Runele magice, intaiul cod al omenirii & limbajul viitorului

 Runele magice, intaiul cod al omenirii & limbajul viitorului 

Fie ele hieroglife, cuneiforme, ideograme, rune sau buchii, semnele care codifica grafic cuvintele au fost investite, dintotdeauna, cu puteri magice. Ele au decis destine, au inventat lumi, au nascut ritualuri. Pe unele dintre ele nu le-am deslusit nici azi, iar secretele pe care le ascund continua sa ne fascineze, promitand revelatii de proportii…

Enigmele ingropate in “litere”

  • 13.000 de placute funerare au fost descoperite in Toscana. Savantii stiu sa le citeasca fonetic, insa nu reusesc deloc sa le inteleaga sensul. In consecinta, etrusca ramane o limba necunoscuta, iar despre stapanii Romei de dinaintea romanilor lipsesc, pe mai departe, o serie de informatii esentiale.
  • 10.000 de inscriptii din Sudan. Scrierea meroitica rezista si ea incercarilor de descifrare.
  • Discul de argila cretan de la Phaistos. 241 de semne imposibil de echivalat.

Acest scenariu al neputintei se repeta cam peste tot in lume, din Mexic – Valea Oaxaca (inscriptiile zapotece, sec. X i.Hr.), Cascajal (inscriptia olmeca perpetuand, vreme de 3.000 de ani, misterul a 62 de semne) sau frontiera cu Honduras (300 de documente impenetrabile redactate in limba nahuatl) – in Insula Pastelui (circa 20 de placute de lemn gravate cu 595 de semne de baza si peste 1.400 de glife) sau in Iran (21 de inscriptii in piatra ori pe placute de argila gasite la Susa si atribuite protoelamitei), in Valea Indului (400 de semne identificate pe sigiliile harapeene) si, mult mai aproape de inima civilizatiei europene antice, in insulele grecesti (hieroglifele din Creta, datand de acum patru milenii, sau scrierea minoica din Cipru, cu peste 2.500 de semne, din aceeasi perioada).

Urmasii lui Champollion nu au toti la dispozitie o comoara precum stela de la Rosetta, care continea acelasi text in trei scrieri diferite: greaca veche, demotica si egipteana. In schimb, au computere ultraperformante, care pot compara, in cateva secunde, mii de versiuni posibile ale uneia si aceleiasi unitati semantice.

Cu toate acestea, limba aztecilor, inca vorbita pe scara larga de catre indigenii mexicani, nu a putut fi descifrata complet la nivel pictografic, nivel la care prezinta o combinatie naucitoare de litere, glife (reprezentari figurative stilizate) si diferite desene antropomorfe sau zoomorfe.

S-au conceput deja trei programe de ordinator, insa progresele nu sunt realmente semnificative, desi au fost analizate circa 12.000 de glife si 6.000 de „personaje”.

Epigrafistii nu reusesc sa stapaneasca pe deplin nici cuneiformele sumeriene identificate in alfabetele limbilor houritte (folosita in Mesopotamia de nord) si ourarteana (vorbita in Anatolia orientala), ce dateaza din primele doua milenii de dinaintea erei noastre. Unii specialisti le considera chiar cele mai vechi alfabete cunoscute, bazandu-se pe o serie de descoperiri facute la Uruk, in sudul Mesopotamiei (azi, zona localizata in Irak).

Pe tablitele de argila de aici, s-au gasit mesaje ale regelui Enmerkar, prin care acesta le facea o comanda de metale pretioase negutatorilor din orasul Aratta (in Iranul din vremea noastra). Dificultatile incep sa apara atunci cand se compara texte de proveniente diferite, caci cuneiformele au servit unui numar de 15 limbi si dialecte, vorbite intr-un areal imens, ce se intindea de la Mediterana pana in Persia, incluzand Anatolia si intreaga Peninsula Arabica. Un echivalent al pietrei magice de la Rosetta a fost descoperit la Persepolis, dar, initial, acesta mai mult i-a incurcat pe cercetatori, intrucat pe artefact se afla inscriptii pentru care s-au folosit trei randuri de cuneiforme distincte!

