Gabriela Dobrescu-Minunile de la Polul Nord, parte 2

Al doilea capat al pamantului este Polul Nord, cel mai important loc despre care omul nu trebuie sa stie absolut nimic, in afara de faptul ca acolo nu este decat o mare inghetata. Polul Nord este buricul pamantului, este locul in care intri in lumea lor subterana, este singurul loc de pe pamant deasupra caruia se formeaza aurora boreala, un fenomen fara explicatii. Toate expeditiile pe care oamenii le-au facut au fost la polul nord, nicidecum la Polul Sud unde sunt doar ziduri de gheata. La Polul Nord insa totul este diferit. Acolo este Axis Mundi, centrul pamantului pe care locuim. Acolo pamantul de dinafara comunica cu cel de dinauntru si acolo a fost inceputul. Iata de ce nu trebuie sa stii nimic despre aceste locuri, decat povestile inventate de elita. Polul Sud si Polul Nord sunt capetele pamantului, sunt sfarsitul lumii cunoscute, sunt teritoriile care imprejmuie pamantul de sub domul care inchide matrixul in care traim. Iata de ce nordul nu trebuie sa incapa pe mana oamenilor: pentru ca de acolo vine viata si pentru ca acolo traieste elita.

Fotografia de mai jos este facuta de satelitul Essa 3, si publicata de NASA. A fost pentru prima data cand aceasta agentie recunostea ca pamantul are o gaura care duce in interiorul sau. Ca de obicei, nu puteau spune tot adevarul, asa ca au declarat ca aceasta se afla la Polul Sud, deoarece ne-au invatat ca in nord nu este decat apa inghetata.

mappa -essa 3

Nimeni, niciodata nu a explorat Polul Sud, pentru ca el nu exista. Toate expeditiile marilor temerari au fost facute la Polul Nord, si absolut toti acesti exploratori au relatat lucruri uluitoare despre acest loc minunat. Polul Nord e Axis Mundi, locul unde crucea pamantului indica poarta de intrare in edenul pamantesc. Crucea la care se inchina toti narozii, este de fapt zvastica careia elita i-a taiat bratele. Axa lumii a fost ascunsa pentru a nu se intelege ca omul aici munceste si este scalvul unei alte lumi, care huzureste sub picioarele lui. Toate simbolurile pe care ni le pun sub nas sau pe care ne pacalesc ca trebuie sa le lingem ca sa ne fie bine, sunt de fapt caile pe care le-au falsificat pentru a ascunde adevarul. Omul nu trebuie sa stie ca este sclavul lor, ca traieste intr-o societate bazata pe reprimare, tiranie si minciuna in care legile sunt facute ca sa poata fi tinut sub control.

Zvastica este crucea nordului, este locul care indica centrul lumii si ea este formata din pozitiile pe care le are carul mare si Steaua Polara in diferete stagiuni.

ar-svastica2 ar-svastica 3

Omul de rand nu trebuie sa ajunga niciodata la extremitatile pamantului pentru ca atunci ar realiza ca la Polul Nord este poarta de intrare in eden, iar la Polul Sud este capatul pamantulu. Traim intr-o specie de ou din care nimeni nu poate iesi…deocamdata. Au ascuns urmele celorlalte generatii care au trait si pe care le-au asasinat pana la ultima vietate. Calcam cu adevarat pe cadavrele lor, ucidem apa care ne mentine pe toti pentru ca am uitat ca cerul, omul, aerul sunt toate apa. Taiem sau ardem copacii care ne ajuta sa respiram si refuzam sa vedem ca lumea in care traim este aproape de final. Dar sa vedem ce minunatii au vazut exploratorii Polului Nord, care au ajuns in centrul pamantului. Am sintetizat o parte dintre miile de marturii facute de oamenii care au avut curajul de a sfida elita, pentru a ajunge in lumea subpamanteana a pamantului gol.

Primul care a avut curajul sa sutina acest lucru a fost matematicianul si astronomul englez Edmond Halley 1656-1749. El a fost primul care a sustinut ca pamantul este gol in interior si ca aurorele boreale sant de fapt reflexia unui soare interior care ilumineaza lumea subterana. Cercetarile si descoperirirle sale au fost publicate in “The Pshilosophical Transactions of the Royal Society of London” lucrare care a starnit un imens val de dispute. Pe de alta parte Halley este descoperitorul faimoasei comete care ii poarta numele, deci nu putea sa fie un vizionar.

