Orasul subteran al zeilor din Rosia Montana

La începutul anilor 1990, subsolul din zona Carpaților Occidentali a fost sondat de un satelit rusesc, care căuta situri antice și preistorice. Cu această ocazie, s-a descoperit un imens oraș subteran, întins pe o suprafață de peste două sute de kilometri pătrați, foarte bogat în aur.

În zona numită Vârtoape din Munții Orăștiei, pe o suprafață de aproximativ patru kilometri pătrați există șaptezeci și cinci de gropi conice, de diferite dimensiuni (unele cu diametre de până la șaptezeci de metri), din care pleacă mai multe tuneluri către munții din apropiere (unul ajungând chiar sub sanctuarele din Sarmizegetusa Regia, fiind probabil cel prin care armata lui Decebal a plecat din calea romanilor, traversând munții în două zile).

În zona Vârtoape, aparatele au detectat foarte multe incinte paralelipipedice care comunică între ele, precum camerele unei locuințe, multe dintre ele comunicând cu platoul de deasupra prin drumuri antice. În această zonă și în imediata apropiere se află vestigiile cele mai impresionante ale complexului, inclusiv sanctuare făcute din andezit (piatră pe care astăzi o putem tăia doar cu diamantul), construcții cu o vechime mult mai mare decât cele de la Sarmizegetusa, acolo aflându-se centrul mega-orașului pre-dacic.

Galerii făcute de către mineri romani în oraşul vestic roman de la Rosia Montana, amenintata de distrugere prin propunerea de proiect a companiei Rosia Montana Gabriel Resources (DANIEL MIHAILESCU/AFP/Getty Images)

Acest oraș subteran se întinde nu numai sub Sarmizegetusa Regia, ci și sub Simeria (locul de origine al sumerienilor), Tărtăria (unde s-a descoperit cea mai veche scriere din lume), Deva (zona din care au plecat arienii în Asia) și Roșia Montană. În Pergamentul Secret, Radu Cinamar vorbea despre un tunel foarte lung sub munții Orăștiei, la capătul căruia s-ar afla o cameră imensă din aur pur, în care s-au descoperit o lumină albastră stranie și șapte scaune capabile să susțină umanoizi de aproape trei metri înălțime.

Picture 046

Referiri la acest oraș subteran se întâlnesc și în poveștile grecilor antici, care spun că în ținutul arimilor (adică în aceeași zonă) locuia în vremurile de demult gigantul Typhon, bine ascuns sub pământ, închis acolo de către Zeus.

În Teogonia, Hesiod scria că în țara Arima trăia Echidna, o creatură jumătate nimfă și jumătate șarpe, ce locuia într-o peșteră adâncă, făcută de zei, ce seamănă cu un palat strălucitor, de unde păzea întreg ținutul. De altfel, grecii antici considerau că în subsolul Carpaților Occidentali se afla Tartarul, lumea subterană în care au fost închiși titanii, primii zei, probabil fiind vorba despre acest uriaș oraș subteran.

S-a descoperit și că nu doar sub Munții Apuseni, ci sub întregul lanț Carpatic de pe teritoriul țării noastre, există o rețea întreagă de tuneluri, despre care legendele dacice susțin că au fost construite de zeul Zamolxis pentru a proteja ținutul și poporul dac. Iar Roșia Montană se pare că reprezintă intrarea principală în acest oraș subteran al zeilor.

În luna februarie a anului 2012, o echipă româno-canadiană de geologi urmărea rămăşiţele filonului de aur la una dintre galeriile săpate de agatârşi în urmă cu 5.500 de ani la Roşia Montană. Atunci, echipa a făcut aparent din întâmplare o descoperire colosală, ce ar putea modifica istoria omenirii dacă s-ar face publică.

Geologii români și canadieni au descoperit la baza galeriei cavernecapătul dreptunghiular al unei lespezi aurii, care nu părea a fi o rocă naturală. După prelevarea unei mostre, rezultatele de laborator au arătat că era vorba despre o piatră compozită, obţinută după o tehnologie imposibil de reprodus în condiţiile ştiinţei actuale, compusă din 15% praf de granit, 30% wolfram și 55% pulbere de aur de 50 de karate.

În luna aprilie, în timpul discuțiilor purtate cu ușile închise la Ministerul Minelor, Petrolului și Geologiei, canadienii au cerut ca această descoperire să nu fie făcută publică iar galeria să fie închisă urgent. Românii au fost de acord cu păstrarea secretului, însă au insistat să continue cercetările și să trimită acolo o echipă de arheologi.

Zona a fost închisă imediat cu sârmă ghimpată și pusă sub pază. De la începutul lunii mai până pe 23 iunie s-au derulat în secret săpăturile în jurul lespezii. Măsurătorile au stabilit faptul că aceasta, perfect șlefuită, cântărea aproximativ 1.700 de tone (cu 100 de tone mai mult decât cea de la Baalbek, în Liban), avea o lungime de 12 metri, o lățime de 6 metri și o înălțime de 3 metri, iar aurul din ea reprezenta 935 de tone, de 150 de ori mai mult decât tot aurul extras la Roșia Montană de daci, romani, austro-ungari și români la un loc.

Într-un final, lespedea a fost segmentată în 80 de calupuri egale, încărcată în containere și transportată noaptea, sub escortă militară, spre o destinație necunoscută. Din anumite informații reiese că fragmentele au ajuns la Combinatul Siderurgic din Galați, unde au fost topite și transformate în lingouri de aur și wolfram, despre care nu se știe unde au fost depozitate.

Un lucrător care a participat la dezmembrarea lespezii susține că un bătrân arheolog de prestigiu, ce avea o cicatrice în colțul ochiului stâng, a realizat un set de fotografii, care au fost date spre studiu unui paleolingvist, ce a atras atunci atenția autorităților că lespedea are o valoare istorică și culturală inestimabilă nu doar pentru români, ci pentru întreaga omenire.

100_3696

Ca argument, în respectivele fotografii se poate observa că întreaga suprafață a lespezii era acoperită de o scriere în basorelief de culoare verde smarald, total necunoscută, posibil pelasgă. Cu toate acestea, autoritățile române au ignorat atenționările paleolingvistului și au dispus tăierea și topirea lespezii, urmând ca, după vânzarea aurului, să primească 19,31% din câștig, conform înțelegerii cu partea canadiană.

Bătrânul arheolog, care a ales să-și păstreze ascunsă identitatea, a declarat presei la vremea respectivă: „Lucrurile însă au devenit de-a dreptul uluitoare atunci când la ridicarea lespezii s-a putut observa un soi de puţ cu diametrul de 4 metri, în interiorul căruia cobora o scară elicoidală, ale cărei trepte erau săpate în pereţii puţului, de parcă fuseseră tăiate cu laserul. Din interiorul puţului emana o lumină lăptoasă, violacee.

Deşi cei câţiva lucrători, geologi şi arheologi care au fost martori la ridicarea lespezii şi-au revenit după o vreme din uimire, în afara paleolingvistului care s-a precipitat ca un apucat pe scări în jos, nimeni n-a mai avut curajul să coboare ca să vadă ceea ce se afla în puţ, iar a doua zi era deja prea târziu.

Am aşteptat cu toţii ca paleolingvistul să apară, dar el nu s-a mai ridicat la suprafaţă. Peste noapte, SRI-ul şi armata au acoperit cu scânduri intrarea în puţul care ducea spre interiorul muntelui, au turnat ciment şi au sigilat-o. A doua zi a fost închisă gura puţului exterior, precum şi intrarea în galeria săpată în vremuri imemoriale de agatârşi.

Tot a doua zi, eu, dimpreună cu toţi martorii care au asistat la prelevarea lespezii și la descoperirea puţului din adâncul minei, precum şi cei care au participat la ştergerea urmelor, am fost puşi să semnăm nişte documente care garantau păstrarea «secretului de stat» şi am plecat cu toţii, speriaţi, înapoi pe la casele noastre”. La sediile Ministerului Minelor, Petrolului şi Geologiei şi al Institutului de Arheologie din Bucureşti, nimeni nu ştie nimic, domnind peste toți o tăcere ca de mormânt.

Există voci care susțin că persoane sus-puse de la Guvern au muşamalizat afacerea şi că bancherii elveţieni îşi freacă mâinile satisfăcuţi. Ultima dată când s-a mai putut discuta cu bătrânul arheolog şi cu lucrătorul martor a fost pe 28 iulie 2012, cei doi dispărând apoi fără urmă.

Galeria unde a fost descoperită lespedea, aflată pe Valea Cornei, sub satul Cornea de la Roșia Montană, a fost supranumită Galeria Hiperboreeană. Ea a mai fost cercetată în 1976 și, după o descoperire uluitoare, a fost sigilată de către Securitate. Dintre cei care au participat atunci la săpături, doar patru persoane mai sunt astăzi în viață. Trei dintre ei refuză să-și amintească întâmplarea de acum 37 de ani, doar unul dintre ei, Ion Moiș, fost șef de echipă, a acceptat să rupă tăcerea.

Iată ce a povestit el Presei: „Poate că n-ar trebui să zic nimic, că doară am jurat la comunişti, dar eu mă trag de fel din Albac, chiar din neamul de moţi al lui Avram Iancu, aşa că nu pot să tac. Uite cum a fost: În iarna lu’ 76, am fost chemat de inginerul şef şi am primit dispoziţie să redeschid, să consolidez şi să electrific vechea galerie 13, rămasă închisă încă de pe vremea austro-ungarilor, urmând ca după consolidare să vină doi tovarăşi geologi să prospecteze.

100_3691

Galeria era veche, rămasă aşa neexploatată încă de pe vremea agatârşilor, care la vremea aceea scoteau din ea şi prelucrau aurul şi argintul pentru daci, iar filonul fusese epuizat cu multe secole înainte să ajungă romanii stăpâni pe minele de aur, sau Alburnus Maior cum spuneau ei. E drept că se văd urme de căutare şi din partea romanilor, dar e limpede că s-au lămurit repede şi au abandonat.

Lucrările de consolidare şi electrificare au durat până în vara lui ‘76 şi am avut nişte probleme cu golirea de apă a unei părţi a galeriei care se inundase. Atât valvele din mină, cât şi electrovalvele de la pompe ne-au fost de mare ajutor. Tot atunci am găsit şi un os spălat de ape, aşa de mare, cum nu mai văzusem niciodată.

După ce l-am arătat directorului minei, el l-a predat securistului Întreprinderii Miniere de Stat Roşia Montană, iar pe noi ne-a anchetat Procuratura vreo patru zile. Că unde era osul când l-am găsit? Că în ce poziţie? Că cine a mai fost cu noi în mină? Că cine mai ştie de existenţa lui?

Câţi am intrat şi câţi am ieşit din şut în ziua aia? Mă rog, tot felul de întrebări, ca să ne sperie şi să ne facă să tăcem. Am tăcut cu toţii, iar după ce ne-au pus să semnăm declaraţiile, ne-au trimis înapoi în galerie. Acasă n-am suflat o vorbă. Mi-era frică pentru ai mei. Când treaba noastră a fost terminată, au intrat în mină doi oameni de la Bucureşti din care unul sigur era geolog. Ce au lucrat ei acolo nu ştiu, dar aşa, ca la vreo săptămână, s-a prezentat un al treilea, unul foarte tânăr, cu o cicatrice la ochiul stâng, care a zis că e arheolog.

La două zile după el, a venit o echipă întreagă de civili dar şi câţiva arheologi cu nişte echipamente cam ciudate, împreună cu un echipaj de Miliţie care a blocat accesul la galeria 13 şi a început să ne controleze legitimaţiile la poartă. După încă vreo lună jumate am fost chemaţi din nou, eu şi ortacii mei, cei care ne-am ocupat de consolidări şi care deja semnaserăm declaraţiile, să cărăm sterilul din fundul galeriei 13 şi să-l scoatem cu vagonetele afară din mină.

Atunci am văzut grozăvia. Arheologii scoseseră la iveală din stâncă un schelet uriaş, cam de 10 metri lungime, care zăcea pe o parte cu picioarele strânse. Osul pe care îl găsisem eu era legat cu o fundă roşie şi de-abia atunci am văzut că era de fapt o vertebră. Mamă, da’ ce vertebră! Civilii se foiau de colo-colo! Unii îşi notau câte ceva din ce ziceau arheologii, alţii făceau poze cu blitzul.

Ziceau ceva de unu’ Densuşianu, apoi ceva de hiperboreeni, apoi unul a sărit cu gura mare că să-şi vadă de treabă, că Densuşianu era avocat, nu istoric, apoi a dat-o cu partidu’ şi cu securitatea. Altul, şi ăsta era arheologul cel tânăr, că l-am recunoscut după cicatrice, a scăpat una cum că scheletul ăla era de hiperborean şi că ar putea fi chiar strămoşul nostru! «Nu se poate tavarişce!

