Gabriela Dobrescu-Zeii de ieri, extraterestrii de azi / Legende adevarate, parte 2

In acest capitol am sa va povestesc cum in mit sau in legendele antichitatii, oamenii ne-au lasat scris ca zeii erau stapanii care decideau totul pentru ei. Niciodata inaintasii nostrii nu ne-au vorbit de stafii ceresti in fata carora trebuia sa te inghenunchezi. Din contra, ei vorbesc despre fiinte in carne si oase, despre tehnologia lor uimitoare, despre intrigile si razboaiele acestor zei, dar cel mai mult despre pozitia lor de stapani si despre omul care trebuia sa li se supuna.

In ciuda multor insulte, rasete sau injuraturi, am sa continui sa va demonstrez cum am fost pacaliti, dezbinati, indoctrinati si mintiti in absolut tot ceea ce reprezinta istoria rasei umane. In fiecare capitol al acestei carti am sa va dezvalui o versiune diferita a istoriei noastre in comparatie cu aceea ce ne invata elita si “oamenii de stiinta”.

Lumea antica este o lume in care au trait intelepti fara egal, desi ne-a fost prezentata ca fiind o lume primitiva in comparatie cu noi, cei de astazi. Lumea aceasta antica si civilizatiile ei nemuritoare rad din colbul timpului de prostia care astazi a ajuns sa fie patroana in locul dreptatii si al adevarului. Ei, cei considerati primitivi, ar muri a doua oara daca ar auzi, ca noi, inteligentii tuturor epocilor, nu suntem in stare sa dam o solutie sau un raspuns la misterele civilizatei lor.

Cum e posibil? De ce ne indarjim sa credem ca inaintasii nostrii au fost toti primitivi desi avem sub ochi maretia operelor lor de arta? De ce ne este greu sa credem, desi vedem clar, minunile pe care le-au construit pe tot pamantul? De ce nu putem sa recunoastem ca operele lor eterne rad de locuintele noastre asa de fragile?  Stiti de ce? Pentru ca ne este greu sa recunoastem ca nu exista miracole, mistere, mirajuri sau vreo magie in lumea aceasta veche. Pentru ca ne este greu sa recunoastem cu ochii larg deschisi ca ei dispuneau de tehnologii fara egal in acele timpuri pe care noi le consideram primitive. Ne este mult mai comod sa fim de acord cu explicatiile elitei, care sfideaza dementa absoluta, doar pentru ca ei ne conving ca cerceteaza tot pentru a descoperi adevarul. In realitate ei distrug tot si fabrica probe care sustin versiunea lor.

Eu, de mai bine de 15 ani, de cand m-am apucat de scris ceea ce am descoperit, am afirmat cu tarie, ca adevarata noastra istorie si adevaratul nostru trecut este scris in ceea ce astazi este numit legende si mituri. Aceste scrieri care ne-au fost prezentate ca fiind povestiri fanteziste, fictiuni ale oamenilor, vise sau imaginatie, sunt in realitate adevarata istorie a omenirii. Da, acele mici istorii cu zei, dragoni, zane, balauri, feti-frumosi, uriasi, paduri care vorbesc sau care erau de cristal, de pietre pretioase sau de aur, sunt in realitate trecutul nostru cu care mamele si-au adormit copii. Cum este posibil? Cum a fost posibil sa ne pacaleasca in asa fel incat nimeni sa nu gandeasca ca acele basme reprezinta trecutul glorios al omenirii? Cum au reusit sa ne puna adevarul sub ochi si nimeni sa nu il vada?

Ne-au facut sa credem ca trecutul nostru plin de lupte impotriva patronilor nostrii zeii (a se citi extraterestrii), in care mii de eroii umani si-au dat viata ca sa-i infranga, sunt doar povesti. Cred ca a venit timpul sa luam in seama toate  aceste marturii pe care inaintasii nostrii ni le-au lasat despre acesti zei antici, cu care ei traiau aici pe pamant.

Am sa incerc sa supun atentiei voastre o parte dintre cele mai importante scrieri antice pe care de obicei le numim mituri si legende. Am fost invatati ca in general, acestea contin doar o parte de adevar, in timp ce cealalta este doar o nascocire, un fel de SF. De ce oare? De ce mereu trebuie sa acceptam doar o parte a unei povestiri care este adevarata, in timp ce cealalta parte trebuie considerata o poveste? Am sa va explic mai pe larg despre ce este vorba, in randurile de mai jos.

Una dintre cele mai frumoase povestiri antice este legenda Razboiului Troian descris de Homer in Iliada, in care multi eroi neinfricati au luptat alaturi de zei pentru cucerirea marii cetati antice a regelui Priam. Dupa aceasta pagina de istorie antica, au fost facute filme, documentare, s-au scris tone de articole, iar marea majoritate a ascultatorilor raman fascinati de aceasta povestire. Ea este considerata una dintre cele mai frumoase legende si cu ea, mamele si-au adormit mereu fii, povestind despre razboiul oamenilor si al zeilor.

Se povesteste ca pe un deal mare, in Asia de asfintit, (Turcia de astazi), in apropiere de stramtoarea Helespont (Dardanele), s-ar fi inaltat demult un oras mare si puternic. Cel care a zidit orasul a fost Ilos, feciorul regelui Tros, care isi avea originea dintr-un voinic, Dardan, fiul lui Zeus si al Electrei, fiica titanului Atlas. De la numele lui, locuitorii acelor tinuturi au capatat numele de dardaniei, iar stramtoarea se numeste pana astazi Dardanele. De la numele lui Tros, mareata cetate a capatat numele de Troia, iar tara inconjuratoare (parte din Frigia, astazi Turcia), Troada. In amintirea lui Ilos, i s-a mai spus Troiei si Ilia sau Ilionul, iar Homer si-a intitulat poemul care povesteste soarta cetatii, Iliada.

Ca sa poata construi acesta cetate, Ilos, avea nevoie de permisiunea zeilor (extraterestrilor) care locuiau pe muntele Olimp, nicidecum in cer. Astfel, el face doua sacrificii, ca sa ii imbuneze si sa ii dea incuviintarea. Raspunsul nu intarzaie sa vina. Din cer cade o misterioasa statuie care o infatisa pe Atena, iar Ilos intelege ca ocrotitoarea orasului si a cetatii lui va fi aceasta zeita. Pe culmea dealului construieste o imensa cetate, iar langa ea un mic templu unde pune la loc de cinste statuia zeitei Atena. Anii trec, iar in locul lui vine la conducere fiul sau Laomedon, un om hapsan, apucator, fara mila, caruia ii placea sa aiba slugi dar nu sa le si platesca. El doreste sa isi mareasca cetatea si sa faca in jurul ei un sir de ziduri imense, dar ii trebuiau lucratori.

Intre timp in Olimp zeii se rascoala, vor sa il rastoarne de la domnie pe Zeus si sa il arunce in Tartarul intunecos, inchisoarea unde sunt prizonieri titanii. Zeita, Tetis, cea cu picioare de argint, il instiinteaza pe Zeus, care pune capat acestei razmerite. Cei mai aspru pedepsiti au fost zeii Apollo si Poseidon, pe care Zeus a hotarat sa ii vada trudind precum salahorii la inaltarea zidurilor Troiei. De altfel. Laomedon nu ii plateste pentru munca lor, iar acestia pleaca suparti din cauza nedreptatii care le-a fost facuta. Un alt dusman pe care si-l atrage acest rege a fost Heracle, care omoara monstrul ce trebuia sa ii manance fata, cu conditia sa o ia de sotie, dar regele nu se tine de cuvant. Pana la urma, din cauza rautatii, Laomedon isi pierde tronul, iar in locul sau vine cel mai mic si singurul lui fecior care mai era in viata. Numele lui era Podarce, dar mai tarziu va fi cunoscut de toata lumea ca Priam, regele Troiei.

Priam se casatoreste cu Hecuba, o fata de o frumusete si bunatate fara margini. De la ea are 50 de fii si zeci de fete. Cand a nascut pe ultimul dintre fii ei, a avut un vis cutremurator. Se facea ca ea nu va da nastere unui copil, ci unei torte aprinse a carei lumina cuprindea intreaga cetate si intreg orasul lor infloritor. Priam, la indemnul oracolelor templului, isi abandoneaza fiul in padure, ca sa fie mancat de dobitoace. Numai ca micutul este gasit de o ursoaica care il alapteaza. Asa il gaseste un pastor, care il ia si ii da numele de Alexandru. Cand copilul creste, devine pastor al turmelor tatalui sau, regele, iar printr-o imprejurare in care si-a aratat vitejia si curajul, regele isi da seama ca el este fiul pe care il abandonase in padure. Il ia la palat si ii da numele de Paris.

In acest timp, zeii se aflau la nunta zeitei Tetis cu voinicul Peleu. La acesta nunta nu a fost invitata si zeita discordiei Eris, iar din acesta cauza, ea cauta cu tot dinadinsul sa ii faca sa se certe. Astfel, merge si fura un mar de aur din gradina hesperidelor, pe care scrie cu litere de aur “Celei mai frumoase”. Din acesta cauza, Hera, Afrodita si Atena, cele trei zeite ale Olimpului, considerate si muze ale frumusetii incep sa se certe intre ele. Nici unul dintre zei nu are curajul sa aleaga vreuna dintre ele deoarece nu puteau sa riste sa isi atraga ura celorlalte doua. Vicleanul Zeus insa, rezolva situatia, spunandu-le ca singurul muritor care le va spune adevarul va fi Paris, fiul lui Priam, regele Troiei.

Ca sa il imbie sa le aleaga, Hera, sotia lui Zeus ii promite faima si puterea care il va face cel mai puternic dintre toti muritorii si al doilea dupa Zeus. Atena ii promite putere nemasura in orice lupta si intelepciune fara margini. Afrodita, insa, ii promite fericirea alaturi de o regina. Paris opteaza pentru fericire si daruieste marul discordiei Afroditei, atragand ura celorlate doua zeite.

Smechera Afrodita nu ii daruieste lui Paris o fata, ci o femeie casatorita. Ea era Elena, fiica lui Zeus si a muritoarei Leda. Elena, era deja sotia lui Menelau, regele Spartei atunci cand Afrodita i-o promite lui Paris. Prin viclenie, impreuna cu fiul sau Eros, ii cuibareste Elenei in pipt, dragostea pentru Paris, pe care il face mult mai frumos decat era. Astfel, strapunsa de sagetile arcului lui Eros, Elena nu mai judeca si pleaca pe colabia lui Paris catre Troia, in timp ce sotul ei era plecat in Creta. Marul pe care cruda si reaua Eris il aruncase pentru a porni discordia intre zei, atatau ura si intre regii pamanteni care porunceau multimii sa se jertfeasca pentru ei. Poftele si certurile zeilor faceau din nou sa curga sange pe pamant. Pamantenii s-au luptat mereu intre ei pentru cauze care nu erau ale lor si pentru stapanii care ii trimeteau sa moara pentru ei. Astfel a inceput razboiul Troiei, cel mai cumplit si mai sangeros razboi de pe pamant. Invinsii si invingatorii au suferit deopotriva si au pierit aproape toti, lasand o jale fara margini atat in Europa cat si in Asia.

