand în acest scop: energie, sanatate, timp si bani. În arhiva sa avea cateva mii de declaratii scrise de martorii oculari ai fenomenului OZN din Romania, ca si multe fotografii si schite, valorificate doar în parte în numeroasele carti pe care le-a publicat. Printre primele cazuri investigate de el a fost cel de langa satul Valea Plopului, comuna Posesti (jud. Prahova). Într-una dintre noptile dintre 2 si 6 septembrie 1972 (nu s-a putut stabili cu precizie data), în jurul orelor 24-01, Vasile Carabus, paznic de noapte la C.A.P. Posesti, a vazut, de pe dealul Tabacioi, un obiect stralucitor, „o stea cu coada” de culoare galbena, traversand cerul, planand si aterizand lin într-o livada aflata la circa 2 kilometri de el, pe dealul „La Odaia”. Nu s-a auzit nici un zgomot, iar obiectul a disparut în scurt timp.

Paznicul, împreuna cu mai multi sateni au cercetat, peste vreo doua zile, locul cu pricina, aflat într-un lan de porumb presarat cu pomi fructiferi. Aici au gasit o zona circulara cu diametrul de 4,5 metri în care toate tulpinele erau rupte la circa un metru de sol. În centrul cercului se gasea un musuroi de pamant, avand în mijloc un orificiu rotund, cilindric, cu diametrul de 12-14 centimetri si adanc de cel putin 2 metri. De la aceasta gaura porneau radial, distantate perfect la 120 grade, trei urme identice de talpici, bine imprimate în sol.

Ulterior aici au venit sute de curiosi si elevi adusi pentru „munci agricole”. Pentru a verifica rumorile care se raspandisera în zona, Calin Turcu, profesor la o scoala din Valenii de Munte (aflat la circa 17 kilometri de Valea Plopului), s-a deplasat, în 29 noiembrie, în acel loc. Pe atunci urmele se vedeau înca destul de bine. Calin Turcu a revenit si ulterior aici, facand numeroase fotografii si stand de vorba cu martorii. El va trimite constatarile sale scriitorului Ion Hobana.

Ca urmare, profesorul Turcu va însoti la Valea Plopului, în zilele urmatoare, specialisti veniti de la „Cercul Stiintific OZN” organizat la Casa de Cultura a Studentilor din Bucuresti, cerc condus de Ion Hobana. Inginerul Justin Capra, din Bucuresti, a constatat cu aceasta ocazie, cu un contor Geiger-Müller, „o crestere substantiala a radioactivitatii de tip gamma în zona centrala a presupusei aterizari”, apoi, în 10 decembrie 1972, un grup de 11 persoane, au facut masuratori, fotografii, prelevari de esantioane de sol si vegetatie, înregistrand pe banda relatarile unor martori, luand declaratii scrise.

Cu acest prilej s-a realizat si un film, care a fost larg difuzat ulterior si a castigat si un premiu. Judecand dupa adancimea urmelor, s-a estimat ca obiectul putea cantari cateva zeci de tone. Solul parea sa fi fost expus la o temperatura ridicata, dar nu la flacara. Obiectul a evitat doua linii de înalta tensiune (135 metri pana la fiecare), ca si trei meri din preajma, aterizand la o distanta egala de ele, fara a le vatama.

A fost prima aterizare a unui obiect zburator neidentificat, atestata si expertizata cat de cat stiintific, în Romania. Calin Turcu a constatat ca, în urmatorii patru ani, pe musuroiul de pamant de la locul aterizarii vegetatia a lipsit cu desavarsire, apoi a fost firava. Profesorul a continuat sa monitorizeze si alte aspecte ale cazului, în ciuda faptului ca în vara anului 1973 doi insi, ramasi neidentificati, i-au facut o vizita si l-au „sfatuit” ca ar fi mai bine pentru el daca nu s-ar mai duce pe acolo.

AUTOR: DAN D. FARCAS

Cazul Valenii de Munte, 1974

La 2 februarie 1974, în jurul orei 18.00 un mare numar de martori au observat deplasarea, pe directia SV-NE, a unui obiect luminos, stralucitor, cu o trena colorata si alungita, împrastiind în jur stelute si scantei. Întrucat fenomenul a fost semnalat în mai multe localitati – de la Bucuresti la Piatra Neamt – putea sa fi fost un bolid. Pentru a întocmi un dosar al acestui caz, cunoscutul investigator al fenomenului OZN – Calin Turcu – a contactat un mare numar de martori, din 17 localitati de pe valea Teleajenului, între care multi elevi din Valenii de Munte.

În atmosfera creata astfel, în dimineata zilei de 8 februarie 1974, la ora 7.20, eleva Steluta Sotrean (15 ani), de la Casa de Copii scolari din Valenii de Munte, împreuna cu alte noua eleve (intre 11 si 18 ani), pe care le alertase, au vazut, de la etajul 2 al caminului scolii, doua sfere luminoase, portocalii, aflate la mica distanta – pe orizontala – una de cealalta, învaluite într-un halou alburiu, plutind la 5-6 metri deasupra varfurilor copacilor de pe muchia Dealului Bughii, aflata la 1,5-1,8 kilometri, spre vest. Cele doua sfere s-au apropiat apoi una de cealalta, s-au contopit într-un oval care avea în partea stanga sus o excrescenta, dupa care noul „obiect” s-a deplasat foarte încet catre V-SV, micsorandu-se. La un moment dat, a accelerat însa brusc si s-a îndepartat în mare viteza în aceeasi directie. Nu s-a auzit nici un zgomot care sa poata fi atribuit aparitiei; doar cateva martore au mentionat ulterior latratul insistent al cainilor.

Elevele l-au chemat imediat pe profesorul Calin Turcu. Acesta, dupa ce a ascultat relatarile, a cronometrat separat, cu fiecare martora, succesiunea etapelor, ajungand la concluzia ca întreaga observatie a durat circa 40 de secunde. Faptul ca aparitiile nu au fost vazute venind, a nascut ipoteza ca ele se ridicasera din spatele copacilor. Dupa ce a identificat de la distanta, cat a putut de exact, locul fenomenului, Calin Turcu, împreuna cu martorele, au urcat dealul pentru a cauta eventuale urme. Ajunsi la locul identificat pe Dealul Bughii, pe un platou arat din toamna, ei au gasit doua urme proaspete, facute aparent de rotile mari ale unui tractor care patinase pe solul moale. Urmele, paralele, orientate est-vest, erau lungi de 150 cm, late de 35 cm, cu adancimea maxima de 35 cm. În jurul celor doua adancituri erau musuroaie din pamantul excavat. Pe fundul adanciturilor se gasea un lichid verzui.

