Mănăstirea albă cu 9 altare din mitologia românească sau templul lui Apollo din Insula Şerpilor

Nicolae Densuşianu evocă, în Dacia Preistorică, templul lui Apollo din Insula Leuke (Luminoasă, Albă), actuala Insulă a Şerpilor , templu păstrat în mitologia română sub numele de Mănăstirea Albă cu 9 altare din prundul Mării Negre.
Tot în Dacia Preistorică afăm o mulţime de mărturii ale autorilor antici, care vorbesc despre Pelasgii sau Hiperborei ce îşi aveau patria lor de origine în Nordul Dunării şi a Mării Negre, ei fiind poporul model al antichităţii.
În afară de denumirele de pelasgi şi hiperborei, îi mai aflăm şi sub alte denumiri, cum ar fi: arimi, arimani, arimaspi, arimphaei, rami sau râmi; Grigore Ureche afirma că “Noi de la Râm ne tragem”; de la Râm şi nu de la Roma.
Nicolae Desuşianu:
Patria Hiperboreilor, şi anume în epoca aceea, când religia lor începe să aibă o influenţă decisivă asupra vieţii greceşti, era, după cum ne spun cei mai însemnaţi autori, în părţile de nord ale Dunării de jos şi ale Mării Negre.
După Pindar, cel mai erudit poet al antichităţii greceşti, Hiperboreii erau locuitorii de pe tărmurile Istrului sau ale Dunării de jos.
De altă parte Strabo:
Cei de întâi, – zice dânsul -, care au descris diferitele părţi ale lumii, ne spun că Hiperboreii locuiau deasupra Pontului Euxin, a Istrului şi a Adriei.
Poetul grec Pindar afirma că Apollo, după ce a ridicat zidurile Troiei, s-a întors în patria sa de pe Istru.
La Macrobius, Hiperboreene sunt teritoriile udate de Don şi de Dunăre.
Marţial în “Epigrame “, destinate incursiunii lui Domiţian în Dacia scria: “Soldat Marcellinus, tu pleci acum să iei pe umerii tăi cerul Hiperboreean şi astrele Polului Getic”
În fine, Clement Alexandrinul, (dec. a. 211-218), care posedă cunoştinţe vaste din filozofia şi teologia greco-păgână, numeşte pe Zamolxe, filozoful Dacilor, Hiperboreu, adică originar din ţara Hiperboreilor.
Însă care era originea etnică şi caracterul civilizaţiei acestui memorabil popor din antichitatea preistorică? După tradiţiile şi datele istorice, ce le avem, Hiperboreii, care figurează în legendele cele sfinte ale lui Apollo, ni se prezintă ca un ram al naţiunii celei mari şi puternice pelasge.
Ocupaţiile lor pastorale şi agricole, instituţiile lor sociale şi religioase, sunt identice cu ale celorlalte triburi pelasge din ţinuturile Eladei, ale Asiei mici şi peninsulei italice.
Pe lângă păstorie, la Hiperborei înfloreşte totodată şi agricultura. Ei trimit în tot anul daruri la Delos – Deal – din fructele şi prima lor recoltă de grâu.
În România au fost descoperite cele mai vechi urme de agricultură din Europa, pe malurile Dunării la Porţile de Fier, datânnd din 10000 B.C. Deasemenea, în România au fost descoperite cele mai vechi locuinţe din Europa, de acum circa 9000-10000 de ani. Aceste descoperiri vin să confirme spusele autorilor antici, care plasau originea Pelasgilor la nordul Dunării.
Într-o epocă preistorică foarte depărtată, exista în părţile de răsărit ale Daciei, un templu magnific, al cărui renume şi influenţă se extinsese departe peste ţinuturile sud-estice ale Europei, şi a cărui memorie şi sfinţenie este celebrată şi astăzi în colindele religioase române.
În colindele române, imne religioase poporale , a căror origine se reduce la cele mai obscure timpuri ante-creştine -înainte de plecarea minoanilor, ionienilor(ionilor) şi dorienilor de pe teritoriul României -, se celebrează şi astăzi sfinţenia şi magnificienţa miraculoasă a unui templu preistoric numit “Biserica cea mare cu 9 altare” sau “Mănăstirea Albă sfântă”.
După colindele române, Mănăstirea Albă, “mare şi sfântă”, se afla în partea de răsărit a României, “în prundul Mării Negre, în ostrovul mărilor”.
Pereţii acestei mănăstiri sunt făcuţi din lemn de tămâie, uşile de alămâie iar pragurile sunt de alămâie sau marmură. Ea are 9 statui şi 9 altare, cu 9 uşi, cu 9 uşiţe, cu 9 ferestre, cu 9 ferstruţe, cu 9 praguri, cu 9 prăgurele, cu 9 scaune, cu 9 scăunele, şi în ea ard 9 lumânări.
