Tezaurul românesc ”furat de ruşi” a fost furat de fapt de români

Zilele trecute am fost pusă într-o situaţie profesională limită. Pe o cale de genul „Primim la redacţie”, mi-a parvenit un amplu material referitor la tezaurul României.

Când spun amplu vorbesc de 25 de file word. Este o poveste cu lux de amanunte a tot ceea ce s-a petrecut cu tezaurul. În Romania şi în Rusia.Detaliile debordează. Unele intrigă. Altele pot chiar speria.

Prima mea reacţie a fost să trimit textul unui prieten istoric. Şi-am să vă reproduc, în final, ce mi-a scris acesta. Apoi am început sa mă gîndesc foarte serios că eu nu am o pregătire în istorie şi cum să fac – în cazul în care mă decid să îl public – să formulez ceva coerent, evitînd detalii incendiare asupra carora nu am control. Pentru că e limpede: nimeni nu mă cunoaşte in Romania ca analist politic.

Dupa Revista FEMEIA, am făcut gazetarie de nisă. De la horoscoape, entitaţi de lumină si terapiii naturiste e un salt aparent uriaş să te ocupi de un subiect atît de delicat precum tezaurul Romaniei. Fie şi in calitate de simplu manager al unui purcoi de informaţii. Am făcut, deci, şedinţă cu mine şi am concluzionat: Bine, o fac. Dar cum ştiu eu.

Asta unu la mîna însa şi pentru că ar fi de neiertat pentru un gazetar să lase să-i fuga de sub nas un asemenea „cadou”. Doi la mîna: pentru că iubesc ruşii si Rusia şi deoarece nu îmi place ce se intimpla în ţara mea şi cu ţara mea, cu poporul căruia ii aparţin. Iar în acest subiect, exact aceste elemente se întîlnesc. E vorba de ruşi, Rusia, români, România. Şi ce au făcut toate aceste părţi cu tezaurul României. Pentru că, recunoaşteţi, afirmaţia ca românii sînt, de fapt, cei care au şterpelit tezaurul şi nu ruşii este incendiară.

M-am pus deci pe citit. Din Wikipedia(!?!), din ce-am mai găsit. Asta pentru a-mi face o imagine comparativă cu ceea ce aveam sub ochi. Înainte însa de asta, imediat dupa ce am parcurs textul, am căutat autorul. E un pseudonim. Nu ştiu al cui.

Apoi am remarcat cîteva chestiuni în text. Şi anume că acesta a fost cu siguranţa scris înainte de 2008, momentul celei de-a treia returnări din tezaur, de către Federaţia Rusă către România. Or, astăzi sîntem la fine de 2014 şi situaţia e identică. Şablonul cu „ruşii ne-au furat tezaurul” circulă vioi!

La fel, am remarcat şi afirmaţia că miliardarii de carton ai României rămîn mereu în picioare, chiar daca dau faliment. Cazul recent plecatului dintre vii Dinu Patriciu o infirmă. Acesta a dat faliment şi încă cum! De ce aşa?S-a stricat ceva în angrenaj de nu se mai respectă regula? Habar n-am. Poate omul a fost dat de exemplu. Nu ştiu nici de cine, nici din ce cauză. Dar dacă s-a încălcat o regulă…

Am mai asociat imediat ceea ce citeam cu un excepţional serial turcesc ( nu zîmbiţi, vă rog, ca sa nu vă spun că rîdeţi ca ţaţa cu turu-n balta ), care, în Bulgaria, se difuza dupa miezul nopţii şi pe care îl urmaream cu sufletul la gura.” Kurtlar Vadisi” /Dolinata na valtsite/Valea lupilor ( nu ştiu dacă s-a difuzat in Romania dar dacă nu ar fi bine sa nu va sfiiţi să-l puneţi pe sticla!) este povestea teribilă a unui superagent turc, angajat al unui serviciu atît de secret încît nici alte servicii turceşti nu ştiau de existenţa lui.