Edmund_Halley-400

Un alt urmas al teoriei pamantului gol este Jhon Cleves Symmes, capitan de infanterie in razboiul din 1812 impotriva Marii Britanii. In cinstea lui a fost ridicat la Hamilton un monument de piatara care reprezenta o sfera perforata in doua puncte simetrice.

ar- monument hamilton  john clevens symmes ar hamilton

In 10 aprilie 1818 el a trimis Congresului American, oamenilor de stiinta si directorilor de univeritati o scrisoare in care mentioneaza: “ Lumii intregi: eu declar ca pamantul este gol in interior si locuibil integral.” La acesta scrisoare a alaturat un certificat medical prin care dovedea ca era in deplinatatea tuturor facultatilor mintale. In urma declaratiilor lui, in 28 ianuarie 1823, senatorul american Richard M Johnson a depus in fata aceluiasi Congres, o petitie in care cerea finantarea unei expeditii catre pamantul gol. Bineinteles ca o asemenea propunere fost respinsa in cea mai mare graba, iar cazul inchis pentru totdeauna.

Edward George Bulwer Lytton, politician esoterist si celebru autor al cartii “Ultimile zile ale Pompeiului” a publicat in 1873 o alta carte care a dus la dispute incendiare:“The coming Race”. El povesteste ca diferite rase umane care au scapat din diferite cataclisme care au distrus pamantul in ere antice, s-au refugiat in interiorul sau. Aceste rase de oameni isi mentin forma datorita unui misterios fluid numit Vril. Aceasta istorie a inspirat multe ritualuri ale societatilor secrete luciferiene, in special “Loja Luminoasa” a Gemaniei naziste, cunoscuta sub numele de “Societatea Vril”. Printre adepti se afla insusi Rudolf Hess.

edward

“Teoria” pamantului gol a fost reluata de scriitorul american William Reed in cartea “Fantoma polilor” care se bazeaza pe marturiile exploratorilor polari si pe argumente lor stiintifice. Aceasta carte a fost ascunsa cu desavarsire in zilele noastre. Motivul pentru care acesta carte atat de bine documentata nu se mai gaseste, se datoreaza explicatiilor detaliate din care reiese ca polii pamantului nu au fost gasiti niciodata pentru ca de fapt ei nu exista. In locul lor se afla enorme deschideri care duc catre interiorul pamantului. Cartea sa nu a fost o inventie. El precizeaza: “Acest volum nu a fost scris pentru a-i amuza pe cei care il citesc. Nu este un roman, ci o carte serioasa care incearca sa va demonstreze in masura in care este posibil, anumite adevaruri importante care pana acum au fost dispretuite. Eu va dau cheia anumitor mistere.”

a1

Reed a evaluat ca scoarta terestra are o grosime de 1300 de km, iar interiorul sau gol o grosime de 10.000 de km. Parerea sa este ca aurora boreala nu are nici o legatura cu vreun fenomen electric sau magnetic. El a argumentat aceasta afirmatie cu un experiment care a dovedit ca acest fenomen nu are nici un efect asupra acului busolelor. De asemenea Reed mai vorbeste si despre o imensa mare care se intinde in partea nordica. Despre existenta ei vorbesc multi exploratori ca Dr Bessels, Di Chester,  Kane, Me Gary, Greely, Pavy si mai presus de toti, Fridtjof Nansen.

Toti au confirmat existenta acestei mari mai sus de o animita latitudine, adica dupa 80° latidudine nordica. Fridtjof Nansen, unul dintre cei mai notorii si prodigiosi exploratori din acele timpuri a descris acesta mare cu apa dulce in acest fel: “Aceasta mare cu apa dulce este un fenomen singular…care se produce atunci cand un strat superficial de apa dulce pluteste pe un strat de apa sarata. Aceasta mare dulce aluneca sub marea cea grea de dedesubt, ca si cand acesata mare ar constitui un strat fix.”

