Misterele Spaţiului Carpato-Danubiano-Pontic(III) – Comori încă nedescoperite

Fie că sunt înarmaţi cu unelte clasice cum sunt hârleţul şi cazmaua, sau unelte de ultimă eră precum modernele detectoare de metale şi ultraputernice maşini de teren, căutătorii ilegali de comori scormonesc solul şi subsolul plaiurilor mioritice.

Despre comori se vorbeşte în şoaptă şi contra cost, poveştile despre acestea având o răspândire mai largă în zonele sărace, iar oamenii de ştiinţă le privesc cu suspiciune, deşi „Asociaţia căutătorilor de comori şi tezaure din România” a repurtat în perioada postdecembristă succese importante în domeniu. Circulă legenede despre comoara lui Decebal, despre cele ale domnitorului Constantin Brâncoveanu şi ale principelui Serbiei, Miloş Obrenovici.

Blesteme teribile, semne şi ritualuri, acolo unde „ard” tezaure

În toate zonele României circulă naraţiuni populare despre blesteme teribile care „apără” comorile, despre semnele care indică locurile unde trebuie căutate de cei „predestinaţi” şi ritualurile care trebuiesc urmate cu străşnicie de cei norocoşi pentru dezgroparea tezaurelor mult râvnite, în caz contrar aceştia urmând a sfârşi tragic.

Locuitorii satului Suhuleţ – judeţul Iaşi – povestesc că, în preajma dealului intitulat sugestiv Comorniţa, aflat la circa o sută de metri de aşezare, în noaptea de Înviere sau de Anul Nou, se pot vedea, din loc în loc, ciudate flăcări albastre. Se crede că la baza flăcărilor sunt nîngropate comori, dar săpăturile întreprinse de săteni s-au soldat cu un eşec total, ca urmare doi dintre aceştia s-au pus de pândă în noaptea de Paşte.

Soţia unuia dintre „pândari”, Costache Lupaşcu, rămasă acasă cu copiii, a constatat cu surprindere că uşa era blocată pe dinafaraă, iar soţul ei întors după miezul nopţii a intrat în locuinţă fără a întâmpina cea mai mică rezistenţă. Concluzia a fost că deranjase duhurile rele care stăpâneau comoara căutată.

Tot în apropierea Comorniţei, preotul paroh al bisericii din Suhuleţ, în timp ce se întorcea în amurg din satul Dăceşti, este convins că a călcat „într-o urmă rea”, deoarece abia spre ziuă, după ce rătăcise ca în transă în toate direcţiile, s-a dezmeticit, departe de sat, luând-o pe drumul cel bun.

În Dobrogea circulă tradiţia că, la săparea unei comori, trebuie să participe doar cel căruia „i s-a arătat”, căci altfel vor izbucni certuri privind împărţeala, sfade ce sunt fatale pentru vânătorii de comori.

În Banat există credinţa că aurul comorilor „joacă” deasupra pământului în noaptea de Sfântul Gheorghe sau de Drăgaică, iar numai cel „ursit”, care a văzut lucirile şi flăcările, are şansa descoperirii, ceilalţi „văzători” având toate şansele să moară. În tradiţia populară bănăţeană se spune că pentru fiecare comoară îngropată există o troiţă la care s-a rostit un teribil blestem „de legare”, iar numai cei care cunosc semnele puse de cei care au îngropat aurul, pot să pornească la căutarea acestuia, mulţi plătind pentru hărţi contrafăcute sume foarte mari

. Un alt indiciu este că, trecând peste obiectele de aur şi argint, apa devine foarte pură şi cristalină, aşa numita apa plată naturală.

Românii au pus mâna pe tezaurul lui Decebal printr-un trădător

Comorile dacilor au fost cunoscute în Antichitate, constituind o atracţie permanentă. Istoricul bizantin I. Lydos, citându-l pe Criton, medicul personal al împăratului roman Traian , menţionează că acesta, în urma victoriei asupra dacilor, ar fi capturat o pradă constând în 1.650.000 kilograme de aur şi de două ori pe atâta argint.