Aceste fapte cantate si povestite de pamanteni pana aproape de zilele noastre au ramas in amintirea omenirii vechi ca ceva care nu trebuie uitat, ca o amintire sacra. Oamenii nu trebuiau sa uite niciodata ca zeii-extraterestrii sunt stapanii lumii noastre si ca ei distrug si supun omul de milenii. Ura lor impotriva omului care a fost mereu mai puternic si mai bun decat ei, a dus la distrugerea tututror generatiilor umane anterioare, asa cum ne spune mitul. Din fapte adevarate, luptele omului impotriva zeilor extraterestrii cu chip animalic, au devenit legende, apoi povesti si apoi imaginatii ale lumii antice. Acest lucru a durat pana intr-o zi, cand un om s-a gandit sa verifice daca era ceva adevarat in acesta legenda si daca eroii legendari despre care ea povesteste au trait cu adevarat. Cel care s-a gandit sa verifice daca aceasta este doar o poveste de adormit copii sau o pagina de istorie a umanitatii, se numeste Heinrich  Schliemann.

schil 1

Ca sa poata sa verifice veridicitatea celor povestite, Schliemann, se hotaraste sa plece intr-o calatorie catre stramtoarea Dardanele pe cheltuiala sa. De acolo, trebuia sa mearga sa caute  locul unde Homer povesteste ca se gasea o cetate mare si frumoasa costruita de zeii Apollo si Poseidon. Aceasta cetate gigantica, era de o frumusete nemaintalnita, avea ziduri care erau indestructibile, era impodobita cu pietre pretioase si aur, portile de o marime uriasa erau toate din aur pur si nu putea fi cucerita de nimeni care se afla in afara sa. Numele ei era Troia.  

troia9

In 1871 Heinrich Schliemann incepe primele sapaturi pe colina Hissarlik, in Turcia, in cautarea orasului Ilio cum se numea odinioara Troia. El povesteste ca in momentul in care se afla pe acea colina, cu Iliada lui Homer in mana, a inceput sa priveasca in jurul sau tot pamantul. In acel moment a realizat ca tot ceea ce vede i se parea extrem de cunoscut, deoarece totul era exact asa cum fusese povestit de Homer. Atunci si-a dat seama ca sub picioarele lui zacea Troia.

Troia reconstructie

troia 13-reconstructie

Sapaturile in transee au scos la iveala noua straturi de orase pe care statea cetatea troiana. Schliemann a identificat al doilea strat apartinand cetatii zugravite de Homer, deoarece in acel strat erau urme vizibile de incendii inimaginabile, asa cum se povesteste ca a sfarsit mareata cetate.

troia 7. straturi

Acolo a descoperit ziduri si fortificatii in 9 straturi, o cantitate imensa de vase, figurine, obiecte diferite si o mica parte a tezaurului regelui Priam, in cea mai mare parte din aur pur. Inainte de a le trimite la Atena, pentru a fi analizate, el le-a daruit sotiei sale pentru a le purta, astfel putand sa dovedeasca realitatea zugravita de Homer intr-o asa zisa “poveste”. In imaginile de mai jos puteti admira acoperamantul pentru cap si colierul din aur care au apartinut Elenei, gasite de Schliemann, si pe sotia sa.

schil 2 sotia  schil 3 comoara

Totul pare extrem de romantic si de frumos, dar nu a fost totul chear asa, deoarece toate aceste descoperiri au fost facute in timp, cu mari sacrificii si la intervale destul de mari, ca ani. Heinrich a suferit enorm de mult pentru decizia si fermitatea de care a dat dovada pentru a duce la bun sfarsit cautarile lui. Totul a fost finantat din buzunarele proprii, iar satisfactiile erau putine la inceput. Lumea stiintifica din acea vreme, la fel ca si cea din vremea noastra, l-a acompaniat pe Heinrich cu rasul ei badjocoritor pentru a-l descuraja. L-au discreditat si umilit multi ani,  pana cand intr-o zi, el a descoperit o parte din imensul tezaur al regelui Priam, cu care sotia sa se impodobeste.

Asa si?… o sa zica tot poporul adormit? Pai nu e chear asa, mai baieti, pentru ca in acest caz, intrebarea mareata ar fi aceasta: Daca razboiul si cetatea au existat, daca o parte din imensul tezaur al lui Priam a fost gasit, atunci de ce nu trebuie sa cred ca alaturi de oameni au luptat si zeii-extraterestrii?? Nu a existat scriere antica, legenda sau mit in care sa nu se vorbesca despre zeii care puneau la cale toate razboaiele in care oamenii se bateau pentru gloria lor. Deci, de ce trebuie sa cred ca oamenii s-au batut intre ei mai bine de 10 ani din vointa lor, atata timp cat se specifica clar ca zeii au arhitectat totul?

De ce sa nu cred ca zeii au decis cine sa moara si cine sa traiasca? De ce sa nu cred cum au pus la cale distrugerea celei mai mari si mai infloritoare cetati printr-o ordinara  capcana? De ce trebuie sa accepti mereu doar o parte de adevar, iar pe cealalta parte, care este cea mai importanta, sa o consideri un basm? De ce trebuie sa repeti mereu ca zeii sunt doar inventii ale popoarelor antice, daca  bunul simt si probele demonstreaza contrariul? Hecuba a avut 50 de fii nu pentru ca acesta este un basm, ci pentru ca in acele vremuri oamenii traiau sute de ani si se numeau voinici deoarece erau de statura gigantica, ca si civilizatiile pe  care si le-au intemeiat.

Alte cateva fotografii ale celei care a fost candva mareata Troia.

troia1

troia2

troia4

troia5

troia12.coloane cazute

troia8

troia9

Acum sa vedem un alt exemplu, care nu este atat de cunoscut cum e primul dar aceasta nu inseamna ca nu e la fel de interesant.

In continentul african, locuieste in statul Mali, un trib de bastinasi, cunoscuti sub numele de Dogon. Este un popor care se ocupa cu agricultura si cu cresterea animalelor. Sistemul lor social e structurat in sate indipendente. Acest popor a avut primul contact cu lumea civilizata  la inceputul anilor 1900 o data cu sosirea in acele parti a doi oameni de stiinta francezi:  Marcel Griaule si Germaine Dieterlen. Acestia au reusit sa se integreze in tribul lor, reusind sa si-i apropie, sa-i studieze, sa le cunoasca traditiile, cunostintele si comportamentul.

francezii

Au ramas acolo 20 de ani si tot ce au reusit sa descopere despre acest misterios popor a fost adus la cunostinta lumii stiintifice. Acesti cercetatori francezi, au descoperit traditia, cultura, si cunostintele Dogonilor. Erau buni lucratori in lemn si piesa lor cea mai importanta era masca care era utilizata la ceremonii, la dans si in riturile funerare. Masca lor era deosebit de stranie dar amintea de marii lor maestri care i-au invatat o parte din stiinta lor. Masca reprezinta constelatia Cainele Mare, asa cum vedeti in fotografiile de mai jos.

 dogon 18 mascasirius

dogon 14 masca dogon 19 masca

dogon 15 masca dogon 13 masca

Sarbatoarea lor cea mai importanta este Sigui si se celebreaza o data la 50 de ani. Este o sarbatoare inchinata stelei Sirius, pe care ei in mod inexplicabil o cunosc foarte bine din vremuri foarte vechi. Ei stiau ca se trateaza de un sistem de trei stele, din care steaua Sirius, numita si Sirius A, este cea mai mare si mai importanta. Aceasta, mai are in apropiere alte doua companii stelare din care una e invisibila cu ochiul liber. Aceste insotitoare ale stelei Sirius A, au capatat numele de Sirius B si Sirius C.

Sirius B, in limba Dogonilor este numita Po-Tolo. Numele acesta straniu pe care bastinasii l-au dat acestei stele nu a fost ales intamplator de ei. Ei au denumit steaua in acest fel deoarece in limba lor, aceste cuvinte inseamna particularitatile pe  care le are aceasta stea. Astfel, Po este numele unei mici plante graminacee care este foarte grea, foarte densa, pe cand Tolo inseamna stea. Planta pe care Dogonii o numesc Po, in lumea noastra se numeste Digitaria si este planta cu cea mai mare densitate fata de marimea sa liliputana. De curand, lumea stiintifica a descoperit ca Sirius B, este o micuta stea alba care are o densitate extrem de mare. Din aceasta cauza ei au numit-o Digitaria. Cu alte cuvinte, Dogonii stiau dinaintea savantilor, ca a doua stea a lui Sirius este micuta si cu o densitate extrem de mare fata de sora ei mai mare.

Dogonii mai stiau ca Digitaria se invarte in jurul lui Sirius A pe o orbita eliptica, intr-o perioada de 50 de ani. Cunosteau pozitia lui Sirius A  fata de orbita descrisa de Sirus B, care este departata 8,6 ani lumina  de pamant. De asemenea ei le-au spus francezilor ca steaua Sirius A este steaua principala a constelatiei Cainele Mare. Sirius B a fost descoperita de lumea stiintifica in anul 1862, cu 500 de ani mai tarziu fata de Dogoni, cand Alvan Clark reuseste sa demonstreze ca Sirius A nu este o stea singura.

Ca si cand aceste cunostinte nu ar fi fost de ajuns, Dogonii mai povesteau la acea vreme de o alta stea. Ei spuneau ca in afara stelei principale Sirius, pe care ei o numesc Maya sau Sorgo si a lui Po-Tolo, mai exista o alta stea care acompaniaza Po-Tolo in rotatia ei in jurul stelei principale. Aceasta stea, este de 4 ori mai usoara decat Sirius B si se roteste in jurul lui Sirius A in 6 ani. Ceea mai interesanta parte in toate aceste descrieri este ca lumnea stiintifica nu avea habar in acele vremuri de aceste cunostinte. Ei au descoperit a treia stea abia in anul 1997, deoarece ea nu se poate vedea cu ochiul liber. Cu alte cuvinte, un popor pe jumatate salbatic, dupa cum le place sa ii numesca, avea cunostinte mult mai avansate si mult mai vaste decat aveau ei.

Dogonii sunt un popor antic care nu a putut fi atins de nici un fel de religie dar mai ales de religia monoteista care s-a intins ca o caracatita acoperind tot pamantul. Primul contact al lumii cu ei a existat de abia in anul 1932, de aceea toti au ramas stupefiati de atata stiinta cata poseda acest popor rupt de lume. Pe langa vastele cunostinte despre Sirius, ei mai stiu ca Jupiter are 4 sateliti, ca Saturn este inconjurat de inele, ca galaxiile se dezvolta in spirala si ca viata exista peste tot. Dar Dogonii nu cunosteau doar calendarul stelei Sirius ci si unul solar si aveau un calendar agricol  particular. Mastile stranii pe care si le fac reprezinta casele maestrilor, iar inaltimea lor poate atinge 7-8 m, aceasta simbolizand legatura pamantului cu cerul. Casele si societatea lor sunt extrem de complexe. In imbracamintea si portul lor abunda culori vii si vesele, satele sunt asezate dupa reguli de ei stiute, casele sunt durabile si frumos ornamentate, iar oamenii sunt muncitori si intelepti. Nu fac usor prietenii cu omul alb, iar traditiile si obiceiurile lor sunt pastrate cu sfintenie, neuitand nici cele mai mici particularitati de veacuri.