Polat ajunge din agent al acestui serviciu mare şef al organizatiei mafiote din Turcia, cu tot ce implica aceasta transformare. Absolut memorabilă este una din scenele ce alcătuiesc finalul serialului…Intr-un schimb de focuri între mafie si poliţie, Polat ramine cu unul din membrii bandei sale, devenit totodata fidel prieten, într-o masina. Si omul acela, un dur foarte dur, un bandit adevarat, îl intreaba pe Polat: şefu’, noi acuma cine sintem? Statul sau mafia? Iar Polat, o clipa confuz, răspunde: Păi…aaa,aaa Mafia.

Nu întîmplator am făcut aceasta conexiune. În textul ce mi-a parvenit se vorbeşte si despre servicii secrete, despre încrengatura dintotdeauna dintre oligarhie şi servicii. Şi cine spune ca asa ceva nu există face pe prostul sau e fricos.

Că tezaurul romanesc „furat de ruşi’ a fost furat, de fapt, de români e o afirmaţie senzaţionala. Insă aşa ceva, nefiind probat de documente, rămîne la stadiul de speculaţie. Tocmai de aceea public doar o selecţie a textului. In care se pretinde însa că ruşii ar avea documente.Şi pe care le-ar putea publica. Prietenul meu istoric, dupa ce a lecturat textul, mi-a răspuns aşa: „pare foarte documentat, dar i-ar fi util un aparat critic din care sa reiasă ce sustin informaţiile inedite pe care le dă./deci eu zic ca sunt necesare acele trimiteri de tipul notelor de subsol, bibliografie/Vasilescu ai vazut cum face deşi este o autoritate recunoscuta/dă link-uri/face tot timpul trimiteri/problema tezaurului este mult prea sensibila ca sa nu faci trimiteri bibliografice măcar”.

Prin urmare, aparat critic eu nu am. Asta nu înseamna că el nu există. De aceea, indiferent de ceea ce cred personal, nu pot propune această selecţie altminteri decît drept speculaţie.Cum speculaţie ar fi si aceea că ruşii să ne înapoieze (iar!) tezaurul! Ce s-ar întîmpla intr-o asemenea situaţie spune clar un gazetar excepţional, şi l-am numit pe Valentin Mândrăşescu:

„Referitor la tezaur. Să facem un experiment mintal. Rusia, dorind să îmbunătățească relațiile cu România, transmite tezaurul sau echivalentul în bani autorităților din România. Ce se întâmplă în ziua următoare? Băsescu va face o declarație prin care își va aroga toate meritele și va spune că Rusia s-a speriat de NATO, Deveselu și F-16 la mâna a treia, precizând că România nu va fi ”cumpărată” și oricum Putin este rău, Marea Neagră e lac rusesc etc. Mircea Geoană va spune că meritul îi aparține, deoarece o secretară a portarului a unui ex senator i-ar fi promis că ”rezolvă problema” încă din 2005, deoarece Geoană e un băiat frumos și deștept. Radu Tudor și restul deontologilor se vor întrece în analizarea acestor declarații, ridicând în slăvi politicienii care l-au ”speriat pe Putin” etc.

În ziua a doua, Isărescu scoate tot tezaurul din țară, la fel cum a făcut cu restul aurului României, depozitându-l în SUA pentru ”păstrare”.

Cândva, când România va încerca să obțină aurul înapoi, la fel ca și Germania de astăzi, va descoperi că acest lucru este imposibil. ”Jurnaliștii de investigație” imediat vor declara că Moscova este de vină, împreună cu ”agentul KGB Isărescu”.

Întrebare: de ce ar trebui Rusia să-și creeze o problemă nouă în locul unei probleme vechi?”

(Gheţau Gh.Florin..Interviu în exclusvitate cu V.Mândraşescu, Magazin diplomatic, http://www.geostrategic.eu).