Această legendară mănăstire, după un text de peste Carpaţi, mai are 9 stâlpi de ceară, cu 9 de tămâie şi 9 de făclie. Ea este foarte veche, pe din afară e acoperită cu muşchi iar pe dinăuntru este aurită. Ferestrele sunt în partea dinspre răsărit către “sfântul sore”. Uşile spre mare, usciorii sunt de făclie iar în partea de deasupra biserica este cu “zebrele sus la stele” . Altarul, în care şede Maica Domnului este de mărgăritar. Jeţurile sunt de aur. Scaunul cel mare are 9 “picături de sore”. Toată mănăstirea şi jeţurile sunt scrise.
Întrega mănăstire e ca un “mândru sore”. Lângă mănăstire se află un lac de mir şi un pârâu de vin, în care se scaldă şi se iordănesc “Bunul Dumnedeu” şi “Bătrânul Crăciun”.
Calea de la malul ostrovului şi până la mănăstire se numeşte “Cărăruica raiului”.
Când este slujbă mare la această mănăstire albă, atunci vin aici toţi sfinţii, sosesc corăbii încărcate de îngeri, şi în corabie şi însuşi Dumnezeu.
Face biserică mare
Cu nouă altare
Către sfăntul sore
Pe sub nouri, pe sub mare
Rasărit’a mândru sore.
Da nu-i sore resărit,
Că-i o sfântă mănăstire
Mănăstirea slujbă ţine
Iaca vine-o corăbioară
Incărcată d’ângerei
In mijlocul ângerilor
Şade bunul Dumnedeu
Cu veştmânt
Până’pământ . . .
Acest locaş sfânt apare maiestuos nu numai prin splendoarea sa incomparabilă, dar şi prin dimensiunile colosale ale construcţiunii sale. Mănăstirea albă este atât de vastă încât “cuprinde o lume întreagă” şi-i cu turnul până la nori. Ea mai poartă totodată şi numele de “Mănăstirea Domnilor”.
Acestea sunt preţioasele date, ce ni le prezintă colindele religioase române despre miraculoasa Mănăstire Albă din ostrovul Mării Negre. Este afară de orice îndoială că această mănăstire somptuoasă şi sfântă, “mândră ca un sore”, dintr-un ostrovel al Mării Negre, cu 9 altare şi cu festrele spre sfântul Soare, decorată într-un mod atât de uimitor şi de o arhitectură şi sculptură atât de incomparabilă, în care ruga sfântă se făcea zi şi noapte, de săptămâni întregi, la care venea cu corabia pe mare şi însuşi Dumnezeu, şi care şedea aici în “vară de aur”, şi unde totodată preotul cel mare observa răsărirea soarelui, zicem că această monumentală şi principală bazilică este incontestabil templul cel faimos al antichităţii preistorice, al lui Apollo sau al Soarelui de la hiperborei, din insula Mării Negre, numită în antichitatea grecească Leuce, adică Albă.
În ostrovu mărilor
Mănăstirea Domnilor,
Mănăstire dalbă sfântă . . .
După aceste importante tradiţiuni arhaice, ce s-au păstrat în mod hieratic în colindele sau imnele noastre religioase poporale, Mănăstirea Albă din ostrovul Mării Negre aparţinea doctrinelor teologice anteolimpice sau sistemului de 9 zei principali. Ea avea 9 altare pentru 9 divinităţi puternice cereşti sau de primă ordine, şi ruga sfântă se făcea de 9 preoţi şi de 9 patriarhi (preoţi superiori) ai fiecărei divinităţi.
Această credinţă religioasă în 9 zei principali era dogma fundamentală a religiunii vechi pelasge.
Însă cui erau consacrate în vechimea preistorică aceste 9 altare şi pe cine reprezentau cele 9 statui din interiorul acestui grandios şi admirabil locaş sfânt.
După colindele noastre religioase, influenţate puţin şi de spiritul religiunii creştine, în această ilustră mănăstire sfântă albă şedeau: Bunul Dumnezeu, Bătrânul ori Moş Crăciun (Saturnus senex), Maica Precista sau Maica Sfântă, Maica Domnului (Latona), Sânta-Măria cea Mare (Gaea, Rhea), Ion Sânt-Ion (Ianus), Sfântul-Vasile, Sânta-Măria cea Mică (Iana, Diana, Luna), Siva Vasilicuţa (Conşiva sau Ops-Consivia, divinitatea semănăturilor), iar a noua divinitate ne-a rămas necunoscută.
În textul acestor colinde “Bunul Dumnedeu”, se aminteşte deseori ca fiu fiuţ sau fiu mic în braţele Maicei Preacurate, iar locul Maicei Preacurate este de regulă imediat lângă “Bunul Dumnedeu”.