Sate al dogonilor

dogon 1

dogon 22

dogon 2

dogon 21

dogon 23

dogon 10

dogon 9

dogon 7

dogon 8

dogoni 20

Cum au reusit ei sa aiba aceste cunostiinte, cand stiinta a descoperit aceste lucruri doar in secolul XX? Ei bine, raspunsul ni-l dau tot ei, dezvaluind cu mare mandrie sursa cunostintelor lor nemaiintalnite. Ei se considera un popor al cerului deoarece originea lor nu este pamanteana. Povestea lor este asa.” Noi stim ca am venit aici in secolul VI, mai precis in anul 587, an care corespunde celui de al unsprezecelea Sighi. Inainte de a deveni Dogon, stateam in Egipt, in Assuan. Am fost asezati aici de Nommo, zeii cerului. Acesti calatori printre stele au sosit pe pamant in numar de opt si ei sunt inaintasii nostri. Nommo au cunostinte mult superiore fata de noi, iar aspectul lor e de jumatate oameni si jumatate pesti, adica anfibii. Nommo au venit pe pamant cu nava lor rosie intr-un nor de fum, care scotea tunete si fulgere. Acestea erau extrem de puternice pana in momentul cand a atins pamantul. Atunci totul a incetat si nava a devenit alba. In acel timp a aparut pe cer o stea care a ramas imobila un pic de timp deasupra lor, apoi a disparut foarte repede in departare” (probabil astronava- mama).

dio pesce

Ei povestesc ca Nommo i-au invatat ca “Energia vitala pe pamant este apa, iar aceasta energie o au pana si pietrele pentru ca totul este umed ..Nommo au coborat pe pamant aducand cu ei fire de plante care cresteau in campiile ceresti….Dupa ce au creat pamantul, plantele si animalele, Nommo au creat prima pereche umana de la care s-au nascut apoi 8 fii, stramosii nostri. Acesti oameni au trait extraordinar de mult.”

dogon 4

dogon 6

Cand cei doi cercetatori francezi au povestit oamenilor de stiinta despre cunostintele uluitoare pe care le posedau Dogonii, acestia, ca de fiecare data, au gasit cele mai ridicole explicatii pentru inaintata lor stiinta. Au ridiculizat ca intotdeauna omul intelept, pentru a putea sa tina in neant restul omenirii care a crezut mereu minciunile lor. Ei au mereu ultimul cuvant, ei decid ceea ce trebuie sa crezi sau sa vezi desi totul este sub ochii tuturor. Este mai simplu sa spui ca Dogonii sunt un popor primitiv, decat sa iti pui intrebari despre zeii extraterestrii care vin in astronavele lor pe pamant, iar apoi se cred stapanii tai. Cu toate ca stiinta nu a recunoscut niciodata cunostintele uluitoare ale acestui popor, ei raman mereu proba vie a omului care stie ca pe acest pamant, stiinta, tecnologia, si constructiile care se gasesc risipite peste tot, sant opera zeilor extraterestrii veniti in astronave. Cand am citit prima data descrierea pe care Dogonii o faceau aparatului de zbor al zeilor extraterestrii, am vizualizat imediat pasajul din Biblie cand astronava domnului ateriza pe muntele Sinai cu tunete, fulgere si nori de fum.

Un alt exemplu care merita luat in considerare, desi este foarte putin cunoscut, este cel care urmeaza. Povestea aceasta fascineaza datorita adevarului pe care il ai mereu sub ochi, dar pe care matricea nu te lasa sa il vezi, deoarece nu ai fost programat pentru asta. Este vorba despre cartea Cronica Akakorului si despre Karl Brugger, autorul post mortem al acestei carti. Karl, a fost un jurnalist german, pasionat de mistere si de existenta maretelor civilizatii antice. Printr-o anumita conjuctura, aude de existenta unei cetati construita acum mii de ani de zeii extraterestrii veniti in astronavele lor din ceruri. Dar sa va povestesc despre ce este vorba.

Karl Brugger

brugger el

Totul incepe secolul trecut, in anul 1925 cand “National Geografic Society” din Marea Britanie, il trimite in padurea amazoniana braziliana pe omul lor de incredere Colonelul Percy Fawcett pentru a face masuratori in acele locuri. Fawcett era o persona extrem de serioasa, cu multi ani de experinta in interiorul padurilor pluviale amazoniene si unul dintre cei mai buni exploratori si cartografi ai Societatii britanice de geografie. In pelegrinarile pe care le-a facut pe multe  pamanturi necunoscute, nu s-a gandit niciodata ca va fi la un pas de a  face o mare descoperire, deoarece faimosul colonel englez era pe urmele descoperirii unui oras antic aflat in jungla amazoniana braziliana. In momentul in care isi pregatea expeditia, pentru a pleca catre tinuturile uitate de timp, ajutat de unul dintre fii sai si de indieni nativi, cei doi dispar fara urma.

Colonelul Percy Fawcett

brugger-fawcet

Disperati din cauza acestei situatii tragice, familia si rudele care nu au avut nici un raspuns din partea armatei care il trimesese in acea misiune, ramane in asteptarea celuilalt fiu al acestuia, care pleaca in cautarea sa. El avea o harta in care colonelul trasase o parte din drumul pe care ar fi trebuit sa il faca, numai ca Brian, nu avea mare experienta nici in citirea hartilor nici in orientarea in teritoriu, din acesta cauza, cautarile sale esueaza lamentabil.

Datorita acestor povestiri stranii, Karl Brugger, un cercetator, jurnalist si scriitor german, se hotaraste sa pelece in Brazilia pe urmele indienilor nativi pentru a vedea daca reuseste sa afle ceva interesant despre minunatele orase ciclopice. Acolo il asteptau oficiali si persoane de vaza ai locurilor, care fusesera informati despre vizita lui si despre motivul pentru care venise. Cand ajunge la Manaus, locul in care se formeaza imensul fluviu Amazon, un comandat al Contingentului Forestier Brazilian il informeza ca ii va face cunostinta cu ultima capetenie a unui straniu trib  indian care este dispus sa dicute cu el.

brugger-tatunka

Pe 3 martie 1972, Karl Brugger il intalneste pe Tatunca Nara, ultima capetenie de trib a indienilor albi. Ceea ce indianul a povestit, a fost pentru Karl o extraordinara si incredibila poveste, iar in acele clipe nu s-a gandit ca ceea ce va descoperi va duce la moartea sa. Dintre toti predecesorii sai care au plecat in cautarea civilizatiei pierdute, Brugger a fost cel mai aproape de descoperirea unui adevar pe care elita nu il dorea scos la lumina. Din aceasta cauza, el a fost asasinat cu cateva gloante, in plina zi, in fata luxoaselor hoteluri din Coppa Cabana, exact cu o zi inainte de plecarea in expeditie. Am decis sa va traduc direct pasaje din carte pentru a intelege mai bine acest extraordinar adevar pentru care si-au jertfit viata cei care au dorit sa il scoata la lumina.

Karl Brugger asculta cu stupoare incredibila poveste a indianului pe care o inregistreaza pe 12 casete audio, dupa care va intocmi manuscrisul cartii sale, adaugand desene, harti, fotografii dar si fragmente din scrierea zeilor, limba in care era scrisa adevarata istorie a cetatii Akakor.

“Tatunca Nara mi-a povestit despre tribul sau, Ugha Mongulala care a fost ales de zei acum 15.000 se ani. Mi-a descris doua enorme cataclisme care au devastat pamantul, mi-a povestit despre o alta catastrofa care trebuia sa vina inainte de sosirea zeilor, despre dominatia unui fiu al zeilor asupra continentului American  pe care el l-a numit Lhasa si de raportul sau intens cu Egiptul. Despre originea poporului incas, despre sosirea gotilor pe continentul american si despre uniunea acestora cu poporul indienilor. Mi-a vorbit apoi despre imensele orase subterane costruite de zei si mi-a mai spus ca toate aceste evenimente au fost scrise de zeii extraterestri intr-o carte care se intituleaza “Cronica din Akakor”

brugger-cartea

“Istoria tribului Ugha Mongulala si a triburilor aliate incepe cu anul zero pana in anul 12.453, adica incepand cu anul 10.481 i.Hr. pana in anul 1972 d.Hr. urmarind cronologia timpului omului alb.

Dupa distrugerea celor trei generatii umane care au pierit in diferite cataclisme, omul traia in caverne si stateau toti uniti. In acel timp au coborat pe pamant zeii extraterestrii. Acestia au fost Primii Maestrii care au purtat catre lumina oamenii. Veneau dintre stele, din profunditatea Cosmosului si tara lor se numea Schwerta. Ei au plecat de acasa pentru a visita alte lumi si pentru a purta cunostintele lor in alte parti ale universului. Zeii au povestit oamenilor ca Schwerta era un imens imperiu format din numeroase lumi cum sant firele de nisip si ca la fiecare 6000 de ani lumea terestrilor se intalneste cu lumea poporului stelelor pentru ca este aceasta perioada cand cele doua lumi trebuie sa se vada.

O data cu sosirea extraterestrilor pe pamant a inceput epoca de aur. Erau 130.000 de familii ale Primilor Maiestri care au coborat din cer sa lumineze oamenii. Ei au ajutat triburile nomade sa se aseze intr-un singur loc si sa imparta corect fiecare fruct al pamantului intre ei. Cu rabdare si fara sa se oboseasca niciodata, ei i-au invatat multe lucruri  pe oameni, chiar daca acestia nu voiau sa faca ca ei si pareau precum copii care se opun binelui. Datorita dragostei, rabdarii si bunatatii lor, poporul lui Tatunca Nara i-a venerat ca pe niste adevati purtatori de lumina. Acesti zei, au ajutat omul care ramasese fara nimic din cauza cataclismelor pe care le provocasera tot zeii, sa se redreseze. Din cetatile si orasele lor infloritoare nu mai ramasese nimic. Pamantul era ravasit si nimic nu mai era ca la inceput.

Acest popor al stelelor erau la fel ca oamenii. Aveau pielea alba, parul negru cu reflexe albastre, purtau o barba lunga si ca orice om erau si ei vulnerabili pentru ca erau facuti din carne. Era insa un particular semn fizic care ii distingea de oameni: ei aveau la maini si la picioare sase degete in loc de cinci. Era acesta semnul divinitatii lor.

Zeii (a se citi extraterestrii) cunosteau legile universului, orbitele astrelor, legile naturii, multe stiinte necunoscute si aveau obiecte bizare. Acesti zei buni i-au invatat pe oameni sa cultive pamantul, sa teasa lana din fibrele plantelor. I-au invatat care este pamantul bun pentru semanat, cum sa adune radacini si bulbi buni de mancat, sa traiasca in bordeie si sa gateasca mancare. Zeii au ales dintre oameni pe cei care erau cei mai destepti, inteligenti si i-au luat sa traiasca printre ei ca sa ii invete secretele lor pentru a ajuta pe ceilalti sa mearga catre lumina cunoasterii. Acesti oameni, alesi de zei sa locuiasca cu ei, s-au unit cu zeii si au creat rasa oamenilor cu sange albastru, adica sangele zeilor. Acesti oameni care aveau parinti mixti ii ajutau pe ceilalti si ii invatau tainele universului. Zeii au fondat pe pamant un imens imperiu. Cu vastele lor cunostinte si cu arta de a  cunoaste tainele universul nu le-a fost greu sa schimbe fata pamantului si sa semene plante necunoscute pentru noi oamenii.