Calin Turcu argumenta ca este totusi putin probabil ca adanciturile sa fi fost urme de tractor, întrucat nu se vedeau alte urme în jur, nici urme ale rotilor din fata si nici ale rotilor mari, cu exceptia celor doua adancituri. Ecartamentul dintre „roti” era de 185 cm, ceea ce nu corespundea cu nici un tip cunoscut de tractor. Apa din baltoacele din jur era cenusie, doar cea din cele doua gropi era verzuie. Pe laturile gropilor erau striatii verticale, care trebuia sa fi disparut în cazul unor roti care patinau. În plus, prea coincideau adanciturile – vizibil proaspete – cu locul observatiei facuta dimineata. Au fost luate 16 probe, dar, din pacate, ele au fost ratacite, datorita unui concurs nefericit de împrejurari, înainte de a fi fost analizate. Revenit la fata locului dupa acest ghinion, Calin Turcu nu a mai gasit lichidul verzui, urmele îsi pierdusera conturul, iar probele de sol – analizate ulterior – nu au prezentat caracteristici speciale.

Atmosfera din caminul de fete, precum si comentariile care s-au facut ulterior aici, au exclus ipoteza unei farse. „Fetele au vazut ceva”. Sa fi fost un fenomen optic de reflectare a luminii soarelui, care se pregatea sa rasara, pe norii dinspre apus? Foarte putin probabil. Astfel ca observatia poate fi clasificata drept neidentificata.

AUTOR: DAN D. FARCAS

Cazul Balea-Lac

In toamna anului 1978, nu departe de cabana Balea-Lac, se afla o cabana mai mica, unde erau încartiruiti mai multi militari în termen (între 12 si 20, dupa diferite surse), adusi pentru lucrari de constructie. Pe 23 septembrie, la ora 24.00, doi tehnicieni care dormeau în statia de sus a telefericului – aflat nu departe de cabana militarilor – s-au trezit datorita unei lumini rosietice, în forma de cerc, care se zarea prin ceata deasa, cuprinzand tot campul vizual. Martorii au apreciat ca se afla la circa 5-10 metri de geam. Era o liniste perfecta. Initial cei doi au crezut ca arde cabana Balea-Lac, dar aceasta s-a dovedit a fi în buna stare. Ulterior au fost eliminate si alte explicatii posibile: far de masina, lanterna etc., fenomenul ramanand neidentificat.

Aproximativ la aceeasi ora, fruntasul Ioan Dörr a iesit din dormitorul cabanei militare pentru a bea apa. In drumul sau spre robinetul de la coltul cladirii, luminat de un bec aflat deasupra usii, a zarit, de la 6-8 metri, o silueta intunecata, nemiscata, apreciata a fi de 1,90-2,00 metri. Din cauza cetii nu a putut distinge detalii. Fruntasul a strigat „cine-i acolo?”, dar, neprimind raspuns, a preferat sa se întoarca în camera. Peste cinci minute silueta era înca acolo, mai aproape de zidul cladirii, dar peste alte zece minute a disparut

In seara urmatoare, în jurul orei 21,45, în fata cabanei, sergentul Ion Radu atrage atentia militarilor Dörr si Vulpe ca pe o ridicatura de pamant, în directia telefericului, la o distanta de 15-20 de metri, se afla o silueta intunecata, pe care Dörr a comparat-o ulterior cu cea a unui cosmonaut. Înaltimea ei a fost apreciata la 2,5 metri, prin comparatie cu o cisterna cu motorina de 2 metri aflata alaturi. Era senin si fara ceata. În acelasi timp militarii din camera vecina au început sa strige ca cineva le-a deschis obloanele de la ferestre. Or, închizatoarele obloanelor se aflau la 2,5 metri de sol si fusesera asigurate cu sarma rasucita cu patentul si cu un lant transversal.

Alti militari au început sa arunce cu pietre spre silueta care între timp se deplasase pe ridicatura de pamant. La un moment dat, sergentul Radu, apucand un ciomag, s-a indreptat într-acolo, strigand spre soldatii D. Sibu si Gh. Stan sa-l urmeze. Ajuns la 1-1,5 metri de aratare, Radu a ridicat ciomagul s-o loveasca. S-a auzit atunci un „suflu ca de tigru”, iar sergentul a cazut pe spate, în zapada, cu bratele desfacute, cu capul spre vale. Ceilalti doi, aflati la 3-4 metri, au ramas cateva secunde paralizati. Entitatea, care – dupa unii martori – avea la maini gheare lungi, l-a examinat pe sergent, apoi a disparut, „parca plutind, în salturi laterale”. Alti doi martori au vazut scena ceva mai de departe. Unul dintre ei spunea ca entitatea se deplasa „ca un om care merge pe apa, aplecandu-se mult într-o parte si în alta, dar nu ca un urs sau alt animal, ca am vazut ursi destui. Parca plutea, cand pe un picior, cand pe celalalt”.

Cei doi si-au venit în fire rapid, au mers la sergent si, cu ajutorul altor doi camarazi, l-au dus în cabana. Era inconstient, dar nu-si desclesta mana de pe ciomag. Si-a revenit abia dupa zece minute de resuscitare. Nu-si amintea nimic. În acest timp, cinci militari au vazut, deasupra solului, pe locul in care fusese „umbra”, „o coronita de lumini” cu diametrul de circa o jumatate de metru. Patru lumini erau mai mici, iar alte patru mai mari, „cam de marimea unui ou”, care „dansau in cerc” si „sareau dintr-o parte în alta”.