Norvegianul Fridtjof Nansen a fost primul explorator modern care a reusit sa se apropie in 1897 de Polul Nord pana la o latitudine de 86°15’. El continua: “Diferenta dintre aceste doua starturi lichide era asa de mare, incat in timp ce noi eram deasupra apei potabile din suprafata, puteam sa extragem din fundul salii masinilor o apa asa de sarata incat putea sa fi utilizata pentru centrala. “ El a apreciat adancimea la 3300-3900 m.

a

Marshall Gardner spune ca pamantul are doua deschideri la poli in care se revarsa apa oceanului care se scurgea pe crusta terestra atat dedesubt cat si deasupra. Centrul de gravitate al pamantului era in plin centru al acestei cruste. Daca vreo nava ajungea in deschizatura pamantului si continua sa se indrepte catre interiorul terei, ea naviga in pozitie inversa pe peretele intern al crustei terestre. Acest punct era atat de puternic in acest loc incat apa sarata din mare cat si cea dulce din iceberguri nu se amesteca. Apa marina sarata ramanea la cativa zeci de centimetri sub apa dulce, ceea ce le permitea se aiba apa dulce in plin centru al oceanului sarat. Una dintre nedumiririle lui Gardner era originea aisbergurilor care erau formate din apa dulce si nu din apa sarata.

El spunea ca exploratorii care afirmau ca incepand cu latitudinea de 80° nord, polul este acoperit de gheata ar trebui sa aiba halucinatii, deoarece teoria polului acoperit de gheata nu este deloc valabila. Toti cei care locuiesc in nord au observat ca este foarte multa ceata in Arctic iarna. Daca banchiza ar fi fost toata solida nu ar fi fost atat de multa umiditate in aer pentru a se forma atata ceata si aburi.

Exploratorul american Dott. E. Kane care a descoperit ghetarul Humboldt si care a explorat zona Polului Nord intre anii 1833-1855, a scris acum 150 de ani:“Sant indicii care demonstreza clar ca  trebuie sa fie un ocean in Nord. Ceata si aburii pe care ii vedem atat de des iarna confirma acest lucru.”

Dupa Reed si Gardner, acesta apa dulce provine din raurile regiunilor calde din interiorul pamantului. Cand acestea ajungeu in suprafata foarte rece, se congelau rapid, formand aisbergurile. Pe perioada lunilor de iarna, milioane de metru cubi de apa dulce provenite din raurile interioare apareau din deschizaturile polare, formand adevarati munti de ghiata.

Pentru Gardner, mamutii congelati, descoperiti in banchiza, nu erau animale preistorice, ci animale care traiesc in aceste timpuri in interiorul terei. Aceasta ar fi explicatia pentru care acesti mamuti impreuna cu alte specii considerate disparute  au fost catalogate ca preistorice, deoarece nu au mai fost vazute de mult timp in suprafata. In realitate ele nu erau preistorice, ci actuale, dar in lumea subterana. Multi dintre mamuti aveau inca in gura si stomac iarba nemestecata, ceea ce sustine faptul ca au fost prinsi, fara sa isi dea seama, de un frig intens si extrem.

Robert B. Cook relateaza ca in depozitele glaciale din Nord au fost gasiti mamuti, rinoceri, reni, hipopotami, lei si hiene. Dupa parerea sa, aceste animale care nu puteau sa suporte o clima inghetata, au trait in nord acum cateva milioane de ani, cand acolo clima era calda, tropicala.

Gardner nu nu a fost niciodata de acord cu aceasta parere. El demonstreaza ca acest lucru era absolut neadevarat, deoarece era vorba de animale care traiesc in timpurile noastre. El avea dreptate, pentru ca in mod corect, leii, hienele, renii, rinocerii si hipopotamii sant specii recente nicidecum creaturi  preistorice.

Gardner a fost mereu de acord cu afirmatiile lui Reead. La explicatiile acestuia el a mai adaugat alte particularitati. Astfel, el adauga ca in interiorul pamantului exista  un soare central mult mai mic decat al nostru. Existenta acestui astru explica temperaturile ridicate dintre latitudinile polare. Acest astru intern puternic in lumina si caldura facea posibila viata vegetala, animala si umana in interiorul pamantului nostru. Aceasta inima radianta de caldura benefica explica pe deplin existenta aurorei boreale. Reed gandea la fel cum gandea Gardner. El era convins ca interiorul pamantului era locuit, dar ii era greu sa explice acest lucru deoarece toria sa excludea existenta unui soare central intern.