Dupa ce, in 1842-1843, consulul francez de la Mossul, Paul-Emile Botta, a identificat, in jurul Babilonului, mai multe inscrisuri revelatoare, alfabetul unei limbi asiriene protopersane a fost descifrat la jumatatea secolului XIX, in urma descoperirii unui document fabulos. Este vorba despre biografia oficiala a marelui rege Darius, asa cum a fost ea daltuita in piatra, la Behistoun, in muntii Iranului. O copie a textului a fost dusa in Anglia de catre tanarul militar englez Henry Rawlinson (foto, jos), iar in 1857, sub supravegherea Royal Asiatic Society din Londra, Rawlinson, alaturi de Willian Henry Fox Talbot, francezul Jules Oppert si pastorul irlandez Edward Hincks, a oferit una dintre cele patru versiuni paralele de traducere a textului original, unul care combina caracterele ideografice cu cele fonetice. In consecinta, Rawlinson, care, in final, a primit titlul de Sir din partea reginei Victoria, este considerat, de multi, echivalentul britanic al lui Champollion.

O preocupare speciala o reprezinta, azi, o alta limba disparuta, folosita, cu cateva secole inainte de Hristos, in Nubia egipteana (nordul Sudanului de azi). Meroitica este limba protonubiana din care s-au format majoritatea dialectelor nilo-sahariene moderne, vorbite pe o suprafata vasta, din Ciad pana in Eritreea. Inca de la inceputul secolului XIX, Frederic Cailliaud a publicat copii ale unor inscriptii meroitice, insa abia in 1911 egiptologul Francis Griffith a reusit sa echivaleze partial doua dintre variantele lor idiomatice. Apoi, cercetarea a stagnat, iar in 1964, pe urmele lui Joseph H. Greenberg, Bruce Trigger a reincadrat ramificatia de dialecte in arborele limbilor sudanice orientale. Pentru a se intelege dificultatea acestei cercetari comparatiste, e de notat ca, pana in 2007, s-a reusit reconstituirea a doar 300 de cuvinte…

Protocronisme autohtone – misterioasele tablite din Romania

Limba sau limbile vorbite in vechime pe teritoriul Romaniei au lasat putine probe epigrafice, dar au nascut controverse enorme.

In 1961, in satul Tartaria de langa Alba Iulia, mai exact in santierul Gura Luncii de pe malul Muresului, membri ai echipei arheologului clujean Nicolae Vlassa au descoperit (in absenta lui Vlassa, seara, putin inaintea terminarii programului de lucru), alaturi de alte artefacte care insoteau in timp ramasitele unui barbat din vechime (probabil, un saman), trei tablete de lut nears, care ar putea schimba intreaga conceptie actuala despre originea scrisului. Datate cu carbon radioactiv, tablitele – despre care se credea initial ca au fost realizate in jurul anului 2700 i.Hr. – s-au dovedit a fi mult mai vechi, cam din anul 5.500 i.Hr., inaintea primelor inscriptii sumeriene sau, pe plan european, a celor minoice din Creta.

Obiecte similare au fost descoperite si la Lepenski Vir, in Serbia, sau la Karanovo si Gracianita, in Bulgaria, ceea ce elimina ipoteza unor contrafaceri extrem de abile. In plus, tablite aemanatoare, dar din fier, au fost excavate de langa Portile de Fier, fapt ce indica un continuum balcanic (asa-numita Cultura Vinca, de la numele unei suburbii a Belgradului, unde, in 1908, au fost identificate tablite asemanatoare celor de la Tartaria) bazat pe o posibila forma de scriitura care precede cu un mileniu cuneiformele din Mesopotamia.

O teza aparent fantezista, dar care a primit sustinere din partea mai multor savanti romani si straini, precum rusul N. Jirov in 1971, urmat de polonezul Ludwig Zailer sau de ungurul Janos Harmatty, afirma ca scrierea de tip Tartaria este protosumeriana, momentul realizarii ei fiind urmat de o migratie de populatie din zona Traciei spre cea a Orientului Apropiat.