Ce hiperborean visezi!» – a răcnit rosia_montana_sechelet_29021600la el unul gras în haină de piele şi cu accent rusesc! – «Omul se trage din maimuţă! Unde ai mai pomenit tu maimuţă de 10 metri? Gata! Scheletul ăsta pleacă la Moscova! Ia luaţi-l pă reacţionaru’ ăsta d-aici!». Atunci ne-a cuprins groaza pe toţi. Doi gealaţi au sărit pe el, l-au legat şi l-au târât afară din mină. «Ia hai! Strângeţi, împachetaţi în lăzi şi duceţi totul la gară! Şi dacă mai suflă vreunul vreo vorbă v-arunc kaghebeu-n ceafă!».

Tot pe noi a căzut măgăreaţa cu strânsul şi cu căratul. S-a făcut dimineaţă când am terminat de împachetat, de cărat şi urcat lăzile în tren. Dar nici pe noi nu ne-au lăsat să mai mergem acasă. Ne-au suit în două dube fără geamuri şi ne-au dus undeva. Unde, nu ştiu. Dar ştiu că am mâncat bătaie şi că m-au pus să semnez că n-am văzut şi că nu cunosc nimic, că am un unchi legionar care e bandit şi împuşcă securişti prin munţi şi mi-au zis că dacă suflu vreo vorbă îmi saltă nevasta şi copiii iar pe mine mă bagă în puşcărie. Am semnat şi am tăcut, ce era să fac…

Nici cu ortacii mei n-am mai vorbit despre asta. Ceva de bine totuşi mi s-a întâmplat după aceea. La o săptămână după ce m-am întors la mină, unul de-l aveam mereu coadă după mine când intram şi ieşeam din şut a venit la birt şi s-a aşezat la masa mea. Cinstit să fiu, când l-am văzut, mi-a îngheţat sângele în vine. «Uite Ioane, – mi-a zis – şi eu sunt moţ ca şi tine. Şi tot ca şi la tine, neam de neamul meu au fost băieşi la Roşia Montană. Am fost acolo când s-a descoperit scheletul uriaşului. Acum e la Moscova.

Ca şi tine, am fost și eu martor. Ia plicul ăsta şi păstrează-l ca pe ochii din cap. Înăuntru ai poza. Să ştii de la mine că acolo, în galerie, era scheletul unui dac, strămoş de-al nostru. Păstrează poza şi arat-o nepoţilor tăi. Eu nu ştiu dacă scap, pentru că am fost iradiat. Pe voi v-au speriat bine, dar de noi, ăştia din securitate, care nu ne speriem aşa de uşor, se descotorosesc altfel.

Nu te cunosc, nu mă cunoşti. Nu ţi-am dat nimic! Ai priceput?». «Da, am priceput!». S-a ridicat şi a ieşit repede pe uşă. Doar două zile l-am mai văzut cum păşea ca o umbră în urma mea, apoi nu l-am mai văzut niciodată. În schimb, mai am poza cu hiperboreanul de la el”.

Așadar, deasupra lespezii extrase în 2012 se aflase cu 36 de ani în urmă scheletul uriașului, în Galeria 13 sau Galeria Hiperboreeană. Iar același arheolog cu cicatrice în colțul ochiului stâng a fost martorul ambelor descoperiri, din 1976 și 2012. La Roșia Montană se află intrarea în orașul subteran al zeilor, supranumit Tartar de către grecii antici.

Dacă în trecut secretele zeilor erau păzite întotdeauna de sfincși, creaturi mitice cu cap de Sfinxul-Rosiei-Montaneom, corp de leu, picioare de taur și aripi de vultur, și la Roșia Montană există unul aparent natural. Sfinxul Roșiei Montane este situat pe unul dintre cele mai înalte puncte ale Masivului Cârnic și are două capete: unul mare și încă unul mai mic, numit Sfinxișorul, deasupra celui mare.

Unii localnici chiar susțin că evreii nu vor putea pune mâna pe aurul nostru atât timp cât Sfinxul va păzi Roșia Montană. E posibil ca acest oraș subteran al zeilor să fie adevărata țintă a miliardarilor evrei George Soros și Beny Steinmetz?

Am aflat deja că amândoi au investit sume colosale pentru a-și pune ghearele pe Roșia Montană, am văzut implicarea SRI-ului atât în povestea copilului ucis pe 2 septembrie, cât și în descoperirea din Galeria Hiperboreeană. Am văzut implicarea clasei politice de vârf atât în mușamalizarea înțelegerii secrete cu evreii, cât și în regizarea crimei copilului, apoi în deturnarea atenției publicului către maidanezi.

Am văzut și manipularea fără ascunziș a mass-mediei în aceste cazuri. Pentru a afla dacă interesul miliardarilor evrei este orașul subteran sau aurul (alături de celelalte metale prețioase), nu trebuie decât să aruncăm o privire către planul proiectului minier de la Roșia Montană.

Acesta este unul dintre cele mai mari proiecte de exploatare auriferă din lume, cu riscuri mult peste toate celelalte. În absolut toate țările Uniunii Europene se utilizează în astfel de exploatări aproximativ 1.000 de tone de cianuri; la Roșia Montană se dorește utilizarea a 13.000 de tone de cianuri pe an. Intervenția se va face pe un perimetru de 1.258 de hectare; se vor rade patru munți și se va săpa la o adâncime de 400 de metri, creându-se un crater gigantic, cu un diametru de aproximativ 8 kilometri, vizibil și de pe Lună.

Proiectul va duce la excavarea a 500 de milioane de tone de steril în urma utilizării cianurilor. În urma acestui proiect, România va rămâne pentru totdeauna cu un lac imens de cianuri (adică 215 milioane de metri cubi de cianuri), și un baraj ce ar trebui să reziste veșnic (lucru puțin probabil).

Pentru întreținerea și supravegherea acestui baraj, Roșia Montană Gold Corporation ne oferă doar 150 de milioane de euro, deși Agenția de Mediu a Statelor Unite ale Americii a evaluat costurile la 2,6 miliarde de dolari. Exploatarea se va face la suprafață, nu în galerii ca până acum, distrugându-se aproape complet respectiva zonă.

Deși sunt și alte tehnologii pentru extracția aurului, nepericuloase pentru mediu, cea cu cianuri este cea mai ieftină și cea mai periculoasă.

Evident că o firmă se gândește doar la profitul propriu, alegând cheltuieli cât mai mici. Și evident că jurnaliștii noștri cumpărați de evrei, precum Mihai Gâdea și Mircea Badea de la Antena 3, ascund publicului variantele alternative, încercând să ne convingă că extracția aurului cu ajutorul cianurilor este singura modalitate.

Chiar un inginer chimist din Baia Mare a inventat încă din anul 2000 o metodă alternativă, care nici nu pune în pericol mediul, și este și mai eficientă, metodă respinsă de către Roșia Montană Gold Corporation. De ce evreii de la Gabriel Resources resping metodele alternative de extracție a aurului, unele chiar mai eficiente, preferând-o doar pe cea distrugătoare?

De ce vor neapărat să folosească 13.000 de tone de cianuri pe an, când peste tot în lume este vorba doar despre 1.000 de tone? Răspunsul nu poate fi decât unul singur: pentru a distruge zona. De ce și-ar dori distrugerea acelei zone?

Nu poate fi decât un motiv viabil: pentru a bloca accesul către / din orașul subteran al zeilor. Am văzut deja că Securitatea a sigilat intrarea în Galeria Hiperboreeană încă din 1976 iar în 2012, după ce a fost extrasă enorma lespede, SRI-ul și armata au au cimentuit puțul care ducea spre interiorul muntelui, blocând și intrarea în galerie.

Un imens lac de cianuri ar sigila intrarea către acel oraș pentru totdeauna. Nimeni nu ar putea intra vreodată acolo și, mai ales, nimeni și nimic nu ar putea ieși de acolo. Dacă miliardarii evrei de la Gabriel Resources urmăresc într-adevăr distrugerea intrării orașului zeilor și îngroparea acestuia sub 215 milioane de metri cubi de cianuri, de ce ar face asta? Pentru a afla răspunsul, trebuie să cunoaștem adevărata religie a evreilor, ascunsă maselor dar cunoscută la cel mai înalt nivel.

sursa http://www.efemeride.ro/orasul-subteran-al-zeilor-din-rosia-montana

cititi si RASPUNS LA ARTICOLUL: ORASUL SUBTERAN AL ZEILOR DIN ROSIA MONTANA: http://extraterestriiprintrenoi.wordpress.com/2013/11/02/raspuns-la-articolul-orasul-subteran-al-zeilor-din-rosia-montana/

About these ads

263 thoughts on “Orasul subteran al zeilor din Rosia Montana

  1. Romania e o tara frumoasa cu multa istorie si foarte bogata. Trebuie respectata istoria si nu vanduta, mai ales bogatiile ei. Nu lasati pe nimeni sa va ia ce a mai ramas. In lume este totul interesul bogatiilor, a banilor, dar nu gandesc ca nimeni nu ia nimic cand pleaca… Dumnezeu sa bine cuvanteze Romania .

  2. Pingback: Orasul subteran al zeilor din Rosia Montana - Ziarul lui Ipu

  3. Basista decerebrata ce esti! Nici Gadea, nici Badea nu sustin proiectul Rosia Montana al RMGC. Pur si simplu nu au luat atitudine explicit “contra” din motive care pentru ei tin, probabil, de politica de neutralitate pe care vor s-o imprime unui post TV public in raport cu partile aflate in contradictie.
    Fac pariu ca esti din gasca “ecologista” care face “valuri” prin Bucuresti, gasca platita de concurenta RMGC, condusa de o taratura, Alina Mungiu Pippidi (nume de roman get-beget!) si care afisa un banner in care se cerea… moartea celor de la Antena 3!
    Sustinatorii fara rezerve ai exploatarii cu cianuri, de catre RMGC, sunt Basescu, Ponta, toti PDL-istii, unii dintre ministrii actuali, sindicalistul-sef de la Rosia Montana si un grup de mineri (si “gospodine” care traiesc impletind ciorapi”), toti platiti gras de “canadieni (“canadieni care sunt, de fapt, evrei!) sa dea impresia ca vor “minerit” in Apuseni. Ca si cand mineritul se face doar cu cianuri!
    Voi exact in acesti adevarati distrugatori ai Rosiei Montane nu dati! V-au platit si pe voi? V-au speriat cu “serviciile”?
    Tu, ziarista de doi bani, n-ai fost in stare macar sa obtii si sa publici poza cu “uriasul” pe care o are (zice el, ca tu, ca o adevarata ziarista (!?), nu ai cautat sa te convingi de adevarul afirmatiei), Ion Mois.
    Iti dai seama ce lovitura de imagine ai fi dat cu asa poza? Dar ori esti (ziarista) proasta, ori “inghiti” nada ca pestele, ori… fabulezi! Ori, cel mai probabil, toate la un loc!
    Vai de capul vostru de “formatori de opinie” dotati cu un creier mic – cat o nuca – si neted ca patinoarul!

    • desi tonul cu care iti explici nemultumirea este de mahala, imi place ca cel putin ai curajul sa te semnezi cu un nume. este normal sa fii nemultumit pentru ceea ce se intampla la Rosia Montana pentru ca eu insami sant de aceeasi parere cu tine numai ca acest lucru nu trebuie sa iti intunece mintea incat sa nu mai vezi sau sa nu mai judeci bine. inainte de toate nu sant eu semnatara acestui articol incitant, ci cea care l-a publicat. ai piedut pariul pentru ca fac nu fac parte din nici o gasca ecologista si nici nu prea umblu prin bucuresti pentru ca fac parte din romanii din diasposra existenta in afara romaniei. si trei uriasii au existat si sant destule religve ale lor pe acest pamant, deci ce chiestie extraordinara ar fi fost publicarea unuia din ei?? mahhh

      • Draga mea ,eu cred ca acest articol ar trebui sa ajunga cumva si la procurori sa DNA,iar cei care au facut trocul pentru vinzarea acelui bloc extras din galerie sa fie trasi la raspundere.Nu era un bun al lor ca sa faca ce vor cu el.Ma doare ca suntem condusi de niste oameni care nu respecta nimic,nici pe cei ce i-au ales si nici pamintul strabun.

      • DNA este organul represiv executor al vanzatorilor de tara. ei nu vor face nimic alteceva decat ceea ce au facut dintotdeauna: vor ascunde adevarul si vor inchide gura celor care isi permit cu orice poret sa il scoata la lumina.

    • antena 3-”politica de neutralitate”???!!!!??? Haida-de! n-am vazut gasca mai de vanduti,ca acolo!!! Au reusit sa va spele creierele!! intregii prostimi !!