Militarii s-au baricadat într-una dintre camere. Peste circa o ora si jumatate, au auzit cum cineva zgaria obloanele de la fereastra. Doi martori declara ca au auzit o voce groasa care aparent a pronuntat cuvintele „sergend… sergend…”. A urmat pentru toti o noapte alba… A doua zi dimineata au observat zgarieturi adanci pe obloanele care fusesera vopsite cu numai 2-3 zile în urma. În locul unde Ion Radu fusese doborat, nu se vedea nici o alta urma în zapada în afara de cea a sergentului. În noaptea urmatoare, militarii, cu exceptia sergentului si a unui caporal, au fost atat de înspaimantati încat au coborat la „Balea Cascada”, întorcandu-se abia în 26 septembrie, împreuna cu un ofiter.

Cazul a fost investigat de un grup de membri ai clubului „Univers” din Sibiu, condus de Gabriel Pál si Gheorghe Butiu, împreuna cu inginerii bucuresteni Justin Capra si M.T., iar ulterior si de Calin Turcu. Peste cativa ani, sergentul Ion Radu i-a confirmat lui Calin Turcu detaliile de mai sus. La vreo doua luni dupa evenimente, a venit si o comisie de ancheta militara, care a tras concluzia ca „a fost vorba de un fenomen de electrizare sau magnetizare a aerului”, care a cauzat „un soc electric” capabil sa-l doboare pe sergent. Ion Radu si-a însusit aceasta explicatie…

AUTOR: DAN D. FARCAS

Cazul Retezat 1991

In noaptea de 13 spre 14 august 1991, un avion I1-18, cu un echipaj de noua oameni, s-a prabusit în Muntii Retezat în timpul unui zbor Bucuresti-Timisoara. Nu au fost supravietuitori. În noaptea respectiva, în zona Muntilor Retezat nu se înregistrasera fenomene atmosferice deosebite. Dupa aproape un an, s-a ajuns la concluzia ca de vina a fost nu vreo defectiune tehnica, ci lipsa totala de orientare a echipajului, care calculase eronat timpii partiali de parcurs pe tronsonul Otopeni-Deva. Eroarea a fost estimata la 10 minute, ceea ce corespunde unei abateri de 50-60 de kilometri de la ruta stabilita.

Rezumand cele relatate de Ion Hobana în volumul Observatori credibili, relatari incredibile, în noaptea de 4 august 1991, ora 12, salvamontistul Martin Domokos, care frecventa Masivul Retezat de treizeci de ani, colegul sau George Resiga, împreuna cu cinci turisti, au plecat de la cabana Pietrele, de pe valea Stanisoarei, spre baza Salvamont de langa lacul Bucura, ducand alimente necesare pentru cateva zile. Mergand foarte incet, au inceput sa urce spre Saua Bucurei abia dupa ce se întunecase.

Patru turisti o luasera înainte, dar au vazut o lumina puternica, undeva în spate si s-au oprit, sa-i întrebe pe cei ramasi în urma de ce au semnalizat. Ceilalti au raspuns ca nu semnalizasera. Si-au continuat drumul împreuna si, mai aproape de Saua Bucurei, au vazut cu totii o lumina care se deplasa destul de repede, pe Saua Pietricelele. Crezand ca e un turist ratacit, au început sa strige si sa agite lanternele aprinse. Lumina, a carei traiectorie initiala era liniara, a început sa se deplaseze în zigzag, iar viteza ei a crescut. Era limpede ca nu putea fi vorba de un om. Fetele din grup s-au speriat si au încercat sa fuga.

Lumina, de culoare rosie, s-a apropiat pana la cateva zeci de metri si Domokos a strigat spre ea: „Prieteni, veniti încoace!”. Lumina a stationat putin, apoi s-a întors catre Valea Rea. Reluandu-si urcusul, membrii grupului au observat spre Valea Rea, o lumina de un alb intens. Apoi o alta, de un albastru pal. Dupa cateva minute, au ajuns pe Saua Bucurei. De acolo se vedeau o multitudine de puncte luminoase verzi, albastre, turcoaz (aceasta era culoarea dominanta) dar si galben-rosiatice si roz.

Ele au luat mai întai forma unui ovoid, situat în partea de sus dreapta a Vaii, apoi s-au transformat într-un cilindru bine conturat; au urmat un paralelipiped cu toate laturile luminate, un triunghi si o… inima uriasa. În ultimul stadiu al observatiei, cei sapte au avut impresia ca se afla într-un avion, zburand noaptea, la mica înaltime, deasupra unui oras feeric luminat, cu bulevarde, strazi, intersectii. George Resiga, folosind un binoclu puternic, a observat ca fiecare lumina avea forma unui disc, cu un hublou fosforescent. La un moment dat puzderia de lumini si-a schimbat configuratia, transformandu-se într-un fel de pista de aterizare vazuta dintr-o parte…

A doua zi dimineata postul de radio Romania a transmis stirea ca un OZN a fost observat deasupra Dunarii, la Portile de Fier. Cele petrecute la 4 august 1991 nu au fost singurele observate în Masivul Retezat. Cei doi salvamontisti sunt martori absolut credibili. Ion Hobana se întreba daca nu cumva metamorfozele geometrice aveau o semnificatie anume, daca nu cumva constituiau un mesaj adresat celor sapte drumeti de catre emisarii unei alte civilizatii.

In literatura se cunosc cazuri asemanatoare. Astfel, un avion de transport C-54 care zbura la 10 februarie 1951 de la Keflavik, Islanda, spre Statia Aeronavala Argentia, Newfoundland, sau un Super-Constellation, aflat, în 1958, la o altitudine de 6.000 de metri, îndreptandu-se catre Gander, Newfoundland, au zarit sub ei o îngramadire de lumini, asemanatoare unei localitati, desi se aflau deasupra Oceanului Atlantic. Si Goethe scria, în Poezie si Adevar, ca vazuse un astfel de fenomen într-o noapte, pe fundul unei cariere parasite.

Mihaela Muraru-Mandrea, care a investigat si ea cazul din Retezat, a subliniat starea neobisnuita de euforie care a cuprins grupul, provocat poate de o „ionizare organica” pe care o pot induce fenomenele luminoase de tip OZN. Cumva, pierderea totala a orientarii, despre care vorbeste raportul comisiei de ancheta a tragediei aviatice din noaptea de 13 spre 14 august 1991, sa poata fi pusa pe seama unei astfel de stari? Sau, crezand ca se afla aproape de Timisoara, sa fi vazut pilotii „orasul” cu „pista de aterizare” si sa fi hotarat sa coboare, lovindu-se de stanci? Iata niste întrebari care vor ramane definitiv fara raspuns.