Pagini din carte cu forma si pozitionarea Akakaorului de deasupra si de sub pamant, unde existau 13 nivele in profunditate.

brugger oras 2 brugger oras 3

Poporul Ugha Mongulala semana foarte mult cu zeii lor divini. Erau inalti de statura au nasul acvilin si ochii ca migdalele. Oamenii si femeile aveau par des,  negru-albastru, iar semnul care ii deosebea de zei era numarul degetelor de la maini si de la picioare. Oamenii aveau la maini si la picioare cinci degete, nu sase asa cum aveau  zeii.

Imensul imperiu pe care zeii l-au ridicat pe pamant avea trei regate, dintre care Akakaor era capitala celui de al doilea. Primul se numea Akanis si se gasea pe un petic de pamant care se numeste Messico sau locul unde doua oceane se intalnesc. Akakim insa, era fortareata numarul trei si istoria sa era legata intru-totul de istoria Akakorului. Toate orasele erau inconjurate de ziduri ciclopice imense care aveau turnuri din care se deschideau 13 porti. Cel mai important edificiu era Templul Soarelui care avea o poarta taiata intr-un singur bloc de piatra orientat catre est. In continuare este descris tot acest imperiu cu 26 de orase foarte mari care se gaseau la suprafata, dupa care sant descrise orasele subterane ale Akakorului si harta unde este localizat fiecare  in raport cu suprafata.

brugger-america harta

Dar daca orasele din suprafata erau un adevarat paradis, orasele subterane erau adevarate minuni ale arhitecturii. Aveau sisteme complicate de ventilatie a aerului si un sistem neinteles pentru iluminat. Zeii aveau pietre magice cu care puteau privi departe orase intregi, fluvii, muntii, cerul si tot ce se intampla in acele locuri. Imperiul lor numara 362.000.000 de persoane. (Adica zeii aveau sateliti, videocamere, aparatura tehnica de depistare si masurare, laser si mai stiu cate alte tehnologii.)

Cand oamenii au invatat sa se conduca singuri, zeii au lasat tot in mainile lor spunandu-le ca misiunea lor este terminata in acest loc, dar ca se vor intoarce. Dupa plecarea zeilor, pe pamant a fost un imens cataclism care a distrus totul. O parte din poporul lui Tatunca Nara reuseste sa se salveze in interiorul cetatilor subterane ale zeilor, dar si acolo au fost cateva care au fost inghitite de ape.

Pamantul era devastat si schimabat.  Acest cataclism a ramas pentru totdeauna in memoria lor ca un lucru inexplicabil a carei forta distructiva a schimbat cursul fluviilor, inaltimea muntilor si forta soarelui. Continente intregi au fost scufundate, apale marelui lac s-au intors in ocean, marele fluviu a fost intrerupt de un lant muntos, si alte pamanturi au iesit la suprafata. Acest cataclism a facut mari ravagii asa cum au prezis Primii Maiestri. Tot ei ne-au spus ca la fel se va intampla si in urmatoarea catastrofa, pentru ca istoria se repata si evolutia se face pe planuri dinainte stabilite de zeii cerului. Totul se repeta, totul revine dupa un ciclu de 6.000 de ani.

In timpul Zero, inaintea orei Zero exista un alt popor ai zeilor (a se citi extraterestri) care era ostil poporului Primilor Maiestri. Dupa imaginile care se gasesc pe Marele Templu al Soarelui din Akakor aceste fiinte strane se asemanau oamenilor. Aveau mult par, o piele rosiatica si ca si oamenii aveau la maini si la picioare cinci degete, dar pe umerii lor cresteau capete de serpi, tigri, vulturi, si alte animale. Invatatii nostrii ziceau ca si ei sant capii unor mari imperii. Aveau si ei o stiinta  foarte avansata care ii facea sa fie mult superiori oamenilor, dar egali Primilor Maestri.

Iata de ce zeii egiptenilor aveau capete de animale pe trup omenesc!

     zei-anubis  zei ra zei tothzei sunt 3

Intre aceste doua rase de zei desenate in Templul Soarelui din Akakor a izbugnit razboiul. Au ars pamantul cu arme puternice ca soarele (atomica) incercand sa isi fure uni altrora puterea. Aceasta a fost un razboi planetar distrugator.

Dupa aceasta catastrofa oamenii au inceput sa traiasca in mizerie, dar ca si cand atatea razboaie, cataclisme si prapad nu ar fi fost de ajuns, o alta catastrofa se intrevede. O stea enorma cu coada rosie acopera cerul (probabil una din navele lor care genera un HAARP antic). Un foc luminos ca 1.000 de sori era cerul si o ploaie neintrerupta a inceput si nu s-a oprit timp de 13 Lune. Fluviile au inceput sa curga invers, Marele Fluviu (Amazon) s-a transformat intr-un mare lac, iar umanitatea a fost inghitita de ape. Aproape toti au murit innecati in marele potop. Dintre cei 362.000.000 de locuitori ai epocii de aur au ramas 20.000.000. Soarele si Luna erau acoperite de perdele de nori anomali, lumina era putina, iar dezastrul era de proportii catastrofale. Daca credeti ca totul a luat sfarsit, va inselati, deoarece dupa aceasta catastrofa va veni o alta provocata ca de obicei tot de zeii cerului. Aceasta trebuie sa vina cu pasi repezi deoarece inceputul ei se vede astazi pe tot pamantul.”

Tatunca Nara mai povesteste despre imense recipiente de sticla unde innecati intr-un lichid straniu stateau zeii in interiorul orasului subteran, despre soldatii germani care au venit sa cucereasca Brazilia dar care au ramas toti printre indieni pentru ca nu le-a fost permis sa se intoarca acasa. Germanii au trebuit sa ramana in jungla cu tribul indian pentru a nu le deconspira asezarea si secretele strabune. In acest fel indienii au invatat germana, s-au unit fizic unii cu altii, iar cu timpul pielea indienilor a devenit alba.

Cronica Akakorului  este scrisa in limba zeilor si este in grija sacerdotilor poporului lui Tatunca Nara. Adevarata cronica a fost scrisa prima data pe lemn, apoi pe piele si abia apoi pe pergament. Aceasta carte este impartita in patru parti:

1 Cartea Jaguarului – se vorbeste despre colonizarea pamantului de catre zei (a se citi extraterestrii) pana in perioada celei de a doua catastrofe.

2 Cartea Acvilei – descrie venirea gotilor in America de Sud

3 Cartea Furnicii – descrie luptele impotriva colonizatorilor spanioli si portughezi dupa debarcarea lor in Peru si Brazilia

4 Cartea Sarpelui de Apa – sosirea a 2.000 de soldati germani in orasul Akakor  si integrarea lor in randurile poporului indian Ugha Mongulala

Nimeni nu ar fi stiut despre acest trib de indieni albi din jungla amazoniana, daca capetenia lor nu ar fi mers in orasul albilor ca sa ceara ajutor pentru tribul sau aflat in mizerie. Acolo intalneste un popa misionar, parintele Grotti care pentru a afla mai multe despre secretele stiute de indieni, promite sa ii ajute. Popa cere de pomana pentru cauza indienilor, iar acestia, ca semn al recunostintei pentru ceea ce facea pentru ei, ii arata originalul Cronicii din Akakor. Mai mult decat atat, i-au  donat cateva pagini din ea, sa le aiba ca amintire. Popa abandoneaza insa indienii dupa ce obtine ceea ce il interesa, iar ei disperati ajung sa il cunoasca pe Karl Brugger. Se pare ca dorinta de imbogatire si tradarea nu te fac sa ajungi prea departe, mai ales cand la mijloc sunt lucruri care nu trebuiesc revelate. Asa cum se intampla intotdeauna in aceste cazuri, popa moare intr-un accident de avion destul de straniu, iar documentale importante pe care le avea cu el dispar in mod miraculos. Nimeni nu a avut dubii ca au sfarsit  in arhivele Vaticanului.

Prietenii lui Brugger, care reusesc sa obtina manuscrisul de la fratele acestuia, pentru a-l publica, se duc in Brazilia ca sa caute urmele ultimei capetenii de trib a indienilor albi care vorbeau germana. Ei reusesc sa scotoceasca arhivele si dovedesc ca Tatunca Nara a existat cu adevarat atat el cat si extraordinalul sau trib de indieni albi. Acesta era cunoscut in toata zona atat de localnici cat si de strainii care aflasera despre ei si despre istoria lor spectaculara. Despre ei au povestit si cativa  soldati care au supravietuit dupa prabusirea avionului lor in jungla. Ei au fost gasiti si  salvati de Tatunca si de tribul sau, care i-au condus in oras.

Tribul acesta de indieni nu au cunoscut niciodata istoria pe care omenirea este obligata sa o invete ca pe poezie in scoli. Cu toate acestea, cronica lor povesteste despre rase diferite de extraterestrii, despre unirea lor cu oamenii si despre rasa hibrid care se naste din unirea acestora. Si ei povestesc despre marele potop universal, despre luptele atomice ale zeilor, la fel ca si scrierile indiene, despre faptul ca tehnologia nu a fost inventata de om ci de zeii care le doneaza incet, incet cate ceva din ea. Mai vorbeste despre modificarea pamantului facuta de acesti zei, de faptul ca si ei erau la fel de neputinciosi ca si omul, dar forta lor era tehnologia. Nu uita sa descrie lupta pentru suprematie asupra pamantului si a omului, cat si faptul ca sunt zeii cei care au invatat omul sa se comporte diferit fata de cum se comporta atunci cand traia in starea sa originala. Deoarece aceste invataminte sunt legate mereu de cuvinte cum ar fi civilizatie sau iesire din mizerie, omul de astazi a ajuns sa creada ca aceste mamifere bipede au scos omul catre lumina. Gresit. Aceste invataminte au facut din om un sclav care in loc sa stea si sa se lafaie pe campuri si livezi, a trebuit sa inceapa sa cultive plante modificate genetic care cereau munca si scormonirea pamantului. In loc sa intinda mana sa ia frunza sa o manance proapata si buna direct din copac, a trebuit sa inceapa sa o fiarba, iar restul acestei asa zisei civilizatii o vedem deja astazi, cand in afara de munca nu faci nimic si de avut ai mai putin decat aveai la origini.

Acesta carte impreuna cu superba povestire a lui Ghilgames si cu cea a Troiei, au fost primele povestiri-mit care mi-au dat peste cap definitiv si ireversibil  invatatura-gunoi pe care o asimilasem in scoala. Datorita unor astfel de amintiri ale timpurilor stravechi povestite de mosii si stramosii nostrii, au inceput sa imi incolteasca in minte mii de intrebari la care nu prea aveam raspunsuri. Astazi insa, cred ca valul a cazut de tot si am o imagine extrem de clara a inceputurilor despre care elita nu vrea sa vorbesca. Ei fac acest lucru nu pentru ca nu  stiu, ci pentru ca au ascuns tot adevarul inventand minciuna dupa minciuna imediat ce omul incepea sa se trezesca si sa puna mai multe intrebari. Ar fi bine sa incercati sa ganditi uitand tot ce ati fost invatati, pentru ca numai atunci veti vedea cu adevarat adevarul. In urma acestei povestiri, intrebarea ar fi acesta: Daca Akakorul, Troia, Sodoma, Gomora, Ur, Uruk, Sinar si altele au fost descoperite in punctele unde se povesteste despre ele, daca maretia lor se dovedeste a fi asa cum se spune, daca pentru nasterea sau moartea lor au fost de vina zeii, care traiau printre oameni, de ce trebuie sa cred ca acesti zei  nu au existat pe acest pamant in carne si oase ??