    • Tu te auzi ce spui? “politica de neutralitate” la Antena 3???!!!!! Muhahawa!!!!!!! muhaha!!!!!!!!!!! Bah, voi nu sunteti sanatosi!!!!!!!!!!!!!!!

      • va ustura mult antena asta pe voi cei adormiti si indoctrinati. cand naiva o sa vedeti ca arma elitei este diviziunea pe care o creaza intre voi? ce dracu mai conteaza cine spune adevarul. eu cred ca important este ce spune. e mai tare protv sau alta televiziune care arata doar senzationalul si nici un adevar? cred ca la acest subiect, este singurul post care zice adevarul…ba mai mult. il si sustine cu probe. sa va fie rusine, ca datorita prejudecatilor si lipsei de discernamant ajutati la vinderea acestei tari, deja vanduta mai mult de jumatate.

    • dan stoican,esti un bolnav psihic care poti sa te iei de mina cu ceilalti doi ,gadea si badea,du-te omule si te trateaza !!!!!!

    • ce treaba are basescu – basism – nu uita ca si el a sustinut gabrie res si vinzarea
      aici e vorba de ceea ce in curind nu va mai exista : ROMANIA si de care la niciun poltician nu se mai gindeste, doar la buzunarul lor.

    • domnule stoican, dati-mi voie sa va contrazic intr-o singura chestiune.spuneati ca badea nu este pro proiectului de la rosia montana si nu vrea decat sa informeze publicul printr-o neutralitate deplina? atunci cum va explicati aceste afirmatii ale “respectabilului” domn badea. http://www.youtube.com/watch?v=NMkgygbAOzo chiar dumneavoastra spuneati ca mineritul aurului se poate face si fara cianuri.chiar atat de dezinformat sa fie badea, incat sa omita un asemenea lucru? si totusi, trebuie sa jignim atat de tare persoanele care chiar isi ocupa timpul pretios pentru a informa oamenii cu adevarat despre rosia montana, cum ar fi autorul acestui articol? oare se limiteaza atitudinea noastra, a romanilor, la doar atat?

    • Dane, la tine probabil e o singura cuta pe creer ce SEMANA cu ceva denivelat ,apropo de patinuar.Iti urez un cald MMUUUUUUUU!!!!!! Bovis apis dan marlan.

      • sa iti raspund. nesimtitul, lasul, incultul, se ascunde intotdeauna in spatele ori a unei sigle ori a unei masti pentru ca doar asa are curaj. cand lumea nu il priveste in fata de de cretin si nu ii vede ochi de bou apis. cand vei avea curajul sa spui cine esti atunci sa iti permiti sa critici.

    • Domnule Dan, exista poze cu uriasul gasit in RM dar si cu altii gasiti in zona Bugegilor, e adevarat ca primi care doresc inceprea proiectului sunt cei de la PDL, dar sa nu uitam ca smenurile din politica, desi avem impresia ca le cunoastem cat de cat, defapt nu avem habar, singurele variante care ne raman, sunt: lupta poporului(cam greu sa se intample) si speranta ca daca intr-adevar este ceva peste puterea noastra de intelegere acolo, sa ne protejeze cum se pare ca au facut-o pana acum.

  4. Poate ca este un sambure de adevar.Totusi chestia cu piatra compozita in ncare se gaseste si 30% wolfram,ar trebui sa ne puna pe ganduri,mai de graba decat aurul.Bine,dar aurul este cunoscut tuturor,pe cand wolframul….Aici cred ca este nodul gordian.

  5. Orice lucru neprobat, repetat la nesfasit si spus de mai multi pare adevar…. de ce uriasul nu a fost expus in muzeu, ar fi rezultat bani frumosi din “turism cultural”

  6. Dincolo de problema ecologică reală, sunt multe, multe aiureli în toată povestea asta. Orb să fii şi tot le vezi. Dacă nu eşti cu capul în nori, avid sa înghiţi orice dulcegărie ţi se serveşte.

      • hai sa raspund si la TAMPENIA cu aur de 55 de carate pentru cei care nu stiu absolut nimic despre acest metal decat ceea ce li s-a spus in scoala de spalat creiere a illuminatilor.

        -v-ati intrebat vreodata de ce din cele mai vechi timpuri doar acest metal a fost considerat cel mai important si cel mai valoros dintre toate?
        -v-ati intrebat vreodata de ce in toate tablitele sumeriene e scris ca zeii, adica extraterestrii au venit sa caute aur pe acesta planeta?
        -de ce pentru acesti zei aurul era singurul metal care le putea slava planeta?
        -v-ati mai intrebat de ce dintotdeauna ezoteristii alchimisti au cautat sa fabrice doar aur din plumb si fier?
        -de ce cautau cu disperare doar acest metal din moment ce in acele vremuri aurul nu avea nici valoarea comerciala de astazi si nici nu reperezentata semnul regalitatii?

        ei bine va dau cateva indicii care sa va faca sa ganditi cu capul vostru fara sa tineti cont de idioteniile invatate in scoli.

        -enorm de multe scrieri antice afirma ca aurul in realitate este forma densa, materiala a luminii.
        -de ce, erau toti nebuni?
        -de ce zeii aveau nevoie de pulbere de aur pentru a salva planeta lor? probabil pentru ca aurul era lumina, la dadea lumina
        -pe planeta noastra, simbolul alchimic al aurului este un cerc cu un punct in mijloc, care este insa si simbolul astrologic, hieroglific si pictografic al soarelui.
        -in mod particular cu termenul “sole obrizzo” alchimistii indicau aurul pur in pulbere.
        -acum minunati-va: “culoarea galbena a aurului se datoreaza absortiei culorii albastre din lumina” ( di colore giallo, dovuto all’assorbimento delle lunghezze d’onda del blu dalla luce incidente.)
        -este metalul cunoscut din preistorie inainte de oricare alt metal.
        -a fost citat din 3000 I.C. in timpul faraonului Dan, iar regii Tushratta di Mitanni sustineau va aurul era cunoscut in Egipt ca praful (EA# 16 e EA# 19)
        -in Anticul Testament care de fapt este copia altor manuscrise antice, se precizeaza ceva fantastic, care poate lasa habarnistii inchinaciosi cu gura cascata:”aurul din cele mai vechi timpuri exista in partea sud-orientala a Marii Negre”(L’oro viene spesso citato nell’Antico Testamento. La parte sudorientale del Mar Nero è famosa per le miniere d’oro,)
        -si acum o chiestie si mai interesanta. ascultati: “aurul nu reactioneaza aproape cu nici un compus chimic in afara de apa grea si ionul de cianura. Cu mercurul formeaza un amalgam dar nu un compus chimic”(Inattaccabile dalla maggior parte dei composti chimici, reagisce in pratica solo con l’acqua regia e con lo ione cianuro. Con il mercurio forma un amalgama, ma non un composto chimico.)

        pai de ce vor sa exploateze aurul de la Rosia Montana doar cu cianura mai baieti??? pentru ca de fapt au nevoie doar de praf de aur care doar in muntii nostrii are un grad de puritate cunoscuta din preistorie, iar acest simbol de 55 de carate probabil ca reprezinta acest lucru.

        puritatea poate sa dea o lumina specifica, pura, iar faptul ca aurul este simbolul soarelui si al luminii ar trebui sa nu va mai faca sa radeti precum cretinii ci sa ganditi ca niste oameni liberi, nu ca niste sclavi carora li s-au impus doar adevarul pe care au vrut illuminati sa il stiti.

        in plus ar trebui sa va ganditi de ce ezoteristii, masonii, francmasonii si alte culte de rahat au avut mereu secrete fata de umanitate? ce cautau ei in realitate de au tinut lumea sclava de mii de ani pentru a nu sti adevarul? de ce i-au facut sa se bata mereu intre ei astfel incat sefii acestei lumi sa stea linistiti si sa isi faca mendrele nedisturbati?

        daca cineva ar studia aurul lumii si in special pe cel egiptean, ar constata ca tot provine din partile noastre, iar acest lucru nu este ceva de trecut cu vederea pentru ca doar ignorantul nu stie aceste lucruri, nicidecum omul care a devenit oaia negra si care spune lucruri care provoaca rasul prostilor, mirarea incredulilor si linistea tiranilor acestei planete.

      • Multumesc lui Johnnie ca ma sustine,,cu greutatea cunostintelor acumulate in 40 de ani de contact cu chimia,in chestiunea referitoare la titlul aurului.Aceste lucruri nu se sug din deget si nici de pe Internet: sunt realitati si adevaruri.Din arsenalul de metale rare din minereul de la RM se extrage acel “praf de aur” care prin RAFINARE se separa de celelalte metale, pentru a se atinge acea puritate de 99,9% = 24 K!Alta TAMPENIE vechiculata catre naivi: nu e vorba de aur de 55 K ,ci e vorba de un “simbol 55 “,care nu e cunoscut nicaieri in lume si nici in chimia mondiala,Alta TAMPENIE: “aurul reactioneaza cu APA GREA(SIC!).Se incurca din nestiinta si diletantism APA GREA – folosita in reactoarele nucleare – cu APA REGALA(APA TARE)(2p ac.clorhidric fumans si 1p ac.sulfuric conc.care poate coroda sau dizolva aurul.Haide sa lasam chimia scolarilor sarguinciosi din clasele V sau VI ,unde un simplu profersor de chimie le preda cunstinte exacte despre aur,nu aberatii.Nu-mi place sa ma dau drept un “neica stie-tot,ca alti “specialisti” in aur ,dar cei 30 de ani lucrati in calitate de cerc.st.principal la Institutul de Cercetari Chimico-Farmaceutice,imi da dreptul ca sa incerc sa restitui, celor interesati ADEVARUL!

      • domule marinescu, va multumesc f mult pentru precizarile dv care intaresc spusele mele in ceea ce priveste aurul de 55 de carate, dar cum nu sant un chimist nu puteam sa explic mai in detaliu aceste lucru, drept pentru care am trimis datele acestea la un bun prieten al meu, prof, dr, docent la universitatea de chimie organica din pisa pentru a putea dezlega acest mister de care se leaga toti habarnistii. este normal sa se faca greseli cand se vorbeste despre ceva pe care nu il cunosti bine dar nu se poate pune in discutie acest lucru cand totul este f bine intentionat. eu i-am raspuns ieri lui dr. alexa cam asa:”stiu ca nu exista aur de 50 de carate dar stiu ca aurul din acesta tara este de o finete si puritate care nu exista nicaieri in lume pentru ca o spun scrierile antice care nu gresesc niciodata. santem noi cei care nu intelegem ceea ce spun nu ei cei care au gresit cand au scris. cheia pe care ne-au indicat-o capii acestei lumi este gresita pentru ca doar asa puteau sa ascunda adevarul. sant sigura ca voi descoperi acest mister cu 50 de carate pentru ca pentru mine este vorba de un simbol nu realmente de o puritate care de fapt exista deja de la sine.”

        in ceea ce priveste apa grea, sant eu care am gresit traducerea si am recunoscut intr-un al raspuns acest lucru de care nici nu mi-am dat seama pana nu mi-a fost precizat. mea colpa. iata ce am raspuns in precedenta acestui lucru:
        “Apa grea, da, este cea care se foloseste pentru energia nucleara…probabil aici am gresit traducerea pentru ca de fapt cuvintele originale sant “acqua regia” si inseamna de fapt un fel de acetona, de solutie care curata. gresala mea si mi-o asum….”

        oricum, nu trebuiesc judecate greselile cand sant facute cu intentii bune ci trebuiesc indreptate. va multumesc inca o data pentru ceea ce ne-ati dezvaluit. o zi buna.

      • Dragii mei emailisti,
        Aurul si argintul din zacamintele de la RM sunt un MIZILIC fata de continutul in wolfram si TELUR (al doilea zacamant din lume dupa cel din China),care sunt 2 materiale strategice de o importanta pe care nici cu gandul nu o puteti aprecia pentru industrai de razboi mai ales.Asa ca eu zic: canadienii nu vor renunta cu nici un chip,iar renegocierea redeventelor la 20% (nu derizoriul 6% actual) si care este normal in industria petroliera ,de exemplu,va umple bugetul tarii de bani.Da Doamne sa reuseasca!