AUTOR:DAN D. FARCAS

Cazul Alexeni

Ziua de 23 august 1984 a fost una deosebita. Era ziua nationala si se aniversau si 40 de ani de la evenimentele prin care Romania s-a alaturat aliatilor si a întors armele împotriva Germaniei hitleriste. Aeronavele MIG, IAR, AN etc. care participasera la parada militara de la Bucuresti revenisera si aterizasera la baza militara Alexeni (în judetul Ialomita, nu departe de Urziceni) si unele fusesera deja husate. La un moment dat, statia radar de la Otopeni a întrebat totusi statia radar de la Alexeni daca se mai afla vreo aeronava în aer, deoarece ei vedeau ceva pe verticala aerodromului.

Emil Strainu, azi general, care lucra atunci la comanda complexului de radiolocatie, a descris ulterior într-o carte, în calitate de martor ocular, istoria pe care o rezumam în continuare. S-a procedat la înca o verificare, confirmandu-se prezenta la sol a tuturor aparatelor. Cerul era senin, temperatura de 28 grade Celsius, asa ca obiectul necunoscut a fost reperat si vizual. Observat prin instrumente optice (lunete, teodolite) avea forma ovoidala, era lung de 2-3 metri si lat de 1,5, parand sa fie facut dintr-un material stralucitor, asemanator aluminiului.

Nu facea zgomot, nu avea lumini proprii si nici jeturi de propulsie. Nu parea incomodat de vantul de 7-8 m/sec. Pe timpul evolutiei sale au fost semnalate perturbatii puternice în comunicatiile UUS si US. Ofiterul de serviciu a pus în functiune si statia de radar de la Alexeni, fara a constata nimic deosebit în zona traficului aerian cunoscut. Din pacate, acest aparat nu avea cum sa vada intrusul, deoarece regiunea de deasupra capului se afla într-o „zona moarta”, în afara unghiului accesibil radarelor.

Asa cum relateaza Emil Strainu, de la Otopeni s-a transmis ca obiectul aparuse subit, fusese vazut de 4-5 radare diferite, din locatii diferite, lucrand cu frecvente diferite, si acum „pendula undeva la verticala aerodromului, spre vest, la o altitudine de 4000-4500 metri”. Semnalul radar receptionat era comparabil cu cel de la un avion mic sau de la un elicopter. Ulterior, obiectul a coborat la 2200 metri. Deplasandu-se spre vest, a intrat dupa un timp în unghiul radarului din Alexeni. La un moment dat a fost pierdut si regasit, dupa 5 secunde, la altitudinea de 22000 metri. Dupa aceasta, aflat de acum la vreo 20 de kilometri de Alexeni, a urcat si a coborat de vreo 7-8 ori între 2.000 si 55.000 metri, cu viteze de la zero la 12.000 km/h, efectuand miscari în zig-zag si întoarceri în unghi ascutit de care nicio aeronava terestra n-ar fi fost capabila, datorita suprasolicitarilor.

S-a luat legatura si cu avioane civile care survolau zona. Echipajele acestora au confirmat ca vad ceva ce seamana cu un balon cu aspect metalic dar au refuzat sa faca vreun raport oficial, motivand ca nu vor sa se compromita. Desi detaliile s-au raportat la Otopeni, de acolo a venit raspunsul ca e mai bine ca lucrurile sa fie uitate, întrucat, în ziua nationala, nimeni nu avea nevoie de „stiri bomba”.
Obiectul a fost urmarit timp de 40 de minute, fiind pierdut la înaltimea de 100 kilometri, cand a disparut în spatiu cu o viteza de 1000 km/h. Nu putea fi în nici un caz un balon, lucru confirmat si de operatorii radar, toti cu experienta de peste 10 ani în radiolocatie, alesi special pentru a asista fara probleme parada militara.

Benzile magnetice care au înregistrat evenimentul au fost analizate atent, dar dupa 24 de ore au fost sterse. Dat fiind momentul special, nimeni nu si-a asumat responsabilitatea trimiterii unui raport „mai sus”. Ulterior s-a cautat musamalizarea celor întamplate si ridiculizarea martorilor.

AUTOR: DAN D. FARCAS

Cazul Mihail Kogalniceanu

Asa cum relateaza Emil Strainu, in cartea sa Fenomenul OZN si serviciile secrete, intr-o zi din luna octombrie 1988, pe aeroportul Mihail Kogalniceanu din apropiere de Constanta a avut loc una dintre cele mai interesante observatii OZN din tara noastra, cu atat mai interesanta cu cat a fost efectuata in prezenta unui mare numar de martori cu inalta calificare. Pe aeroport se desfasura programul normal de decolari si aterizari ale avioanelor civile, cand, la ora 14.14, statia radar care deservea aerodromul a semnalat turnului de control si punctului de conducere a zborului ca pe directia nord-sud se deplaseaza, la altitudinea de 7000 de metri si cu o viteza de 11000 km/h un „obiect-tinta”, format din mai multe „obiecte-elementare”.

Viteza aceasta a fost confirmata si de personalul a trei curse de pasageri aflate in trafic, ca si de alte statii radar, intre care cele de pe radarul de bord a doua avioane decolate de pe o nava ruseasca aflata pe Marea Neagra. Aparitia fusese semnalata de radare atunci cand se afla la 456 km de Mihai Kogalniceanu. La scurt timp dupa aceea ea a trecut pe verticala aeroportului, iar dupa alti 60 de kilometri a disparut undeva in neant. Ea a fost vizibila si de la sol, atat vizual cat si prin aparate optice, timp de 8-12 secunde, ca o formatie de 7-9 obiecte stralucitoare, o formatie stransa, in forma de „V” dupa anumiti martori. Unii dintre acestia au remarcat ca obiectele, care se puteau observa separat, aveau lumini multicolore, deosebit de vii si curate, neinvaluite in halouri. In timpul evolutiei s-a auzit un zgomot de inalta frecventa, dar sunetul a fost apreciat ca avand si o anumita muzicalitate, de nereprodus dar placuta auzului. Nu s-au observat perturbatii radioelectronice.