Exploratorul Fridjof Nansen, care a publicat jurnalul sau “Catre Pol”  in 1897, afirma ca a vazut catre amiaza o imagine a unui soare subteran, care nu putea sa fie un miraj. Parea un foc splendid care stralucea catre marginea indepartata a ghetii. Din inaltimea principala, Nansen vede multe linii orizontale unele sub altele, toate de aceeasi lungime, ca si cum ar fi fost vorba de un Soare patrat de un rosu palid, cu raze intunecate transversale. Nansen si echipa sa nu s-au asteptau sa vada pe timpul mai multor zile consecutive acest “zeu al vietii” care renastea dupa lunga noapte polara, cu atat mai mult cu cat ei se gandeau ca au deviat cu mult catre sud.

O simpla iluzie optica nu ar fi putut dura zile in sir. Mai mult decat atat, zona in care se afla Nansen, era situata in zona polara cu noapte totala. In consecinta, el intelege ca nu era soarele nostru cel pe care il vede, ci o lumina care era emanata de catre ceva ce se situa in centrul terrei. Soarele negru atat de adorat de ezoteristi si de societatile luciferiene, este de fapt soarele din interiorul pamantului.

Dupa al doilea razboi mondial, in 1947, au aparut multe stiri in care se spunea ca nazistii au trimis oameni la poli. In 1946 amiralul marinei americane Richard Byrd a fost trimis ca sef al programului numit “Operation High Jump”, care  avea ca scop printre altele sa verifice daca bazele naziste se aflau prin preajma.  In timpul unui zbor efectuat in 19 februarie 1947, a raportat ca a vazut obiecte stralucitoare cu forma de disc zburator, care aveau ca simbol svastica si care l-au obligat sa aterizeze. Doi oameni foarte inalti si blonzi l-au intampinat, vorbind engleza cu un puternic accent german…..

Avionul Curtis-Condor, tipul de aparat de zbor cu care amiralul Ricahard Byrd face a treia expeditie aeriana in regiunile antarctice, cu care atinge interiorul pamantului.

a2

Eu am o copie a cea ce  a mai ramas din jurnalul de bord al amiralului in limba italiana. Am tradus pentru acest articol cateva randuri care mi se par cel mai puternic strigat de disperare al unui om care detine un secret ce nu poate fi spus. Fiind sub juramantul militar el nu a putut sa publice jurnalul sau de bord, dar cand a simtit ca a sosit momentul a dat presei toate insemnarile sale. Un camion de ziare in care era publicat jurnalul sau a plecat din tipografie catre centrele de difuzare ale presei care asteptau infrigurate marea dezvaluire. Camionul nu a mai ajuns niciodata sa distrubuie pretioasele scrieri. Amiralul moare intr-un straniu accident, iar din jurnalul sau au ramas doar cateva pagini. Iata inceputul cutremurator:”Trebuie sa scriu acest jurnal pe ascuns, in cel mai mare secret. El se refera la zborul meu din 19 februarie 1947. O sa vina un timp in care gandirea oamenilor se va topi in neant si atunci vor trebui sa accepte Adevarul. Eu nu am libertatea de a distribui documentele care urmeaza, care probabil nu vor vedea niciodata lumina zilei, dar trebuie sa imi fac datoria de a le scrie aici. Sper ca intr-o zi toti vor putea sa le citesca, intr-o lume in care goismul si aviditatea anumitor oameni nu va mai putea sa suprime Adevarul.”

Iata cateva descrieri al pamantului subteran:

….”Intinderi de gheata sub noi. Iese in evidenta un colorit galben cu desene liniare. Ne apropiem pentru a studia mai bine acea configuratie colorata, dar apar colorituri violacee si rosiatice.

…au trecut 29 de minute de zbor de cand am vazut prima data muntii. Nu este vorba de o halucinatie. Este un mic lant muntos pe care nu l-am mai vazut inainte.

…in afara de munti este ceva care seamana cu o vale verde cu un mic rau sau izvor care curge catre partea centrala. Dar aici dedesubt nu trebuie sa existe nici o vale. Este ceva straniu si anormal aici. Trebuia sa survolam doar gheata si zapada. La stanga sunt imense paduri la poalele muntilor. Instrumentele noastre de bord se invartesc nebuneste.

…fixez la altitudinea de 1400 de picioare si execut un viraj strans la stanga pentru a examina valea de sub noi. E verde cu muschi si iarba foarte deasa. Lumina aici este diferita. Nu reusesc deloc sa vad soarele. Facem o alta plimbare la stanga si vedem ceva care se asemana unui animal mare. Se aseamana cu un elefant! Nuu!!! Pare un mamut! E incredibil! Si totusi asa este!! Coboram la cota 1000 de picioare si utilizez binoclul ca sa examinez mai bine animalul. Confirm. Este vorba despre un animal care este identic cu un mamut.”