  7. Daca e asa cu lespedea sau nu,nu stiu,un singur lucru stiu ca nu aveau ce sa caute canadienii acolo (puteam sa mergem si singuri,ca Burebista si Decebal nu au avut nevoie de ajutoare straine sa exploateze aurul!),iar daca numai in lespedea aia erau 935 de tone de aur ,respectiv cam de 9 ori rezerva de a aur a BNR,de ce se vorbeste numai de 300 tone de aur si vreo 1600 tone de argint si ce-o mai fi pe acolo? Inseamna ca ori e o poveste frumoasa,dar fara sambure de adevar,ori ni se ascund niste lucruri inadins,tragandu-ni-se un pai prin gura ,ca sa se imbuibe numai cei ce stiu.Nu stiu,dar cam miroase urat treaba asta

    • De-abia acum iti miroase, dragule? Miroase de mii de ani. Dupa executia lui Ceausescu, si explozia de informatii s-au prins mai multi de adevar. Eu (am 53 de ani) am invatat la istorie ca tracii erau cei mai drepti si mai viteji dintre daci. Cum am devenit (imediat dupa 1990) neam de handicapati, hoti, cersetori? Asa. Ca au vrut cei care au ascuns lespedea, si aurul, si “uliesii” – cum le zicea bunica. Se trezeste “tugulanul roman” datorita lui Densusianu, lui Corut, lui Vlanetin Tarca … Spor.

      • Mare dreptate ai Mioara,dar se trezeste greu,prea greu,si imi este teama sa nu se trezeasca prea tirziu

  8. mai , astuia de a facut porcaria asta de articol nu ii e rusine sa debiteze asemenea mincuini ??? papirus secret , sapaturi in secret dar de care stim din prostia asta de articol . treci pe la psihiatru ca ai probleme , te-a socat lumina albastruie sau violacee

  9. lasand la o parte orice informatie fantasmagorica sau idee sau fabulatie sau crum veti sa o numiti , toti cei care citesc articolul dar nu inteleg o boaba din ceea ce se petrece , sunteti inculti . ati auzit de mitoligie ? sau mai bine zis ati citit mitologii in viata voastra ? eu am citit , inteleg idea din articol . si ca sa va faceti o idee – mitologiile in general au multe puncte comune – pe tot globul . de la crearea omului de care zei , la potop pana la Isus . si ca sa intelegeti mitologiile trebuie sa fi citit ceva la viata – altfel nu aveti habar . apoi daca ati citi in biblie – pt cei care considera doar biblia demna de increde – apar uriasii in biblie . david din biblie s-a luptat cu un urias .
    si daca v-ati uita la tv la documentare in loc de nora pt mama si maruta sau mai stiu eu ce mai e pe acolo , ati intelege ca au fost gasite ramasite atat de oamenii f inalti cat si de oamenii f scunzi . si ati mai intelege ca biblia fost modificata si lipsesc f multe parti din ea .
    si sunt multe de spus , cum ar fi ca odata cu distrugerea bibliotecii din alexandria s-a distrus multa cultura , si ca la vatican se afla adevarul , ascuns de ochii nostri , pt am fi mai usor de controlat . e logic ca statut ascunde populatiei adevarul – ma refer aici la orice stat .
    gabriela – ma bucur ca aveti curaj sa spuneti adevarul . din pacate traim inca intr-o tara comunista – doar ca acum se numeste democratie si avem mai multa libertate ca pana in `89 .
    mereu m-am intrebat de ce cultura daca nu este cercetata . pai cum sa ne punem in valoarea cultura ? trimitem tot la rusi , ca e la moda .

    • Nu te supara pe mine dar trebuie sa-mi explici ce sunt astea :”daca v-ati uita la tv la documentare in loc de nora pt mama si maruta sau mai stiu eu ce mai e pe acolo” aici nu aveam de aface cu emisiuni pt idioti….dupa cum vad le cunoasteti eu personal nu.Dupa felul in care te exprimi si entuziasmul tau, vede fiecare ca tu poate ai citit pe aici si pe acolo cite ceva dar din pacate una e sa citesti si altceva e sa intelegi.Daca dvs. comparati emisiunile TV (documentarele) cu anumite carti apocrife inseamna ca mîncati ciulama pe pîine. Un alt punct de vedere este acesta :”mereu m-am intrebat de ce cultura daca nu este cercetata . pai cum sa ne punem in valoarea cultura ?” cred ca sunteti singura care întelege aceasta formulare.
      Ad act.
      Pt 1. Cum se califica o scriere…avînd 4 sau 5 semne la dispozitie ? (petroglife, hieroglife sau litere ) placuta de la Tartaria are niste semne care seamana sau se aseamana sau poate sunt litere sau sau sau….nu putem vorbi de o scriere asa cum nu putem dovedi ca Dacii aveau scriere.Credetima ca sunt un mare iubitor al tarii mele dar facto este ca stiinta se bazeaza pe dovezi nu pe speculatii. Scriu aceasta critica cu speranta ca oamenii nostrii de stiinta (istorie si arheologie) sa intre in miscare ca adevarul e afara nu in birou sau in biblioteci unde putem rastalmaci cartile altora. Studentii straini se duc in vacante si sapa situri arheologice in alte tari iar ai nostrii se fudulesc occidental prin discoteci la mare sau la munte..
      Pt 2 . Hiperboreea parca Herodot scria de aceasta tara dar fact este ca nu exista nici o legatura de baza sau clara care sa ne convinga fara ezitare ca Hiperboreea era la noi in Romania. Te doare in suflet cind rîd strainii de noi dar e vreo mirare ?
      Sumerienii au plecat din RO,Arienii au plecat din RO, Pelasgii au trait in RO…ma mir ca acum si zeii locuiau la Matache si la Piata Obor dar sau retras in munti din cauza preturilor la chirii. Ma doare deja capul dar admir pe cei ce scriu asa mult SciFi.
      Pt 3 . Cum de nu avem nici-o dovada bazata pe fact de existenta acestor uriasi. Pe net exista poze cu miile dar studii stintifice nu. Traiasca fotoshopul ? Sa nu spuneti iara ca evreii….deoarece evreii sar bucura sa faca aceste stiri cu dovezi ca untul pe pîine ca prin aceasta ar dovedi ca Testamentul vechi nu scrie minciuni ,apropo de David si Goliat , asa ca aici ramînem iara in întuneric.
      Singurul adevar este ca acest Sit argeologic din Rosia Montana trebuie neaparat protejat iar extractia aurului sa fie facuta de o firma de stat , ca acest avut National sa ramîna in posesia statului Român. Pe domniile lor de la conducere ia-s ruga sa fie foarte atenti deoarece tradarea se urmareste si dupa 25 de ani. Nu ma lasa logica sa cred ca este in interesul nostru sa lasam pe altii sa se bucure de ce este al nostru. Povestea pute la cer
      Manuel G.

      • buna manuel. desigur ca pot sa iti raspund la aceste intrebari cu f mare simplitate pentru ca nedumerirea ta este generata de faptul ca cei care ar trebui sa informeze cu adevarat lumea despre aceste lucruri nu fac altceva decat sa ascunda adevarul. asta este menirea lor: sa falsifice, sa ascunda si sa ingroape adevarul. daca nu stii anumite lucruri nu insemana ca ele nu exista,iar daca nu iti sant spuse de “oamenii de stiinta” oficiali nu inseamna ca sant falsitati. deci ;

        1)asa cum ti-am spus deja oamenii nostrii de stiinta sant niste vanduti care nu iti vor spune niciodata nimic, pentru ca daca o fac, tu iti vei da seama ca ai fost mintit de mii de ani. in ceea ce privesc tablitele de la tartaria, te anunt ca acele semne SANT o scriere nu niste semne asa cum de fapt pe teritoriul acestei tari sant lasate scrise in piatra multe texte din timpuri antice care dovdesc ca pe teritoriul ei, injumatatit, vandut, omul existat dintotdeauna. daca un incompetent vandut iti spune ca zecile de scrieri in piatra sant semne ale primitivului de odinioara, afla ca este o minciuna, pentru ca daca in romania nimeni nu este interesat sa afle mai mult, strainii insa o fac. marco merlini este unul dintre ei. nu intru in amanunte ca este prea lung dar iti voi da cateva link-uri ca sa te documentezi pentru ca aceste tablite sant cunoscute in intreaga lume pentru ca au intors lumea stiintifica cu susul in jos, nu pentru ca nu se stie ce tip de scriere este acesta, ci pentru ca nimeni nu se stapta sa se gasesca acesta scriere pre-sumeriana pe tritoriul romaniei. deci….atentie: se stie ce tip de scriere este si se stie si ce insemana. este suficient sa scrii tartaria si vei avea destulmaterial ca sa te documentezi.

        Merlini a scris o carte in Italia intitulata “ Scrisul a aparut in Europa?” ( La scrittura è nata in
        Europa?) dar el a afirmat fara tagada despre Tablitele de la Tartaria urmatoarele:

        Oasele, ca si tablitele sunt foarte vechi. Acum este o certitudine. Acum este randul nostru sagandim ca scrierea a inceput in Europa cu doua mii de ani inaintea Sumerului. In Romania avem o comoara imensa, dar ea nu apartine numai Romaniei, ci intregii Europe. Doresc saincerc un proiect despre civilizatia Dunarii, pentru ca identitatea Europei a inceput cu Dunarea. Trebuie sa cream o Europa culturala, sa ne gandim ca de-a lungul Dunarii a inceputo civilizatie importanta cu aproape opt mii de ani in urma, o societate nu mai putin importanta decat cele din Egipt sau din Mesopotamia. Cred ca acum este timpul sa demaram acest proiect de care spuneam, un proiect despre importanta civilizatiei Dunarii”

        uite ce scriu strainii despre tartaria…ba mai mult au si tradus acesta scriere pre-sumeriana:

        http://vascello-stelleperdute.forumfree.it/?t=53646671

        http://www.prehistory.it/ftp/tartaria_tablets/merlinitartaria.htm

        http://www.misteria.org/LA%20SCRITTURA%20%C3%A8%20NATA%20IN%20EUROPA.htm

        2)hiperboreea da…am studiat mult aceste lucruri si trebuie sa te anunt ca in hartile antice hiperboreea era chiar in aceste locuri si se intindea pana mult la nord. daca strainul rade o face pentru ca stie mai mult decat stie romanul despre trecutul sau. mai mult, oceanul inghetat este trecut in toate hartile ca oceanu hiperboreean care apartinea tinutului hiperborean. desigur ca este greu sa intelegi cum toti sant plecati de aici din moment ce ti s-a spus ca ei au venit la noi ca sa nu intelegi cine esti cu adevarat tu cel caruia i s-a furat trecutul glorios. pai daca toti au venit aici sa ne populeze si sa ne invete scrierea atunci cum se face pe teritoriul acestei tari sant ramasitele civilizatiilor care existau in alte parti ale europei, nu la noi? probele existentei milenare pe aceste pamanturi sant peste tot, basta ca incepi sa vezi totul cu alti ochi. as putea sa iti enumar zeci de articole dar am scris totul aici… desi nu este nici 1% din ceea ce am scris pentru ca nu am timp sa le traduc din limba in care le-am publicat initial.

        aceasta este doar o culegere de articole in care expun puncte importante despre aceste locuri si despre cum am fost mintiti desprer trecutul omenirii:

        http://extraterestriiprintrenoi.wordpress.com/2013/10/29/gabriela-dobrescu-povestea-inrobirii-tale-vol-1/

        http://extraterestriiprintrenoi.wordpress.com/2013/10/29/gabriela-dobrescu-povestea-inrobirii-tale-vol2/

        http://extraterestriiprintrenoi.wordpress.com/2013/10/29/gabriela-dobrescu-povestea-inrobirii-tale-vol3/

        3) hiperboreanul si uriasii…da. gigantii au existat si inca cum pe aceasta planeta. raturile lor sant peste tot, dar daca tu nu stii despre existenta lor asta nu insemana ca ei sant doar inventii. sa nu uiti ca nimeni nu inventeaza ceea ce nu a vazut. toate sant lucruri pe care cei care le-au povestit le-au trait. oase de giganti sant prin mai toate muzeele lumii de la londra pana in peru. cortez insasi a apurtat reginei sale oase umane gigantice. in sardenia s-au descoperit oase, vertebre, dinti umani de marimi incerdibile dar cine sa isi spuna de ele, vandutii?? in al doilea volum intitulat arheologie prohibita ai sa gasesti multe raspunsuri la aceste intrebari. este suficient doar sa ai vointa sa citesti si sa te informezi pentru ca probe sant cu milioanele. iata un video cu oase gigantice umane din sardenia.eu le-am vazut si sant cat se poate de reale.

        acesta este in glen rose vally-texas

        africa

        daca ar fi sa accepti doar o singura proba din aceste milioane care exista in intreaga lume si tot ar trebui sa te trezesti sa si te intrebi cum este posibil, de unde vine? deci….material de citit cu suficiente fotografii care sustin ceea ce este scris sant…ramane doar sa vezi realitatea cu alti ochi si sa admiti ca nu toti sant nebuni, ci ca tu ai fost mintit de mii de ani.

