MINCIUNI, MINCIUNI ȘI IAR MINCIUNI PENTRU ÎNDOBITOCIREA CUI?

Mulți politicieni, cât și oameni care se pretind atât mari patrioți și/sau foarte buni cunoscători în probleme de geologia forajului pentru exploatare a gazului metan, dar și în probleme de economie energetică nu mai contenesc cu interviuri în toate mijloacele de informare în masă, pentru a ne spune cum se va ieftini gazul dacă se va trece în masă la exploatarea gazului de șist din România, cum vom deveni independenți energetic sau alte afirmații de genul acesta.

Ca un specialist care am avut ceva preocupări în domeniul extracției hidrocarburilor gazoase și lichide am zis la auzul acestor afirmații că trebuie să-mi reconsider și eu poziția căci poate nu cunosc suficient de bine anumite probleme și trebuie să dau crezare spuselor acestor ”specialiști și buni patrioți”. Ca să identific eroarea pe care eventual am făcut-o când m-am poziționat total împotriva folosirii tehnologiilor de fracturare hidraulică de mare volum, procedee care urmează să fie utilizate în exploatarea gazelor de șist am refăcut niște calcule simple și mare mi-a fost mirarea de ce am constatat.

Astfel, pentru executarea/săparea unei sonde clasice pe teritoriul României, la o adâncime de circa 3.000 m, de la care se estimează că se pot scoate circa 100.000 mc/zi gaz metan, investitorul trebuie să cheltuiască între 3 și maxim 5 milioane de dolari ($). Considerând că el vinde 1.000 de mc cu 200 $ (acesta reprezentând prețul de achiziție de pe piață, deci nu prețul care îl plătește consumatorul), investitorul ar obține în medie circa 20.000 $/zi.

Acest venit obținut de investitor se realizează în condițiile în care gazul metan iese la suprafață cu propria presiune de strat, iar alte cheltuieli ale investitorului se rezumă doar pentru preepurarea gazului metan, cheltuieli care ar fi de ne luat în considerare.

În aceste condiții amortizarea investiției de 5 milioane $ se va putea realiza în 250 de zile sau în maxim UN AN de funcționare al sondei la parametrii de exploatare prezentați. De reținut că la aceste valori s-au luat în considerare perioadele de scoatere din producție a sondei pentru lucrări de reparații și întreținere (circa 65 zile/an).

Dacă considerăm că sonda va funcționa cinci ani de la darea ei în exploatare, rezultă că investitorul va obține un profit total de circa 24 de milioana de $, profit care poate fi considerat apreciabil, putând să constituie și baza unor noi investiții în acest domeniu, fără a mai necesita ca investitorul să mai scoată nici un ban din buzunarul propriu.

Iată cum ar sta situația în condițiile în care se execută aceiași sondă tot la o adâncime de circa 3.000 m, dar aici folosindu-se tehnologia forajului deviat și a forajului orizontal pentru exploatarea gazelor presupuse a exista în șisturile argiloase.

Pentru executarea/săparea acestei sonde de la care se estimează că se pot extrage maxim 5.000 mc/zi gaz (conform declarațiilor investitorului se pot extrage maxim 5% din volumul de gaz produs de o sondă clasică), investitorul trebuie să cheltuiască peste 50 milioane de dolari ($), respectiv de 10 ori mai mult față de costurile pentru săparea unei sonde clasice.

În vederea aducerii la suprafață a celor 5.000 mc/zi gaz din șisturile argiloase prin metoda fracturării hidraulice de mare volum a stratului magazin constituit din șisturi argiloase, investitorul ar mai trebui să cheltuiască cel puțin 500 $/zi (pentru prepararea fluidului de fracturare cu toți aditivii chimici nominalizați, pentru energia consumată în vederea injectării acestui fluid la peste 1.500 atmosfere în mediul subteran, pentru operațiunile tehnologice de recuperare a gazului din masa fluidului adus la zi, pentru procurarea de energie, carburanți, apă, chimicale etc. pentru cheltuielile de transport de mare tonaj etc.).

Dacă investitorul dorește să valorifice gazul astfel extras , iar prețul dat de bursă pe piață pentru achiziția acestui carburant se menține tot la 200 $ pentru o mie de mc, investitorul ar obține doar maxim 500 $/zi (1.000 $/zi din producția efectivă de gaz, din care se mai scad 500 $/zi cheltuielile de extracție). Această sumă de bani zilnică pe care o poate obține investitorul, respectiv 500 $/zi este de peste 40 de ori mai mică comparativ cu suma de bani obținută de la o sondă clasică de extragere a gazului metan.

