Sute de kilometri de tuneluri secrete sub Romania.

Subteranul României ar fi străbătut de aproximativ 500 de kilometri de tuneluri şi catacombe săpate încă din timpuri străvechi, conform autorilor unui volum intitulat “Secretele României subterane”. Numeroase legende s-au păstrat până astăzi despre galeriile săpate în munţi sau sub cetăţi, cu rol de cale de refugiu a populaţiei din calea cotropitorilor.

Ipoteza existenţei unei reţele de galerii subterane în interiorul Bucegilor circulă de ani de zile. Unii spun că ar fi o reţea care comunică pe sub pământ cu piramidele din Egipt, alţii, că acolo se ascund baze secrete pe care nimeni nu ar trebui să le cunoască. O altă categorie merge chiar până într-acolo încât susţine că ar fi o reţea construită de civilizaţii extraterestre care monitorizează atent tot ce se întâmplă pe pământ.

Despre aceste tuneluri, a căror existenţă este amplu dezbătută, dar nu a fost confirmată, se spune că nu ar exista doar sub munţii Bucegi, ci în întregul arc carpatic, iar de ele se leagă mai multe legende.
În vremea dacilor se spune că acestea erau cunoscute doar de preoţi şi de câteva căpetenii. Tunelurile aveau fie un rol strategic, fie ascundeau tezaurul neamului, iar secretul reţelei subterane din Bucegi a ajuns doar la cei care aveau menirea de a-l proteja.

Anumite măsurători au arătat că există două tuneluri care traversează munţii din zona masivului Bucegi până în apropiere de Peştera Urşilor, din Carpaţii Occidentali. Se spune, de asemenea, că există galerii care comunică prin munte cu Retezatul şi Rarăul, din masivul Ceahlău, pe ale căror vârfuri ar fi fost, la fel ca pe Vârful Omu, sanctuare care formau „Triunghiul de aur” al Daciei.

bucegi_pestera_58134800

Cei care s-au ocupat cu măsurătorile în Bucegi dar şi în celelalte masive din Carpaţi au întocmit o posibilă hartă a reţelei subterane din munţii noştri şi au constatat cu uimire că tunelurile nu sunt dispuse haotic, ci formează conturul unui lup imens, cu gura căscată, al cărui cap este în Munţii Apuseni, iar coada coboară până aproape de Pietroşiţa, judeţul Dâmboviţa.   Această constatare duce cu gândul la steagul de luptă al dacilor, un şarpe cu cap de lup, şi la faptul că lupul simboliza în credinţa dacică inteligenţă, dreptate şi nesupunere dar şi, potrivit legendei, un ajutor şi un protector în momente grele.

tuneluri-munti-comori

Reţeaua de tuneluri secrete din Ceahlău şi fenomenele inexplicabile de pe munte

Teoria existenţei unor tuneluri şi săli secrete sub muntele Ceahlău a fost puternic alimentată de mărturia unui profesor din Iaşi, care susţine că ar fi pătruns într-un astfel de tunel. Profesorul de fizică Constantin Bursuc, în vârstă de 71 de ani, cunoscut în mediul inventatorilor din Iaşi, este cel care a lansat povestea reţelei subterane, pe baza unor experienţe pe care susţine că le-a avut în anii ’90. Acesta spune că cercetarea a realizat-o cu ajutorul unor metode neconvenţionale, precum salturi în spaţiu, dedublare sau telepatie, dar că nu a mai continuat să studieze tunelurile subterane în ultimii ani.

Holograma Masivul Ceahlau

holograma-toaca

„Cercetările le-am început din judeţul Suceava, unde există o poartă de intrare în această reţea de tuneluri subterane artificiale. De acolo, reţeaua porneşte în trei direcţii: una pe direcţia Rădăuţi – Suceava, o alta pe sub munţii Retezat, Bucegi, Ceahlău şi Satu Mare, iar o a treia trece pe sub muntele Godeanu, la vest de mănăstirea Tismana. Nu tunelurile m-au interesat efectiv, ci pentru mine a fost curiozitatea dacă am avut o civilizaţie străveche care le-a creat, şi ce rost aveau acestea. Cred că prin ele se făceau transferuri de populaţie, dar se transportau şi minereuri”, spune Constantin Bursuc.
Profesorul septuagenar păstrează misterul în privinţa localizării intrării în tunel, singurul indiciu dat fiind baza vârfului Toaca.   „Tunelul respectiv era în pantă, avea cam 10 metri lăţime şi 15 metri înălţime, cu boltă, iar în el gravitaţia se anula parţial, astfel că deplasarea în interior se făcea în salturi. Am bănuit că aceste tuneluri aparţin unei reţele construite de civilizaţia hiberboreană, cu drumuri interioare care se parcurg pe principiul antigravitaţiei, unde un corp de 100 de kg ajunge să cântărească doara 6-a parte. Sălile interioare erau luminate cu aplice cu fosfor din loc în loc”, mai spune Constantin Bursuc.