Willis George Emerson publica in 1956 o carte intitulata “Dumnezeul care fumeaza” sau “O calatorie in lumea interioara”, titlu care se refera la soarele intern al pamantului si la intamplarile extraordinare prin care a trecut norvegianul Olaf Jansen si fiul sau.

Imbarcati la bordul unui nave de pescuit, cei doi doresc ca gaseasca tara legendara situata dincolo de vantul de nord. Au fost proiectati de ape in deschizatira polara si s-au trezit in interiorul planetei unde au stat doi ani inainte de a iesi pe partea opusa. Ei povestesc ca acolo exista un soare mic si mai putin stralucitor care dadea impresia ca este innorat, ca si cand ar fi fost incercuit de un nor de fum.  La iesirea din interiorul pamantului, se trezesc printre ghetari. Un aisberg a taiat in doua ambarcatiunea, iar tatal a murit.

La intoarcerea acasa, fiul povesteste intamplarile prin care a trecut impreuna cu tatal sau. A fost inchis 24 de ani intr-un spital psihiatric deoarece medicii au considerat ca are deficienta mintala. Cand a iesit din spital devine pescar si se stabileste in California. Avea aproape 90 de ani cand din intamplare scriitorul Wills George Emerson il cunoaste. Batranul simte ca moartea sa este aproape si decide sa ii povesteasca secretul sau acestui om. El ii inmaneaza gazetarului hartile pe care el si tatal lui le-au facut acestui pamant nesfarsit al lumii interne a terei.

Raymond Bernard, un alt gazetar al secolelor trecute, relateaza intr-un articol experienta unui om care povesteste doctorului sau Nephi Cottom din Los Angeles  intamplarile prin care a trecut impreuna cu prietenul lui:

“Locuiam in apropierea cercului polar din Norvegia. Intr-o zi am decis cu un prieten al meu sa facem o calatorie in cel mai indepartat punct al nordului. Ne-am aprovizionat cu de toate si am pornit pe mare. Aveam o frumoasa si buna nava de pescuit, cu panze, dar aveam si un motor pe cinste la ea. Dupa o luna, avansasem foarte mult catre nord si intrasem intr-o tara misterioasa care ne-a surprins cu temperatura sa. Noaptea era asa de cald ca nu reuseam sa dormim. Mai tarziu am vazut ceva atat de straniu ca am ramas muti de uimire. In plina mare, se inalta in fata noastra o specie de munte imens in care, parea ca oceanul incepe sa se intoarca invers ca si cand se revarsa.

a3

Curiosi, am continuat sa navigam in acea directie si ne-am trezit intr-un imens canyon care ne ducea catre centrul pamantului. Dar surprizele nu se terminau. Ne-am dat seama mai tarziu ca un soare stralucea in centrul sau, iar oceanul care ne-a dus in acele locului disparea incet incet, devenind in mod gradual un rau. Acest rau, asa cum am constatat mai tarziu, traversa intreaga superficie a pamantului de la un capat la altul in asa fel incat daca se urmarea firul apei se ajungea in capatul sau opus. Am constatat ca supeficia interna are pamanturi si ape la fel cum exista in exterior. Soarele era stralucitor iar viata animala si vegetala se dezvolta din abundenta. In timp ce avnsam am descoperit peisaje fantastice. Totul era fantastic pentru ca orice lucru avea dimensiuni gigantice: plantele, animalele si oamenii…..Da, fiintele umane! Noi i-am intalnit si erau giganti. Traiau in case si in orase asemanatoare celor pe care le avem noi in suprafata. Aveau un sistem de transport “electric” care urmarea cursul fluviului de la un oras la altul.

