Histria – cetatea misterioasa

Construcţii antiseismice la Histria?

Prin anul 657 î. Hr., grecii din Milet, aflaţi într-o expansiune fără precedent datorită unei economii înfloritoare, s-au pripăşit pe malul Pontului Euxin (Marea Neagră), înfiinţând colonii prospere. Făcând abstracţie de vrăjmăşia triburilor autohtone, au construit porturi-cetăţi masive şi şi-au dedicat viaţa domeniului în care pricepeau mai bine: comerţul. Importurile şi exporturile greceşti au cunoscut un avânt care ar face să pălească şi cel mai de succes magnat al zilelor noastre. Aşa s-a născut Cetatea Histria, o adevărată metropolă a acelor timpuri străvechi (adăpostind 10-15.000 de suflete). Cu timpul, pe lângă port şi fortificaţii, au apărut templele, canalizarea, casele somptuoase cu încălzire centrală (!!!) cu tot confortul care, ulterior, a fost uitat timp de multe secole.

După greci, au venit romanii (în sec. I î. Hr.) cu terme, palate şi alte facilităţi amintind de confortul modern. Galerele încărcate de mărfuri preţioase soseau şi plecau necontenit, făcând din acest loc o veritabilă placă turnantă a antichităţii greco-romane.

Dar după şapte secole de prosperitate evidentă, măreaţa cetate avea să intre în agonie datorită necruţătoarei naturi şi a violenţei umane barbare. Încetul cu încetul, năbădăiosul Danubius, prin aluviunile cărate neîntrerupt pe o distanţă de peste 3.000 de kilometri, a început să închidă portul, formând o baltă ce-i drept mai mare, care poartă acum numele de Lacul Sinoe. Iar ceea ce nu a putut distruge natura, au făcut-o oamenii. Istoricii au căzut de acord că marile invazii avare din secolul al VII-lea au semnat certificatul de deces al impunătoarei cetăţi.

Totul a intrat în uitare până când francezul Desjardins a redescoperit cetatea în 1868, lucrare continuată strălucit de Vasile Pârvan. De-a lungul deceniilor au ieşit la iveală statui, clădiri, terme, palate, amfore şi tot ceea ce poate constitui pentru un arheolog un veritabil paradis.

Călătorul contemporan care parcurge şoseaua ce leagă Constanţa de Tulcea, trebuie s-o ia la dreapta în dreptul localităţii Istria. Pe cei 4-5 kilometri, îl întâmpină un peisaj ciudat, contrastant şi contrastat de lumina dură a soarelui de vară: locuri aride, de un galben cenuşiu întrerupte de bălţi cu stuful de un verde crud care foşneşte fantomatic sub adierea neîntreruptă. Ajuns în dreptul cetăţii, eşti orbit de strălucirea lacului ce pare mai degrabă din cositor încins decât din banala apă. Chiar dacă totul e în ruine, îţi poţi da seama de măreţia de altădată. Şerpi sperioşi se ascund printre ruine, în timp ce broaştele ţestoase, impasibile, îşi plimbă agale carapacea făcând abstracţie de importanţa locului. Se fac săpături, localnicii înghesuindu-se pentru cei câţiva gologani, căci recesiunea economică a ultimilor ani i-a adus la sapă de cauciuc. Dar arheologii sunt mulţumiţi: nu trece o zi fără să se facă o descoperire interesantă.

Histria este şi un fel de Atlantidă: la capătul cetăţii se vede o alee pavată ce duce în lac, iar în zilele calme se pot vedea sub apă fragmente de ziduri şi clădiri. Lacul, al cărui nivel a crescut neîntrerupt timp de peste două milenii, a înghiţit numeroase vestigii care, atunci când vor permite vremurile şi banii, vor putea fi aduse la suprafaţă.

Dar Histria ridică şi un mare semn de întrebare. Aproape de poarta de intrare, ne-a arătat reputatul arheolog Alexandru Suceaveanu, un zid de incintă cu un aspect ciudat: peste mai multe coloane aşezate orizontal, a fost reconstruit zidul propriu-zis. O simplă fantezie de constructor? Greu de bănuit, căci se cunoaşte apetenţa constructorilor antici spre rigoare şi un oarecare conservatorism. Atunci ce ar putea fi? Am arătat fotografia mai multor ingineri constructori şi proiectanţi, avem şi părerea unui consultant al profesorului Suceveanu. Răspunsul majorităţii ne-a umplut de mirare. Ei au recunoscut într-o asemenea structură un sistem de construcţii antiseismic, folosit mai ales în Japonia: pe role relativ flexibile se aşează construcţia pentru a atenua şocurile telurice. Cunoşteau grecii şi romanii această tehnică? Şi dacă da, distrugerea cetăţii şi depopularea ei nu se datorează numai avarilor, ci şi unor seisme de mari proporţii? Tot ce se poate… Cert este că ne aflăm din nou în faţa unei tehnologii străvechi pierdute pentru milenii şi regăsite abia în zilele noastre…

CITESTE MAI MULT:

SURSA: http://www.edituragrai.ro/?page=home&track_id=161

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s