Istoricul francez J. Carcopino estimează cantitatea mai mică de zece ori, iar istoricul român I. I. Rusu a redus cifrele de o sută de ori. Controversa a continuat şi în zilele noastre, istoricul O. Maieru ajungând, după calcule foarte laborioase, să concluzioneze că aurul dacilor era aproape exclusiv de origine aluvionară, în ciuda unui minerit subteran cu totul sporadic, iar tezaurul sacru al dacilor, acumulat în timp, ar fi putut ajunge în vremea lui Dacebal la o mie de tone.

Oricum, cantitatea tezaurului a fost foarte mare din moment ce a redresat economia imperiului roman pe o perioadă de timp, dar se pune o altă întrebare, şi anume dacă întregul tezaur al lui Decebal a căzut în mâna învingătorului Traian? Istoricul roman Dio Cassius scrie că un nobil din anturajul lui Decebal, Bicilis, fiind luat prizonier de romani, le-a dezvăluit acestora că regele dac abătuse râul Sargeţia cu ajutorul unor prizonieri săpând acolo o imensă groapă unde îngrămădise „o mulţime de argint şi de aur şi alte lucruri foarte preţioase”.

După ce groapa fusese astupată cu pietre şi pământ, râul a fost repus în albia lui, iar prizonierii au fost măcelăriţi, pentru a nu divulga locul operaţiunii. Numai că, în apropierea capitalei regatului dac din Munţii Orăştiei, Sarmisegetusa, curgeau mai multe râuri, dintre care cel mai important este Streiul. Să fi fost acesta anticul Sargeţia, sau Sibişelul, sau Râul Grădiştii? Nu vom şti poate niciodată. Şi totuşi… Cercetătorul I. V. Ferencz, bazat pe informaţia că, în secolul al VIII-lea nişte pescari au găsit în albia Streiului un număr mare de monede de aur, depuse într-un „şarpe” din acelaşi material, naşte legitima întrebare dacă este posibil ca romanilor să le fi scăpat din diferite motive o parte din comoară?

Posibil ca Decebal să-şi fi împărţit tezaurul în mai multe părţi, îngropându-l în mai multe locuri, cum tot atât de posibil este ca locuitori înstăriţi din zona capitalei dacice, intens locuită, să-şi fi îngropat agoniseala în apele unor râuri. În toamna lui 2007, pe un fond mai mare de prevenire a inundaţiilor, s-a trecut cu utilaje moderne şi la amenajarea râului Orăştie din apropierea Sarmisegetusei regale. Existând posibilitatea foarte mare ca undeva, în albie, să se găsească obiecte de patrimoniu, Filiala Mureş a Regiei Naţionale a Apelor Române a încheiat un contract cu Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva, pentru supravegherea lucrărilor. Cât de supravegheate sunt respectivele lucrări, rămâne de văzut.

Anual, 4.000 de scormonitori-pirat caută aur în Transilvania
După 1990, s-a declanşat o adevărată febră a scormonitorilor-pirat de tezaure dacice din Munţii Orăştiei, tezaure alcătuite din monede de aur de tip Koson sau Lysmah, în principal. Kosonii îşi trag denumirea de la inscripţia în greceşte „Koson”, greutate cuprinsă între 8 şi 8,7 g. Lysimahii îşi trag denumirea de la regele Traciei, Lysimah (360-281 î.Hr.) şi au o greutate de aproape 17 g.