În aceste condiții investitorul ar putea să recupereze din suma investită la nivelul unui an de exploatare din totalul sumei de bani investite de 50 milioane de $ doar modesta sumă de 150.000 $, iar în cei 5 ani de exploatare propuși pentru extragerea gazului șist ar recupera maxim 750.000 $, înregistrându-se un DEFICIT de peste 49.250.000 $.

Numai pentru amortizarea întregii sume de bani investite în această lucrare, deci fără a se obține nici un profit, ar fi necesari circa 333 de ani ca această sondă să poată funcționa la parametrii inițiali, respectiv cu o producție zilnică de 5.000 mc/zi gaz de șist, lucru care practic este imposibil.

Din această scurtă demonstrație rezultă foarte clar cât de nerentabilă sau mai bine zis cât de păguboasă este exploatarea gazelor de șist în comparație cu exploatarea gazului metan prin intermediul unor sonde clasice. Tot de aici rezultă că UN mc de gaz de șist este de peste 40 de ori mai scump ca UN mc de gaz metan extras prin tehnologiile clasice.

Se pune în aceste condiții întrebarea: DE CE SE MINTE CĂ VOM AVEA GAZE MAI IEFTINE dacă trecem la valorificarea gazelor de șist? Cineva (ori eu, ori cei care fac aceste afirmații mincinoase), ori nu stăpânește calculul aritmetic, ori ne ascunde niște lucruri care nu trebuiesc cunoscute de publicul larg.

Cum de se poate afirma aceste lucruri cu obținerea independenței energetice, dacă investițiile care trebuiesc făcute în acest domeniu sunt de peste 10 ori mai mari pentru fiecare sondă de producție, iar producția de gaz de la fiecare locație în parte este sub valoarea de 5% în comparație cu metodele clasice de extragerea a gazului metan?

Singura explicație plauzibilă pentru mine rămâne că prin aplicarea tehnologiilor de FRACTURARE HIDRAULICĂ DE MARE VOLUM nu se urmărește exploatarea în sistem rentabil a gazului, ci aceasta reprezintă doar un PRETEXT PENTRU PRACTICAREA UNUI MINERIT IEFTIN, BRUTAL ȘI FOARTE DĂUNĂTOR NU NUMAI MEDIULUI GEOLOGIC, CI PENTRU TOȚI COMPONENȚII MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR ÎN ANSAMBLUL LOR, INCLUSIV CU EFECTE DEOSEBIT DE NOCIVE ASUPRA OMULUI ȘI AL COMUNITĂȚILOR UMANE.

Este posibil ca prin aceste acțiuni TOTAL DISTRUCTIVE la nivelul mediului geologic să se urmărească exploatarea unor substanțe minerale utile deosebit de valoroase, cu o mare căutare în industriile de vârf și cu un mare preț de cost al achiziției lor, fapt care explică în mare măsură întregul efort financiar pe care investitorul este dispus să-l facă. De fapt această ipoteză a fost confirmată chiar de fostul ambasador al SUA la București care a declarat într-un interviu dat la PRO TV că exploatarea gazelor de șist este însoțită și de aducerea la zi a altor minerale deosebit de valoroase.

Din punctul meu de vedere aceste afirmații ale investitorului în domeniul aplicării tehnologiilor fracturării hidraulice de mare volum pe mai tot teritoriul României nu pot să constituie o acuză la adresa lui, ci total de neînțeles pentru mine este legat de modul cum de se permite de către AUTORITĂȚILE ROMÂNE practicarea acestui MINERIT BRUTAL, ÎN AFARA TUTUROR PREVEDERILOR LEGALE CARE REGLEMENTEAZĂ MODUL DE DESFĂȘURARE AL LUCRĂRILOR DE MINERIT ÎN SUBTERAN.
MINCIUNILE PE CARE ZILNIC NI LE ADUC ÎN A EXPLICA DECIZIA DE APROBARE A FRACTURĂRII HIDRAULICE DE MARE VOLUM PE TERITORIUL ROMÂNIEI, cred că descalifică total pe cei care încearcă cu o mare nerușinare să DEZINFORMEZE PE ROMÂNI, să ascundă cu multă ticăloșie adevăratele intenții distructive atât la nivelul teritoriului național, cât mai ales asupra comunităților umane din România.

În aceste condiții este de datoria noastră, a SOCIETĂȚII CIVILE ÎN ANSAMBLUL SĂU să cerem nu numai explicațiile care se cuvin, dar să se și oprească această acțiune a fracturării hidraulice de mare volum pe tot teritoriul național, să se retragă licențele de exploatare emise până în prezent și să ne aliniem și noi la standardele de muncă și viață promovate de multe țări europene, din care Franța trebuie să reprezinte exemplul de urmat și pentru România.

MIRCEA VINTILESCU