Daca cineva crede ca si aceasta este o legenda, ei bine se inseala. Uitati-va in jur! Sub mari si oceane zac zidurile unei civilizatii ciclopice, pamantul poarta urmele unui potop cataclismic care a inghitit tot ce exista, milioane de constructii mai au inca imprimate urmele acestor evenimente, bucati gigantice de piatra dura au fost smulse din constructiile megalitice si imprastiate ca betele de chibrite peste tot in jur. Avem totul sub ochi, dar nu reusim sa le vedem pentru ca elita ne tine prea ocupati ca sa caram apa cu ciurul in loc sa intelegem ce  turma de sclavi suntem. Indienii albi care vorbeau germana au existat cu adevarat in jungla amazoniana si ei, la fel ca si Dogonii, aveau cunostinte extrem de vaste despre trecutul oamenilor, trecut care nu se aseamana nici pe departe cu ceea ce ne spune elita in scoli despre istoria noastra, dar nici cu povestea SF spusa de popi prin biserici.

Orase ciclopice acoperite de vegetatie se descopera mereu pe tot pamantul, numai ca intotdeauna elita este prima care pune mana pe ele, pentru ca trebuie mai intai sa elimine probele care divulga o alta istorie a raselor umane. Ei trebuie sa stearga urmele gigantilor, ale fiintelor care apartineau pamantului, ale hibrizilor monstruosi care se imposesasera de aceste locuri, de scrificiile fara numar care s-au facut in cinstea zeilor extraterestrii care le cereau in permanenta. In povestirile de odinioara exista mereu un balaur care dorea numai fete tinere pentru a fi sacrificate sau mancate de el. De ce? Credeti ca cineva a inventat aceste orori? Nu, nu. Nimeni nu are atata imaginatie incat sa inventeze lucruri pe care nu le-a vazut.

Pamantul este tot brazdat in subteran de coridoare, grote si caverne facute de civilizatii antice, cu tehnologie necunoscuta de o rafinatete fara margini. Acolo sunt ascunse multe tezaure antice si tot acolo se afla resturile unor civilizatii marete ale celor considerati primitivi. Padurile amazoniei ascund multe minunatii ale acestor civilizatii dar mai presus de toate, in profunditatea lor tainuiesc ceea ce elita nu vrea sa descoperim. Cu toate acestea, cate o data mai are si omul noroc sa le dea in bot cu cate ceva, poate pentru ca ei ajung prea tarziu ca sa sechestreze tot.

In jungla amazoniana a Republicii Ecuador, la granita cu Peru, intr-o mica locatitate numita Cuenca, ajunge un popa misionar de la Roma, care va trai acolo mai bine de 50 de ani. Numele lui este Padre Carlos Crespi, nascut la Milano in 1891.

crespi 3

Era o persoana inzestrata cu multe talente, educator, botanic, arheolog, muzicant dar mai mult decat toate un mare om. El ajuta indigenii in acele vremuri de rastriste si greutati cu mancare, haine si tot ceea ce aveau nevoie. In schimbul bunatatii lui, indigenii au inceput sa ii aduca cadouri nepretuite, dintr-un loc secret de existenta carora stiau doar ei. Acestea erau obiecte incredibile, de marimi gigantice in general, toate lucrate in aur pur, care apartinusera unei civilizatii necunoscute. Marea majoritate erau scrise intr-o limba necunoscuta care lega fara nici un dubiu America precolumbiana de civilizatia sumeriana. Va dati seama ca ceea ce spuneau indienii albi despre legatura amerindienilor cu celelalte continete este adevarata?

Yuri Leveratto a scris un material pe acesta tema in care deduce ca acea limba scrisa, era de fapt limba primordiala, limba mama care se vorbea inaintea diluviului universal si ca oamenii din acea epoca cunosteau foarte bine cele doua Americi, cu care detineu raporturi economice, culturale si etnice. Sarmanul popa nu a realizat ca ceea ce el descoprise era in contradictoriu cu teoriile si minciunile oficiale. Avand in vedere multitudinea de obiecte pe care o strange, el cere autorizatia Vaticanului de a deschide un muzeu in anul 1960. Muzeul din Cuenca a fost cel mai mare muzeu care a fost creat in Ecuador pana in 1962 cand un misterios incendiu arde absolut totul. Crespi reuseste sa salveze insa cateva obiecte care raman marturie impreuna cu cateva video si multe fotografii ale acelor bogatii inestimabile. 

Toate aceste minunatii ale lumii antice, au fost recuperate de indieni dintr-o grota fara fund, care in spaniola se numeste Los Tayos, in regiunea amazonica numita Morona Santiago. Aceasta grota care se afla la 800 m sub nivelul marii, a capatat numele de Tayos de la niste pasari aproape oarbe care traiau in ea.

crespi cueva 1

crespi cueva 2

crespi cueva 8

crespi cueva 6

crespi.10

crespi cueva 3

In 1969 Juan Moricz, un cercetator ungur, de origine argentiniana, a exploatat o parte din pestera scotand la lumina lamiere din aur pur, pe care era incastonata o scriere  arhaica identica cu hieroglifele. Statui antice identice cu cele din mediul orient, sceptre, casti, discuri, placi in mare majotitate de aur, cateva de argint sau de bronz.  In foto Juan Moricz si Staney Hall

crespi cueva 5

A fost Parintele Crespi cel care i-a spus lui Moricz cum se intra in caverna si cum sa faca sa nu se piarda in labirintul fara fund si prin coridoarele ei fara sfarsit. In 1972 scriitorul austriac Erik Von Daniken face cunoscuta descoperirea cercetatorului ungur, iar imediat ce aceasta stire incendiara a facut inconjurul lumii, au inceput sa se organizeze multe expeditii private. Prima dintre ele a fost cea condusa in 1976 de cercetatorul scotian Sanley Hall la care a participat astonautul american Neil Amstrong, cel care a spus ca a pus primul piciorul pe luna in 21 iulie 1969.  

crespi-amstrong si elen hall

crespi-amstrong e holden descopera sistemel tayos

crespi- amstrong cu luis hernandez, capitan 1995

crespi -amstrong si hall in tayos

Hall si Amstrong au ramas cateva zile in aceasta grota. Cand au iesit, astronautul asteptat de toata lumea, a declarat:” Calatoria in Los Tayos a fost mult mai semnificativa decat zborul meu pe luna.” Ce anume a vazut Amstrong in acele asezaminte antice de le-a considerat mult mai interesante si mai uimitoare decat o calatorie in spatiu? Nimeni nu stie si nu spune nimic, dar din acea expeditie au fost facute publice doar cateva fotografii ale unor camere gigantice in mare parte distruse de cataclisme enorme sau innecate de namolul unei inundatii catastrofice. Ceea ce era de vazut nimeni nu ne-a aratat pana acum. Toate acele obiecte cu care s-a facut unul dintre cele mai mari muzee ale Ecuadorului nu puteau sa fi fost gasite in acele locuri care au fost expuse catastrofelor.

 Parintele Crespi a spus ca aceasta grota nu se termina pentru ca are coridoare care merg in toata lumea. Ea nu este de origine naturala  deoarece a fost construita de civilizatia antica. In anul 1982, cand Parintele Crespi a murit, colectia sa nepretuita a fost sigilata si de atunci nimeni nu a mai vazut-o vreodata. Cei care au trait in acele locuri povestesc insa, ca a fost toata luata si transportata in temnitele Vaticanului.

V-am povestit aceste lucrui pentru ca ceea ce povestesc indienii nu este rodul mintilor lor infierbantate, ci adevaruri care mereu au fost tainute de elita. Los Tayos se afla la granita dintre Ecuador si Perul la fel cum Aakakor se afla la granita dintre Peru si Brazilia tot in padurea amazoniana.  “Savantii” au fost mereu cei care au ascuns sau distrus probele care le dadeau peste cap minciunile. Le-au plimbat dintr-o parte in alta a lumii ca sa li se piarda urma, au inventat povesti neadevarate despre ele, dar mai presus de orice, au declarat nebun pe oricare om ar fi avut curajul sa spuna ca mint. Iata cateva din piesele de aur pur pe care Crespi le-a primit de la indieni.

crespi 4

crespi 6 crespi 1

crespi 5

Acum am sa va vorbesc de o scriere foarte veche. Este vorba de un poem babilonez care a fost scris pe tablite de argila cu caractere cuneiforme, iar vechimea lui este de 4500 de ani. In a doua jumatete a secolului trecut, s-au facut sapaturi pentru a scoate la lumina minunatele palate din Ninive, capitala imperiului Asir. Doi arheologi care lucrau acolo, Sir Austen Layard si asistentul lui Hormuzd Rassam au descoperit din intamplare doua incaperi in care se afla biblioteca pe tablite de argila a regelui Assurbanipal III (668-627 a.C.). Aceasta biblioteca antica continea peste 20 000 de teste scrise pe argila, care tratau diferite subiecte, ca de pilda, matematica, astronomia, medicina, filozofia. Impreuna cu acestea au fost gasite 12 tablite de argila, de dimensiuni mari, care povesteau viata unui om care a trait inainte de potop.

Acest rege se numea Ghilgames si asa cum spune acest poem, el a fost intemeietorul cetatii antice Uruk, cea mai mare cetate sumeriana din acele timpuri. In turmentata tara care astazi se numeste Irak, acest oras se numeste Warka, dar acum mii de ani, locuitorii Sumerului ii spuneau Unug. Biblia l-a numit pe Ghilgames,  Nimrod, si nu putea sa nu amintesca de acest mare rege al lumii antice, deoarece le statea foarte tare in gat. Ei recunosc singuri ca Nimrod, adica Ghilgames, nu era deloc de acord cu dumne-zeul lor evreu. Tot in Biblie, orasul construit de Nimrod-Ghilgames, a fost trecut cu numele de Erech, dar pentru noi este astazi Uruk. Biblioteca din Nivive, a restituit omenirii nu numai prima epopee a istoriei umane, dar si una dintre  cele mai vechi versiuni a diluviului universal.

Foto:  British Museum

ghil 1

Epopeea lui Ghilgames trateaza despre peripetiile prin care a trecut legendarul rege al Urukului si despre vitejia si curajul sau. Toate popoarele care au avut contact cu civilizatia si cultura sumeriana au scris si ele despre acest rege. Au fost gasite teste care povestesc despre el in Anatolia, scrise in itita si hurita, dar si in Siria si Palestina. Pe langa testele originale sumeriene, scene din aventurile prin care a trecut acest rege, se regasesc pe bazoreliefuri si sigilii pana in al III secol I.C. Acest lucru dovedeste importanta acestui om care a ramas viu in amintirea multor popoare antice.

ghil dai sumeri

Epopeea se poate imparti in mai multe episoade. Intalnirea lui Ghilganes cu Enkidu, Calatoria in padure pentru a ucide un monstru, Dispretul celor doi prieteni pentru o zeita care ii dorea pentru ea, Moartea lui Enkidu si Cautarea vietii vesnice.