      • Ok..oricum raspunsul era pt . Ariarose dar daca ati raspuns va raspund si eu.
        Sa nu uitam ca acum x ani a mai fost descoperita o placuta identica (mai mult sau mai putin) in cultura Vinca (cam prin 1908) in Serbia. Se stie ca apratia scrisului era o necesitate impusa de caracterul avantajos din punct de vedere administrativ. Mai mult nimic , deoarece un scris este identificat si tradus dar in rest se poate interpreta sau se spune ca este un import dintro regiune x. Publicatiile bazate pe fact si studiu lipsesc in desavirsire sau sursele sunt , daca imi dai voie : “http://extraterestriiprintrenoi.wordpress.com/2013/10/29/gabriela-dobrescu-povestea-inrobirii-tale-vol-1/

        http://extraterestriiprintrenoi.wordpress.com/2013/10/29/gabriela-dobrescu-povestea-inrobirii-tale-vol2/

        http://extraterestriiprintrenoi.wordpress.com/2013/10/29/gabriela-dobrescu-povestea-inrobirii-tale-vol3/

        http://vascello-stelleperdute.forumfree.it/?t=53646671

        http://www.prehistory.it/ftp/tartaria_tablets/merlinitartaria.htm

        http://www.misteria.org/LA%20SCRITTURA%20%C3%A8%20NATA%20IN%20EUROPA.htm
        din surse populare, particulare (adica a le dvs.) si surse ca youtube.Daca sar organiza cum trebuie studiul si cercetarea acestor dovezi as fi primul care sa-r angaja cu tot ceea ce pot si posed. Haideti sa luam exemplul Wikipedia…….enciclopedia nedeclarata a lumii si totusi de o valoare deloc neglijabila….se spune ” aaa oricine poate sa scrie acolo”…ceea ce este foarte fals. Despre datarea Tablitelor exista neregularitati deoarece datarea lor cu C14 nu mai este posibila deoarece au fost tratate termic pentru conservare.De ce nu se dateaza in primul rînd si dupa se pot conserva?
        In alta ordine de idei daca noi dorim o clarificare trebuie sa lucram sau sa muncim mai metodic si mai exact , nu de altceva dar asa oricine se crede mare traducator sau arheolog sau mai stiu eu ce om de stiinta fara sa fi studiat nimic. Daca ne luam dupa orice si oricine nu trebuie sa ne miram ca am ajuns unde am ajuns. Expresiile se scriu in modul urmator : ” pe teritoriul actual al Bulgariei ” sau pe actualul teritoriu al Germaniei si nu ( in nici un caz ) tracii bulgari sau vikingii germani….sau stramosii mei zmei. Izul de nationalism tipic Ceausescu este prea extrem. Nimeni nu ne poate lua identitatea decit noi. Acesta era motivul pt care va rog la mai multa profesionalitate si la mai putin “clici” care eu stiu ca se vinde dar dauneaza enorm.
        Multe salutari.
        ps…fotografiile din intorsura Buzaului sunt frumoase dar nicidecum constructii…noi stim ca acolo se intilnesc doua plati continentale ( mai precis Vrancea) si acele “ziduri stravechi mai vechi decit lumea” nu sunt altceva decit felii tectonice din Bazalt ( presupun) care sa suprapus altei placi tectonice prin ridicare si de aceea le vedem asa frumos iesind in virful dealului. Roca de bazalt e dura si la temperaturi ridicate care apar prin frecare si presiune f ridicata , iesind la suprafata , intra in contact cu aerul rece sau cu apa submarina si atunci plesneste si de altfel este cunoscut ca bazaltul plesneste mai mul sau mai putin in linie dreapta……mama mea imi spunea cind eram mic sau tinar ( am acum 50) : ” nu tot ce zboara se si maninca” ” sa nu crezi in vorba tiganului” s.a.m.d. Fara suparare dar in ciuda faptului ca as fi contraziso odata cu mare placere nu am reusit sa o combat. Eu nu spun ca organizatiile secrete nu exista (sunt convins de contrariu) dar combaterea acestor dusmani se face serios si profesional in tacere si in umbra, deoarece un dusman care sta in umbra trebuie eliminat in umbra.

      • manuel, eu am raspuns deja si ceea ce am vrut sa scot in evidenta este faptul ca lumea a fost mintita de mii de ani, iar adevarl nu va fi gasit niciodata in “stiinta” care se invata la scoala sau in sursele oficiale. vreau eu sa ma crezi??? nu ma intereseaza nici in cea mai mica masura. eu stiu ce spun desi “dar asa oricine se crede mare traducator sau arheolog sau mai stiu eu ce om de stiinta fara sa fi studiat nimic.” eu am studiat mult si stiu ce zic, ma repet, desi unora li se pare ca stiu tot pentru ca au studiat in realitate nu stiu nimic. o contradictie? nu. o realitate. cine are dreptate acum se va afla f curand iar atunci eu sau altii ca mine care de decenii cotrobaie prin bibliotecile, librariile, congresele si laboratoarele lumii ca sa inteleaga si sa afle adevarul va vor spune: ati stiut dar nu ati crezut.

    • faceți confuzii. este adevărat că in biblie se vorbește despre uriași dar se numeau nefilimi si erau rezultatul impreunarii dintre anumiți îngeri cu “fiicele oamenilor”. tot biblia lasa sa se înțeleagă ca acestia au dispărut in timpul potopului. David in schimb s-a luptat cu un filistean ( palestinian in vorbirea modernă) pe nume Goliat, care era cunoscut pentru statura sa ” de uriaș ” aceasta si in comparație cu statura mică a lui David. sunt lucruri diferite. . .

  10. Sa spunem ca mai am inca mintea din liceu si cartile cu Ciresari si mistere romanesti ma gadila placut. Dumneata ai vrut sa scrii o fabulatie aici sau un articol de informare? Pentru ca as putea crede ce spui daca ai avea macar o dovada palpabila. Una! Prea multe povesti incep sa se spuna si toate informatiile acestea contradictorii duc la o dezinformare totala. Fiecare are versiunea lui, cifrele sunt scoase din burta si practic nu vad nici un document real. Ba suntem exaltati de istorrie geografie, ba o dam in guvern, ba o luam cu hiperboreeni si Radu Cinamar ( Dumnezeule care ai fi…aia e fictiune mai oameni buni, chiar nu mai faceti diferenta?). Doamna,,pana una alta qi verificat dumneata macar una dintre informatiile de mai sus. Ma indoiesc daca spui ca esti din diaspora. Deci ce spanac mancam aici, Povesti pentru oameni naivi cu mintea spalata

  11. bineinteles ca toate cele scrise in articol sunt niste gogosi care put a Base, Ponta, Barbu, etc
    cat de prost trebuie sa fii sa crezi asa ceva !!!! Antena 3 este un post deranjant pentru cei amintiti mai sus, chiar daca Ponta face pe colaboratorul cu acest post, mai nou s-a pupat iar cu Base. Decat atatea porcarii la TV mai bine citim o carte buna !!!

    • dar faptul ca acest petic de pamant care ascunde in el o istorie de putini cunoscuta si zacaminte de metale nobile reale, de valori inestimabile este vandut pe nimic strainilor in timp ce in romania se crapa de foame, nu va pute la nici unu a nimic?

  12. Cat de bolnav mintal poate fi o populatie care crede (in) asemenea amestecaturi de conspiratii impotriva acestei tarisoare, de mitologie adusa vag aminte, de istorie contrafacuta, de spaime infantile, de nevoia de justificare a esecului general?

    • tragedia este ca toti sant bolnavi mintal. adormiti, indoctrinati si dobitoci pentru ca nu cred in nimic decat in ceea ce au invatat de la sistem ca trebuie sa creada, restul sant pentru toti, fantezii, debilisme, boli mintale….pai daca lucrurile sant facute asa pentru ca elita a dorit asta, nu inseamna ca asa trebuie sa fie. mai sant apoi chiestii pe care nu le stie toata lumea dar acest lucru nu insemana ca ele nu exista si mai exista un adevar necunoscut pe care daca il spui toti cred ca esti nebun. de aceea elita castiga mereu. pentru ca stiu ca nimeni nu va crede adevarul fiindca este mai fantastic decat fantezia insasi.

    • Poate ca, daca vezi filmul lui Valentin Tarca “Secrete descoperite” si mai si simti ceva referitor la istoria poporului tau, o sa intri in grupul celor “bolnavi mintal” care stiu ca se intampla ceva dubios cu istoria tarii lui. Eu nu sunt de acord cu “latinitatea” noastra, dar stiu de la bunicii mei povesti despre “uliesi”. De la un popor care putea sa-si plateasca datoriile fata de bubuli , in 25 de ani suntem un popor de hoti si lasi. De la cei mai bravi si drepti dintre traci – la neam de tradatori si handicapati, e cam mult. Eu protestez. Protestez aflandu-mi istoria. Spor.

  13. Oameni buni,este bine ca mai si fabulam,dar adevarul adevarat este unul: nu avea ce cauta picior de alta natie in “maruntaiele ” noastre,ca sa stie toti berbecii ce avem noi.Un om normal il duce pe primul venit mai cu tupeu sa-i vada lada in care-si tine cele mai de pret lucruri,salvarea lui in caz de “vreme rea”? Categoric nu! Despre ce vorbim aici ?Ca sa va ajut cu raspunsul,va reamintesc o faza :din filmul istoric cu Gerula (Ilarion Ciobanu, Dumnezeu sa-l ierte !) ,care l-a facut pe Bastos (interpretat magistral de George Dinica -Dumnezeu sa-l ierte!) sa spuna “In nemernicia mea,ca un caine turbat,eu le-am aratat romanilor unde se afla aurul nostru!” Tradarea interesului national,tradarea tuturor urmasilor nostri,care se vor naste mai saraci prin definitie,vanzarea pe un pumn de arginti a unui munte de aur! Cat e adevar si minciuna,nu stiu,dar sunt multe” inventii ” de profesori de sport (sa ma ierte distinsii profesori, dar ei nu trebuie sa stie chimie neaparat!) Daca imi spuneti unde gasesc aur de 50 carate,sa-mi spuneti,ca de 40 de ani de cand cochetez cu chimia, nu am auzit asemenea aberatie:aurul de 24 carate =aur 100 %,cel de 8 carate=33 %,cel de 14 carate=58,5 % ,iar cel de 18 carate=75 % aur !!!!!!! Cum o fi aurul de 200 si ceva% aur?? In rest ,nu stiu ce sa consum din articol,daca ni se servesc asemenea informatii fondate( ? ),dar ceva o fi adevarat,sper ca mai putin decat ar vrea unii sa credem,oricum nu trebuia sa ne vindem inima Daciei,inima Romaniei actuale si mai ales a celei viitoare.Conform articolului,daca o singura lespede a avut 935 tone de aur,sa nu vorbim de wolfram,care nu e departe ca pret,inseamna ca zacamantul e departe (in sus) de 300 de amarate de tone aur si 1600 tone de argint ! Chestia cu consumul de cianura e cam ciudata: dece sa utilizezi 13.000 tone cianura ,cand poti utiliza doar 1000 tone? Dece sa nu utilizezi alta tehnologie,pe baza de tiosulfat, care nu presupune niciun lac de decantare si este nepoluanta,basca este trecuta si faza pilot ,care functioneaza foarte bine? Am vazut emisiunea intamplator cu profesorul de la Baia Mare,un domn foarte normal,foarte pe faza,autor a peste 50 de brevete de inventii si inovatii ,meserias si evreu-culmea,dar din Romania,care spunea,raspunzand interpelarilor din comisia parlamentara pe aceasta tema,ca se poate extrage foarte bine aurul si toate celelalte prin metoda lui,nu cea canadiana,ca sa ne pricopsim si cu un iaz otravitor pentru totdeauna!Ce vorbesc canadienii de ppm (parti per milion) la continutul de cianuri,cand ne ramane ca plocon ditamai iazul? Despre ce ppm vorbim,in ce ? Dece tinem neaparat sa facem cum spun canadienii,ca nu ei au zacamantul,nu ei dicteaza si apoi,nu la ei ramane “mortul”,adica iazul aducator de moarte si boli? Nu avem cum sa o intoarcem,chiar asa suntem de vanduti? Doamne apara-ne si pazeste-ne!
    Dece ne-ai dat,Doamne,atatea Iude printre noi?

  14. LILI ESTE PROBABIL O REDARE MAI “EVOLUATA” DE LA ILICI. AM AVUT IN MANA O BUCATA DIN BLOCUL ACELA SI ASTA M-A CONVINS CA NU ESTE TEHNOLOGIECUNOSCUTA. CRIMA CONDUCERII TARII ESTE CLARA- SUNTEM VANDUTI LA KILOGRAM!I IN ACEASTA IDEE PREFER FEDERALIZAREA DACA NU INDEPENDENTA TOTALA A ARDEALULUI DE BUCURESTI!