S-a incercat fotografierea fenomenului cu o fotomitraliera, dar rezultatele au fost nule, developarea filmului nerelevand nimic, ca si cum filmul nu ar fi fost expus. Merita o mentiune faptul ca la data incidentului pe aerodromul militar se gaseau si membri ai unor grupe de studiu de la Academia Militara Tehnica si de la Academia de Inalte Studii Militare, din specialitatile aviatie si aparare antiaeriana, care participau la un exercitiu militar demonstrativ. Specialistii au fost unanimi in a sublinia ca aceste obiecte nu puteau avea o origine terestra.

Fenomenul a fost vazut si pe radarele de bord ale mai multor avioane militare. Un avion a fost chiar scos pentru interceptare. El nu s-a putut angaja sa urmareasca intrusii, desi era in fortaj, datorita vitezei insuficiente. Nu uitam ca recordul mondial de viteza al unui avion pilotat era pe atunci de 3500 km/h. De altfel, la scurt timp dupa contactul realizat cu radiolocatorul de bord, pilotul avionului a pierdut tinta. La o intalnire avuta in 2009 la ASFAN, cosmonautul Dumitru Prunariu a rememorat si el acest incident de la baza militara Kogalniceanu, subliniind ca viteza formatiei de obiecte stralucitoare care se deplasau catre largul marii era imposibila pentru orice avion sau racheta. El a mai declarat ca raportul privind acest incident OZN inexplicabil a ramas ingropat in arhive, fara sa mai fie scos vreodata la iveala.

AUTOR: DAN D. FARCAS

Cazul Certesti

In noaptea de 8 spre 9 iulie 1996, plutonierul de politie Marian Mancu (30 de ani), fost tehnician veterinar, casatorit, avand doi copii si paznicul Maricel Rusu (41 ani) îsi faceau rondul prin comuna Certesti (judetul Galati). In jurul orei 0:30, plutonierul Mancu a spus ca se abate pe acasa ca sa manance ceva. Locuia într-un bloculet cu un etaj, aflat peste drum de postul de politie. Cand a trecut de coltul cladirii, a auzit un vajait ciudat si a simtit un curent de aer. S-a întors si a zarit pe sosea lumini colorate albastrui-rosietice, ca ale masinii unui echipaj al politiei.

Apropiindu-se, a vazut un obiect mare care plutea cam la o jumatate de metru deasupra soselei iar langa el se misca un omulet cu infatisare neobisnuita. A strigat „paza!” Ca raspuns, Rusu, a scos capul de sub un podet construit peste santul de la marginea drumului, spunand cu o voce gatuita: „dom’ Marian, Satana!”. Paznicul Maricel Rusu a declarat ulterior ca imediat ce plutonierul a plecat, a aparut „o falfaiala de sus…”. La început si-a zis ca-i defect neonul de la iluminatul stradal. S-a speriat abia cand a vazut ca obiectul „nu s-a apropiat de pamant”. Iar cand au aparut si trei umanoizi si „cand am vazut starea lor de uratenie, mi-am zis ca astia nu-s de-ai nostri… apoi m-am speriat si am coborat în sant”.

La initiativa lui Mihai Badescu, TVR1 a facut, dupa putin timp, la Certesti, un reportaj la care am fost invitat si eu, avand astfel sansa sa discut cu martorii si cu alti localnici, înregistrandu-le declaratiile. Obiectul, dupa descrierile celor doi, era discoidal sau în forma de palarie, avea diametrul de circa 5-6 metri si cam 2-2,5 metri înaltime. Avea de jur-împrejur un brau luminos „continuu”, „ca un curcubeu” cu lumini albe, rosii, albastre sau verzi, care palpaiau. Luminile treceau unele într-altele: „din verde pornea rosu…”. Dedesubt, obiectul avea o lumina puternica, alba. Nici unul dintre cei doi n-a vazut usi sau geamuri.

Fapturile umanoide au fost observate mai bine de paznicul Rusu. Plutonierul Mancu a zarit una singura, si pe aceea din spate. Înaltimea lor a fost apreciata la circa un metru. Aveau, dupa descrierile concordante ale celor doi martori, o infatisare de „avorton” (în sensul de „neîmplinit”). Aratarile, complet lipsite de par, posedau un cap mare alungit spre spate, urechi mari, clapauge si un fel de mici excrescente pe crestet. Fata era alba, ochii mari, dar nici unul dintre martori nu a observat cum erau nasul sau gura. Abdomenul era relativ umflat si flasc. Bratele erau extrem de subtiri „cat doua degete”… „Îmbracamintea lor, ca o fi fost îmbracaminte sau ce-o fi fost, era… ca solzii de pesti, asa stralucea…”.

Martorii nu au putut preciza daca fapturile mergeau sau pluteau deasupra solului. Dupa Maricel Rusu ele se învarteau în jurul navei, boscorodind si bolborosind neinteligibil, „ca ploaia într-un burlan”. „Nu pot sa-mi dau seama cum mergeau… parca erau beti…”. La un moment dat, OZN-ul a decolat. „S-a urcat o data în sus”, luminile sale au devenit mult mai puternice si dupa aceea a luat-o cu o viteza foarte mare, spre est. Felinarul de neon s-a stins în momentul decolarii, dar si-a revenit de la sine, în circa jumatate de minut. Nu au ramas urme pe sol. Un cires enorm aflat în loul respectiv a avut frunzele ofilite si fructele stafidite pe circa 15% din coroana, pe partea expusa.

Sateanul Gheorghe Ghenghea a declarat ca în ziua si la ora respectiva urmarea, împreuna cu fiica lui, „Cerbul de aur” la televizor. Dintr-odata, imaginea a început sa joace, s-a stins, s-a restabilit pentru un moment, s-a stins din nou, dupa care s-a restabilit definitiv. Si alti sateni au acuzat deranjamente în aparatura electrica. În aceeasi noapte, la ora 1:12, Stefan Dumitru Carje, din satul Cotoroaia, aflat la circa 4 km nord-est de Certesti, a fost trezit de latratul cainilor. În curte era o lumina „foarte puternica”, venita de sus, care a durat mai multe minute.