Ghilgames nu este amintit absolut deloc in povestirile elitei, de parca nici nu ar fi existat vreodata. Cu toate acestea, lumea antica ne spune ca el a fost un rege vestit, fiul unui om si al zeitei Rimat-Ninsun.

Ghilgames a avut orice si a fost expert in toate. A plecat pe pamanturi indepartate, a vazut lucruri secrete, a vazut ceea ce este ascuns, a povestit ceea ce era pe pamant si a capatat intelepciunea. A construit Uruk, primul oras sumerian care se intindea pe 3000 de metri patarati, a deschis drumuri printre munti, a traversat Oceanul, a ajuns la capatul lumii unde rasare soarele, l-a intalnit pe Utanapishtim, omul care s-a salvat de potop si a avut o viata glorioasa. Era trei parti zeu si o parte om, iar inaltimea sa era egala cu a muntilor. Era razboinic neintrecut, iar pe pamant nimeni nu putea sa se lupte cu el din cauza puterilor lui nemaiintalnite. Era puternic, inteligent, mandru si despotic. Nu permitea mamei sa stea cu fiica, tatalui cu fiul si omului cu femeia sa, iar din acesta cauza oamenii erau cam satui de acest despot si de accesele lui de tiranie. 

Oamenii se roaga zeilor sa ii creeze un om care sa fie imaginea sa contrara, convinsi fiind, ca atunci cand cei doi se vor intalni se vor vedea ca intr-o oglinda. Atunci amandoi vor deveni prieteni si isi vor fi aproape in orice imprejurare. Marele zeu Anu, o roaga pe zeita Aruru sa creeze acest om pentru Ghilgames. Aruru il creaza pe Enkidu, razboinicul. Corpul ii era plin de par, pletele lungi i se revarsau pe spate in inele, nu cunostea omul si nici civilizatia. Manca iarba cu animalele, cu ele bea apa din rauri si se impreuna cu prietenele lui gazelele. Enkidu era contrariul lui Ghilgames. Era pe jumatate salbatic, fata de regele educat si atotstiutor. Avea acceasi forta supraomeneasca deoarece si el era un gigant, dar in comparatie cu Ghilgames el era bun, iubitor, intelegator.

ghil- gilgamesh-enkidu intregi

Intr-o zi un vanator alerga sa vada ce animale s-au prins in capcanele pe care le-a pus, dar toate erau distruse, iar de animalele prinse in ele nu exista nici o urma. Disperat, incearca sa intelega cine elibera vanatul si incepe sa hoinareasca fara nici o tinta prin padure in speranta ca va intalni pana la urma vinovatul. Atunci il intalneste pe Enkidu in mijlocul padurii si se infricoseaza atat de tare incat de abia mai putea sta in picioare. De frica lasa tot si alearga cat poate de repede la Ghilgames. Cand regele aude ce ii spune vanatorul se gandeste cum sa faca sa imblanzeasca acel om pe jumatate animal. Decide ca singurul mod pentru a-l indeparta de viata lui salbatica era sa fie sedus de catre o femeie.

Vanatorul o ia cu el pe Shamkat prostituata si pleaca impreuna in padure. Acolo au asteptat diferite zile pe malul raului pana a aparut Enkidu si prietenele lui animalele ca sa bea apa. El vede fata si curios merge catre ea. Shamkat il seduce si ramane cu el sapte zile si sapte nopti. Senkidu se plictiseste insa de aceasta aventura si o paraseste fara regrete deoarece ii era dor de padure si de prietenele lui. Mare i-a fost dezamagirea cand a vazut ca acestea  fug de el si nu il mai vor. Disperat nu stie ce sa faca si se intoarce pe malul apei. Acolo il astepta femeia care atunci cand il vede ii spune: “ Acum ai devenit frumos ca un zeu. De ce vrei sa te intorci in salbaticie. Vino cu mine ca am sa te conduc in orasul Uruk unde Ghilgames, crudul rege vrea sa te vada.”  Atunci Enkidu ii spune:” Condu-ma la el si am sa-l provoc sa lupte cu mine ca sa ii demonstrez ca tinerii salbatici nu sunt imbecili.” Cei doi se intalnesc la portile cetatii, si intre ei porneste o lupta crancena. Amandoi erau puternici, iar inclestarea lor facea sa se cuteremure muntii. Poporul era inspaimantat, batalia nu se mai sfarsea, iar Ghilgames intelege ca a intalnit in sfarsit pe cineva care era egal cu el in putere. Puterile lor erau egale si oricat de mult s-ar fi batut nici unul nu ar fi putut sa il biruie pe celalalt, dar rezultatul final a fost inceputul unei prietenii adevarate.

ghiò-enkidu e ghil lupta

Timpul trecea iar Enkidu nu se simtea bine in orasul regelui. El intelege ca viata aceea nu era buna indiferent care bunatati si placeri i-ar da. In fiecare zi se molesa si se intrista din ce in ce mai rau. Nimic nu era frumos ca in padurea lui draga unde alerga, se juca, manca si se dragalea cu animalele lui dragi. Vazandu-l atat de trist, Ghilgames ii propune sa merga amandoi in Padurea de Cedri care era pazita de Khumbaba, un monstru gigantic, pentru a-l ucide. Drumul era lung dar ei il fac in cateva zile, deoarece pasii lor erau uriasi. Astfel ajung repede la poalele Padurii de Cedri numai ca pentru a intra trebuia sa deschida o poarta de dimensiuni colosale. Enkidu o deschide fara mari eforturi, numai ca aceasta era actionata de ceva care o inchide imediat, prinzandu-i mana. Durerile sunt insuportabile si Enkidu decide sa abandoneze inaintarea. Ghilgames nu il lasa. Impreuna intra in padure unde intalnesc monstrul. Lupta este atat de puternica incat se cutremurau temeliile pamantului. Cei doi voinici il inving pe Khumbaba dar Ghilgames induplecat de rugamintile lui nu vrea sa ii taie capul. Enkidu realizeaza ca acest lucru ii pune in pericol, asa ca isi indeamna pritenul sa isi ridice spada o data cu el, astfel amandoi ii taie capul gigantic.

La Uruk ii astepta tot poporul care era pregatit sa ii sarbatoreasca pe cei doi viteji. Aceasta victorie nu putea sa treca neobservata de zeii-extraterestrii care prin aparatele lor sofisticate vedeau tot ce se intampla pe pamant. Zeita, Ishtar, care era protectoarea orasului Uruk, se uita mai bine la cei doi giganti si realizeaza cat de frumos era Ghilgames. In acel moment il doreste pentru ea, vrea sa fie posedata de frumosul muritor, vrea sa ii devina sotie. Ghilgames o refuza categoric amintindu-i cum si-a maltratat, umilit sau ucis toti sotii muritori pe care i-a avut. Furibunda, umilita si injosita de atata tupeu, cere tatalui sau Anu, Taurul Celest care provoca uragane, furtuni, cutremure si sapte ani de seceta pe tot pamantul.

                           Ishtar                                                Ghilgames si taurul

  ghil. inana          ghil cu taurul

Enkidu nu are frica de fierataniile zeilor, asa ca apuca masinaria si o rupe fara sa faca prea mare efort, aruncand-o in fata zeitei, care umilita si infrnata se intoarce in ceruri. Nedorind sa capituleze, zeita incepe sa ii faca avansuri lui Enkidu, care badjocoritor o refuza. Atunci ea decide ca acesta sa moara si asa se intampla. La putin timp, Enkidu se inbolnaveste, iar starea lui este din ce in ce mai rea. Luni si zile a durat agonia lui Enkidu langa care a stat tot timpul pretiosul sau prieten Ghilgames. Amandoi isi dau  seama  ca boala misterioasa a lui Enkidu se datora Taurului Celest care cu suflul lui i-a otravit trupul. Masinaria aceea care crea catastrofe avea in ea metale grele care i-au distrus corpul uriasului razboinic. Slabit si indurerat, Enkidu, moare, spre disperarea prietenului lui. Ghilgames simte o durere atat de puternica incat se vedea pierdut, dar aceasta se transforma incet, incet intr-o imensa frica la gandul ca intr-o zi si el va muri. Disperat si indurerat isi plange prietenul si impune intregului popor doliu pentru moartea acestuia.

Distrus, nu mai vrea sa manance, sa bea, sa se spele si sa se imbrace frumos. Durerea ii strapunge inima, iar noapte si zi se gandea la Enkidu. In cele din urma ajunge la concluzia ca singutra solutie este aceea de a deveni nemuritor. Singurul care il putea ajuta sau ii putea da un sfat legat de aceasta decizie, era Utnapistim, cel care s-a salvat de apele potopului si care locuia la gura dintre doua fluvii. Datorita faptului ca a fost singurul om care a scapat de apele potopului, zeii il facusera nemuritor. Ghilgames credea ca Utnapistim stia cum poti sa devii nemuritor. Drumul lui e lung si dupa ani de mers ajunge la Poarta Soarelui de Asfintit pe muntele Masu. Oamenii Scorpion care o pazeau ii deschid. Merge 12 ore in subteran pana cand in sfarsit vede lumina soarelui. Se opreste pe malul marii la nimfa Siduri care facea vin si bere. Aceasta incearca sa il opreasca din cautarile lui si sa il faca sa ramana cu ea, dar pana la urma il ajuta aratandu-i pe bacagiul Ursanabi care il putea conduce la Utnapistim.

ghil cu barca

 Ghilgames traverseaza apele mortii dupa 120 de vasliri si ajunge la Urnapistim, zis si Indepartatul. Acesta i-a povestit cum s-a salvat de potop, dar Ghilgames vrea nemurirea. Indepartatul ii spune ca o poate avea daca va sta treaz 6 zile si 6 nopti, numai ca obosit de drum, nu reusestre. Cand se trezeste si vede ca nu a rezistat, innebuneste de disperare, iar Utnapistim impresionat de atata durere ii dezvaluie secretul zeilor. El ii spune ca in fundul marii exista o planta care ii va da nemurirea.

La auzul acestei descoperiri, Ghilgames se arunca in fundul Oceanului, gaseste planta, dar nu o mananca imediat pentru ca doreste sa ofere cadou o parte din ea si altor oameni din Uruk. Fericit incepe sa faca calea intoarsa catre meleagurile natale. Aproape de cetatea sa, vede o fantana. Obosit si murdar, se opreste sa isi faca o baie si sa bea un pic de apa. Se dezbraca si pune planta pe o piatra lanaga apa. Atras de mirosul nemaipomenit al florii, un sarpe se apropie de piatra si mananca planta. Imediat si-a lasat pielea acolo si, intinerit, a intrat din nou in apa. Cand a vazut ce s-a intamplat, Ghilgames plange nemurirea sa pierduta si se reintoarce acasa cu mainile goale. Acolo decide ca povestea lui sa fie sapata in piatra ca sa ramana ca pilda generatiilor ce vor veni. 