  15. Pingback: RASPUNS LA ARTICOLUL: Orasul subteran al zeilor din Rosia Montana | Extraterestrii Printre Noi

  16. Nu aveti habar niciunul de Rosia Montana,poate nici nu stiti unde se situeaza.Restul povestilor sunt aberatii.Privind politicienii: toti aveti dreptatea partiala ,fiecare va aparati pe ai vostri.

  17. Toata povestirea asta e o minciuna gogonata, cum sa intre un om de 10 metri inaltime intr-o amarata de galerie, cred ca numai circumferinta omului depasea diametru galeriei. Imaginati-va un om de 10 metri inaltime cam cum arata.

  18. MAI,,,OAMENI BUNI ,,,,,ORICE CONTRA ARGUMENTE ,,,,,VETI AVEA ,,,,,EU UN SINGUR LUCRU ,,,SUSTIN ;;;;;CA NIMENI ,NU-I ,,,,TAMPIT ,,SA VINA ,TOCMAI DIN CANADA (sau de unde mama lor vor fi) SA CHELTUIE (INVESTEASCA) ,,,,un munte de bani acolo,,,,,DACA NU ,,,AR STI EI CE STIU ,, SI NOI ,,,NE FACEM CA STIM ,,,,SI NE CONTRAZICEM,,,CARE-I ,,,,DESTEPT SI CINE-I PROST,,,,,,CA ORICUM ,VOR FACE ,CE VOR ,,,DACA NOI ,,,POVESTIM ,,,,,SI EI ,,,,MUNCESC ,,,CU MAINILE NOASTRE ,,SI CU CAPUL LOR,,,,,,SI II LASAM SA FACA CE ,,,VOR EI,,,,,,,,,KLAR,,,,,IESIT IN STRADA SI STRIGAT LA CER,,,,,,SUCCES,,,,,

    • Am fost la Cluj, in 26.10, la Facultatea de Chimie, care avea “Ziua portilor deschise”. Ni s-a prezentat si metoda de extragere a aurului prin cianuri, dar am ramas cu o singura intrebare, retorica, a profesorului: “Oare dece scoatem aurul, la ce foloseste, pentru ca in industrie (doar ca bun conducator de electricitate, la conexiuni – nu se justifica), in cresterea bogatiei tarii nu se foloseste. Si ii intreb si eu pe conducatorii tarii: Dragi conducatori bravi si iubitori de tara, la ce-mi foloseste mie, ca cetatean, aurul extras?. Sa mi se explice daca va creste salarul meu, daca va scadea pretul la alimente, sau o alta forma in care eu voi simti o usurare a vietii. Daca stie cineva, sa-mi raspunda. Spor.

      • Imi permit sa vin eu cu un raspuns. Nu este teoria mea, sunt oameni extrem de capabili intelectual care si-au dedicat intreaga viata acestor studii, iar noi suntem cei mai norocosi oameni din istoria omenirii pentru ca avem sansa sa ne fi nascut si sa traim in aceasta perioada in care adevarul nu mai poate fi ascuns. Multumita lor!

        Noi, oamenii, nu suntem ce credem ca suntem de mii de ani. Nu suntem ce scrie in manualele de biologie, anatomie sau istorie. Nu suntem ce ne-a spus mama sau preotul la care obisnuiam sa ne impartasim sau spovedim in copilarie, dusi de manuta de bunica. Din pacate sau din fericire, nu suntem ce a sustinut Darwin prin teoria evolutiei pe care el a conceput-o si a publicat-o. Legendele cu zei, mitologia si religiile antice nu sunt doar niste simple fabule, asa cum se vrea sa credem. Institutia Bisericeasca a fost si ramane instrumentul perfect de manipulare a maselor.
        Sumerienii sunt considerati prima civilizatie inteligenta, cu sisteme complexe pentru agricultura, educatie, justitie etc. Cum explicati ca aceasta civilizatie a aparut brusc acum 3500 de ani, in conditiile in care au fost necesari sute de mii de ani pentru ca omul sa iasa din pesteri si sa treaca de la pietrele brute pe care le gasea, la slefuirea acestora pentru a-si crea unelte? Pentru ca, apoi, in doar 5000 de ani sa inventam bomba atomica, sa iesim in spatiu si sa calatorim interplanetar, sa inventam computerele si tehnologia de astazi…? Cum explicati logic aceasta revolutie a inteligentei umane? Cum explicati existenta piramidelor in diferite colturi ale lumii, din America de Sud, Africa, Asia, Europa, zone care practic nu au nici o legatura una cu alta, iar societatile respective nu au interactionat in nici un fel? Si, mai mult, intre toate aceste locatii exista similitudini extraordinare, cum ar fi reprezentari ale Centurii lui Orion?! Cum explicati existenta oraselor de pe fundul marilor si oceanelor, care au fost descoperite doar de cativa ani? Majoritatea sunt vechi de 30.000-40.000 de ani, vremuri in care oamenii inca traiau in pesteri, nu erau in stare sa slefuiasca o piatra ca sa faca un cutit pentru vanatoare, dar erau capabili sa construiasca temple gigantice si orase intregi? Cum explicati reprezentarea pe peretii din interiorul piramidelor a unor sisteme electrice de iluminat, bazate pe baterii, cabluri si becuri, in conditiile in care electricitatea a fost descoperita abia in secolul 19?

        Probabil daca nu ati mai studiat aceste lucruri, la prima vedere par incredibile si pe multi dintre noi chiar ne depasesc. Inteleg ca este mult mai usor sa spunem “nu cred” si sa punem punct, este in natura omului sa spuna intai “NU”. Inteleg toate punctele de vedere, chiar si pe cei care se exprima vulgar si condamna sau critica, ba chiar arunca si cu pietre. Fiecare se exprima asa cum poate, atat cat ii permit propriile limite. Timpul le va clarifica pe toate usor-usor, insa eu imi doresc sa traiesc suficient cat sa aflam cu totii ce s-a intamplat cu adevarat pe aceasta planeta, cum am aparut, de ce suntem aici, ce se va intampla dupa moarte. In Biblie Dumnezeu ii spune lui Adam: “Inmultiti-va si stapaniti pamantul!”. Nu sunt un credincios, mai ales dupa ultimii ani in care incepe sa se vorbeasca deschis despre descoperiri, insa este evident ca am fost creati de ceva sau de cineva (momentul civilizatiei sumeriene este crucial in aceasta revolutie), avem un rol de care nici macar nu suntem constienti insa il ducem cumva, inevitabil, la indeplinire. Suntem deja 7 milliarde de suflete, indemnul din Biblie a fost urmat. Acum ce urmeaza?

        Sunt extrem de multe de spus, iar toate aceste aspecte sunt prezentate in detaliu, cu argumente socant de solide in serialul pe care l-am precizat intr-un comentariu anterior, “Ancient Aliens” (in fiecare seara pe History Channel). Sunt cateva episoade extrem de interesante si pe Youtube. Un episod deosebit, in care se demonteaza foarte inteligent Teoria Evolutionista a lui Darwin: http://www.youtube.com/watch?v=do2LERnMi5Q . Avansul tehnologic in domeniul geneticii aduce mai multe intrebari decat raspunsuri. Savantii sustin ca in ADN-ul nostru exista foarte clar dovada unei interventii externe (ceea ce noi numim azi Inginerie Genetica). Momentul adevarului este atat de aproape!

        Va spun ca deasupra tuturor lucrurilor, deasupra tuturor scopurilor, este AURUL! Rolul nostru, cheia existentei noastre, motivul pentru care suntem aici este aurul. Acest metal nu ne este destinat noua, nu pentru noi il extragem. Momentan nici nu cunoastem adevarata lui intrebuintare – il folosim pe postul de cel mai bun conductor electric, ori ca mijloc de referinta monetar-financiara, ori il atarnam mandri de gat sau de urechi. Probabil ca putini anticipam, acceptam si intelegem ce se intampla cu adevarat, majoritatea radem cand auzim aceste lucruri, unora li se par nonsensuri, nebunii, si asa vor ramane. Pentru cat timp, vom vedea. Personal, cel mai teama imi este de faptul ca atunci cand cei din varful piramidei nu vor mai avea alta solutie decat sa spuna adevarul omenirii, s-a cam terminat cu noi. Din pacate, echilibrul pe aceasta mica planeta care duce in spate 7 miliarde de oameni sta in ascunderea acestor adevaruri…

      • RADU, ITI MULTUMESC F MULT PENTRU ACESTA EXCEPTIONALA EXPUNERE. sper ca multi din cei care vor citi sa isi schimbe parerea despre lumea iluzorie in care traieste.

  19. GENOCIDUL LEGISLATIV CONTINUA….IMPOTRIVA POPORULUI ROMAN…..GENOCIDUL LEGISLATIV CONTINUA….IMPOTRIVA POPORULUI ROMAN…..

  20. Hmm foarte adevarat si o cred oare de ce s-a aflat seful grupului bilderberg in Romania? Sa ne ajute dumnezeu sa mai traim. Bai cum ati putut sa luati acea usa si s-o topiti nici macar nu stiti la ce a-ti dat data drumul. Auzi la ei au cimentuit :))).Nu inteleg ce mai faceti atata valva cu cutremurele astea, mai bine ganditiva ce iese de acolo. Ca a dracu mitologia asta a fost scrisa de pomana..

  21. O amica mi-a trimis aceasta pagina si am citit-o. Concluzia ? tara asta este plina de excroci, pshopati si semi analfabeti. O BAZACONIE mai mare decat randurile de mai sus greu se poate imagina.Totul este o varza, un ghiveci cu de toate pentru toate creierele infierbantate de atata frecare intr-u lustruire. Se pleaca de la orase subterane si scriere ancestrala, de la uriasii zei captivi (dati dreaq au fost din mosi stramosi locutorii acestor meleaguri de au reusit sa-i inchida pana si pe zei), la tehnologii necunoscute secolului 21, de la Zalmoxis, la copilasul de 2 ani omorat (culmea aberatiilor !) nu de caini ci de SRI pentru a se ajunge in final la cainii maidanezi, canadieni, evrei, aur si rrrromanica. Cine a scris acest articol are o buba maaaare la cap, si este convins ca toata lumea are bube ca s el.

    • rosia montana nu e3ste o fabula din moment ce se da o mare batalie pentru ea. care dobitoc plin de bani ar veni aici ca sa treaca cu tavalugul peste destepti ca tine doar de dragul de a-si cheltui banii? tara asta se injumatateste pe zi ce trece pentru ca unii ca dumneavoastra nu vad mai departe de lungul nasului si pun botul la ce le spune sistemul pentru ca restul pentru ei sant basme. pe de alta parte nu se poate avea pretentie la o intelegere a situatiei de ctre cei care fac parte din sistem. deci….iuda a tradat pentru bani, dar cand i-a parut rau era prea tarziu si singura solutie pe care a gasit-o in lasitatea sa a fost sa se spanzure. oricum….vreau sa zic: daca acest articol este o fabula, hai sa cititi si restul, care e mai pamantean: http://extraterestriiprintrenoi.wordpress.com/2013/11/02/raspuns-la-articolul-orasul-subteran-al-zeilor-din-rosia-montana/…..cine stie, poate constiinta poate aduce mustrari, pana la urma

      • Pentru Livioara: asta este tot ce poti comenta? Stai jos, nota 2!

        Pentru carat: articolul poate fi o poveste de adormit copiii, sau poate nu. La fel si opinia ta – in final vom vedea daca este corecta sau nu. Parerea mea (daca imi permiti sa o exprim) este ca ai avea o cu totul alta pozitie daca te-ai documenta putin. Presupun ca este prima ta intalnire cu astfel de ipoteze. Sunt deja ani buni de cand oameni de stiinta, profesori, televiziuni (mult mai serioase decat Antena 3, ProTV etc), regizori de filme documentare si alti oameni cu ceva materie cenusie analizeaza public astfel de aspecte si, ce este mai important, au curajul sa faca un pas in fata si sa vina cu argumente incredibil de solide confirmand unele idei care par fanteziste in acest articol. A spus bine Gabriela intr-un comentariu anterior: “…nimeni nu va crede adevarul fiindca este mai fantastic decat fantezia insasi.”.

        Exista de ceva timp un documentar pe History Channel care se numeste “Ancient Aliens” (Extraterestrii Antici). In fiecare seara de la ora 21:00, reluare de la ora 00:00. Va recomand sa il urmariti. Recomand si filmul “Zeitgeist”.
        Veti vedea ca este ceva deosebit cu aurul asta. Am fost educati si invatati ca aurul este un metal pretios pentru ca este rar. Banul (o inventie a societatii) a intarit aceasta senzatie de normalitate de a considera ca aurul este pretios prin faptul ca cineva, in mod centralizat, stabileste pretul mondial al aurului si fluctuatiile lui. Sistemul este extrem de bine gandit – tot ce se intampla in aceasta lume, intregul mers al societatii, crizele financiare mondiale, razboaiele, toate acestea au ca unic scop controlul asupra aurului. Guvernele fac constant rezerve de aur masiv prin banca nationala – cantitati enorme la nivel modial. La ce bun? Nu tine de foame, aurul efectiv nu ii hraneste pe saracii care mor de foame. Noi, oamenii de rand, desi ne consideram atat de destepti, nu stim adevarul. Aurul este doar un metal, la urma urmei. Ok, de acord, metal pretios. DE CE ESTE PRETIOS? Pentru ca este rar? Pentru ca cineva la nivel centralizat hotaraste pretul? Eu cred ca adevarul este cu totul altul.