Majoritatea satenilor, inclusiv primarul Gheorghe Nechifor, au calificat martorii drept credibili. În zilele care au urmat incidentului, plutonierul Mancu s-a simtit slabit si lipsit de vlaga; a declarat ca i-e teama sa nu fi fost iradiat. Paznicul Rusu a avut cosmare în care apareau vizitatorii. Putea sa fi fost si o lacuna de timp, dar nici unul dintre martori nu avusese ceasul la el. Oricum, au existat anumite rupturi în continuitatea evenimentelor. Nici unul dintre martori nu-si putea explica aparitia sau disparitia omuletilor si nu-si amintea sa fi vazut fapturile coborand din OZN sau urcand la loc. De altfel, nu-si explicau nici pe unde ar fi putut coborî sau urca, o data ce nu au vazut usi sau alte cai de acces.

DAN D. FARCAS

Anomalie observata cu aparatura radar in Romania

Ion Lazeanu a lucrat ca fizician, meteorolog principal, la Institutul National de Meteorologie si Hidrologie din Bucuresti, incepand din 1967. In anul 1971 la Institut s-a instalat un radar MRL-2, fabricat in U.R.S.S., cu o raza de lucru de 300 kilometri si o deschidere unghiulara mica, tipica radarelor meteorologice. Observatiile se executau din ora in ora, 24 de ore din 24, prin serviciu permanent, in ture. Intr-o noapte din luna august 1986, cand Ion Lazeanu era de serviciu, in jurul orei 2.00, pe ecranul aparatului a aparut, foarte bine definita, o linie orizontala, de circa un centimetru lungime.

Pozitia obiectului care a produs reflectia, era stationara, la o distanta de 275-280 km sud-vest de statie, aproximativ deasupra orasului Sofia din Bulgaria, la o inaltime de 30.000 metri. Utilizand manevre manuale, Lazeanu a oprit, circa 4-5 minute, fascicolul radar pe „obiect”. Apoi, cu o miscare aproape instantanee, acesta a disparut. A fost regasit imediat, pe aceeasi verticala, cu circa 5.000 metri mai jos. Continuand observatia, dupa un timp a disparut din nou, fiind regasit in pozitia initiala.

Asa cum declara martorul „In perioada respectiva eram de serviciu noaptea la acest radar din 4 in 4 zile. Am observat misteriosul „obiect” aproape de fiecare data, timp de trei-patru saptamani, in acelasi loc. Durata observatiilor s-a situat intre 3 minute si 20 de minute. Am mai zarit acest obiect, in aceeasi perioada, de cateva ori, deasupra orasului Cluj-Napoca (Romania). Dupa aceasta obiectul a disparut si nu l-am mai putut detecta, cu toate insistentele depuse”. El adauga: „Am experienta in observarea aparatelor de zbor pe radar, posed de asemenea un brevet de pilot. Obiectul nu semana cu nimic cunoscut”.

Semnalul a reaparut in luna februarie 1988, din nou in zona orasului Sofia si tot noaptea, la orele 2.00-4.00, in conditii de atmosfera linistita si cer senin. Observatiile s-au realizat in mai multe nopti. Din nou s-au repetat cunoscutele miscari pe verticala. La circa o luna de la reaparitie a intervenit o schimbare; obiectul a disparut la un moment dat cu aceeasi miscare instantanee, dar de aceasta data orizontal, fiind regasit, dupa o cautare de circa un minut, la 200 kilometri spre est, in zona orasului Varna (Bulgaria). Distanta a fost strabatuta intr-un timp foarte scurt, aproape instantaneu.

In urmatoarele dati, obiectul a fost vazut din nou, efectuand miscari rapide in sus sau in jos atunci cand fascicolul se oprea asupra sa. La una dintre aceste „urmariri”, instalatia radar a iesit din functiune cu o bufnitura surda. Ea a fost repornita abia peste o ora, fara nici un fel de probleme. Electronistul, chemat a doua zi dimineata dupa incident, nu a gasit nici o explicatie pentru oprirea aparatului. Acesta a functionat de altfel fara probleme in perioada urmatoare. Dupa acest incident, Lazeanu a mai zarit de cateva ori straniul semnal, dar a evitat sa se opreasca asupra lui.

Dimensiunile „obiectului” se pot estima prin analogie. Pe ecranul unui radar similar, care lucreaza pe litoralul Marii Negre, un vapor de mare tonaj (de pilda de 200 metri lungime), aflat la 35-40 km de tarm, apare tot ca o linie orizontala de circa 1 centimetru. Avand in vedere distanta de 275-280 km, „obiectul” putea avea lungimea de 1500 metri… Mai trebuie remarcata viteza fantastica de deplasare, atat vertical cat si orizontal, precum si proprietatea de a reflecta undele radar.

Pentru a evita anumite neintelegeri, domnul Lazeanu a tinut sa faca o precizare tehnica. Intre radarele militare si cele meteorologice exista deosebiri insemnate. Astfel, radarele militare emit un fascicul cu deschidere unghiulara mare. Sunt doua antene, una care se misca in plan orizontal si alta in plan vertical; in miscarea lor aceste radare pot urmari tinte cu dimensiuni mici, cum ar fi aeronavele. Radarele meteorologice, cum a fost aparatul MRL-2, au o deschidere unghiulara mica, scopul fiind observarea unor tinte cu dimensiuni mari si cu miscare foarte lenta (sisteme noroase). Se emit microimpulsuri de radiounde, la intervale de 2 microsecunde. In momentul „prinderii” unei tinte, impulsurile reflectate sunt redate pe ecran ca un „ecou”. Astfel, o tinta poate fi observata pe ecran chiar cu antena oprita asupra acesteia, ceea ce nu ar fi posibil cu un radar militar.

AUTOR:DAN D. FARCAS

OZN-uri si pictograme la Arad

Joi 23 iunie, inginerul Liviu Deznan si mai multi muncitori au vazut, de pe platforma unui siloz, la limita nordica a municipiului Arad, doua cercuri concentrice într-un lan de grau: un nucleu central cu diametrul de 8 metri si un inel, lat de 6,5 metri, care-l înconjura, usor eliptic, cu diametrul exterior de circa 50 de metri. Alaturi mai erau doua pictograme mici, tot eliptice, cu axele de 2,75 respectiv 2,30 metri, turtite în aceeasi directie ca si pictograma mare. În ambele cercuri tijele erau aplecate uniform, usor, în sens invers acelor de ceasornic; ele nu pareau sa fi fost tasate de greutatea unui obiect. În jur nu erau nici un fel de urme, graul fiind intact. Din cauza muncilor agricole martorii nu vor anunta observatia decat cu întarziere.