 Desigur aceasta istorie poate pare o nascocire sau povestirea vreunui vis, numai ca sunt extrem de multe aspecte care nu ne permit sa mai facem astfel de greseli. Si de acesta data, oamenii antici ne povestesc de existenta uriasilor care in acele vremuri arau atat de mari incat erau egali cu muntii. Ei erau o incrucisare intre zei si oameni, de aceea acesti hibrizi alintati semizei, nu erau capabili sa se reproduca. Inaltimea lor uriasa te fac sa te gandesti ca aceasta trasatura o mosteneau de la zei, dar nu este asa. Zeii erau mult mai mici ca inaltime decat oamenii antici, dar compensau acest deficit cu tehnologia. Absolut toata tehnologia lor, nu este rezultatul mintilor lor inteligente, ci este o copie a aceea ce natura a creat. Ei au devenit stapanii materiei, din aceasta cauza par puternici, dar omul este de mii de ori mai tare decat ei, numai ca nu-si mai aminteste de aceasta putere care a fost ascunsa in aceste corpuri mortale.

Si in aceasta epopee, pe langa impreunarile zeilor cu oamenii ne mai este descris si cum zeii creaza oamenii, pentru ca sunt foarte buni geneticieni. Ghilgames era un hibrid obtinut din imperecherea unui muritor cu o zeita, Enkidu era in intregime creat din pamant, adica dintr-un ADN care apartinea vietuitoarelor pamantului. Nu putem sa trecem cu vederea bolile pe care le provoaca tehnologia, pentru ca boala lui Enkidu a fost contactata atunci cand el si prietenul lui au distrus masinaria zeilor care aducea ploaie, grindina si cutremure. Astazi, stim ca in realitate acel Taur Ceresc nu era decat un Haarp antic. E simplu sa intelegi ce efecte devastatoare a avut asupra nativului Enkidu, privind cate boli sunt astazi pe pamant generate de metalele grele care sunt imprastiate in aer si care se distrug organismul atunci cand ploile le aduc pe pamant.

Enkidu nu se simte bine in oras pentru ca acolo toate instinctele si puterile omului dispar din cauza tehnologiei care ucide viata. El realizeaza ca padurea, natura sunt cele care te fac sa traiesti, la fel ca bunicii care vin in vizita la copii din oras. Ei nu pot trai mai mult de o saptamana acolo. Ghilgames povesteste ca a fost pana la capatul pamantului, dar si in subteran unde a vazut soarele, iar cand se batea cu prietenul lui stalpii pamantului se cutremurau. Aceste aspecte demonstreaza ca pamantul nu este o minge care se invarte prin aer, asa cum ne-a invatat elita, ci ca este plat si stationar. Cat despre nemurire nu a fost scriere antica care sa nu fi citat macar in treacat acest lucru, care a fost cautat de multi oameni.

As vrea sa accentuez cat de mare era Eridu, maretul oras al lui Ghilgames, care avea 3000 de metri patrati si constructii eterne, pentru ca orasul despre care vorbeste aceasta epopee a existat cu adevarat si a fost descoperit exact in locul in care se spune ca a fost ridicat, inca inainte de potop. 

CCT-08-099-UNC

ghil.uruk 1

ghil.uruk

ghil.uruk 2

ghil-zigurat urik

ghil uruk 4

ghil.recons uruk

Inca o data, scrierile antice ne vorbesc despre civilizatii marete, despre zeii extraterestrii care erau stapanii oamenilor, despre masinarii tehnologice cu care zeii infricosau omenirea, despre uriasii care traiau impreuna cu oamenii si despre vitejia omului care nu se dadea in laturi sa lupte pentru libertatea sa. Ghilgames s-a dovedit un mare erou al timpurilor trecute, un om care a avut curajul sa infrunte si sa umileasca una dintre zeitele de vaza, fiica marelui Anu, seful zeilor. Desi avea si el sange de zeu in venele sale, nu a vrut sa devina sclavul si martirul zeitei care se juca cu viata muritorilor. In acest poem, este scris un lucru destul de interesant. Atat la inceput, cat si la sfarsit, Ghilgames afirma ca a dat ordin ca istoria vietii sale sa fie scrisa pe piatra, un material care pe acest pamant este nemuritor. Cu toate acestea, absolut toate versiunile acestei epopei au fost gasite doar pe tablite de lut. Acest lucru, ma face sa cred ca multe aspecte interesante ale vietii acestui rege au fost modificate sau falsificate. Cu toate acestea, multe generatii umane l-au reprezentat pe Ghilgames fara sa ii gresasca cu absolut nimic fata, statura uriasa, bratele si picioarele vanjoase. El este reprezentat pe bazoreliefuri, pe sigilii si pe tablite identic, fapt care denota cat de important si cunoscut a fost el in acele vremuri. Am sa va arat cateva.

 ghil-el 1

ghil si grifonul

ghil cu aripi

ghil in sidney cadau de la asiri

O alta marturie antica despre care merita sa va vorbesc, este  o scriere care a capatat numele de Cartea lui Enoch. Ceea ce a mai ramas din ea a fost modelul numarul unu dupa care s-a inspirat biserica cand a intocmit cartea sa de minciuni, numita Biblia. Nu se stie cine a scris cu adevarat aceste manuscrise care i-au fost atribuite acestui Enoch. In Biblie ei spun ca Enoch a fost al saptelea patriarh antidiluvian, o fiinta care a umblat cu zeii si cu dumne-zeul biblic.

Eu am aceasta carte tradusa in limba italiana, care face parte dintr-un volum imens de scrieri apocrife, care se intind pe mai bine de 1300 de pagini, si cuprind doua volume. Este o carte publicata in 1981 de editura UTET, din Italia. Scrierile apocrife nu sunt scrieri nereale sau inventate, ci scrieri pe care biserica nu le considera in concordanta cu canoanele ei. Cu toate acestea, din Cartea lui Enoch biserica a copiat zeci de pasaje pe care le reda in Biblie, iar marea majoritate a Noului Testament, a Psalmilor si a Apocalipsei lui Ioan, contin scrierile antice ale lui Enoch.

Enoch spune ca la indemnul zeilor, a scris 365 de carti, fiecare cu un subiect diferit fata de celelalte, in care descrie in prima persoana fapte si evenimente la care a asistat personal. Din aceste carti au mai ramas doar cateva. Ele sunt: “Cartea vigilentilor, Cartea parabolelor, Cartea astronomiei, Cartea viselor, Epistola lui Enoch si Apocalipsa lui Noe.” Acestea sunt titlurile cartilor care au mai ramas din cele 365 de carti scrise, asa cum sunt ele redate in cartea pe care o detin si care se intand pe mai bine de 200 de pagini, asa cum puteti vedea in fotografia de mai jos.

enoh

Am sa va vorbesc cate un pic despre ce este vorba in fiecare dintre ele. Cartea Vigilentilor este cea din care a  fost copiat in Biblie unirea fiilor cerurilor ( adica a extraterestrilor) cu pamantenii si motivul real pentru care acestia au provocat diluviul universal, cunoscut ca potopul lui Noe. Cand pe pamant oamenii au inceput a se indesi, fii cerului, adica extraterestrii, al caror sef era Semeyaza au coborat pe pamant. Cand au vazut cat de frumoase erau fiicele si femeile pamantenilor, acestia au decis sa se uneasca cu ele. Inainte insa, au facut un legament prin care impreuna trebuiau sa suporte consecintele faptelor lor, daca acest secret ajungea la urechile celor din natia lor. Ei erau 200 si fiecare isi alege cate o sotie pamanteana. Femeile le-au generat fii care au crescut peste masura, devenind giganti inalti de 3000 de cubiti. (1cubit=45cm) Aceasta inseamna ca acei hibrizi aveau intre 13-15m inaltime. Din cauza marimii lor au inceput sa manance toata frunza si iarba pamantului pana nu a mai ramas nimic. Bietii oameni nu reuseau sa ii sustina si erau disperati. Gigantii au inceput sa faca ceva care pe pamant nu exista in acele vremuri, cand orice vietate a acestei lumi manca doar frunza, iarba, fructe si seminte. Din cauza foamei lor nestapanite, hibrizii au inceput sa manance animale si apoi oamenii, incepand cu proprii lor parinti. Pamantul s-a inrosit de sange, crimele nu se mai sfarseau, animalele si oamenii isi cereau dreptatea si incetarea acestui genocid nemaivazut pe pamant.

Ca se se poata apara de aceste salbaticiuni, extraterestrii ii invata pe oameni sa se lupte, ii invata arta razboiului si a uciderii celorlalte vietuitoare. Le arata cum sa isi faca arme ca sabii, cutite, spade, scuduri, platose, arcuri si le arata tehnologia de fabricare a metalelor. Zeii le arata oamenilor cum sa isi gateasca mancarea deoarece ii invata sa isi vaneze fratii cu care pana atunci zburdau, se jucau, dormeau si mancau impreuna. Cand vegetatia a fost distrusa de hibrizi, omul a fost invatat sa isi gateasca hrana, deoarece carne cruda cum papau gigantii, el nu a mancat niciodata decat sub forma de biftec tartar. De aici au copiat biblistii prima versiune a creatiei, unde se spune clar ca la inceput pe pamant, omul si animale erau toate erbivore, iar sangele nu udase pamantul. Zeii extraterestrii il mai invata pe om sa isi faca bratari, ornamente, machiaj, coloratul parului, farmece, descantece, semnele cerului, tainele lunii, viitorul pamantenilor, si tainnele ierburilor tamaduitoare. Pamantul se umpluse de injustitie. Pamantenii invatasera munca, durerea, frica, nesiguranta, asasinatul, iar pamantul innecat de raurile de sange care il inrosea, striga sa se faca dreptate.

Acesti zei extraterestrii care au venit sa contamineze o alta lume care nu le apartinea, au devenit pentru poporul lor o specie de asasini care nu mai meritau sa se reintoarca la conditia lor de inceput. Toti erau inspaimantati de atata moarte si durere si atunci decid sa distruga aceasta lume printr-un diluviu de proportii colosale care sa inghita tot ce era viu pe pamant. In acest fel puteau spala sangele care contaminase totul. Zeii vinovati erau disperati si inspaimantati de deciziile luate de poporul lor, care decid sa ii inchida pe toti pe pamant. Dintre toti oamenii, Enoch este ales de zeii extraterestrii sa fie scribul lor si purtatorul deciziilor celor din afara cu cei de pe pamant. Din acesta cauza Biblia spune ca el a fost rapit in ceruri. In realitate el este dus pe astronava care il poarta sa faca sute de calatorii deasupra pamantului pe care il descrie in minime detalii. Astfel pamantul se inchide, zeii care au distrus pamantul raman inchisi aici cu conditia ca toti sa ii ceara iertare omului pentru dezastrul pe care l-au facut in lumea lui.

Cei 200 de extraterestrii care s-au impreunat cu fiicele oamenilor sunt obligati sa ramana pe pamant, iar din acel moment ei considera lumea pamanteana lumea lor. Ca sa spele sangele varsat de gigantii, extraterestrii decid sa distruga absolut tot ce era pe pamant printr-un diluviu de proportii catastrofale care sa cuprinda tot pamantul. Spiritele gigantilor ucisi care raman si ele inchise pe pamant, devin spirite rele. Aceste spirite impreuna cu zeii vor reface din nou totul creand alte corpuri atat pentru om cat si pentru aceste spirite. In acest fel toti se cred creatorii pamantenilor a caror lume au distrus-o. Ei devin patronii omului, iar omul scalvul lor. Zeii isi fac case, orase, dezvolta  tehnologia care pe pamant nu exista si obliga omul sa le fie suspus. Enoch este dus in astonavele lor deasupra pamantului.