Din cauza putinatatii dovezilor existente si a unor neconcordante din articolele lui Vlassa consacrate subiectului, specialistii nu au cazut de acord daca este vorba de un mesaj realizat cu un sistem grafic echivalabil unui alfabet sau de reprezentari mai degraba picturale, cu caracter totemic, unde apar, pe langa simboluri abstracte, si glife usor recognoscibile (un animal cornut, un chip de om, o ramura de copac).

Arhaicele pictograme au primit, pe langa multele contestari care le integrau mai degraba in randul amuletelor, statutul de protoscriitura din partea unui savant de talia Marijei Gimbutas, chiar daca – din neglijenta? – arheologul roman implicat nu a putut lamuri mai multe semne de intrebare procedurale (situatia stratigrafica a tablitelor, reproducerea in situ a complexului arheologic in care s-a efectuat descoperirea, absenta fotografiilor de la locul excavatiilor, posibila ardere a obiectelor in laboratorul de restaurare din Cluj, nementionarea in raportul preliminar de sapatura a tratamentului suportat de piese etc.).

O controversa similara, dar fara impact international, o ridica si chestiunea ipoteticelor tablite dacice din aur de la Sinaia. Se pare ca, in secolul al XIX-lea, in jurul anului 1873, au fost descoperite, fie in cadrul unor lucrari efectuate la temelia Manastirii Sinaia (pe locul unui fost altar al cultului zalmoxian?), fie la saparea fundatiei Castelului Peles, un numar neprecizat de tablite de aur cu inscriptii dacice.

Dupa ce au fost copiate pe alte tablite, dar de plumb, o parte ar fi fost topite de Carol I (caruia ii fusesera daruite de premierul Lascar Catargiu) pentru a finanta constructia resedintei sale montane, in timp ce alta parte ar fi fost depozitate in tezaurul Bancii Nationale si ar fi luat drumul Moscovei, impreuna cu Closca cu puii de aur si alte valori, in timpul momentelor critice de la finalul primului Razboi Mondial.

Conform marturiei extrem de discutabile a unui fost ofiter din trupele speciale sovietice (Vitalie Usturoi, convertit, dupa 1989, in om de afaceri si implicat in mai multe scandaluri, inclusiv de contrabanda cu materiale radioactive), unele tablite s-ar afla in continuare in Rusia, in timp ce altele – circa 35-40 – ar fi reintrat, in secret, in tezaurul Bancii Nationale de la Bucuresti. De asemenea, s-au facut conexiuni intre pictogramele de la Sinaia si scrierea pe mandibule de cai de la Chitila (concurand scrierea pe carapace de broasca testoasa din China neolitica), fapt ce ridica intreaga afacere la un nivel greu de probat stiintific.

In 2003, o carte a lui Dan Romalo, „Cronica apocrifa pe placi de plumb?”, starnea agitatie in presa si, pe alocuri, in lumea academica romaneasca. Autorul, inginer pensionar, povestea ca, in tinerete, prin anii ’40, fusese chemat sa fotografieze niste misterioase placute de plumb depozitate in subsolurile Muzeului de Antichitati din Bucuresti. Laolalta, tablitele constituiau o epopee fastuoasa a regilor daci, cu imagini parca desprinse (sau copiate?) de pe Columna lui Traian si ample fragmente de scriitura in alfabet grecesc, dar si intr-o limba necunoscuta, posibil in limba daca.

Istoricii s-au temut mai multe decenii ca ele ar fi reprezentat niste falsuri, asa ca nu s-au inghesuit sa le cerceteze. O prietena a familei Romalo, Marioara Golescu, s-ar fi incumetat, insa, sa inceapa redactarea unei carti consacrate acestui fenomen si, cu acordul directorului muzeului, profesorul Ion Nestor, l-ar fi chemat pe tanarul Dan Romalo sa le fotografieze. Se pare ca, la acel moment, nu se cunostea nici macar provenienta aproximativa a obiectelor, existand doar presupunerea ca ele ar fi fost aduse la muzeu pe la inceputul secolului XX, de catre academicianul Grigore Tocilescu, cunoscut epigrafist.