Începand cu 28 iunie 1994, cazul a devenit cunoscut, fiind preluat de mass-media romaneasca. La fata locului au venit cateva comisii, s-au facut numeroase fotografii, inclusiv aeriene, de la 1500 si 2000 metri. O expunere sistematica a evenimentelor se gaseste în volumul Anotimpul OZN-urilor (editura aradeana „Mirador”, 1995), autori Raluca Marinache, Ovidiu Somesan si Sorin Ghilea, ultimul dintre acestia membru ASFAN.

Ei au descoperit ca fenomenul a fost precedat de numeroase alte observatii stranii: sfere luminoase sau negre, un „zmeu” mare, triunghiular, cenusiu, „neatasat de pamant cu nicio sfoara”, un obiect luminos aplatizat caruia-i cresc, la un moment dat, brate ca ale unei caracatite, un trapez cu margini stralucitoare etc. Aproape toate cazurile au avut un numar mare de martori. La acestea se adauga semnalari pe 26 iunie despre un vartej produs parca de un obiect invizibil, care a smuls tiglele de pe case, fara nici un efect cativa metri mai încolo, vartej care cotea inteligent pe strazile localitatii.

Luni 27 iunie, în zori, Traian Crisan, de 49 de ani, fost tractorist, acum paznic de noapte la oi, a iesit din baraca sa al carui acoperis a fost scuturat violent de un vant absorbant care a smuls mai multe obiecte (pelerina sa va fi gasita la mare distanta si cu arsuri inexplicabile), a omorat trei oi si a împrastiat pe celelalte. El a fost trantit la pamant, tarat si ranit desi s-a agatat de un pom. Dupa cum a declarat: „trei oi au fost saltate, apoi izbite de pamant, iar cainele s-a ascuns schelalaind sub baraca”.

Martorul a vazut atunci, nu departe, un disc luminos, perfect rotund, foarte mare, avand o cupola transparenta, plutind la trei metri deasupra lanului de grau. Iar în usa navei stateau doi indivizi cu înfatisare umana cu barba si ochi oblici, iar altii „îsi miscau capurile”. Apoi, dupa vreo doua minute, obiectul a tasnit în sus si a disparut. Mai multe persoane locuind în vecinatate au resimtit efectele acestei aparitii si credeau în marturia ciobanului.

Peter Leb, publicist si investigator OZN de la Targu Mures, analizand esantioane colectate de la fata locului, nu a remarcat nici o radioactivitate, nici anomalii magnetice. El a observat ca pentru prima data pe plan mondial fenomenul cercurilor în cereale putea fi pus în corespondenta cu o întalnire de gradul 3. În cursul diminetii de 27 si un echipaj al armatei a efectuat masuratori ale radioactivitatii, cu rezultat negativ.

Observatiile stranii au continuat si în cursul lunii iulie cand au fost raportate obiecte luminoase cu diametrul mai mare decat cel al Lunii, un glob rosu, vazut cateva seri la rand, de persoane diferite, facand miscari în zigzag, ca si alte aparitii inexplicabile. Pe 30 august langa localitatea Barsa, aflata la 77 km de Arad, între orasele Ineu si Sebis, doi localnici descopera în mijlocul unui lan de porumb o portiune de opt randuri, pe o lungime de 36 de metri, tuleii îndoiti la înaltimea de un metru. Nu erau semne de furt, iar stiuletii înnegriti sau partial mancati de rozatoare sugerau un fenomen petrecut cu cateva zile înainte.

Pe 10 septembrie se descopera, nu departe, urme asemanatoare si într-o alta parcela de porumb. În acelasi loc a fost vazuta nu cu mult timp înainte o lumina de marimea unei mingi de rugby, cu o excrescenta dedesubt, urcand si coborand nu departe de lanurile de porumb afectate, ca si alte aparitii luminoase, iar pe 30 septembrie, aproape de amiaza un cilindru alb-gri, lung de 3-4 metri, cu diametrul de 0,4-0,5 metri plutind la circa 400 metri de locul în care s-au descoperit urmele din lanul de porumb. În zona respectiva exista si o portiune de sosea de 200 metri, dreapta, fara denivelari si cu o buna vizibilitate, pe care s-au petrecut zeci de accidente rutiere inexplicabile (28 numai în perioada 1990-1992)…

AUTOR: DAN D. FARCAS

Nu cumva sunt aici, dar nu-i vedem?

În episoadele din ultimele luni am încercat sa argumentez posibilitatea existentei supercivilizatiilor extraterestre, am încercat sa sugerez cam care ar fi diferenta dintre reprezentantii acestora si noi si am trecut în revista principalele prejudecati cu care subiectul e abordat nu doar de omul de pe strada ci chiar si de specialistii cu pretentii. Am mai subliniat si paradoxala retinere pe care o are societatea omeneasca fata de eventualitatea contactului cu o civilizatie superioara noua. Ajunsi în acest punct, este util sa recapitulam, în cateva cuvinte, principalele concluzii la care am ajuns.

Cosmosul este imens. Oricat ar fi de rare planetele pe care sunt îndeplinite conditiile pentru ca viata sa evolueze – asa cum a facut-o pe Pamant – pana la o civilizatie tehnologica, în Univers trebuie sa fi aparut nenumarate astfel de civilizatii. Iar unele, vechi sute de milioane de ani, au supravietuit pana azi, devenind ceva ce depaseste tot ceea ce ne-am putea imagina, ceva ce am numit supercivilizatii sau hipercivilizatii. Aproape sigur, ele ne depasesc în abilitati, ca si în stiinta si tehnologie, cam cat depasim noi furnicile.