Acesti uriasi ne-au primit cu multa bunavointa si ne-au invitat sa mancam cu ei la masa. Prietenul meu a plecat intr-o casa, iar eu am ramas in alta. Eram complet dezorientat cand am vazut dimensiunea gigantica a acelor obiecte. Mi-au adus o farfurie imensa plina cu mancare care mi-ar fi ajuns ca sa mananc o saptamana intreaga. Gigantul mi-a dat ca desert un ciorchine de strugure care avea fiecare bob mare ca o piersica. Gustul era delicios. In interiorul pamantului fructele si legumele au un miros delicat si un parfum subtil. Nu se puteau compara cu nimic din ceea ce avem in suprafata. Am ramas cu gigantii un an intreg. Eram fericiti de comapania lor asa cum si ei erau de compania noastra. Pe timpul sederii noastre am vazut un numar mare de lucruri stranii. Am fost  surprinsi de vastele cunostinte de care dispuneau aceste persoane. Pe toata durata sederii nostre nu au avut nici cea mai mica urma de ostilitate sau de neincredere fata de noi si nu au zis nimic cand am decis sa plecam. Ba din contra, ne-au oferit protectia si ajutorul lor daca am fi avut nevoie in calatoria noastra de intoarcere.”

Jansen povesteste ca gigantii traiau sute de ani si erau inalti de 4-5 m. Aveau o stiinta foatre avansata. Transmiteau gandurile cu ajutorul unor radiatii si aveau surse de energie mult mai puternice decat electricitatea. Raymond Bernard a afirmat ca acesti giganti apartineau rasei antidiluviene a atlantilor. Ei s-au refigiat in centrul pamantului pentru a se feri de potopul care le-a distrus civilizatia.

William F. Warren in cartea “Paradisul regasit” sau “Leganul rasei umane” a dezvoltat ideea conform careia rasa umana s-a nascut pe un contionent tropical situat in zona Arctica, in faimoasa Hiperboree a anticilor greci.  Locuitorii erau un fel de zei care traiau mii de ani fara sa imbatraneasca. Anticele scrieri ale egiptenilor, indienilor, chinezilor sau legendele eschimosilor, vorbesc de o mare deschidere catre interiorul pamantului.

Alti scriitori au avansat ideea ca interiorul pamantului este locuit de o rasa de oameni mici cu pielea inchisa la culoare. Ei sustin ca eschimosii care nu apartin nici unui tip de rasa umana actuala, provin de fapt din acesta lume subterana. “Cand eschimosii sant intrebati de unde provin,” relateaza R. Bernard, “ ei ne arata cu degetul catre Nordul Polar.” Legendele lor vorbesc despre un pamant minunat inundat de lumina, unde nu exista obscuritatea. Acolo este stapana o clima temperata, lacurile si raurile nu inghiata niciodata, animanele  colinda tufisurile, iar pasarile de toate culorile zboara pe cer. Este un pamant al tineretii vesnice unde toate fiintele traiesc mii de ani in pace si fericire.

In ceea ce priveste originea eschimosilor, Gardner scrie: “Primii norvegieni au considerat ca acesti mici oameni inchisi la culoare veneu din interiorul pamantului. De altfel, daca erau intrebati unde este casa lor, ei aratau cu degetul Polul Arctic. Eschimosii sant creaturi care apartin altei lumi care venea din interiorul pamantului, locul unde traiau zanele si elfii.”

In expeditiile sale in nord, Nensen observa ca “ populatia de eschimosi creste, iar aceasta crestere nu se datoreaza doar faptului ca specia se inmulteste, ci datorita unei migrari masive care vine din nord. “ In evul mediu se credea ca exista un pamant extrem situat dincolo de nord careia i-a fost data numele de Thulè. Acesta credinta intr-o imparatie splendida locuita de un popor straniu, era foarte raspndita. Teoriile oficiale spuneau ca regiunile polare duceau doar la un pamant al gheturilor vesnice…… Noi vedem insa ca nu este asa. Polul nu este desertul despre care se spune ca  gheata nu se termina.”

Gardner a citat un paragraf din jurnalul exploratorului Isaac Israel Hayes, care in 1869 a facut o calatorie in Groenlanda pentru a explora teritoriile Ellesmere si Grinnel. Acesta a scris in jurnalul sau:” 78°17’ latitudine nord. Am vazut un fluture galben, cine ar fi crezut, un tantar, 10 omizi, 3 paienjeni, 2 albine si 2 muste!” Gardenr a dedus ca ele veneau din interiorul pamantului.  Observatiile lui Hayes au fost confirmate de catre exploratorul Greely in cartea sa  “3 ani de serviciu in Artic” in care povesteste ca minunile lumii arctice sant atat de extraordinare incat a fost nevoit sa minimizeze insemnarile despre acesta lume vie deoarece se temea ca va fi suspectat de exagerare. El povesteste despre specii necunoscute de pasari si plante, nemaivorbind de muste si de tantari. A gasit foarte mult lemn de salcam cu care facea focul.