Un caz fericit este tezaurul de Kosoni descoperit de un pădurar pe platoul Târsa-Luncani din Munţii Orăştiei, în 1996-1997, când toate cele 522 de monede au intrat în posesia unor institute abilitate. Deşi s-a semnalat în dese rânduri, oficial, că echipe de scormonitori-pirat autohtone şi din exterior, sapă în draci cu mijloace ultramoderne, autorităţile nu pot face faţă.Dovadă că, în 1997, în Ungaria, un individ din Orăştie a fost prins de către INTERPOL având 200 de Kosoni asupra sa. Directoarea Muzeului Civilizaţiei Dacice din Deva, A. Pescaru, are informaţii că, în zona Vârfului Prisăcii din Munţii Orăştiei, în 2003, un grup de căutători ilegali au descoperit lysimahi.

Încheiem lista exemplelor, cu cele 15 brăţări masive din aur (epoca dacică clasică, sec. I î.Hr.-I d.Hr.), descoperite prin braconaj arheologic la Grădiştea Muncelului în judeţul Hunedoara, între anii 2000-2001, dintre care statul român a recuperat doar 9. Traficul intens cu aur dacic în ultimii ani a dus la scăderea dramatică a valorii Kosonilor şi lysimahilor. Astfel, dacă pe piaţa internaţională, în 1995, o monedă din primul tip era evaluată şi cu 2.500 de dolari, astăzi ei sunt oferiţi la maximum 700 de dolari, iar un lysimah nu sare peste 900 de dolari. Deşi nu se cunoaşte cantitatea de Kosoni şi lysimahi bătuţi, cercetătorii apreciază că mai sunt de scos la iveală un număr foarte însemnat.

Pe urmele tezaurelor lui Constantin Brâncoveanu şi principelui Miloş Obrenovici

În judeţul Caraş-Severin circulă cele mai multe naraţiuni despre comorile îngropate în peşterile Banatului de Munte, dintre care cea mai valoroasă ar fi cea îngropată de domnitorul Constantin Brâncoveanu în douăsprezece imense cufere, înainte să fie mazilit de turci în primăvara lui 1714. Domnitorul, socotit drept unul dintre cei mai bogaţi europeni, era numit la Istanbul „Altan-Bey”, adică „Prinţul Aurului”.

Pe 14 august, i s-a făgăduit eliberarea imediată, dacă va arăta unde sunt depuse cele 20.000 de pungi cu galbeni pe care sultanul bănuia că le are, dar refuzul său l-a costat capul. Este posibil ca importantul tezaur să zacă şi azi îngropat într-una din peşterile Banatului de Munte, pe care omul de taină şi, în acelaşi timp, finul său, marele spătar Ştefan Cantacuzino, din diferite motive, nu a putut să-l mai dezgroape.

Legendele locale vorbesc şi despre un alt mare tezaur îngropat de cei 300 de oameni ai celui care a fost de două ori principe al Serbiei, Miloş Obrenovici (1815-1839; 1858-1860), într-o peşteră de pe Valea Cernei. Deoarece toţi cei care l-au ajutat pe principe să transporte şi să îngroape comoara ar fi fost îngropaţi la intrarea în peşteră, fiind în prealabil otrrăviţi, singura sursă de identificare ar fi o piatră pătrată, încrustată cu un snop de grâu şi un şarpe.

Conform unor istorici prestigioşi precum sârbul M. Gavrilovici, francezul H. Emile şi românul N. Ciachir, principele sârb a fost un despot avar, care, din monopolul comerţului, antrepriza vămilor, confiscarea averilor rivalilor, a strâns o avere fabuloasă. Miloş Obrenovici a avut o serie de domenii în Oltenia, fiind în bune relaţii cu domnitorul Ţării Româneşti Alexandru Ghica, cu care a stat de câteva ori faţă-faţă şi, este foarte posibil să-şi fi îngropat tezaurul personal pe sălbateca şi puţin circulata pe atunci Vale a Cernei, râul respectiv fiind mai mult o graniţă teoretică între Austria şi Ţara Românească, iar la vărsare, întâlnind din 1833 şi graniţa Serbiei autonome.

AUTOR: Petre Dogaru

http://www.independent-al.ro/mistere/misterele-spatiului-carpato-danubiano-ponticiii–comori-inca-nedescoperite.html

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s