        Documentati-va, acceptati noi teorii, fiti deschisi. Discutam cu mare placere dupa ce aflati mai multe si veti schimba pozitia asta comoda de a spune “NU” oricarei teorii diferite de cea care ati fost educati din copilarie ca este corecta.

      • superb. in sfarsit o parere reala. nu pentru ca din spusele dv pare ca a-ti tine cu mine, cum pot sa creada multi. ci pentru ca reflecta realitatea. noi nu ne razboim aici pentru a arata cine e mai puternic, ci incercam sa ii facem pe majoritatea sa inteleaga ca au fost mintiti dintotdeauna si ca realitatea este alta.

    • livia, diminutivul nu-l mai comentez, e evidenta capacitatea ta de intelegere, dealtfel si sarcasmul comentariului. e simplu, asa te-ai nascut… bulversata!

      • Pentru Marian Balaceanu – comentariu din 05.11.2013, ora 8:19 PM .

        Nu imi este prea clar: esti prezent aici pentru a comenta numele celorlalti?

        Si nu a fost nici un sarcasm la mijloc. Atat timp am avut la dispozitie pentru scris. De ce am folosit cuvantul “bulversant” in comentariu? Ei! Pentru ca mi-am amintit de o carte pe care am citit-o cu mult timp in urma: “Teoreticul pamantului”. Ti-o recomand! Dupa ce o citesti (sper!), chiar daca nu esti specialist, dar cu inteligenta ta absolut sclipitoare, ai sa intelegi motivatia mea. Deci, din alt unghi privite lucrurile: comentariul meu a fost (si imi cer scuze pentru asta) mai mult o confirmare la ceea ce stiu eu si nu o lamurire la ceea ce habar n-ai tu.

        Si, apropo! O intrebare care trebuie sa ramana retorica: de ce le-o fi placand barbatilor sa fie grobieni?

    • Vreau sa raspund la ideea lui Radu. Sa fie oare vorba doar de un paravan? Sau de folosirea aurului de la noi, convertit, intr-o pulbere de intinerire, cum era evidentiat de Radu Cinamar si de Valentin Tarca? Daca aurul este condensarea soarelui? Spor.

  22. da comentarii pro si contra, insa sa tineti minte un lucru wolframul este un metal care este folosit in industria aeronautica si electronica daca stau bine si ma gindesc!!! a fost un reportaj pe o televiziune legat de acest metal de aceea se zbat americanii sa il ia dgeaba si uned nu pot folosesc si alte metode nelegale cit despre cele legale nu mai vorbesc

    • exact. in principiu acesta este punctul principal si motivul pentru care trebuie sa ne gandim de ce dracu este atata batalie pe rosia montana. de ce sa investesti in ceva mort de la inceput? nu, nu. este ceva mai presus de aceste bogatii si sant sigura ca nu gresesc….

    • Investitiile care se fac pentru Rosia Montana nu se explica, nici daca ar scoate munti de alte metale rare. Poate ca grupul de oameni care au scris sub pseudonimul de Radu Cinamar au dreptate si la noi se afla adevarul despre proveninta noastra ca umanitate. Vor sa ascunda faptul ca am involuat, de la cunostinte inalte am ajuns aproape la faza de animalitate, cand cei care conduc globul ne invata ca e evolutie. Oricum, daca se discuta despre Romania, inseamna ca, poate, ne mai trezim, ca natie. Spor.

    • acest articol l-am preluat de la adresa pe care eu am specificat-o. daca mai sant si alte bloguri care l-au publicat nu este problema mea. eu am, mentionat sursa mea. nu sant eu cea care verifica cate bloguri il au. cert este ca sursa mea detine acest articol. deci, este posibil ca ei sa fi preluat de la tine, nu eu.

      • Iar dacă dai un click pe „sursa” ta, vei vedea că ajungi pe blogul meu, ceea ce demonstrează adevărata sursă. Și prea puțin contează câte bloguri l-au preluat, deoarece toate trebuie să respecte aceeași regulă. Am avut o singură cerință atunci când mi se preluau articolele, după cum am scris destul de clar și pe blogul meu: „este interzisă copierea, reproducerea de orice fel sau modificarea neautorizată (…) fără acordul autorului”. Cum această doleanță a mea pare a fi mult exagerată, dovedindu-se pentru tot mai mulți un proces extrem de dificil cererea unei permisiuni, am acceptat să mi se preia articolele doar cu menționarea sursei și autorului. Nu-mi pare o pretenție absurdă cum nu-mi pare nici prea greu să înlocuiești un link cu cel de mai sus. Asta dacă într-adevăr respecți munca unuia care a pierdut zile bune pentru a compune ceea ce alții publică pe blogurile lor în mai puțin de un minut cu un banal copy – paste. Dacă nu, pot reveni oricând la pretenția mea originală fără niciun fel de problemă. Deși nu cred că va fi cazul.

  23. de mult nu am mai ras asa!cine a scris articolul e cel putin tampit!auziȘaur de 55 de carate!(24k reprezinta o concentratie de 99,99@ aur)

  24. Vor sa inchida intrarea din Rosia Montana cu lac de cianura…asta inseamna ca mai e o intrare pe undeva, de care nu stim si vor s-o foloseasca doar ei si sa tina secret ce e acolo in adanc…acolo e cava mai pretios decat lespedea aia, de car am indoieli ca ar fi existat…povestea are parti credibile si parti ce pot fi usor combatute…plus ca nu poate fi probata…dar asta nu e o problema…sunt convins ca acolo e ceva foarte valoros, astfel nu s-a zbate atat…trebuie aflata cealalta intrare…

      • Buna , Gabi . In primu rind permiteaza-mi sa-ti precizez ca sint de accord cu unele din puntili talé de vedere . Si io crez ca in general , in scolile de orice fel ( de la primare sí pina la universitati ) ni se serveste intentionat o portie zdravana de intoxicatie . Si asta , in toata lumea . Ni se ascunde multe lucruri ca sa putem hi dominati fara probleme , cum s-ar zice . In realitate , izista lupta pentru suprematie . Auru e o buna moneda de schimb . In toate domeniili sí peste tot . Romania nu are nevoie sa scoata nemediat auru din RM. Si célelante métale !!! Companiile straine nu ar face decit jafuri si prapad . Si ce-ar cistiga romanii ? Este alte treburi despre care nu se vrea ca lumea sa stie adavaruri . Veritabila origine a omului (in special ) , treaba cu gigantzii , constructia pirámidelor , o.z.n.-uri si extraterestri , etc,etc,etc,

  25. Ce sa zic sunteti tari in atribute, suiti tot felul de glume proaste , uriasii n-au existat si nici nu vor exista vreodata, pana si cei din biblie sunt prost tradusi. Pozele cu uriasii au fost o gluma , cum sa va numesc?

  26. Gabriela Dobrescu,nu merita sa raspunzi unor ignoranti…singuri vor vedea care este adevarul cand nu vom mai avea nici macar o tara a noastra.De asta se duce dracu tot in Romania,,,Astia suntem!!! Un neam de ignoranti,lasi si tradatori!!!!

  27. Am citit articolul referitor la amenintarea americanilor cu un mare cutremur asupra Romaniei. Eu cred ca este adevarat, si o sa va explic imediat de ce. Am postat in cadrul articolului cu aurul de la Rosia Montana pentru ca totul este intr-o stransa legatura cu acest lucru.

    Lucrurile nu merg asa cum s-a dorit de la inceput in ceea ce priveste exploatarea bogatiilor din subsolul tarii noastre. Romanii sunt impotriva acestor proiecte pentru ca efectiv tara nostra nu ramane cu nimic din aceasta afacere.

    Va propun un exercitiu de imaginatie: sa presupunem ca omenirea (reprezentata de NASA) va descoperi intr-o buna zi o planeta locuita de o civilizatie inteligenta (asemanatoare noua, oamenilor), civilizatie care la momentul respectiv va fi mult in urma noastra ca nivel tehnologic, medical etc. NASA se deplaseaza cu cateva nave pe planeta respectiva, intra in contact cu sefii celei mai puternice societati (tari) de acolo (echivalentul USA de pe planeta noastra) si propune un schimb: noi va ajutam sa evoluati, sa fiti cei mai puternici de pe planeta voastra, sa aveti intotdeauna tehnologii mai avansate decat oricine altcineva de acolo, va invatam sa va tratati bolile, sa va construiti arme (de orice tip – atomice, chimice, pana la controlul climei (deci a norilor, furtunilor) sau provocarea cutremurelor), sa calatoriti in spatiu pe distante mici, sa va revolutionati agricultura si hrana prin ingineria genetica asupra plantelor si animalelor etc… iar voi prin acest suport veti controla intreaga planeta, veti manipula sistemele financiar-monetare, veti fi practic stapani pe toata planeta cu sau fara voia celorlalti. In schimb, voi ne veti furniza mineralele de care noi avem nevoie in societatea si in viata noastra de pe Pamant. Sa ne imaginam ca pe Pamant din diverse motive apa nu va mai fi potabila (pare o aberatie, dar este un simplu exercitiu de imaginatie). Deci voi ne veti furniza constant apa, este problema noastra cum o transportam acasa.
    Daca nu sunteti de acord, va distrugem intr-o clipa si ne luam singuri ce ne trebuie.

    Si uite asa, “grupul Bilderberg” de pe planeta respectiva, in alianta cu inca cativa parteneri, pun in aplicare diverse jocuri prin care indatoreaza populatia globala: crize economice, razboaie, terorism, exploatarea viciilor, religiile si institutia bisericeasca, monopolul energetic, coruptia etc etc etc… Resursele naturale nationale devin practic singura sansa de supravietuire si le vor oferi, nestiind de fapt destinatia finala a acestora.

    Sper ca m-am facut inteles. Bineinteles ca problema este chiar mai complicata de atat, insa daca intelegem ideile de baza, totul va capata sens si ne vom raspunde simplu si logic la multe intrebari.

      • Multumesc, si eu am citit-o. Este o capodopera. Practic a fost scanteia care a declansat dorinta de adevar, a inspirat multi din oamenii de stiinta care acum se ocupa cu acest gen de studii.

      • ca sa fiu sincera, atunci cand am citit-o pentru prima oara am fost socata. mai apoi am studiat-o si am inceput sa caut toate cartile si lucrarile stiintifice ale lui….si cum o puteam face decat vorbind cu el. pacat ca s-a dus….a fost un mare om de stiinta. ca sa reziste insa a fost obligat sa nu spuna tot ce a descoperit si tot ceea ce era scris pe acele tablite. aceasta a fost durerea lui, ca nu a putut spune totul omenirii. oricum, a facut destul. in ceea ce priveste romania… ei bine, aici au fost amenintari crunte, dar nu s-a putut abtine sa nu mentioneze in “arhitectii timpuli” despre sarmisegetuza care pentru el era mai vechie decat stonhage si mult mai complexa decat multe monumente “inchinate” cultutlui soarelui, care oricum nu aveasu nici in clin nici in maneca cu aceasta idioata explicatie.

    • Felicitari lui Radu si doamnei Gabriela ! Ca o completare la ceea ce s-a spus pana acum, as recomanda cartea lui Jan van Helsing – ”Sa nu atingi aceasta carte”. Acolo, printre multe alte informatii surprinzatoare si logice referitoare la istoria nedezvaluita oamenilor de rand, la noua ordine mondiala, la manipularea maselor etc, exista si explicatia cererii masive de aur – asemanatoare cu cererea de apa din povestirea d-lui Radu. Aceasta carte, chiar daca a fost scrisa de un german, poate fi luata si ca un indemn de desteptare a natiunii romane.
      In final vreau sa va aduc in prim plan cateva consideratii ale Dr. Grigore Bujoi :

      CULTURA PENTADICÅ A ISTORIEI
      Pentadic culture of history
      Dr. Grigore Bu¿oi

      ”Naţiunea se afi rmă, împilarea se frânge
      Când sunt uniţi cei de-un glas şi un sânge

      Să ne aducem aminte de Rugăciunea unui dac a
      lui Eminescu:
      Au cine-i zeul cărui plecăm a noastre inimi?…
      El este-al omenirii izvor de mântuire:
      Sus inimile voastre! Cântare aduceţi-i
      El este moartea morţii şi învierea vieţii.