Sper ca am fost destul de clară. Selecţia ce o public este deocamdată o ipoteza. O ipoteza de lucru pentru istorici, jurnalişti curajoşi şi corecţi. Ceea ce România nu prea are. Şi nu are gazetari adevaraţi pentru ca nu are o presa independentă.De aceea şi public in VOCEA RUSIEI. În România cine ar fi dat drumul la asta?!

Bibliografie (totusi):

1. file:///C:/Documents and Settings/admin987/Desktop/tezaur circ/Tezaurul Romaniei – Wikipedia.htm

2.file:///C:/Documents and Settings/admin987/Desktop/tezaur circ/Romania obiectivaTezaurul Romaniei.htm

SELECŢIE DIN TEXTUL DE BAZĂ

„Precizez că, acum 32 de ani, în revista „Magazin Istoric” a apărut o subdiviziune scrisă, asemănatoare acestui articol. De asemenea, la Biblioteca Naţionala a României, (în trecut se numea Biblioteca Centrală de Stat) există numeroase carţi si documente care pot fi consultate (mai puteau fi examinate acum vreo 20 de ani, în prezent nu mai ştiu, dar cred ca nu a devenit rusofoba si această instituţie) în acest sens. Pentru cine manifestă interes, desigur!

TEZAURUL ROMÂNESC ”FURAT DE RUȘI” A FOST FURAT DE FAPT DE ROMÂNI

„O mare parte a românilor (cu predominanță partea sfertodoctă) și-a confecționat propria istorie mincinoasă privitoare la evoluția statului român și respinge cu violență istoria adevărată. Din păcate pentru ea, ceea ce leagă strâns unit o astfel de minoritate românească analfabetă și extremistă nu este patriotismul ci ura irațională împotriva poporului rus și împotriva Rusiei.

Așa a devenit Tezaurul României dus la ruși în 1916-1917 dintr-un element diplomatic-financiar un instrument de ponegrire a poporului rus. Din fericire pentru noi, istoria respinge din start falsurile, oricare ar fi ele și pune popoarele repetente să repete lecțiile ei până când acestea le învață sau până când respectivele națiuni dispar.

Prin iulie 2004, o delegatie românească a făcut o vizită oficială la Moscova, prima după aderarea Romaniei la NATO. Între premierul de atunci al României, Adrian Nastase şi preşedintele Vladimir Putin a avut loc un scurt dialog lipsit de orice căldura şi pe fondul frazelor arogante ale premierului român, care şi-a permis să-i persifleze pe preşedintele Putin şi pe premierul Rusiei, Mihail Fradkov, anunţându-i ca România, ca proaspăt membru al NATO, va căuta să ajute Rusia să intre şi ea in NATO. Privirile gânditoare ale conducatorului rus au poposit un moment pe faţa (…) fostului nomenclaturist comunist Adrian Nastase şi preşedintele Vladimir Putin l-a întrebat subit interesat : “Şi unde se va duce România când NATO nu va mai exista? Ce va face România când Uniunea Europeană va începe să se dezintegreze?”

Câteva lamuriri

Conform protocolului încheiat intre Victor Antonescu, reprezentantul BNR (Banca Naţionala Româna) pe de o parte şi generalul rus Miloradovici, comandantul Frontului de Sud-Vest şi al Fortareţei Kremlin în decembrie 1916, tezaurul românesc, depus spre păstrare la Moscova în decembrie 1916 şi în august 1917, urma să fie păzit şi supravegheat permanent (şi chiar a fost păzit) de către reprezentanţii autorităţilor române, precum şi de o gardă militară româneasca. Militarii ruşi doar au sprijinit şi ajutat garda militară românească de la tezaur.

Protocolul nu a fost iscalit la nivel de guvern nici de Rusia, nici de România iar Victor Antonescu l-a iscalit el cu de la sine putere în numele regelui României. Conform documentelor, tezaurul românesc dus la Moscova in 1916 şi în 1917 nu aparţine poporului român ci este proprietate privată a Familiei Regale din România acelei vremi şi a oligarhiei româneşti.

