Sărăcia, religia şi dezvoltarea

Tocmai ce a ieşit pe piaţă un nou studiu Gallup care confirmă studiile mai vechi ce dovedeau corelaţia dintre gradul de religiozitate al unei naţiuni şi bunăstarea cetăţenilor ei.

Sunt multe date interesante legate de acest studiu şi să nu credeţi ca voi face doar un dans triumfător prin care o să anunţ că ateismul a câştigat.

De fapt studiul proaspăt adus la cunoştinţa publicului aduce o singură problemă în discuţie: de ce sunt ţările mai sărace mai religioase?  Sau ca să spunem altfel: sunt anumite ţări mai sărace din cauză că sunt mai religioase?

Haideţi să explorăm răspunsul având în minte comportamentul religios pe care îl cunoaştem.

1. Sărăcia te face religios. În cazul particular al României ortodoxismul este o religie apocaliptică, ce se plânge constant de discriminare şi tratament incorect. De asemenea propovăduieşte un fatalism extrem, o lipsă de soluţii ridicolă, cel mai comun sfat dat de calugării ortodocşi către enoriaşi e “renunţaţi la civilizaţie şi trăiţi în munţi”.

Şi astfel, într-o societate care nu primeşte de la liderii religioşi imboldul necesar schimbării sociale pe care ne-o dorim cu toţii (credincioşi sau atei deopotrivă) carenţele educaţionale se agrevează, lipsa unor modele de succes e evidentă şi orice om care reuşeşte prin forţe proprii e acuzat de mânării, afaceri dubioase sau, dacă nimic altceva nu merge, că îşi bate copii sau înşeală nevasta. Sau, ca să păstrăm tema, că nu e bun creştin.

Prin urmare, oamenii care se luptă cu mediul afixiant al religiei şi reuşesc să obţină o viaţă mai bună devin mai puţin religioşi.

Aş argumenta asta şi mai uşor dacă ar exista statistici asupra gradului de religiozitate al celor care au plecat în afara ţării comparativ cu cei rămaşi aici, dar, din păcate, studii de acest gen nu s-au efectuat. Având însă studiul Gallup, putem considera că până şi emiganţii sunt incluşi în populaţia ţărilor mai puţin religioase astfel încât statistica este relevantă şi pentru ei.

Şi atunci teoria “sărăcia te face religios” se susţine din mai multe puncte de vedere. Haideţi să vedem care ar fi necesităţile unui om sărac de oriunde în lume şi la ce ar putea spera el de la Dumnezeu:

– apă

– hrană

– un spaţiu de locuit

– un loc de muncă

– sănătate

– acceptare socială

Înainte să râdeţi de faptul că am menţionat apa, nu uitaţi că o mare parte din populaţia ţărilor subdezvoltate nu are acces la apă curentă sau apă curată.

Astfel, dacă luăm doar aceste 5 nevoi de bază şi să zicem că primele două sunt îndeplinite prin dezvoltarea respectivei societăţi astfel încât omul să nu mai trebuiască să se roage pentru o coajă de pâine.

Dacă cu noile energii câştigate (cele care nu mai sunt investite în asigurarea hranei) se orientează către obţinerea unui loc de muncă stabil şi resursele financiare astfel obţinute se indreaptă şi către menţinerea sănătăţii (pe lângă un loc de locuit) rămânem cu integrarea socială. Aici religia ar putea avea un avantaj, infiltrarea intr-o comunitate religioasă e uşoară deoarece cultele sunt foarte primitoare cu noii membrii. În timp însă cu toate nevoile de bază îndeplinite şi cu libertatea de a-şi urma pasiunile, omul nostru poate descoperi că nu există doar comunităţi religioase bine închegate şi astfel nevoile de socializare pot fi îndeplinite de oameni cu credinţe variate.

În acest fel nevoia de religiozitate scade pentru că în timp, ceea ce este cerut de la zei va fi tot mai superficial şi în acelaşi timp relativ uşor de obţinut prin metodele care au funcţionat şi până atunci: munca susţinută.

2. Religia te menţine sărac.

Din păcate această linie de argumentare e ceva mai dificilă. Sigur că aş putea să dau exemple anecdotice de atei foarte bogati (Bill Gates fiind un exemplu lejer) dar haideţi să ne întoarcem la primele paragrafe din punctul 1 în care dezbăteam modul în care ortodoxia îşi propovăduieşte ideile.

Anumite linii de protestanţi sunt excluşi din acest pachet însă multe alte derivaţii ale creştinismului împreună cu islamul propovăduiesc un fatalism, o lipsă de schimbare necesară pentru că totul este deja în mâinile lui Dumnezeu. Dacă rolul tău în viaţă e să fii gunoierul satului, înseamnă că aşa a vrut Dumnezeu şi că nu are sens să speri că viaţa ta poate fi mai bună de atât.  Dacă societatea este în derivă economică, politică, demografică sau de orice alt fel, totul face parte din Plan.

Şi dacă nu ai suficientă raţiune încât să elimini măcar câteva straturi de religie (ceea ce ar separa fundamentaliştii de moderaţi) vei rămâne continuu fatalist şi convins că orice ai face  situaţia ta nu se poate schimba.

3. Veşti bune

Dacă totuşi eşti în continuare religios şi sărac, partea bună e că, în conformitate cu un alt sondaj Gallup e mult mai probabil să fi multumit de viaţa ta. Cei care au declarat ca religia e importantă pentru ei sunt mai mulţumiţi de viaţa lor comparativ cu cei mai puţin religioşi.

Aş argumenta că dacă credinţa în zei te face să vezi viaţa în roz, dar viaţa nu e roz de fapt, nici asta nu e bine.

4. Soluţii

Evident singura soluţie posibilă este educaţia şi dezvoltarea organică a societăţilor cu probleme. Această dezvoltare nu se va întâmpla fără liderii religioşi (care au totuşi şi interesul de creşte standardul de viaţă pentru a putea obţine mai mulţi bani) dar va ajunge să le explodeze în faţă imediat ce suficienţi oameni se trezesc din lanţurile psihologice cu care au fost legaţi.

Şi astfel, în timp şi cu suficiente resurse tehnologice, economice şi stiinţifice, dacă reuşim să oferim un standard de viaţă de calitate unei proporţii suficiente a populaţiei, religiile vor deveni din ce în ce mai irelevante şi apoi se vor întoarce în locul în care trebuiau să se afle de mult: în cărţi de istorie şi legende religioase.

Sursa:    https://intreabaunateu.wordpress.com/2010/09/06/saracia-religia-si-dezvoltarea/