Exploratorul Sverdrup a vazut la 81° latitudine nord atat de multi iepuri incat a numit un fiord “Fiordul iepurilor”.  A constatat ca erau asa de multe salbaticiuni incat putea sa hraneasca tot echipajul expeditiei sale. Capitanul Beechey a observat un numar atat de mare de pasari pe coasta de vest a zonei Spitzberg incat pamantul rasuna de tipetele lor din zori si pana sera. Franklin a vazut balene care emigrau catre nord. Unde se duceau? Cu cat exploratorul avansa catre nordul extrem intalnea de fiecare data ursii polari in fata sa. Acesti ursi care mergeau fara sa oboseasca catre nord, unde se duceau?

Comandantul McClure a explorat Pamantul lui Banks si a descoperit cantitati imense de copaci imprastiati intre gheturi. Evident, au fost transportati de curentii proveniti din nord. O parte a acestui lemn era pietrificat, dar era foarte mult de origine recenta.

Nansen s-a intrebat de unde provine lemnul plutitor de pe coastele Groenlandei? Gardner era de parere ca, cu cat se avansa catre nord cu atat era mai multa viata pentru ca aceste probe erau marturia vie ca in extremul nord exista un refugiu, o regiune cu clima privilegiata, purtatoare de viata vegetala si animala.

Thèodore Fitch a scris o carte bazandu-se pe cercetarile facute de Gardner si Reed intitulat : “Il paradiso interno della terra”. In acesta carte el afirma ca oceanul intern este mult mai mic decat cel extern dar ca intinderea de pamant este de trei ori mai mare decat cea din suprafata. Fitch a formulat o serie de intrebari esentiale in aceasta memorabila carte: “Daca nici un fluviu nu curge din interior catre exteriorul planetei, atunci de unde se formeaza aceste uriase aisberguri care sant formati in intregime din apa dulce?

De ce se gasesc seminte tropicale de plante si copaci plutitori in apa dulce a acestor aisberguri? Daca apa acestor ghetari nu poate proveni in mod logic din nici un punct al pamantului cum se face ca se gaseste totusi acolo? Daca fata interna a pamantului nu beneficiaza de o clima calda atunci de ce se intalnesc in plina iarna in nordul extrem, milioane de pasari tropicale si animale care au nevoie de o clima calda pentru a supravietui? De unde provine polenul care coloreaza zapada in rosu, galben si albastru??

a11

Cartea “ Il  Libro Giallo Nr 6” despre care am mai vorbit la inceput pomeneste depre polenul si copacii plutitori : “Exista un alt fenomen care a surprins mai multi exploratori: pe nasteptate zapada era colorata in rosu, negru, verde sau galben.

a13

Au fost prelevati campioni si s-a stabilit ca negrul provenea de la cenusa vulcanica iar celelalte culori proveneau de la polenul florilor.  Dar polen la Polul Nord? Mai mult decat atat, polenul provenea de la o diversitate infinita de flori pe care nimeni nu le cunoaste.

a12

De unde proveneau sutele de trunchiuri de copaci pe care exploratorul Robert McClure i-a gasit pe Pamantul lui Bank?

McClure este primul om alb care a descoperit trecerea Nord-Vest in toata lungimea sa. Acolo unde nu creste nimic, acolo unde gheata este patroana absoluta, el vede lemne plutitoare care veneau catre el. Trunchiurile copacilor pareau ca au fost “tarate” de catre gheturile provenite din nord. Dar arbori in nordul cel mai extrem? Nansen a vazut copaci plutitori la 86° latitudine nord, la 4° departare de pol.  Probabil ca arborii cad din cer?  Sigur ca nu.

Si Reed la timpul sau a relevat o pulbere neagra care colora zapada dar nu a dedus ca putea sa provina de la un vulcan care erupe. Datorita faptului ca nu exista nici un vulcan in superficie, el a dedus logic ca trebuia sa se gasesca in interiorul pamantului.

Un alt autor american a publicat o mica carticica in care exprima parerea sa despre structura pamantului. Vechia teorie dupa care pamantul ar fi fost o masa solida cu centrul format din materie fluida trebuia aruncata la gunoi. La fel si vechea credinta care spunea ca inaintand in interior caldura se amplifica. Polul ar reprezentata marginea externa al unui cerc magnetic, iar in acest caz, acul busolei ne-ar duce catre pamant. Mai departe de acest cerc, pamantul ar cobori intr-o lina panta catre interior.