Povestea profesorului ieşean pare că urmează scenariul unui film de science fiction. Acesta vorbeşte despre extratereştri care i-au facilitat intrarea în tuneluri („Preaînţeleptul Enoh”) prin fenomenul decorporalizării, despre porţi de intrare care se deschid doar pronunţând anumite parole, sau despre dialoguri telepatice cu fiinţe din altă lume.    

Grotele din Ceahlău, singurele căi de intrare în subteran

Misterioasa poveste a profesorului Bursuc nu îşi găseşte corespondent în realitate, cei care cunoscut muntele Ceahlău neavând cunoştinţă despre astfel de tuneluri subterane. Singurele formaţiuni care duc în subsolul masivului sunt cele câteva grote adânci de câteva zeci de metri.

„O astfel de grotă, sau cavenă cum sunt denumite în speologie, este în zona cabanei Dochia, mai precis la Detunate. Coborârea se face pe o cădere în gol de circa 40 de metri, asigurat în corzi de susţinere. Urmează apoi un culoar descendent de circa 20 de metri, după care se ajunge într-o sală foarte îngustă care adăposteşte un pilon de gheaţă. Acolo este vorba de un gheţar activ. În total sunt circa 96 de metri de coborâre, iar o ieşire foarte îngustă te scoate între Detunate”, spune Raul Papalicef, şeful Salvamont Neamţ.   Acesta mai spune că alte căi de a pătrunde în subteranul muntelui sunt prin intrarea de pe Ocolaşul Mare, unde există un aven de circa 40 de metri cunoscut sub numele popular „Grota lui Savu”, sau grota din Piciorul Şchiop , unde coborârea se face pe două ramuri fără ieşire, lungi de 25 de metri.

Tunelul groazei, care ar lega Castelul Corvinilor de Cetatea Devei

Despre tunelul subteran care ar lega Castelul Corvinilor de Cetatea Devei se vorbeşte în Hunedoara, dar şi în Deva, de câteva decenii, însă nimeni nu a găsit vreodată vreuna dintre intrări. Au fost hunedoreni care au încercat să desluşească povestea tunelului, însă mărturiile vreunui succes nu au apărut până în prezent.   Alţi localnici au încercat să explice construcţia tunelului pe baza unor mărturii vechi de secole, despre un tunel care ar fi legat castelul de o cetate, dar nu de Cetatea Devei, situată la 20 de kilometri distanţă de castel, ci de o fortificaţie aflată în trecut pe Dealul Sânpetru, în apropierea castelului.

O altă legendă urbană spune că tunelul ar fi construit în urmă cu câteva secole şi că aici şi-ar fi găsit sfârşitul un detaşament de soldaţi, dat dispărut.    Nimeni nu poate spune când a avut loc evenimentul. Tot despre tunel, alţi hunedoreni susţin că ar fi pornit din gurile de mină părăsite din împrejurimile castelului, iar galeriile, în care te rătăceşti cu uşurinţă, te pot scoate la Deva, pe Dealul Cetăţii. Acolo există câteva guri de mină, dar care sunt în prezent sigilate.

Tunelul secret care leagă Prahova de Dâmboviţa, pe sub Bucegi

Construcţia celebrului Tunel „Izvor” care ar lega judeţele Prahova de Dâmboviţa, prin Masivul Bucegi, a început în 1913. CFR a aprobat atunci, cu acceptul regelui Ferdinand, construirea magistralei Târgovişte – Pietroşiţa – Sinaia, iar varianta cea mai scurtă era prin munte. Aşa s-a decis spargerea Masivului Bucegi, în zona „Păduchiosu”, pentru a scurta distanţa dintre Moroieni şi Sinaia.

Tunelul de şase kilometri ar fi trebuit construit în line dreaptă şi a fost a fost gândit ca o cale strategică în contextul istoric al începutului de secol XX, care asigura o trecere rapidă şi sigură între Ţara Românească şi Ardeal.

S-a decis începerea tunelului din ambele direcţii, atât dinspre Sinaia şi dinspre Moroieni. Locul de străpungere dinspre Sinaia a masivului muntos a fost ales chiar înainte de intrarea în oraş, pe Platoul Izvor, în apropierea cimitirului oraşului.    Această cale de acces trebuia să asigure transportul petrolier din zona Prahova până în Bucureşti, fiind foarte aproape de  DN 71, care leagă Sinaia de Bucureşti. Din păcate, războil mondial din 1914 a oprit repede lucrarea, reluată abia în 1938 şi abandonată din nou.

„Exista deja o zonă conflictuală. El în principal a fost gândit ca un element de strategie, pentră că chiar s-a dovedit că Valea Prahovei, care era principala furnizoare de petrol pentru Germania a fost bombardată şi circulaţia întreruptă. Acest tunel ar fi realizat o cale secundară de legătură între Bucureşti şi Sinaia”, a spus arhitectul Dan Niţescu.