O parte a acestuia este proprietate a Comunităţii Evreieşti, BNR luând şi ducând în Rusia şi tezaurul Comunitaţii Evreieşti depus la Marmorosh Bank, cea mai puternică bancă din România anilor 1916. În caz că Rusia returnează tezaurul, aurul intră automat în proprietatea Familiei Hohenzollern şi a altor oligarhi români, iar o parte a acestuia se intoarce la Comunitatea Evreiească din România. Ca atare, dacâ tezaurul va veni in ţara, nici un român nu va vedea nici macar un atom de aur în buzunarul sau.

Ruşii nu au controlat pâna în 1960 lăzile cu aur depuse la Kremlin de către români pentru că nu au avut timp de aşa ceva: războaiele în Rusia s-au ţinut lanţ şi refacerea ţarii în urma acestor războaie a constituit preocuparea de baza pentru Moscova. Pe ruşi nu i-a interesat nici măcar recuperarea propriului tezaur, pe care ei l-au dus la japonezi (600 de tone de aur) şi pe care nu l-au mai văzut niciodata. Cu atât mai puţin i-a interesat soarta tezaurului românesc. Lenin vorbind despre tezaurul romaânesc a vorbit în necunoştinţă de cauză, citind după listele de inventar.

În 1917 si 1918, partea estică a Rusiei a fost controlată de trupele Albilor şi de armatele occidentale ostile lui Lenin, care ajunseseră în faţa Moscovei. În ianuarie 1918, Kremlinul era ocupat pur şi simplu de garnizoana româneasca, în subsolurile lui mişunau peste o sută de agenţi ai serviciilor secrete româneşti şi în jurul Moscovei se găseau câteva mii de militari români. Funcţionarii BNR şi garda militară româneasca de la Kremlin, precum şi agenţii secreţi ai serviciilor româneăti de spionaj se prefac a imbratişa ideologia comunistă a lui Lenin. Capitanovici şi Henegariu, reprezentanţi ai BNR şi spioni ai regelui Ferdinand al României, declară că ei vor lua aurul şi-l vor returna poporului roman.

Intr-o seară din ianuarie 1918, Henegariu adună întreaga comunitate românească de la Kremlin, inclusiv pe militarii români care păzeau tezaurul si le spune cu voce tunatoare: „Fraţi români! A sosit ceasul cel mare! Cele 400 de milioane în aur pe care noi le păzim la Kremlin, Depozitul casei de Depuneri de la Sudnaia Krasna şi Tipografia Băncii Naţionale sunt proprietatea poporului român şi adevaratţii proprietari ai acestui aur suntem noi, nu oligarhia din România care a jefuit aceşti bani de la poporul român.

Ca atare, ofiterul Ardeleanu se numeşte din acest moment comisar al poporului român pentru Banca Naţională Româna şi mâine sau poimâine se va prezenta dlui Capitanovici, somându-l să-i da cheile de la tezaur. Domnii ofiţeri Pescariu şi Guiu reprezintă Armata Româna. În jurul Moscovei sunt câteva mii de militari români cu care am luat legatura şi care vor înlocui prin bună inţelegere garda rusă care pazeşte alături de noi tezaurul. Vom încărca mâine aurul în vagoane şi cu mitralierele pe vagoane ne vom îndrepta spre Samara, iar de acolo vom vedea ce vom mai face”.

Acest document este un document original scos din Arhivele rusesti. Ulterior, Rusia a interzis accesul la documentele legate de tezaurul romanesc, aflate în arhivele ei.