Dupa Raymond Bernard, discurile zburatoare provin din interiorul pamantului, fiind pilotate de o rasa subterana, idee care a fost apoi preluata de catre multi cercetatori. Capitanul Strauss, a prezentat in Brazilia o serie de conferinte unde afirma ca pistele de zbor ale discurilor zburatoare se gasesc in imparatia subterana a Agarthei a carei capitale este Shambhalla. Locuitorii acestui regat au ajuns un nivel de civilizatie si stiinta extraordinar, iar ei apartineau unei civilizatii antidiluviene care au populat continentele disparute ale Lemuriei si Atlantidei. Cand aceste continete au fost innecate, supravietuitorii au gasit refugiu in centrul planetei, iar Egiptul si imperiile Maya, Aztec si Incas erau de fapt colonii ale Atlantidei.

Din Brazilia, de unde s-a expus prima data teoria discurilor zburatoare subterane, ideea a poposit in Statele  Unite. Ray Palmer, director al revistei “Dischi volanti” a scris in 1959: “Rezultatele multor ani de cercetari ne pot permite sa inaintam ipoteza ca discurile apartin pamantului nostru, ca nu vin din spatiu, cum se credea pana acum. O multitudine de probe ne arata ca exista un loc necunoscut  de mari dimensiuni, neexplorat inca, de unde provin foarte probabil aceste discuri zburatoare. Revista nostra a adunat o mare cantitate de probe zdrobitoare care demonstreaza ca aceste aparate de zbor apartin acestui pamant. Acest lucru este recunoscut de multe guverne ca fiind realitatea. Noi am facut eforturi imense pentru a sti mai multe despre aceste lucruri care sant de o importanta atat de mare incat au fost acoperite de catre un secret mondial.”

In timpul anilor saptezeci au sost publicate foarte multe fotografii ale Polului Nord facute de satelitii meteorologici. Aceste fotografii sustineau teoria pamantului gol datorita forului care se vede la polul pamantului. Este vorba despre fotografii facute in 6 ian 1967 de catre satelitul US Environmental Science Service Administration ESSA 3, iar apoi de catre satelitul Essa 7.

Foto  Essa 7

a4

Puteti citi mai multe despre acest subiect unde se prezinta in continuarie zeci de probe si marturii ale existentei cavitatii interioare a pamantului aici:

http://www.menphis75.com/la_terra_cava.htm

Foto din expeditia Cook facuta in aprilie 1908, care demonstreaza existenta misterioasei “Terra di Bradley”, localizata la 84°50’ Nord.

a5

http://www.menphis75.com/la_terra_cava.htm

Asa cum ati vazut din descrierile facute de toti exploratorii sau cautatorii pamantului paradisiac, acest loc are o clima foarte calda pe masura ce te apropii de deschiderea polara. Eu am ramas surpirnsa de faptul ca in toate fotografiile facute de acesti oameni deasupra “gheturilor vesnice”, ei sant imbracati destul de sumar pentru timpul extrem de geros despre care ne vorbeste elita. Este adevarat ca in 1900 nu existau cine stie ce echipamante invernale, dar va rog sa va uitati la fetele lor, la expresia pe care o au. Nici unul nu tradeaza semne vizibile de suferinta a gerului napraznic, nici unul nu pare inclestat de degeraturi. Nu. Toti sant degajati si relaxati. Iata cateva fotografii.

a6

Nansen in front of the ship in the summer of 1894, strongly doubting that the ice drift would lead him to the Pole.

a7

Norway’s Amundsen, first man to reach the South Pole 14 December 1912.

a8

Scott’s party at the South Pole, 18 January 1912. L to R: (standing) Wilson, Scott, Oates; (seated) Bowers, Edgar Evans

a9

Hjalmar Johansen og Fridtjof Nansen på padletur før de bryter opp fra «Fram» og forsøker å nå frem til Nordpolen.

gabriela dobrescu

partea 1 aici:

https://extraterestriiprintrenoi.wordpress.com/2019/04/20/gabriela-dobrescu-antarctica-continentul-care-nu-exista-parte1/

Un gând despre „Gabriela Dobrescu-Minunile de la Polul Nord, parte 2

  1. Pingback: Gabriela Dobrescu-Antarctica, continentul care nu exista, parte1 | Extraterestrii Printre Noi

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s