În 1941, trupele naziste de ocupaţie au reluat construcţia cu cel mai rapid ritm de până atunci, dar finalul celei de-a doua conflagraţii mondiale, însemnând şi finalul lucrărilor, nu şi al lucrării. În partea dâmboviţeană a tunelului au fost realizaţi 480 de metri, din care doar 100 au fost betonaţi. La vremea aceea au muncit acolo peste 2000 de oameni: germani, ruşi, cehi, ţigani, unguri, bulgari. Dacă s-ar fi construit până la capăt, ar fi avut 20 de kilometri şi ar fi fost cel mai mare tunel din România.

Nu se cunoaşte nici până în ziua de astăzi adevăratul motiv pentru care a fost închisă această gură de tunel. Circulă însă, o serie de legende locale, potrivit cărora, siguranţa naţională ar fi fost invocată de autorităţile de atunci, dar şi faptul că nemţii aveau îngropată aici o locomotivă unică în toată Europa, iar tehnica nu trebuia să intre sub nicio formă pe mâna ruşilor.

În 1985, două echipe de la securitate au detonat intrarea. Unele voci spun că regimul a vrut să ascundă faptul că înăuntru nemţii, aflaţi pe picior de plecare, au executat 100 de localnici care lucrau la tunel. Alţii spun că singura raţiune a fost cea a siguranţei, întrucât doar o parte era betonată.

În Sinaia, tunelul există încă, dar a intrat în proprietate privată, după ce zeci de ani a fost depozit de brânză al societăţii de profil din judeţ. Acum, în incinta tunelului funcţionează o ciupercărie.

Tunelul de la Teliu, păzit de fantoma unui inginer

Multă lume nu ştie că una din cele mai de amploare lucrări de infrastructură din ţară datează din 1929 şi este tunelul de la Teliu, care măsoară 4.369,5 metri lungime. Construit cu gândul că va lega oraşele Braşov şi Buzău, apoi Ardealul de Dobrogea, acesta e acum folosit doar de câţiva localnici navetişti pentru a ajunge la Întorsura Buzăului sau de puţinii turişti care ajung în zonă.

Construcţia pasajului care deserveşte linia de cale ferată către Întorsura Buzăului a început în jurul anului 1920, din ambele capete şi era considerat un proiectul extrem de îndrăzneţ pentru acele timpuri, cu o investiţie de 100 de milioane de lei şi cu implicarea unei companii germane, a cărei conducere a hotărât ca lucrările să fie dirijate de iniţiatorul proiectului, inginerul Colţână şi de un neamţ.   Localnicii încă îşi mai amintesc clipele înfiorătoare trăite de părinţii său bunicii lor, care au lucrat în galeriile din munte.   “Oamenii au fost aduşi din toată ţara pentru a fi terminat tunelul, bunicul meu venise de la Cluj şi locuia într-o cabană. Pe perioada lucrărilor s-au surpat pereţi, au fost emanaţii de gaz metan, care le-au provocat arsuri minerilor, iar când lucrările la tunelul mare ajunseseră la jumătate, galeria s-a surpat, sub pământ fiind prinşi 30 de muncitori. A fost o minune că nu au murit”, a povestit Gabi, un bărbat de 38 de ani, care locuieşte în zonă.

Nenorocirile s-au ţinut însă lanţ până în ziua inaugurării, la începutul anului 1929, când chiar inginerul Colţână, cel care a supervizat realizarea tunelului, a murit sub privirile îngrozite ale celor adunaţi.   Din cele povestit de-a lungul anilor de martori, Colţână s-a urcat pe o scenă amplasată la intrarea în tunel, a tăiat panglica inaugurală, iar apoi, într- un gest ce ar fi trebuit să simbolizeze conectarea tunelului la energie electrică, a unit două fire. “S-a făcut flamă, iar inginerul a căzut secerat! Toată lumea ştie!”, a spus serios Gabriel, căruia bătrânii i-au povestit că de-a lungul anilor fantoma inginerului ar fi fost văzută plimbându-se prin tunel.

Zona Braşovului ascunde o reţea de construcţii subterane

Cetatea medievală a Braşovului avea o reţea de tuneluri, care făcea legătura între bastioanele de apărare ale vechiului burg. În decursul timpului, pornind de la tunelurile şi grotele descoperite, s-au ţesut multe legende controversate.   Există mai multe intrări în mai multe zone din centrul Braşovului, majoritatea fiind închise sau impracticabile în prezent. În decursul timpului, au fost găsite astfel de guri de intrare. Ultima descoperire pe această temă s-a făcut în 2008, când a fost demolată o casă în cartierul Bartolomeu, pe str. Lanurilor. Aici exista o uşă metalică, închisă cu un lacăt şi sigilată. Înainte de 1989, în fiecare an, reprezentanţii Armatei veneau şi controlau sigiliul. Mai mult, se pare că tunelul făcea legătura cu cel mai vechi monument de arhitectură al Braşovului şi din Ţara Bârsei, Biserica Sf. Bartolomeu, a cărei construcţie a început pe la 1223.   Cele mai cunoscute sunt cele două tuneluri de După Ziduri, o adevărată reţea de galerii, unite între ele. Au fost „cartografiate“ de voluntari care au  făcut igieniarea acestora, existând ideea de a fi folosite ca atracţie turistică.