In anii ’80, la Muzeul (redenumit) de Arheologie, ar mai fi ramas doar patru asemenea tablite (altele doua regasindu-se in colectia Manastirii Sinaia), insa, printr-un miracol, dupa cutremurul din 1977, mama lui Dan Romalo a reusit sa salveze o mare parte dintre cliseele realizate in 1943-1944. In prezent, oficiali ai Muzeului de Arheologie sustin ca detin pana la 35 de artefacte (din aproape 100 existente candva), estimand numarul lor total pe teritoriul Romaniei, in colectii particulare sau institutionalizate, la circa 50.

S-au emis mai multe ipoteze legate de subiect. Originea obiectelor este, in continuare, extrem de disputata: placi de aur, copiate ulterior in plumb, sau de plumb (dintr-un aliaj aproape identic cu cel folosit la Sarmisegetuza) dar acoperite initial cu folie de aur si realizate de marii preoti daci (teza reluata de Dumitru Manolache in cartea sa din 2006 „Tezaurul dacic de la Sinaia – legenda sau adevar ocultat?”), ori falsuri exceptionale atribuite fie invatatilor din Scoala Ardeleana, fie lui Bogdan Petriceicu Hasdeu (recidivist dovedit – „Diploma barladeana”, „Hrisovul lui Iurg Koriatovici” – in materie de falsuri patriotice, in opinia lui P.P. Panaitescu) sau Nicolae Densusianu (autorul cartii „Dacia preistorica”), fie unor anonimi geniali (inclusiv un savant de talia lui Vasile Parvan mergand pe aceasta interpretare)?

Un lucru este clar: asemenea materiale, extrem de coerente, nu puteau fi opera unui diletant, ci a unor martori ai evenimentelor narate sau a unor cunoscatori ulteriori ai lor, care aprofundasera subiectul.
Surse foto: 2012en, Lovendal, Dacia.org, Atlas

Viitorul scrie bine? Limbajul mess & hi5

Deconspirate de mai multe ori drept ingenioase „facaturi”, desenele din lanurile – in special – britanice au fost considerate (si inca mai sunt, de catre unii) mesaje ale extraterestrilor scrise intr-un cod grafic galactic.

Dincolo de latura anecdotica a acestui tip de intamplari, convingerea ca nu suntem singura civilizatie din Univers conduce, logic, la ideea existentei unor alte tipuri de „scriitura”, prin care ne-ar putea parveni mesaje din partea unor fiinte rationale domiciliate, temporar sau nu, pe alte planete.

In egala masura, se pune problema inventarii de catre pamanteni a unor coduri care ar putea fi „citite” de locuitorii altor sisteme solare. In plina febra cibernetica, multi au propus in acest sens limbajul binar al computerelor, bazat pe 0 si 1. La nivelul formalizarii abstracte a limbajului, acesta ar putea reprezenta, teoretic, o solutie accesabila la nivel universal.

Nu numai personajele desprinse din lumea science-fiction resimt necesitatea elaborarii unui nou cod vizual de comunicare, unul mult mai simplu si mai usor de utilizat, dincolo de barierele lingvistice traditionale. Internetul si telefonul mobil au reusit deja, prin intermediul unor instrumente precum e-mail-ul, chat-ul sau sms-ul sa rezolve partial problema.

Un mesaj care circula intre doi adolescenti contemporani sau in interiorul unei retele sociale poate sa nu mai contina, practic, aproape nici o litera din alfabetele traditionale, preferandu-se reprezentari mult mai concise si, in acelasi timp, mai amuzante, prin intermediul glifelor sui-generis. Inapoi la un sistem de scriere teribil de asemanator ideogramelor aztece sau egiptene? De ce nu, cata vreme e atat de „cool”?!?

Drumul de la caligrafie la setarea unui computer prin care se alege un anumit program de scriere reprezinta, la scara istoriei lui Homo sapiens, o evolutie incredibil de rapida, tinand cont de faptul ca, practic, doar de cateva generatii analfabetii nu mai sunt majoritari in cele mai importante comunitati umane. Totusi, cat de departe poate merge evolutia scrisului, cata vreme acest tip de comunicare „manuala” pierde progresiv din popularitate in favoarea altor fenomene de mecanica sociala cu finalitate in emiterea de mesaje apte sa implice concomitent afectivul si cognitivul, de la – sa zicem – tatuaj si piercing, la You Tube sau Second Life?