Atât în tradiţiile vechi pelasge, cât şi în tradiţiile latine, Apollo era identificat cu Soarele.
În una din colindele noastre, ce se referă la Mănăstirea Albă, această divinitate preistorică este invocată sub numele de Ilion, cuvânt identic cu cel al grecilor, adică Soarele.
Întocmai ca în legendele vechi pelasge, această divinitate a Soarelui mai apare în colindele noastre poporale totodată ca “Dumnedeu păstoriu” şi cântăreţ cu “fluierul înverigat”. Iar în altele este înfăţişat cu plete strălucitoare, ori ca un “dalb călăreţ cu părul galbin”, “vorvorând”, după cum se prezintă tipul său în picturile antichităţii. Apollo, scrie Plato, are epitetul “Cu părul de aur”, dupa strălucirea razelor sale, care se numesc pletele Soarelui.
În faţă-i luce sorele
Cu radele,
În dos luna
Cu lumina . . .
Aceste minunate versuri, păstrate cu sfinţenie de ţăranul român timp de milenii, au concentrate în ele aproape întreaga filozofie ying yang.
Zeiţa hiperboreeană Latona, persecutată de Junona, spuneau legendele pelasgo-greceşti, a rătăcit timp îndelungat în lume şi nici o ţară nu vroia să o primească ca să poată naşte, temându-se de răzbunarea Junonei, a puternicei zeiţe-regine.
Şi memoria acestei legende despre pribegirea Maicei Domnului, care-şi caută un adăpost pentru naşterea zeului luminei, este cântată şi astăzi în colindele noastre apolinice.
Coborât’a, coborât,
Maica sfântă pe pământ,
I-a venit vremea să nască
Şi umblă din casă în casă,
Nime’n lume n’o lasă
Până fu Joi de cu seră
S’aşedă într’o poicioară
Şi-şi aşternu fân uscat
Şi născu mândru ‘mperat
Despre întemeierea Mănăstirei Albe există la poporul român un însemnat ciclu de legende şi al căror fond arhaic ne este cunoscut.
După conţinutul acestor legende, miraculoasa Mănăstire Alba din ostrovul Mării Negre nu era construită de mână omenească. Ea avea o origine divină, era făcută de Sfântul Soare.
Anume legenda româna spune că “Puternicul Sore”, voind să se căsătorească, “a colindat ceriul şi pământul”, a umblat “prin lume şi prin stele”, 9 ani pe 9 cai, dar n-a putut găsi nici o zână pe potriva sa, care să-i fie “dalbă soţia”, decât numai pe soru-sa Iana Sândiana sau Ileana Cosândiana. – Artemis Basileia/Diana Regina – Terminându-şi această lungă călătorie de 9 ani, Soarele se întoarce în urmă la Iana Sândiana, “Domna florilor”, care locuia pe ţărmul Mării Negre – în prundul mării, într-o verde poieniţă şi unde se aflau 9 argele. În una din aceste argele, care era de marmură şi învelită cu alamă, iar pe jos pardosită, şedea Iana, sora Soarelui.
Observaţi că legenda vorbeşte despre prundul Mării Negre. Ei, la malul mării există nisip şi nu prund. Pe malurile lacurilor există prund. Atunci de ce aminteşte legenda de prund la malul mării?
2 cercetători americani, William Ryan şi Walter Pitman, au făcut o descoperire de excepţie, acum 6-7000 de ani Marea Neagră nu era decât un mare lac cu apă dulce, mult mai jos faţă de nivelul oceanelor, iar suprafaţa sa era aproape jumătate din cea a Mării Negre. Cercetători ruşi au descoperit o vale inundată pe fundul Mării Neagre, vale ce se continuă până în Crimea, pe direcţia Dunării.
Dunărea se vărsa în acel lac, anterior Mării Negre, tocmai în Crimeea. Iată încă o dovadă ce susţine ipoteza savanţilor americani, şi mai sunt şi altele, oraşe scufundate, apa dulce de la fundul mării, descreşterea continue a salinităţii, etc.
Acel lac, cel mai propice loc vieţii oamenilor de pe aproape 3 continente, a fost inundat prin căderea pragului Bosforului, mult mai înalt decât nivelul lacului.
Incredibil, dar legenda spune adevărul. Curioasă memorie ancestrală la o naţie veche de 2000 de ani!?
Ea ţesea şi chidisea. Războiul şi vetalele ei erau de argint, cu aur poleit, iar suveica de aur. Apoi Soarele, adresându-se surorei sale, îi zice să termine o dată cu ţesutul şi să se gătească de nuntă, ca să-i fie mireasă. Însă Iana sfiincioasă şi pie îi răspunde că unde s-a vazut şi s-a pomenit ca să ieie în căsătorie sora pe frate şi frate pe soră? În fine, Iana, văzând că nu poate scăpa de multele insistenţe ale Soarelui, îi pune condiţia ca el să facă mai întâi un pod de metal, ori un pod de ceară peste mare, ori de la ţărmurile mării până la Ostrovul de unde iese Soarele, iar la capătul podului să-i facă o mânăstire albă, cu popă de ceară sau o biserică de ceară cu popă de ceară şi cu toate de ceară şi acolo să se cunune – ori să-i facă două mânăstiri, la amândouă capetele podului.