Nu cei blânzi stăpânesc pământul ci cei rai, vicleni si mincinoşi „Tezaurul României este tezaurul care a fost trimis în Rusia in timpul primului război mondial şi care nu a mai fost returnat niciodată de ruşi”. Această frază absolut imbecilă este rostită pe un ton ritos în toate şcolile din România şi induce în minţile şcolarilor şi studenţilor români doua informaţii mincinoase. Prima ar fi aceea ca România este o ţară care nu are la ora actuală tezaur (deşi are). A doua minciună ar fi aceea că ruşii nu ne-au mai returnat nimic din tezaurul dus la ei în 1916 şi 1917, deşi ne-au returnat zeci de vagoane din respectivul tezaur şi conform documentelor statul român a recunoscut în trei rânduri ca i-a fost returnat întregul tezaur şi nu mai are nici o pretenţie în acest caz din partea Rusiei.

Poporul roman nu prea a avut noroc cu tezaurele lui. Incepând cu regele Decebal si tezaurul dac (luat de legiunile lui Traian ca pradă de razboi) şi terminând cu actualul tezaur al României luat de occidentali ca sa aibă ei „grijă” de el, de aurul românesc s-a cam ales praful. Au avut parte de el alţii. Tâlharii nu sunt alţii decaât conducatorii poporului român şi diriguitorii politicii româneşti! Totuşi, jeluirile sfâşietoare ale politicienilor români cum ca România a rămas săraca de pe urma „jafului rusesc” sunt mincinoase şi provocatoare. România avea in iulie 1944 unul dintre cele mai mari tezaure aurifere.

Ea dispunea de 244 tone de aur şi de peste 2 tone de pietre preţioase şi platină. Mareşalul Ion Antonescu a dat ordin ca tot acest aur să fie pus la adăpost în nişte ascunzători secrete pentru a nu cădea (aţi ghicit!) pe mâna ruşilor care se apropiasera de Iaşi. Marele Stat major al Armatei române şi serviciile secrete au luat hotărârea să duca aurul acesta în grotele de la Tismana, care erau obiectiv secret. Din pacate aurul nu a cazut pe mâinile ruşilor ci pe mâinile oligarhilor români, care au jefuit tezaurul de vreo 33 de tone.

Dar să nu ne îndepartam cu vorba. Tezaurul dus la ruşi în 1917 nu era proprietatea poporului roman ci era proprietate privata. Dl Eugen Anca este fostul reprezentant al firmei germane Capital Consulting LTD din Stuttgart în anii 2003 si 2004. Aceasta firmă a fost angajata de Rusia să reprezinte Institutul Rus de Relaţii Economice Externe (VNIIVS) în relaţiile lui cu Europa. Institutul Rus de Relaţii Economice Externe este, la rândul său, agenţie guvernamentală a Ministerului Dezvoltarii Economice şi Comerţului din Federaţia Rusă.

Capital Consulting LTD a încercat în anii 2005-2006 să aducă în Romania ce a mai rămas nereturnat din tezaurul românesc dus în Rusia in 1916 si 1917 şi să lamurească pentru totdeauna problema tezaurului românesc, însă încercarea sa s-a lovit de refuzul autoritaţilor romane, care au respins demersurile Rusiei. Dl Eugen Anca a făcut în legatura cu acest subiect nişte declaraţii absolut senzaţionale pe care le voi reda mai departe.

Din declaraţiile dlui Anca reiese nu numai că preşedintele BĂSESCU şi autoritaţile române actuale (care pot fi acuzaţi de subminarea economiei naţionale, din câte spune dl Anca) se opun lamuririi problemei tezaurului, dar iese la lumină si adevărul privitor la acest tezaur, adevăr care este ascuns cu grija poporului român de mai bine de 90 de ani, anume ca vestitul „tezaur românesc” era de fapt proprietatea particulara a Casei Regale şi a oligarhilor români si (parţial) proprietate a Comunitaţii Evreieşti din România acelor vremi.

Comunitatea Evreiască depusese aurul la Marmorosch Bank, una dintre cele mai puternice bănci româneşti din acea vreme, precum şi la alte bănci din Romania, iar de acolo fusese luat de catre BNR pe baza de proces verbal.