Tuneluri au fost descoperite şi către Biserica Neagră, în zona Piaţei Sfatului, unde sunt mai mutle guri de tunel. Unul dintre acestea se spune că ducea către curtea Liceului de Artă. De asemenea, în pivniţa Casei Mureşenilor se află intrarea astupată a unui tunel subteran, care se zvonea că trece pe sub Piaţa Sfatului şi de acolo spre Republicii, până sub Tâmpa, dar nimeni nu confirmă aceast lucru.    De asemenea, în primii ani de după Revoluţia din 1989, presa locală scria că şi din Biserica Neagră s-ar face acces către trei tuneluri. Un  fost paroh al bisericii ar fi recunoscut existenţa acestora, dar nu a vrut  să dea amănunte despre ele, iar locatarii unei case de pe strada Ştefan Ludwig Roth (lângă Biserica Neagră) povesteau că, în copilărie, se jucau prin tunelul care pornea din pivniţă şi ducea înspre Tâmpa.

Mai mult, şi Cetăţuia de pe Dealul Straja, ar avea trei tuneluri. Cetăţuia, monument istoric emblematic pentru Braşov construit în anul 1524, a intrat în patrimoniul Aro Palace SA.   O altă legendă face vorbire despre faptul că, în Doilea Război Mondial ar fi existat un tunel care lega Casa Sfatului cu o peşteră aflată pe Şaua Tâmpei, iar aici ar fi fost ţinuţi captivi prizonieri germani, blocându-se ambele intrări.

Tunelul din Suceava, folosit de Ştefan cel Mare

Cetatea de scaun a lui Ştefan cel Mare este monumentul istoric reprezentativ al Sucevei şi, în acelaşi timp, motiv de fală al locuitorilor oraşului în faţa străinilor. Legendele urbane, predate din generaţie în generaţie prin viu grai, vorbesc despre tunelurile subterane săpate de oamenii lui Ştefan cel Mare şi care ar fi servit pentru evacuarea de urgenţă în caz de cucerire a cetăţii.    Aproape fiecare sucevean chestionat are varianta lui privitoare la tunelurile misterioase. „Am auzit eu de mic că de la cetate pleacă un tunel care duce până la Staţiunea de Cercetare (n.r. – situată la ieşirea din Suceava spre localitatea Fălticeni, la distanţă de 5 kilometri). Şi se mai vorbeşte că în tunel era ascuns şi tezaurul ţării“, ne-a explicat Doru Vizitiu, pensionar.

Un alt tânăr spune că a auzit despre un tunel care duce la Zamca (n.r. – aproximativ 4 kilometri), dar recunoaşte că este sceptic cu privire la existenţa construcţiei. „Eu vă spun ce ştiu eu. Tunelul de la cetate iese pe undeva pe lângă Biserica «Sfântul Dumitru» (n.r. – centrul oraşului, 3 kilometri distanţă)“, a spus Alina Stanciu, o doamnă trecută de prima tinereţe.    Sunt cel puţin trei variante ale traseului tunelului de fugă

Legenda locală mai spune că Ştefan cel Mare chiar a folosit soluţia de avarie şi că, atunci când a ajuns la capătul tunelului, a lăsat blestem ca oricine va mai intra vreodată după el, să nu mai iasă viu niciodată. Ceva mai târziu, pe la 1675, slugile lui Dumitraşcu Cantacuzino, un domnitor meteoric al Moldovei, care a şi distrus în final construcţia, ar fi fost trimise în subteranul cetăţii să verifice dacă blestemul aruncat de Ştefan ar fi real.

Legenda spune că oamenii lui Dumitraşcu, speriaţi să intre în grote, ar fi trimis nişte pisici în „inspecţie“, însă animalele n-ar mai fi ieşit vii niciodată.   „Atunci au apărut şi aceste legende, cum că sub Cetatea de Scaun a Sucevei s-au găsit tuneluri pline cu vin, că de la cetate plecau tuneluri ba către Curtea Domnească, ba către Cetatea Zamca sau chiar către Cetatea Şcheia. Dacă ar fi existat aceste tuneluri, în 1538, când cetatea a fost ocupată de Suleiman Magnificul, fără a întâmpina rezistenţă, garnizoana ar fi scăpat pe acolo cu tezaurul ţării. Însă nu s-a întâmplat aşa, tezaurul Moldovei a ajuns pe mâna otomanilor“, a precizat istoricul Emil Ursu, directorul la Complexul Muzeal Bucovina.

Tunelul de sub oraşul Satu Mare, folosit de Pintea Viteazul

Scriitorul Felician Pop a relatat în volumul intitulat “Istoria Secretă a Sătmarului” una dintre legendele locale care spune că un tunel secret face legătura, încă din Evul Mediu, între castelele din comuna Medieşul Aurit şi Carei şi cetatea din Ardud. Tunelul străbate oraşul Satu Mare pe sub râul Someş, prin zona podului Decebal.