La Buhăzul mărilor
La gura argelelor,
La cea verde poeniţă
Este o mică argeluţă,
Care ţese Iana ‘n ea . . .

Io că te-oi lua,
Cum dici dumnea-ta,
Vitez daca-i fi
Şi te-i bizui
De mi-i isprăvi
Pod pe marea neagră
Er la cap de pod
Cam d’o mănăstire
Chip de pomenire,
Chip de cununie,
Să-mi placă şi mie.
Soarele pleca
Cu gândul gândia
Pre loc se făcea
Ce luna poftea;
Apoi se ‘ntorcea
A se cununa . . .
La Mănăstirea albă
Cu popă de ceră
Legenda româna atribuie, aşadar, Mănăstirii Albe o origine divină. Ea a fost construită de însuşi zeul Soarelui (sau de Apollo) ca ea sa fie chip de pomenire sau monument pentru căsatoria sa cu sora sa Iana.
Această preţioasă legendă preistorică despre întemeierea bisericii apolinice a hiperboreilor de către însuşi zeul Soarelui sau de Apollo era cunoscută şi răspândită în ţinuturile greceşti până târziu în epoca romană. Locuitorii de la Delphi, după cum ne spune Pausania, povesteau că Apollo a trimis la hiperborei o biserică, pe care o făcuse albinele din ceară şi din planta numită mac.
Această legendă româna stabileşte astfel cu deplină certitudine că renumitul templu al zeului Apollo sau al Soarelui de la hiperborei, care a strălucit cu atâta glorie în lumea preistorică, se afla situat într-o insulă a Mării Negre de lângă gurile Dunărei.
Mănăstirea albă de la gurile Dunării nu are rival în tradiţiile altor popoare europene.
Încă din antichitatea romană, Iana era considerată identică cu Diana şi cu Luna.
Macrobiu, unul din cei mai distinşi scrutători ai credinţelor arhaice latine, ne spune că Iana în sacrele vechi era una şi aceeaşi cu Diana, iar Varro mai adaugă că Iana ca divinitate reprezinta Luna.
Delta Dunării în nemijlocita apropiere de insula Leuce a avut în timpurile preistorice şi până în epoca lui Alexandru cel Mare caracterul unui pământ sfânt.
Aici se afla reşedinţa şi imperiul Dianei, chiar şi după vechile legende greceşti.
Eruditul poet Pindar, în una din frumoasele sale ode, ne spune că Hercule fiind trimis de regele Eurystheu ca să prindă şi să-i aduca vie cerboaica cu coarnele de aur, pe care nimfa Taygeta o dedicase Dianei, dânsul a persecutat pe acest sprinten animal din Arcadia şi până în ţinuturile hiperboreilor în ţara numită “Istria”. Aici dânsul a venit la reşedinţa Dianei, fiica Latonei, care l-a primit cu bunăvoinţă.
O deosebită importanţă istorică ne prezintă acest pasaj al lui Pinder care, pe baza vechilor tradiţiuni religioase ale vechimei, ne spune că reşedinţa Dianei era în ţara hiperboreilor, în ţinutul numit Istria, sub care Istrie în particular este de a se înţelege regiunea de la gurile Dunărei, care era mult cunoscută comercianţilor greci şi unde mai târziu noi aflăm un oraş însemnat numit Istria şi Istros.
Tot în Delta Dunarei era adorată fiica Latonei în epoca romană sub numele de “Diana Regina”. În fine, aici mai aflăm şi ostrovul numit Letea după numele Latonei şi portul numit Selina – Sulina – (sau Luna) de care aminteşte si Hecateu.
Afară de sfinţenia Mănăstirei Albe de la gurile Dunărei, colindele şi cântecele poporale române mai celebrează şi astăzi memoria strălucitului templu al lui Apollo din Insula Delos situată în mijlocul Cicladelor din Archipelag.
Într-o epocă departată istoric, insula Delos a fost numită Pelasgia, adică pământ locuit de pelasgi. Această insulă a mai fost numită şi Scynhias, spre caracterizare, ca dupa origine, acei pelasgi erau o migraţiune din nordul Dunărei de jos. Chiar şi numele de Delos, care nu se poate explica din limba grecească, este de origine pelasg. El înseamnă deal sau colină (fără pădure).

fragmenti din: Nicolae Densuşianu -“Dacia Preistorică”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s