Tezaurul românesc a devenit un instrument de ponegrire a poporului rus

Returnarea tezaurului românesc prin demersuri oficiale si discuţii la nivel de guvern între Rusia si România este o imposibilitate „tehnică” din punct de vedere juridic. Romania a recunoscut în trei rânduri ca i s-a returnat tezaurul. Şi asta în documente oficiale, inclusiv in cele doua tratate incheiate de Ceauşescu cu URSS. A redeschide problema aceasta înseamnă a declara nule tratatele interstatale încheiate în trecut între România şi Rusia, or. acest lucru ar duce automat la declanşarea stării de război intre cele doua state. Predarea tezaurului s-a făcut de către o persoana particulară (Victor Antonescu) către alta persoană particulară (generalul rus Miloradovici) în numele unui rege (Ferdinand) şi cu specificaţia scrisă că tezaurul reprezenta nişte valori private.

Este dureros poate ce spun, dar aici este vorba despre o chestiune strict juridică şi care implică doar persoane private. A trage la răspundere statul rus într-o astfel de chestiune este o aberaţie, pentru că Rusia nu are aici nici o răspundere.

Se pare ca Federaţia Rusă este hotărată să ia aceasta jucarie enervantă din mâinile clasei politice şi din mâinile jurnaliştilor din România. Sesizând „pericolul”, Bucureştiul a rupt brusc orice legatură cu Kremlinul pe tema returnării tezaurului.

Oligarhia româna şi Casa regală a României, proprietarii tezaurului românesc

Acordul de la Strasbourg pe care Rusia l-a semnat în 28 februarie 1996 cu Comisia Europeana prevedea ca în termen de zece ani Federaţia Rusă să-şi rezolve ca stat toate neinţelegerile cu alte state, achitând in totalitate datoriile si obligaţiile materiale restante ale fostei URSS şi rezolvând eventualele litigii de frontiera ori de altă natura cu alte state. Cerinţa care a fost îndeplinită de Federaţia Rusa. Intrucât Uniunea Sovietica nu avea nici un fel de obligaţii faţa de fostul Regat al României, Federaţia Rusă nu are ce tezaur să returneze României.

Din punct de vedere emoţional, ceea ce spun eu acum pare scandalos pentru opinia publică din România (care chiar în cazul returnării integrale a acestui tezaur în Romania nu va vedea un banuţ în buzunarele ei!), dar din punct de vedere juridic este perfect valabil, întrucat în protocolul încheiat în 1916 cu Rusia Ţaristă este specificat de BNR ca aşa zisul tezaur românesc (inclusiv cele 90 de tone de aur) are calitate de „proprietate privată” şi nu naţionala.

În protocolul încheiat între BNR şi monarhia rusa se specifică deosebit de clar că tezaurul depus spre păstrare la Kremlin nu putea fi folosit de băncile ruseşti întrucat el era „proprietate privată”. În sprijinul acestei ipoteze vine faptul că o buna parte a inventarului tezaurului este alcătuita din bijuterii ale membrilor familiei regale, plus cerceii, colierele, brătările, pantofii şi rochiile reginei Maria.

Ca atare, dupa 2000, Federaţia Rusă a ales calea cea mai indicată pentru a rezolva problema şi a angajat în acest sens o firmaă privată care sa discute cu Bucureştiul chestiunea tezaurului romanesc, întrucat problema ţinea de sfera privată. Această firmă a fost, evident, Capital Consulting LTD. În istoria mondială există mai multe cazuri în care tezaure ale unor state s-au pierdut sau au fost făcute pierdute.

Unul dintre cei paţiţi este chiar Rusia care în 1919 a transferat în Japonia o cantitate de metal preţios de şase ori mai mare decât tezaurul românesc. Guvernul provizoriu rus din acea vreme a pus la adăpost în băncile japoneze circa 600 de tone de aur, metal care nici pâna în momentul de faţa nu a mai revenit în Rusia. Dealtfel, spre deosebire de România, Rusia a considerat acest caz ca şi închis.