„Se spune că tunelul era folosit de nobilime pentru a fugi din calea cotropitorilor. Din Medieş puteau ajunge la Ardud iar, de acolo, la Carei. Ba, mai mult, tunelul ar fi fost folosit şi de Pintea Viteazul după ce a evadat din închisoarea Sătmarului”, precizează scriitorul Felician Pop.    Scriitorul Felician Pop povesteşte că tunelul porneşte de sub castelul Lonyai din Medieşu Aurit, traversează râul Someş, cam pe unde se află podul Decebal şi face legătura cu cetatea din Ardud care, la rândul ei, este legată, tot printr-un tunel, de castelul din Carei.

“Îmi amintesc că după ce pirotehniştii aduşi din Baia Mare au aruncat în aer podul vechi, la piciorul podului s-a găsit tunelul. Era cam în zona unde acum se află actualul sediu al Finanţelor Publice”, spune acesta.    Tunelul era construit din cărămidă, sub formă de boltă, şi avea înălţimea de aproximativ un metru şi jumătate, suficient ca să încapă un atelaj tras de cai. Scriitorul Felician Pop spune că aceste legende sunt cât se poate de adevărate. ”Există tuneluri subterane, dar lungimea lor este de câteva sute de metri şi reprezentau calea de salvare a celor din cetăţile asediate”, este de părere scriitorul.

Tunelul, ascunziş al principelui Rakoczi al II-lea    Potrivit legendei, Francisc Rakoczi al II-lea, principe al Transilvaniei între 1648-1660, a fugit prin tunelul secret de sub cetatea Ardud de urmăritorii săi din armata austriacă. Acesta ar fi avut trei căi de acces şi a fost în aşa fel conceput încât să servească la luarea prin surprindere a duşmanilor. Prin acelaşi tunel legenda spune că austriecii au trimis la cetate un ofiţer tânăr şi chipeş, care să o seducă pe prinţesa Vilma, fiica lui Francisc Rakoczi al II-lea. Ofiţerul a câştigat inima tinerei prinţese şi a aflat secretul pivniţei. Fiica principelui, învinsă de remuşcări, i-a mărturisit în cele din urmă tatălui greşeala făcută, dar a fost prea târziu.

Austriecii au atacat cetatea şi s-au folosit de secretul proaspăt descoperit. Rakoczi al II-lea a reuşit totuşi să fugă, însă înainte de asta a aruncat un blestem crunt asupra fiicei sale: ferecată în adâncuri, aceasta îşi aşteaptă şi acum salvatorul, care, pentru a o dezlega de blestem, trebuie să sărute fantoma de trei ori şi să pătrundă în pivniţă fără a privi îndărăt. Dacă o face, se transformă pe loc într-o stană de piatră.    Se spune că, de-a lungul secolelor, au fost tineri care s-au aventurat în galerii, însă nu au mai văzut niciodată lumina zilei.  Cetatea a fost ridicată în secolul al XV-lea, de către Bertalan Dragfi, cel care avea să devină voievod al Transilvaniei. Trei secole mai târziu (în 1730), în locul fortăreţei, nobilul Alexandru Karolyi a construit un castel.   Tunelul blestemat, de 4 kilometri, din Alba

Pe Valea Aiudului, în Munţii Trascău, în apropierea satului Colţeşti se află ruinele unei cetăţi cu o istorie de peste 700 de ani şi legende pe măsură. Cetatea Colţeşti a fost construită în jurul anilor 1296 de contele Thoroczkay din Trascău, ca cetate locuibilă şi de refugiu. A fost ridicată pe vârful abrupt al unui deal calcaros, în urma invaziei tătare (mongole) din anul 1241, când au fost produse pagube însemnate localităţilor Trascău şi Sângiorgiu.

La mai puţin de patru kilometri de castel, pe dealul Rîmeţi, a fost construită încă o fortificaţie identică, din care acum mai există doar urme vagi, având acelaşi scop, de supraveghere şi apărare a populaţiei din zonă şi a căii comerciale care traversează valea, de atacurile migratorilor.    Între cele două ar exista un tunel, care, conform legendei, avea o a treia intrare, la mijlocul distanţei, în catedrala romano-catolică din Rîmetea, comună cunoscută de maghiari sub numele de Toroczko. Întreaga zonă se afla sub tutela contelui Thoroczkay, cunoscut ca mare colecţionar de vinuri şi despre care se spune că avea o pivniţă plină cu butoaie de vin nobil.

Conform legendei, pivniţa respectivă comunica cu tunelul care lega cele două fortăreţe. În timpul unui atac asupra satului Rimetea, contele a ascuns-o pe fiica să Enikö, împreună cu femeile şi copii din zonă în tunel, iar el a plecat cu bărbaţii apţi de luptă să oprească năvala duşmanilor. Atacatorii au măcelărit trupele, iar contele înconjurat de câţiva mineri a reuşit să se retragă în păduri.   Legenda, pe care bătrânii din Colţeşti o spun la ceas de taină, doar membrilor familei lor, relatează că Enikö, disperată că nu a primit nici o veste de la tatăl său, a străbătut tunelul până la castelul de pe dealul Secuiului, unde a ieşit la suprafaţă şi unde a dat peste atacatorii care ocupaseră fortăreaţa. Speriată de gândul că tatăl său a fost ucis, iar zona invadată, Enikö s-a aruncat de pe zidul castelului, s-a rostogolit până în vale, unde s-a izbit de stânci şi a murit.