Presa in sine, cel mai mare purtator de mesaje bazate pe coduri alfabetice, se transfera in ansamblul ei in ciberspatiu, textul transformandu-se in hipertext, purtator de mesaj audio & video, nu doar de mesaj scris. In volumul intitulat „The Road Ahead”, Bill Gates (avandu-i drept coautori pe Nathan Myhrvold si Peter Rinearson) statua inca din 1995 ca nu mai putem vorbi de text scris in sine, ci de „document”, adica de un corp complex de informatii, posibil de stocat in format digital si usor de transmis pe world wide web, generand nu o simpla ingerare a mesajului printr-o lectura pasiva, ci o interactivitate accelerata.

Hypertextul – deja la timpul trecut

Chip Scanlan – pe www.poynter.org– ne reaminteste povestea acestei metamorfoze. Imediat dupa al doilea Razboi Mondial, Vannevar Bush, unul dintre consilierii pe probleme stiintifice ai presedintelui Roosevelt, a publicat in revista The Atlantic Monthly articolul cu titlul „As We May Think”, in care era evocata posibilitatea stabilirii unei proceduri de ordonare a cantitatii uriase de informatie ce asedia societatea.

Doua decenii mai tarziu, in 1965, Ted Nelson boteza conceptul „hypertext”, prefigurand libera navigare, deopotriva a informatiei si a utilizatorilor, pe ceea ce avea sa devina internetul. La imceputul anilor ’90, Tim Berners-Lee face asta posibil cu ajutorul HTML, adica „HyperText Markup Language”, cu care au fost create platformele de exprimare concomitenta a textului si a graficii, integrate in acelasi layout. Cu cuvinte devenite banale azi, asa au aparut primele pagini de web…


Hypertextul este „inima comunicarii online”, dar cata vreme, oare, va mai satisface acest context nevoia de comunicare tot mai sofisticata a omului, mereu in cautare de „shortcut”-uri, prin care sa elimine timpii morti ce paraziteaza accesul la informatia cu adevarat relevanta? Intr-o lume a „spam”-ului de toate felurile, nu putini sunt aceia care deja reclama o alta filosofie a transferului de date intre utilizatori, care sa permita accesarea libera a oricarui fisier, dar sa nu afecteze, prin „share”-uire excesiva intimitatea membrilor comunitatilor online (care tind sa devina realitati transnationale incontestabile). De aici, de la conflictul dintre pretinsa democratie exhaustiva a teritoriului comunicational si atentatele cotidiene, la intimitatea fragilei entitati a utilizatorului de aiurea, se naste, sub ochii nostri, prima criza majora, structurala, a sistemului www.

Pentru ca internetul sa nu devina un reality-show global, poate ca e nevoie de un nou alfabet: „A vine de la albina sau arici,/ B vine de la bunici…”.

Facts. DICTIONAR A-Z

A. Akkadiana.Limba semitica vorbita in Mesopotamia de catre babilonieni si asirieni, cu trei milenii inainte de Hristos, a carei scriere era bazata pe cuneiforme sumeriene ce reprezentau silabe cu vocale bine definite.B. Bolter, Jay David (n. 1951). Teoretician al fenomenului comunicational contemporan, conform caruia omenirea a intrat in stadiul final al culturii de tip „print”.C. Champollion, Jean-Francois (1790-1832). Savant francez care, comparand elina cu demotica si cu hieroglifele egiptene, a reusit sa le descifreze pe acestea din urma in 1822, folosind inscriptia trilingva existenta pe stela de la Rosetta.D. Densusianu, Nicolae (1846-1911). Istoric roman, academician, autor al tomului „Dacia preistorica” (aparut postum, in 1913), unul dintre cei suspectati ca ar fi fost falsificator al tablitelor dacice de aur de la Sinaia.E. Epigrafie. Stiinta care se ocupa cu descifrarea inscriptiilor in piatra, metal sau alte materiale dure.

F. Fenicieni. Au dezvoltat, in jurul anului 1050 i.Hr., un alfabet propriu, bazat strict pe consoane, asemenea egiptenilor.