Amintesc doar ca „preţul gazelor ruseşti” şi „scumpirea gazelor ruseşti” anunţate cu mare tam-tam periodic de catre presa şi guvernele de la Bucureşti nu sunt nimic altceva decât o noua modalitate a conducatorilor actualei Românii de a spune poporului român ca „ruşii ne fură din nou aurul ţarii”. Tocmai din această cauză România este la ora actuală singura ţara cu care Rusia a refuzat să încheie contracte de livrare de gaze sau petrol. Dupa cum se ştie, aprovizionarea cu gaze a României o fac nişte firme private occidentale.

Asta nu-i impiedică însă pe guvernanţii de la Bucureşti sa insinueze mereu că Rusia ne fură valuta scumpind preţul la gaze. În realitate aurul ţarii este furat în continuare de oligarhia româna. Chiar la ora la care scriu aceste rânduri, întregul tezaur al Romaniei se află în băncile occidentale unde a fost trimis de BNR imediat după 1990, chipurile pentru a produce dobânda

Ambasadorul României la Moscova, Dumitru Prunariu, l-a informat pe ministrul Afacerilor Externe al României, domnul Mihai-Răzvan Ungureanu, care i-a transmis, printr-un secretar de stat de la MAE, „să nu se mai implice deloc în problema Tezaurului”.

Acest aur, precum si cel furat in tot cursul secolului al XX-lea circulă in jurul nostru astăzi pe filiere nevazute. Puzderia de miliardari români şi de multimilionari proveniţi din aceleaşi structuri (în principal PCR-ul şi fosta Securitate) şi care au apărut şi apar peste noapte într-o ţară complet sărăcită şi sleită de resurse nu este nimic altceva decât confirmarea că există oameni care manevrează cantitaţi de aur care le vin pe filiere secrete cunoscute numai de ei.

Este destul să-ţi arunci ochii pe lunga lista a unor astfel de multimilionari şi miliardari romani şi vei vedea că în mod absolut enigmatic toţi „îsi păstrează locurile in top” şi nici măcar nu „sărăceşte” vreunul dintre ei cu vreo centimă, deşi aşa zisele afaceri ale lor sunt dubioase şi falimentare.

Astazi se ştie clar că apucarea cu japca a unei fabrici, a unei rafinării, a unei echipe de fotbal, a unui teren, a unor hoteluri sau a unor societaţi de asigurări nu inseamnş nicidecum că vei deveni automat miliardar. Dimpotriva! Este posibil să nu te alegi cu nimic din toata afacerea, să te ruinezi şi chiar să ai mari probleme cu Justitia. Falimentul este ceva firesc într-o societate capitalista şi zilnic dau faliment miliardari de renume în toata lumea capitalistă.

Dar nu şi în România, unde miliardarii şi milionarii români rămân în continuare bătuţi în cuie pe locurile lor, indiferent că hotelurile lor sunt falimentare sau puse sub sechestru (vezi fraţii Păunesti) ori că echipele lor de fotbal si rafinariile nu produc nimic. Iar această „minune’ este posibilă datorită faptului că ei sunt subvenţionaţi din surse tezaurifere secrete.

Aceste surse nu sunt nimic altceva decât sutele de tone de aur furat din trezoreria ţarii, fie in trecut, fie in prezent. În cazul tezaurului dus la Moscova în 1916 şi dispărut fără urmă, există şanse de peste 80 la sută ca Rusia să dispună de suficiente date şi documente care să confirme că aurul a fost furat de comandourile secrete romaneşti în 1918 sau în 1919 şi depus la băncile din strainatate.