La câteva zile după aceasta, contele Thoroczkay s-a întors cu ajutoare şi a reuşit să îi învingă pe atacatori şi să elibereze atât castelul de pe dealul Secuiului cât şi zona localităţilor Colţeşti şi Rîmetea. Când a aflat că fiica sa a murit, povestesc bătrânii, contele a astupat toate intrările în tunel, cu excepţia uneia singure, prin care doar el avea acces, iar după câţiva ani, din cauza supărării, contele a trecut în lumea celor drepţi.    Legenda vorbeşte despre strania apariţie a fantomei lui Enikö, care, însetată de răzbunare vrea să ia viaţa celor care se avântă pe deal pentru a dezlega secretul tunelului. După, moartea contelui s-au găsit mulţi amatori care doreau să intre în posesia vinului ascuns în cramă şi mai ales a bogăţiilor despre care se spunea că ar fi fost ascunse acolo, dar odată intrat, nimeni nu a mai ieşit din subterane.

Centrul Vechi al Brăilei ascunde porţiuni din vechile tuneluri folosite de turci, secole la rând    Oraşul Brăila poartă în pântece urmele celui mai mare sistem defensiv construit vreodată de-a lungul Dunării, de către turcii care au stăpânit-o aproape trei sute de ani: catacombele, numite aici hrube.   Secole la rând, bogăţiile raialei şi ale Ţării Româneşti luau drumul Stambulului prin portul „Ibrailei” şi nu puţini au fost cei care au râvnit la aurul păzit cu străşnicie de ieniceri. Legendele ţesute aici de-a lungul timpului i-au făcut pe mulţi să asedieze şi să prade oraşul apărat de turci. Chiar şi aşa, cetatea Brăilei – azi rasă de pe faţa pământului – a fost cucerită de numai şapte ori, după ce garnizoana depunea armele, pentru că rămânea fără provizii şi muniţie.

Porţiuni ale hrubelor, un păienjeniş de tuneluri folosite de otomani, se mai găsesc şi astăzi, ascunse la mai bine de zece metri sub caldarâm, uneori pe două-trei niveluri, în Centrul Vechi.    În anii ’50, autorităţile au decis închiderea hrubelor şi astuparea lor cu pământ, ca să nu se mai surpe clădirile noi. Porţiunile rămase sunt inaccesibile sau ţinute în secret. Se ştie că, în unele locuri, hrubele se întindeau pe câte două sau trei niveluri şi că unele duceau până hăt, departe, dincolo de zidurile cetăţii.    Se spune chiar că exista o hrubă pe sub Dunăre, pe unde se ajungea la Ghecet, în Tulcea. „Hruba de la Grădina Mare şi-a dovedit eficacitatea în anul 1595 când, învinsă de oştenii lui Mihai Viteazul, garnizoana turcească a reuşit să salveze mare parte din comorile Brăilei. Avem relatarea că turcii se retrăgeau şi că încearcă să plece cu aurul, în timp ce valahii stăteau la pândă. Probabil că aceste bogăţii, lingourile de aur şi galbenii, au fost ascunse în pâini şi încărcate în bărci, ajungând în Dobrogea”, a precizat prof. dr. Ionel Cândea, directorul Muzeului Brăilei.   Biserica fortificată Precista, din Galaţi, locul de unde ar pleca tuneluri pe sub Dunăre   Restaurată după al Doilea Război Mondial, biserica-fortăreaţa Maica Precista constituie un veritabil monument de arhitectură şi artă, fiind unul dintre principalele puncte de atracţie turistică din Galaţi.

O legendă a oraşului Galaţi spune că acesta ar fi fost legat de malul tulcean al Dunării printr-un tunel săpat în urmă cu peste 300 de ani pe sub albia fluviului, iar intrarea în acesta cale de refugiu se făcea prin altarul Bisericii Precista. Legenda spune că, de pe malul gălăţean, se intră în tunel prin altarul Bisericii Precista situată pe Faleză.    Această biserică fortificată este cel mai vechi monument istoric din municipiul Galaţi. Construită între anii 1643 şi 1647,  în timpul domniei lui Vasile Lupu, a fost şi lăcaş de cult, dar şi cetate de apărare împotriva cotropitorilor. De aceea, podul clădirii este prevăzut cu 28 de metereze.