G. Grotenfeld, Georg. Cercetator german care a reusit sa descifreze, in 1802, inscriptiile in trei limbi sumeriene de la Persepolis, identificand 42 de cuneiforme principale si intuind structura silabica a idiomurilor folosite.

H. Hieroglife. Caractere figurative cu care a fost realizata scrierea vechilor egipteni, folosita din Antichitate pana in anul 394.

I. Ind, Valea. Zona in care, in anii 2600-1900 i.Hr., s-a practicat – in special pe sigilii – o scriere inca nedescifrata, bazata pe limba harapeeana.

J. Japonia. Sistemul japonez de scriere folosit azi este o combinatie unica a trei sisteme diferite: unul logografic, de inspiratie chineza (kanji) si doua silabice, locale (hiragana si katakana). In aceeasi propozitie, pot fi intalnite caractere din toate cele trei sisteme.

K. Koriatovici, Iurg. Personaj inventat de Hasdeu intr-un fals document medieval, datat 1374, prin care se facea o donatie ce includea satul Zabrauti.

L. Lee, Tim Berners, Sir (1955). Savant de origine engleza, cercetator la Massachusetts Institute of Technology (MIT), inventatorul HTML (HyperText Markup Language), codul apt sa creeze layout-urile ingloband grafica si text care au stat la baza crearii paginilor de web.

M. Marek, Kurt Wilhelm (1915-1972). Savant german, autor – sub pseudonimul-anagrama Ceram – al volumului „Zei, morminte, carturari”, subintitulat „Romanul arheologiei”, in care este prezentata si odiseea stiintifica a lui Champollion.

N. Niebuhr, Carsten (1733-1815). Arheolog danez care a descoperit si studiat inscriptiile trilingve, realizate cu cuneiforme, de la Persepolis (Iran).

O. Olmec. Cel mai vechi sistem de scriere precolumbian (900 i.Hr.), precedand scrierea zapoteca. Inscriptia descoperita in 2006 la Cascajal – si inca nedescifrata – foloseste 62 de simboluri, dintre care 28 unice.

P. Parvan, Vasile (1882-1927). Cel mai mare arheolog roman, a considerat ca presupusele tablite dacice de la Sinaia reprezinta simple falsuri.

Q. Qin. Dinastie chineza venita la putere in anul 221 i.Hr., care a ramas in istorie pentru construirea Marelui Zid Chinezesc si pentru prima standardizare a limbii si scrierii celui mai numeros popor al lumii.

R. Rawlinson, Henry C., Sir. Militar britanic caruia, in 1846, ii parvine o copie a biografiei regelui persan Darius, descoperita la Behistoun, in muntii Iranului. Supranumit „tatal cuneiformelor”.

S. Silabic. Sistem de scriere, folosit inca din Antichitate in diferite zone ale lumii, in care caracterele reprezinta silabe, nu sunete individuale.

T. Trigger, Bruce C. (1937-2006). Arheolog si lingvist canadian, remarcat pentru studiile sale de egiptologie, a contribuit la descifrarea partiala a alfabetului nubian meroitic.

U. Uruk. Oras in Mesopotamia in care au fost descoperite unele dintre primele dovezi ale scrisului sub forma unor placute din argila pe care, cu sase milenii in urma, erau inregistrate recoltele si efectivele turmelor de vite.

V. Vlassa, Nicolae. Arheolog clujean care, in 1961, a descoperit la Tartaria trei tablite de lut din Neolitic, pe care se afla elemente ale unui posibil sistem de protoscriere.

W. Wadi el-Hol. Zona din Valea Nilului in care au fost descoperite inscriptii realizate cu cel mai vechi alfabet egiptean, datand din anul 2000 i.Hr.

X. Xanadu. Primul proiect din categoria hypertext, initiat in 1960 de Ted Nelson. Este considerat punctul de cotitura in trecerea de la scrierea pe hartie la scrierea pe computer.

Z. Zhuang. Numeros grup etnic din China (peste 18 milioane de persoane), care foloseste alfabetul logografic Sawndip – atestat inca din anul 689 si derivat din cel chinezesc Han, dar transliterat, din 1957, cu caractere romane.

sursa-descopera.ro
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s