El vede unde isi are originea Apa Vie atat de cautata din cele mai antice timpuri, vede fluviile si locul de unde vin toate apele, vede abisul in care intra toate, vede locul de unde vin vanturile, vede stalpii pamantului, marginile lui, firmamentul (cupola) si vantul care face cerul sa se invarta deasupra lui. Cu alte civinte Enoch descrie pamantul plat despre care stia absolut tot, fata de adormitii din ziua de astazi. Tot in aceasta carte, Enoch descrie o serie de zboruri pe care le-a facut in astronavele zeilor extraterestri deasupra pamantului. Una dintre cele mai frumoase descrieri este cea pe care o face atunci cand se gasea deasupra Carpatilor. El ramane uimit de acest lant de munti format din 7 grupe si de muntele din mijlocul lor care i se parea ca are forma unui tron imparatesc. Se minuneaza de bogatia apelor care curgeau in toate partile, de pietrele pretioase din care erau formati muntii si de mirosul florilor emanete de copaci. Din acesta carte au fost copiate multe pasaje in Apocalipsa lui Ioan.

Cartea parabolelor descrie genealogia lui Enoch si diferenta dintre oamenii corecti si cei incorecti, sau mai bine spus, descrie omul cu constiinta si pe cel fara constiinta. Este cartea de baza din care s-au inspirat biblistii cand au creat Noul Testament in care au inventat pacatele si pedepsele pe care si le va atrage fiecare din partea dumne-zeului evreilor. Si de acesta data vorbeste despre zborurile pe care le face si despre ce vede in timp ce zbura. Astfel el povesteste despre fulgere, tunete, despre secretele norilor si ale vanturilor. Rafael, Fenuel, Mihail si Gabriel ii dezvaluie tainele soarelui si ale lunii care aveau aceeasi ruta, dar ramaneau fiecare pe culoarul lui fara sa se atinga unul pe altul. Cand o citesti, cartea aceasta pare geamana cu Apocalipsa lui Ioan si cu o parte din Evanghelie. In ceea ce ma priveste, ea a fost toata falsificata si transformata pentru a fi un fel de marturie a scrierilor biblice scrise la mii de ani dupa ea, dar si o deformare crunta a intelepciunii antice.   

Cartea viselor ne dezvaluie in intregime o mare parte a zborurilor pe care Enoch si zeii extraterestrii le-au facut. Aceste fiinte nepamantene ii arata tainele cerului si ale pamantului, ale stelelor si ale celor doua astre mari. Descrie cum oamenii din astronave dau drumul apelor care inunda pamantul care nu se mai vede din cauza marimii lor. Enoch vede insa si cum acestea se aduna inapoi ca sa apara iarasi pamantul si precizeaza ca dupa potop au ramas doar trei rase: alba, neagra si rosie (indienii). Restul naratiunii se refera la evrei si la o parte din istoria lor. De asemenea povesteste si despre razboaiele de cucerire a popoarelor care locuiau pamantul care le fusese promis. Dupa ei, filistenii erau caini, amonitii vulpi, idumeii porci mistreti, iar evreii oi. Este baza Vechiului Testament din Biblie.

Epistola lui Enoch este un fel de prevestire a viitorului, cand raul va inceta sa mai existe, biserica si popii vor fi redusi la tacere atunci cand constiinta se va trezi si se va face dreptatea. Cerul, adica firmamentul sau cupola se vor deschide si adevarata lumina va invada pamantul. Puterea ei va fi mai mare decat a sapte sori. Demintatea, dreptatea cunosterea si constiinta vor stapani totul. Cand totul se va implini, incepe un alt ciclu care va merge pe aceleasi regului.

Apocalipsa lui Noe este o carte care povesteste nasterea stranie a lui Noe pe care tatal sau, Lamah il crede unul din zeii cerului, nicidecum fiul sau. Acest lucru naste banuieli in mintea lui, de aceea isi crede sotia o tradatoare. Disperat merge sa caute raspunsul nasterii acestui copil straniu la tatal sau Matusalem si la bunicul lui, Enoch, care il linistesc si il anunta ca pruncul este fiul lui. Acest copil cu pielea alba ca laptele, ci ochii stralucitori ca soarele, cu parul alb ca neaua, care a vorbit imediat dupa nastere si care semana foarte mult cu zeii cerului, trebuia sa fie martorul unui eveniment important care trebuia sa schimbe fata pamantului. Din cauza zeilor extraterestrii care s-au unit cu fetele oamenilor, tot ce exista pe pamant trebuia distrus. Din acesta cauza, zeii au decis distrugerea vietii de pe pamant printr-un potop universal, nicidecum pentru ca omul incepuse sa pacatuiasca contra naturii, cum se spune in Biblie. Potopul universal nu a fost dezlantuit impotriva Sodomei si Gomorei, ci impotriva hibrizilor gigant care au inundat pamantul cu sangele victimelor ucise.  

Nu exista dubii ca Enoch a scris multe carti in epoca antidiluviana, pentru ca, asa cum vedeti, cateva dintre ele mai exista inca si astazi. Este adevarat ca nici una dintre ele nu mai este in forma ei originala si cu siguranta o mare parte din ele au fost modificate si falsificate, dar sunt dovada unui trecut diferit al omenirii. Cartile lui Enoch sunt de fapt primele carti ale omenirii. In timp ce stiinta mincinoasa ne obliga sa invatam si sa repetam la nesfarsit idiotenii si minciuni gognate despre primitivismul oamenilor antici, iata ca Enoch dezminte absolut tot.

Enoch demonstreaza cum inca dinainte de diluviu omul nu era primitiv, ci avea o societate dezvoltata, orase infloritoare, o cultura vasta si o stiinta de neegalat. Din cartile lui s-au inspirat romanii cand au nascocit Biblia in care au transformat zeii extraterestrii in ingeri, serafimi, cherubini, draci si demoni, iar pe seful lor in dumne-zeul stafie al crestinilor. Ca sa il faca pe om sa astepte posmagi fierti de  la naluci, si sa se simta vinovat toata viata pentru ceva ce nu a facut, au inventat tot felul de povesti care au avut la baza fapte reala. Aceste fapte marsave infaptuite de hoardele ceresti, au fost puse in carca omului, iar el se taraste  in patru labe in fata lor, cand de fapt ar trebui sa se tarasca ei in fata noastra.

Aspectele pe care le releva aceste carti, devasteaza cu adevarul lor minciunile pe care le stiam de la popi si de la asa zisii savanti. Potopul a fost o actiune decisa si controlata de zeii extraterestrii care au dorit sa ascunda pentru totdeauna genocidul si marsavia pe care au facut-o oamenilor blajini si nevinovati. Pe langa faptul ca s-au unit cu oamenii generand hibrizi dementi, ei au distrus cu puterea apelor o generatie care nu trebuia sa fie asasinata. Ca si cand nu ar fi fost de ajuns acesta pedeapsa grea pusa in spatele omului, isi permit sa invete generatii intregi ca potopul a fost o pedeapsa pentru oamenirea care ajunsesera sa practice sodomia si sexul pervers.  Le-a fost greu sa recunoasca ca ei au fost cei care au sedus si distrus omul. Ei nu erau spirite, ci fiinte in carne si oase, asa cum spune toata antichitatea despre zeii cerului. Din acesta cauza au putut sa se uneasca cu oamenii de la care au avut gigantii dementi.  

Un alt aspect important se refera la zeii extraterestrii care au fost obligati de restul extraterestrilor sa ramana pe inchisoarea pamant. Acest lucru confirma existenta lor aici inca din acele mai vechi timpuri. Aceasta decizie i-a facut sa piarda lumea lor, dar in acelasi timp le oferea privilegiul de a ramane patronii acestei lumi si a omului. Din acesta cauza au rasturnat din nou adevarul inlocuindu-l cu minciuna. Nu puteau sa spuna omului ca ei sunt demonii inchisi, sechestrati intr-o lume pe care trebuiau sa o ajute sa se redreseze dupa raul pe care i l-a provocat. Nu. Mai bine au inventat iadul, raiul si pe dumne-zeul stafie la care omul trebuie sa se roage ca sa ii fie permis sa traiasca in lumea care este de fapt a lui.

O alta descriere extraordinara este cea a nenumaratelor lui zboruri in astronavele zeilor, de unde vedea pamantul de deasupra. El povesteste despre marginile pamantului pana unde a fost in zbor, despre stalpii lui care il mentin neclintit, despre firmament si despre vantul care face sa se rotesca bolta cerului,  care in acest caz este o holograma, asa cum deja se stie. El povesteste cu lux de amanunte despre miscarile lunii si ale soarelui, despre portile prin care intra si ies, despre eclipse, despre miscarile stelelor, despre vanturile care intra si ies prin anumite porti si care dintre ele sunt bune si care rele. Cum este posibil ca inca inainte de potop oamenii sa cunoasca aceste lucruri daca ei erau primitivi?

Deci, si in aceste scrieri se povesteste despre zei in carne si oase care traiau pe pamant impreuna cu oamenii, sclavii lor. Despre tecnologii necunoscute si despre  aparate stranii cu care zeii extraterestrii zburau deasupra capetelor oamenilor. Acestia iubeau sacrificiile si sangele, decideau soarta oamenilor si se culcau  fizic cu ei. Acesti zei au inventat cuvantul dumne-zeu, care in realitate este capul, seful zeilor sechestrati pe pamant. Dar despre ceea ce au mai facut acesti zei-extraterestrii si despre cum au devenit ei dumne-zeul la care se inchina omul, o sa vedem intr-un alt capitol

gabriela dobrescu

 

3 gânduri despre „Gabriela Dobrescu-Zeii de ieri, extraterestrii de azi / Legende adevarate, parte 2

  1. Permiteti-mi sa va sustin cele spuse mai sus prin care elitele fac tot posibilul sa ne tina in intuneric. Spunandune ca dinozaurii au pierit acum 65 mil. de ani. Si ca omul modern nu aparuse pe pamant, numai ca niste sclupturi tinute ascuns de ochii publicului intr-un subsol al unui muzeu din Peru ne arata cu totul altceva, priviti: https://www.youtube.com/watch?v=5lM4uJ12cDk

    • sa stiti ca acelea sunt renumitele pietre icam si nu sunt tinute ascunse de ochii publicului, dimpotriva, doctorul cabrera, cel care le-a gasit si care a infiintat muzeul, le- a etichetat pe fiecare si le-a expus. sunt toate facute pe diorita, o piatra care astazi nu poate fi sculptata decat cu laser, si sunt de marimi diferite. de la cativa cm pana la 3-4 m.

  2. Foarte interesant și mai ales cursiv prezentată *povestea* Spun povestea cu ghilimele, pentru că față de cele în general acceptate azi fie de știință sau de religie vine să răstoarne cu 180 de grade adevărul. Am citit cu atenție și rămân îngândurat. Felicitări autorului pentru demersul curajos ( să ia taurul de coarne ). Un alt Ghilgameș al vremurilor ce vin ?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s