Unul dintre cele mai clare semnale în acest sens este faptul că Puterea de la Bucuresti a renunţat brusc la orice revendicare a tezaurului, Băsescu declarând că tezaurul este o problemă care ţine de istorie, care trebuie rezolvată de istorici şi nu mai are prea multă importanţă partea ei materială. Asta în timp ce Moscova face presiuni puternice pentru returnarea tezaurului.

Dacă ipoteza furtului tezaurului se confirmă, atunci aurul pe care ruşii ni-l vor returna este aur rusesc şi nu românesc, pentru ca ruşii nu au de unde să ne mai dea înapoi aurul pe care l-am dus la ei în 1916. Problemele României vor începe însă cu adevărat de abia după returnarea tezaurului. Atunci ruşii vor scoate la lumină documentele care atesta furtul aurului de către români şi le vor face publice.

Problema este însa de aşa natura incât ar fi mai bine de mii de ori pentru poporul român ca ruşii să facă publice documentele care confirma că aurul românesc a fost furat în 1918 sau 1919 de la Kremlin de către comandourile secrete românesti, decât sa tacă. Pentru că altfel ruşii vor alege să-si recupereze pierderile pe calea şantajului. Şi nu exista pe lume clasă politică mai pretabilă şantajului decât actuala clasa politică românească. S-ar putea chiar ca acest şantaj al Rusiei să fi inceput deja.

Cine priveşte foarte atent evoluţia economiei în Romania va observa ca ramuri întregi ale economiei noastre naţionale din zonele cele mai sensibile au trecut deja în mâinile Rusiei. Un exemplu ilustrativ este industria aluminiului din România care a fost „cumparată” în intregime de Rusia. Aşa că ar fi mult mai bine pentru România dacă Rusia ar face publice documentele furtului tezaurului de la Moscova de către români.

Chiar dacâ va urma un proces internaţional răsunător din care România va ieşi cu pierderi ireparabile pe linie de imagine şi cu un stigmat de neşters imprimat pe frunte, vom fi obligati doar sa înapoiem ruşilor aurul pe care ni-l vor retroceda probabil în 2009 sau 2010 şi cele 274 de tone de aur cărora Romania le este datoare pentru armele furnizate României de Rusia ţarista în 1915-1917. În schimb, dacă vom cere ruşilor să păstreze tăcerea asupra chestiunii tezaurului, vom fi suspuşi de către acestia unui şantaj distrugător la ale cărui consecinţe morale şi economice, pe termen îndelungat, noi, românii nici nu este bine să ne gândim. – Ioan Harald”

Mai mult: http://romanian.ruvr.ru/2014_09_17/Tezaurul-romanesc-furat-de-ruSi-a-fost-furat-de-fapt-de-romani-8654/

 

Anunțuri

4 gânduri despre „Tezaurul românesc ”furat de ruşi” a fost furat de fapt de români

  1. Nu sunt foarte documentat (in sensul ca nu pot face referire la documente exacte), dar problema tezaurului poate fi (oarecum) asemanata cu cea a banilor depusi in bancile elvetiene de evreii ucisi de nazisti in lagarele de exterminare: acei bani, cu dobanzile aferente au fost returnati in anii 90 presupusilor urmasi evrei. In mod normal acei bani nu puteau fi retrasi, deoarece unele conturi nu au fost nominale, ci cu parola. Atunci, de ce au fost returnati? Ceva asemanator consider este si cu tezaurul Romaniei, adica legea morala spune sa nu iei ce nu este al tau.
    Consider ca semnarea multor documente catre de autoritatile romane poate fi contestata deoarece a fost facuta sub presiune.

    • Revin cu o completare: imi amintesc de reflectarea evenimentelor la tv in perioada aceea si, intr-adevar, am avut impresia ca atunci potentii vremii au luat o mita consistenta pentru a tacea din gura.

  2. Cum vă explicați faptul că România a fost dată în judecată de Rusia la tribunalul internațional de la Haga pentru că nu dorește să-și ia tezaurul înapoi ? Informație dată pe media de generalul Mircea Chelaru .

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s