Tot în această încăpere, s-ar fi aflat şi intrarea secretă în tunelul, care, conform legendei, din motive necunoscute, în urmă cu un secol, a fost astupat cu pământ la ambele capete. „Totul a pornit de la faptul că a fost descoperită o galerie, cu o lungime de 300 de metri, între Biserica Precista şi Biserica Sfântul Gheorghe. De aici a apărut legenda conform căreia ar exista un asemenea tunel şi pe sub albia Dunării, tunel prin care se putea ajunge pe malul tulcean al fluviului. Nu există nicio dovadă în acest sens, este doar o poveste”, afirmă Cristian Căldăraru, directorul Muzeului de Istorie din Galaţi.    „Totul este o legendă şi aşa va rămâne. La cum a fost răscolită Faleza Dunării în acea zonă este greu de crezut că vom mai găsi vreodată vreun tunel. N-am ştiut să ne conservăm istoria, iar acum trebuie ne mulţumim cu legende”, spune la rândul lui consilierul Marius Mitrof, de la Direcţia pentru Cultură.

Buncărele lui Stalin, din Timiş

Cei care călătoresc cu maşina pe drumul spre vama sârbească pot zări pe o parte şi alta a şoselei cocoaşele care ascund buncărele militare  construite în anii ’50, de teama unui eventual atac din partea Iugoslaviei lui Tito.    Începând cu 1952, la ordinul lui Stalin, România a construit 30 de kilometri de buncăre în jurul localităţilor Voiteg şi Jebel, judeţul Timiş, lângă graniţa cu Iugoslavia. În acea vreme, Stalin considera că Iugoslavia lui Tito era duşmanul de moarte al comunismului şi al lui personal.   Adăposturile militare din anii `50 au fost proiectate să reziste la bombe de 1.000 de kilograme, care ar fi putut fi lansate de iugoslavi. Ulterior, tunelurile subterane construite în Banat, lângă graniţa cu fosta Iugoslavie, au fost folosite de săteni pe post de colibă, stână, cramă sau chiar debara.   La începutul anilor ’50, relaţiile dintre Gheorghe Gheorghiu-Dej şi Iosif Broz Tito s-au răcit după ce acesta din urmă a adoptat o politică independentă faţă de cea a blocului sovietic. Pentru că Tito a ales liberalismul, Dej s-a temut de un atac armat din partea Iugoslaviei. Astfel, în 1952, a început construcţia de fortificaţii din judeţul Timiş. Buncărele de diferite mărimi şi utilităţi au răsărit ca muşuroii pe câmpurile din apropierea graniţei, pe o lungime de 30 de kilometri, în jurul localităţilor Jebel şi Voiteg.

În Jebel a fost înfiinţată şi o unitate militară de mitraliere şi artilerie, iar soldaţii şi-au ocupat poziţiile în buncărele de pe câmp. Locul fostei unităţi militare, părăsite în anii ’60,  a fost luat de actualul Spital de Psihiatrie din Jebel.    „Acum 20 de ani se putea intra în toate. Ştiu că unele au fost curăţate, dar e greu să le găsim. E păcat că aceia care au buncărele nu fac ceva cu ele. Pot măcar să-şi facă un loc răcoros vara. A mai fost odată un cioban care a folosit buncărele ca stână”, povesteşte Gheorghe Gemănariu.

În sat se află însă câteva din buncărele care se văd în toată splendoarea lor. În urmă cu opt ani, un localnic şi-a transformat buncărul din fundul grădinii în baracă. Sătenii povestesc că bătrânul îşi ţinea acolo cărnaţii şi şunca, dar după moartea lui, buncărul a fost inundat de apă. Un alt buncăr din sat a devenit depozit pentru o firmă care se ocupă cu producţia de saci din plastic.   Beciul descoperit sub actualul parc “Eugen Ionescu” din Slatina

Descoperirea, care a ajuns să reprezinte principalul subiect de discuţie în Slatina vreme de câteva luni şi despre care se mai vorbeşte şi astăzi, a avut loc în vara anului 2007.     La începutul lunii iunie a anului menţionat, municipalitatea efectua de zor lucrări de modernizare a parcului “Eugen Ionescu” (fosta Grădina Publică inaugurată în onoarea Reginei Maria în anul 1892, n.a.) situat în partea istorică a urbei, la intrarea în cartierul istoric al Slatinei. Muncitorii au dat întâmplător peste ceea ce părea o groapă destul de adâncă şi care nu fusese înghiţită de pământ. Văzând că “groapa” se adâncea undeva în adâncurile parcului, lucrătorii au anunţat inginerul de şantier, iar acesta, la rându-i, pe reprezentanţii Primăriei.

Vreme de luni bune, acesta a fost principalul subiect de discuţie, subiect despre care se mai discută şi astăzi. Imaginaţia localnicilor a reprezentat izvorul multor zvonuri puse pe seama catacombelor. Astfel, acestea au fost “date” ca loc de întâlnire secret al revoluţionarilor de la 1848, în vreme ce alţii spuneau că auziseră de când erau copii despre asemenea beciuri îngropate folosite de soldaţii români în primul şi al doilea război mondial. Un alt zvon, crezut de mulţi slătineni şi acum, spune că locul menţionat ar fi fost folosit inclusiv de Securitate înainte de 1989 şi că acest adevăr nu trebuie să se afle.   Alte zvonuri spuneau că tainiţa de sub parcul “Eugen Ionescu” nu ar fi decât intersecţia unor tuneluri secrete ce au străbătut oraşul la sfârşitul sec. XIX – începutul sec. XX. Modul cum se prezenta sala subterană de 100 metri pătraţi, prea mare pentru o simplă pivniţă sau beci de casă şi prevăzută şi cu o latură ce dădea impresia unui tunel lateral, a alimentat şi mai mult închipuririle localnicilor şi nu numai.