Probabilitatea existentei supercivilizatiilor este deci foarte aproape de „absolut sigur”, în timp ce probabilitatea ca acestea sa nu existe este practic zero. Reprezentantii lor trebuia nu doar sa fi ajuns, înca de milioane de ani, pe Pamant, ci sa fie si acum aici. Si totusi, n-o vedem nicaieri… Dar daca nu o vedem nu înseamna neaparat ca nu exista. S-ar putea sa nu fim în stare, sau, pur si simplu, sa nu dorim sa o vedem. Cauzele principale sunt: teama de o întalnire cu o civilizatie superioara, dar si prejudecatile cu care abordam acest subiect si neputinta de a o recunoaste datorita „hipnozei culturale” care ne face orbi la manifestarile sale.

Am argumentat în episoadele anterioare ca venirea unei supercivilizatii pe Pamant, n-ar semana catusi de putin cu întalnirile descrise în filme sau în romane. N-ar exista nici ambasadori, nici strangeri de mana dar nici invazie, tocmai datorita diferentei imense dintre noi. N-ar exista nici conversatie „filosofica”, nici schimb de tehnologii. Fiintele unei supercivilizatii trebuie sa se fi metamorfozat de mult în „altceva”, în ceva ce nu ar semana nici cu „omuletii verzi” nici cu monstrii din filmele „Alien” nici cu caracatitele lui H.G. Wells. Dar indiferent ce au devenit, aceste fiinte nu se situeaza pe acelasi plan cu oamenii. Poate ca ele nu mai fiinteaza nici macar pe planul lumii materiale. N-ar fi exclus ca sa stea acum, langa noi, invizibile si tacute. Eventualele lor actiuni vizibile nu le-am putea deosebi de un miracol.

Iar daca nu vedem peste tot astfel de miracole, aceasta este deoarece un principiu de baza al oricarei supercivilizatii trebuie sa fie neinterventia, discretia, minima interferenta în viata unei specii inteligente inferioare. Civilizatia omenirii pamantene este o supercivilizatie în devenire. Cei ce ne monitorizeaza ar putea avea unele gesturi de nerabdare, dar – nu uitam – cel mai important aport pe care l-ar astepta de la noi ar putea fi punctul nostru de vedere original asupra realitatii; iar orice interventie prematura ar distruge acest rod pretios.

Deci, fata de stadiul nostru actual, nu numai ca o supercivilizatie ar trebui sa amane orice contact, dar ar trebui chiar sa ascunda dovezile existentei sale. În paralel însa ea ar putea contribui, discret, indirect, la progresul nostru propriu, ca si la marirea sanselor de a nu ne autodistruge si de a nu nimici nici prea multe alte vietuitoare pe Pamant. Ar mai putea sa încerce sa ne obisnuiasca, precaut, cu ideea prezentei sale, fara sa ne dea însa probe certe, deoarece acestea ne-ar putea abate din drum. Deci dovezile ar trebui sa fie ambigue, iar numarul de „miracole” foarte mic.

Si întreb înca o data cititorul de buna credinta – nu cumva toate cele enumerate mai sus se manifesta deja în preajma noastra, doar ca mentalitatea si prejudecatile noastre ne împiedica sa le identificam? În episoadele care urmeaza voi încerca sa argumentez aceasta idee.

DAN D. FARCAS

7 gânduri despre „UFO DOSSIER IN ROMANIA

  1. SE CONSTRUIESC OZN-URI LA GREU , SUNT BUNE CA POT PLANA ASUPRA UNEI ZONE INCOGNITO , IN CURAND IN INVIZIBILITATE, PROSPECTIUNI GEOLOGICE, HOLOGRAME, TOT FELUL DE FORME DE BRUIAJ, TOATE STATELE AU ASA CEVA.

  2. Ma numesc Sorin Popa am 46 de ani si in copilarie am avut ocazia sa vad un obiect pe cer:era o seara de iarna locuiam in Episcopia Bihorului pe strada Vamii la capatul liniei de autobus Nr 11 daca bine tin minte,Acolo se afla si un post de santinela al granicerilor care aveau cazarma linga blocul unde locuiam intre cazarma si postul de santinela erau 50 metri.Iesisem cu saniile eu cu sora mea Gabriela si vecinul si prieten Ghita cu sora lui Mariana ,dupa ce ne-am obosit de derdelusul de linga postul de santinela ne-am dispus sa ne jucam pe soseaua inghetata bocna care era ca un patinoar ,cand ne-am obosit ne-am intins cu spatele pe sanii in asa fel ca sa incapem eu si sora mea pe aceeasi sanie,era o seara senina si ne uitam la stele,dintr-o data din directia Nord inspre sud am vazut un bolovan rosu care scotea un sunet grav dar un sunet de fregventa joasa,Acea directie este aproape paralela cu strada Vamii cred ca a intersectat linia imaginara a strazii la vreo 30 de grade apoi sa deplasat (dar parea mai degraba ceva ce cadea)de aceea deplsare in cadere trecand peste cladirile CFR Episcopia Bihorului si cred ca a trecut la aproximativ 60 de metri de coltul din dreapta al turnului de control CFR marfa indreptinduse spre un lac de decantare a deseurilor industriale din spatele liniilor de tren ,acele linii erau liniile de manevra a vagoanelor de marfa si se intimdeau pe o latime de mai bine de 50 de metri.Inaltimea la care eu cred ca era undeva la 30 40 de metrii.Santinela din postul de control (fiind o zona proxima cu granita Ungara),a luat rapid telefonul din post si a invartit la manivela pana a reusit sa ia legatura si sa raporteze evenimentul, soldatul din post parea agitat .Cred ca era anul 1978 in luna Ianuarie .Oricum data nu o retin,stiu ca era iarna buna de sanius.

  3. An legatura cu luminile ce se pot vedea pe cer ,trebuie sa mentionez faptul ca si eu am vazut asa ceva .Era o zi de toamna cu ceata am vazut pe cer un grup de lumini care impreuna se deplasau pe cer ,am ramas surprins cand am vazut ca luminile schimbau directia brusc in unghiuri derpte ,eram la balcon ,am coborat repede afara si am fluierat tare iar luminile au luat directia spre mine atunci am ramas impietrit si am vazut ca una din lumini avea o coada care mergea spre directia centrului orasului Oradea .Atunci am facut imediat legatura si ma bufnit rasul ,erau luminile laser de la concertul ce avea loc in centrul orasului.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s