Ulterior, la câteva luni de la descoperire, a venit şi verdictul specialiştilor. “Iniţial, am crezut că ar putea fi vorba despre nişte catacombe deoarece prezenta un început de tunel pe o latură a sa, dar, la acest moment, suntem de părere că a fost una dintre pivniţele caselor deţinute de către boierul Ioan Varipati, cel care a donat Slatinei zona centrului din prezent (teren între fostul magazin “Oltul” şi parcul “Eugen Ionescu”, n.r.). Aceste case au fost demolate pentru a face loc Grădinii Publice inaugurate în 1892 şi credem că ceea ce am descoperit noi în anul 2007 reprezintă beciul uneia dintre casele sale, mai ales că acesta deţinea imobile mari – inclusiv actualul sediu al Oficiului Poştal nr. 2 din zonă -, deci nu erau simple case”, afirmă Aurelia Grosu, şefa secţiei Istorie şi Artă a Muzeului Judeţean Olt.

adevarul.ro

http://12monkyes.blogspot.ro/2015/03/sute-de-kilometri-de-tuneluri-secrete.html#.VRgt5kiOSPY.facebook

11 gânduri despre „Sute de kilometri de tuneluri secrete sub Romania.

  1. cei interesati de subiect stiu ca exista tuneluri construite in diverse epoci si intrari in reteaua care strabate Terra la o adincime mult mai mare, construita de o civilizatie necunoscuta. Coborarea in magistralele acestei retele se face, de regula, lent din tunelurile secundare. Peretii dau senzatia unei plasme inghetate instantaneu, buni izolatori si cumva luminiscenti. Inca nu se stie cum se face
    aerisirea si cum de aerul de acolo e curat si
    respirabil. Intrarile in aceste ultime tuneluri sunt protejate de campuri de energie. Dupa toate probabilitatile au legatura cu reteaua energetica a planetei. Probabil exista o legatura intre un inalt grad se initiere si cei care pot patrunde in aceste tuneluri in care probabil se afla lucruri. Urmand o anumita logica, in aceste tuneluri ar putea patrunde dintre cei care fac parte din ordine vechi, dinastii disparute, initiati ai unor religii.

    • pentru a da un exemplu, cel mai la indemana: initierea la un alt grad, in ortodoxie, se face sub o anumita indrumare, intai calugarie si apoi binecuvantare daca se vrea si se observa dorinta fierbinte de a urca in sihastrie. Avem aici de-a face cu oameni liberi cu un caracter extrem de puternic, in nici un caz habotnici, care ajung sa supravietuiasca unor ierni
      cumplite uneori superficial imbracati si
      aproape fara sa se hraneasca. Unii dintre ei isi
      cunosc exact ziua mortii si cer cate unui
      ucenic sa vina in ziua de sa ii ingroape. Muntii
      Bucovinei au numerosi asemenea sihastri, dar nu numai acesti munti. Cei mai intelepti si puternici dobandesc puterea de a tamadui,
      darul clarviziunii, pe acela de a calatori in
      spatiu si timp. Ei inteleg exact ce se intampla
      in jur. Sunt multi, cateva zeci de mii in spatiul
      locuit de neamul nostru, de aici sau din afara
      Romaniei. Vorbeam candva de armate
      nevazute. Acesti oameni sfinti sunt una din armatele noastre nevazute. Si nu e singura
      impotriva careia nu se poate lupta.

      • acesti oameni nu sunt sfinti ci intelepti care stiu adevarata esenta a vietii. biserica ipocrita ii declara sfinti ca sa faca bani din invataturile lor, desi multi din ei nu au avut nici o legatura ca religia care este cea mai mare plaga a umanitatii. acesti oameni au ajuns sa fie adorati de mii de oamneni care in disperarea de a o duce mai bine cred inca in minuni .

      • Puteti sa ne povestiti mai mult despre aceste „armate nevazute”? Subiectul mi se pare extraordinar de interesant.

      • anticii au foat calauziti de civilizatii mult mai avansate, inclusiv prin intermediul religiilor. dar implicarea aceasta nu a fost o garantie, data fiind firea umana. contactul a fost si este mentinut cu cei ajunsi la un alt grad de aprofundare si intelegere, fara a spune ca este vorba de un contact intotdeauna constientizat.

  2. Cred ca Vlase si Gabhiela au mai multe cunostiinte despre subiect, recunosc ca nu am citit ceva mai interesant si mai complect pe tema respectiva si daca cei doi ma pot ajuta cu informatii mai multe a si fii recunoscator,e pacat aceste informatii sa se piarda in negura timpului,numai ca legende si tot trebuie sa ramana in constiinta cat mai multor insi din popor .

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s