      ASIGURAREA CONTINUITATII
      Consider că o bună introducere la această temă-lecţie a istoriei sunt versurile poetului Adrian Păunescu:
      Timpul vieţii e scurt/Hai să-l facem curat.
      Paleta acţiunilor în asigurarea continuităţii neamului este diversă şi poate fi bine susţinută cu documente.
      Desigur, factorul important este alcătuit din oameni-cetăţeni, care ştiu de unde vin şi încotro merg.
      Ne trebuie personalităţi de tipul Iorga, despre care ne vorbea I. G. Duca: „Iorga a ştiut să exprime ceea ce era în conştiinţa fiecăruia“ şi „să redeştepte prin evocarea gloriei trecutului speranţele naţionale.“
      Să ascultăm, de asemenea, vocile autorizate ale istoriei noastre, oprindu-ne pentru început la Tudor
      Vladimirescu: „Patria e norodul, nu tagma jefuitorilor“. Iar cine accede la funcţii de conduceretrebuie să ştie că „a îmbrăcat cămaşa morţii“, adică nu-şi mai aparţine.
      Trebuie să recuperăm valenţele tradiţiei şi să le inserăm hotărât pe magistrala progresului şi a moralităţii
      biruitoare.
      Să ne aducem aminte de cuvintele lui Pasteur: „Ştiinţa n-are patrie, dar savantul are una“.
      Dr. Geo Săvulescu a înfiinţat „Şcoala de înţelepciune Constantin Noica“, iar roadele ei ar trebui să fie cunoscute. Avem nevoie de un naţionalism luminat, de ochi mari şi privirea roată, picăturile amare, dacă sunt judicios administrate, pot căpăta funcţii tonice.
      Las pe fi ecare cititor să vină cu gândurile sale ziditoare întru asigurarea continuităţii neamului.

      NOTAŢII FINALE

      1. Iubirea dintre părinte şi fiu, prin maică, biruie erosul; comunitatea curată şi tainică rezultată se
      numeşte Patrie (Ioan Alexandru).

      2. Fără cunoaşterea şi trăirea personală a istoriei,ca experienţă încheiată, nu se găseşte lumina călăuzitoare
      pentru construcţia ţării.

      3. Să ne fie vie pilda Mitropolitului Varlaam al Moldovei, contemporan al domnitorului Vasile Lupu, care, prin Cazania sa (Carte românească de învăţătură) poate fi considerată nu numai un săditor al ştiinţei de carte, ci şi un ctitor al limbii noastre literare.
      ” Hiece început de folos nevoinţa-l arată. Iară sfârşitul a tot lucrul ia plată.”
      Nevoia a cerut înaintaşilor demararea lucrării, iar urmaşilor le rămâne grija de a fi la înălţimea
      investită pentru ca la scadenţă răsplata să fie roditoare.

      4. I. Kant ne atrage atenţia că „Un popor ignorant este foarte uşor de manipulat“.
      Jan van Helsing, în lucrarea sa, Să nu atingi această carte, mă face să vă propun să vă înscrieţi
      într-un cub praxiologic d3, pentru a descoperi, a digera şi a decide.
      Suntem piese într-un joc de şah, iar Lucifer, prin Noua Ordine Mondială şi prin mass-media, lucrează.
      Imnul nostru naţional ne dă soluţia salvatoare:
      Deşteaptă-te, române.

      5. Iubirea istoriei poporului este izvorul de apă vie care ne dă tăria spre a ajunge prin muncă şi
      jertfă la bucuria certitudinii că patria noastră este nemuritoare ”

      Dumnezeu sa ajute Romania !!

      • foarte frumos. multumesc pentru aceste interesante precizari care ar putea fi de folos celor care nu prea stiu despre ce se petrece cu adevarat in aceasta lume.

      • Eu multumesc si ma bucur ca am intalnit (chiar daca momentan doar virtual, sa spunem) aici oameni preocupati de viata si viitorul lor dar si al celor din jur. Toti ar trebui sa apreciem acest lucru, faptul ca sunt oameni care isi consuma timp din viata luptand asa cum pot si utilizand resursele pe care le au pentru ceva in care cred.
        Cred si sper ca in timp, pe masura ce lucrurile capata sens si devin mai evidente, din ce in ce mai multi oameni vor incepe sa inteleaga si sa se alature. Din pacate poporul din care facem parte a trecut prin evenimente si regimuri care l-au educat sa stea cu fruntea plecata, cu ochii in pamant si sa se conformeze (cum spune si vorba: “Capul plecat sabia nu-l taie”). Generatiile trec, istoria noastra intra intr-o noua etapa iar speranta sta in noi, tinerii. Avem avantajul varstei, suntem rebeli, neconformisti, vrem sa ne crestem copiii intr-un mediu uman, moral, sanatos, nealterat de iluzia banului si de consecintele acestei iluzii. Oamenii trebuie sa inteleaga ca asta sta in mainile lor mai mult decat in mainile politicienilor. Noi ii punem pe politicieni acolo, sus; noi putem sa ii dam jos. Trebuie doar sa lasam lasitatea.

        In ceea ce priveste adevarul despre cine conduce cu adevarat aceasta lume, cine ne-a creat ca fiinte, cine ne-a programat ADN-ul, motivele pentru care a facut asta si ce se va intampla cu noi mai departe, toate aceste lucruri incep sa se clarifice. Putin cate putin, incet dar sigur. Nu stiu, insa, ce se poate face, ce se poate schimba aici. Stam la masa cu Dumnezeu, a negocia cu el este un nonsens chiar si pentru cea mai deschisa minte…

        Multumesc pentru recomandarea cartii, o voi citi curand si voi reveni cu opinia mea.

    • Bravo dar cati dintre acesti oameni or sa te asculte ? Nu ti dai seama ca traim intr o societate care la nivel mondial nu asculta de oamenii de stiinta sau de cei avizati ci cred orbeste ce le spun ce i din politica . L e au spalatcreierul si culme cand vi si le deschizi capul si le arati adevarul surpriza mai au putin si te duc la nebuni .Pacat ca ce e drept , just si moral numai are nimic in legatura cu legile si constitutiile in vigoare in ziua de azi .

      • buna dane. ai spus un mare adevar. ai momente cand consideri ca este bine sa ii lasi sa isi franga gatul pentru ca intotdeuna un om destept nu poate subevalua incultura si forza prostului caruia trebuie sa ii dea prioritate. asa ca….ma aleg doar cu constiinta impacata ce ceva le-am spus.

  28. In afara de faptul ca aurul are calitati care-l fac inca pentru cativa ani de neinlocuit in industria electronica el a devenit “etalonul” international de schimb si control in “afaceri’! Deci aurul este simbolul puterii! Ai aur ciumperi ce vrei, cumperi armament, cumperi divinitati si cu el cumperi si suflete-cele mai multe deja imbecilizate cu ajutorul filozofiilor -dintre care cele mai devastatoare sunt filozofiile religioase!
    La Rosia Montana “se mai afla” inca o parte din bogatiile strategice si simbolice ale Romaniei-ca stat – si ale poporului roman- ca neam!
    Aceste bogatii reale sau imaginare trebuie pastrate si aparate chiar si cu arma in mana si pentru prezent dar mai ales si pentru generatiile viitoare!

    Globalistii si internationalistii au ca singura filozofie controlul lumii fie ei evrei, americani, rusi sau arabi- ca si chinezi sunt destui-. prin mijloace ecomnomice, politice, religioase sau militare iar tarile mai mici si cu putere economico militara diminuata trebuie sa-si apere identitatea! Pastarea bogatiilor seste una din caile care le poate asigura supravietuire!

    Pastrarea bogatiilor Romaniei pentru populatia care o locueste sa facut prin jertfe unmane dalungul a mii de ani iar noi nu avem decat dreptul si obligatia sa le pastram pentru vremuri mult mai grele decat cele in care ne-au impins rechinii financiari.

    Bogatiile strategice si simbolice ale Romaniei trebuie sa fie exploatate rational si cu metode care sa nu puna in pericol nici vieti si nici mediul numai si numai de catre STATUL ROMAN si numai de catre intreprinderi STRICT romanesti ! ca doar de aceea sunt bogatii strategice!

    Valoare istorica si culturala a unor dovezi privitor la evolutia societatii in aceste arii trebuie sa ramana un alt factor de interes si mandrie nationala!

    Fie ele reale sau imaginare bogatiile strategice si simbolice ale Romaniei nu trebuie sa fie exploatate de straini indiferent de pret!
    O remarca: actuala clasa politica a dovedit un apetit nefiresc pentru imbogatirea rapida si tradarea de tara a devenit o practica curenta pentru as atinge scopul!..

    Virgil Ciuca

  29. DAR ROMÂNUL E UN FRAIER SI VOTEAZA IAR PE COMUNISTI CA SA VÂNDA TARA MAI DEPARTE…
    LASĂ CĂ ROMÂNULUI ÎI PRIEȘTE FOAMEA…….

  30. am ras de era sa pic jos. simeria, locul de bastina al sumerienilor e doar un exemplu. bai, voi carti cititi sau doar pe discovery – si-acolo selectiv, asa?

    • desigur. in afara de lucrurile nesemnificative, pe care orice “scolit” crede ca le stie, esenta nu este nici inteleasa nici vazuta de spalatl pe creier in scolile illuminatilor, unde se invata din frageda pruncie cum sa faci sa spui doar da si nu si sa accepti doar ceea ce ei iti spun ca este adevar. santeti departe de realitate cum sant eu de biserici, dumnezei, ingeri sau draci. oricum imi pare bine cate-ai distrat pentru ca asemenea articole nu trebuiesc citite de oamenii “scoliti”.

      • gabriela…bun articol parerea mea e undeva in zona….e adevarat…e o conspiratie impotriva noastra a romanilor de mai multe mii de ani …de ce nush probabil suntem mai greu de manipulat ca altii si poate ca aici a supravietuit cva ce pe ei ii deranjeaza…dar ca sa intelegem TOATA problema trebuie sa ne apropiem si de dumnezei,ingeri si draci…..unii zic ca ar fi punct energetic mare al planetei zona rosia montana si vor sa distruga prin poluare locul ca sa nu-i deranjeze alt punct ar fi IERUSALIM uitate ca nu e pace acolo si nush cand va fi zona linistita….se vrea clar sa fim divizat etc….da….vb unui domn care a comentat …norocul nostru poate e si meritul nostru inca nu am aflat…dar sa revin norocul sau ghinionul nostru traim clipe importante pt planeta si pt UMANITATE…

  31. romania are cele mai mari zacaminte de wolfram din lume tot la rosia montana ca doar nu or fi astia prosti sa declare tot ce vor extrage din subteran

  32. O mica sugestie pentru cei care se amuza asa tare : poate ar trebui sa va scoateti capul din cur (scuzati-mi expresia) . Nu pot spune ca sunt de acord chiar cu tot ce scrie in articol dar e ceva interesant care pe un om (cred eu) normal la cap l-ar face sa-si puna niste intrebari . Desigur , e mai usor sa cred povestile cu doamne-doamne pe care mi le spuneau mama si bunica dar totusi … putem mai mult de atat . NU cred ca suntem singuri in univers . In ceea ce priveste conspiratiile , eu cred ca sunt reale pentru ca lacomia oamenilor e imensa (putin spus) sau poate chiar e ceva mai mare si mai important de atat . Doamna Gabriela si domnul Radu au niste idei foarte interesante . Liderii nostri ne vand , asta e realitatea si din pacate oamenii care chiar ar vrea sa faca ceva pentru a schimba situatia sunt prea putini , de multe ori luati in ras de niste oameni cu o inteligenta inferioara (care din pacate au o pondere foarte mare) . Poate ca stiti dar tot o sa mentionez faptul ca nu liderii nostri sunt poporul , societatea , ci noi , cetatenii . NOI putem face sa ne fie bine dar din pacate sunt putini oameni constienti de lucrul asta . Mi-as dori sa se trezeasca mai multi la realitate dar nu cred ca se va intampla vreodata sau cel putin prea curand .

  33. Draga Gabriela Dobrescu,

    La multi ani (cu intarziere de o zi, dar numai acuma am aflat de tine) !
    Si iti mai urez sa-ti dea bunul Dumnezeu un pic de minte pentru mobilarea spatiului gol din capul tau, pentru ca vad ca e tare necesar.
    Mai departe, te rog, pentru binele acestei tari si a mintilor celor care citesc ineptiile scrise de tine si observ ca le si cred, sa incetezi a mai pune in circulatie asemenea idiotenii.
    Da cand satelitii rusesti “sondeaza” selectiv cautand orase subterane prin Romania ?
    De unde ai scornit-o ?
    Sau, de unde notiunea de orase subterane pline cu aur ?
    Esti bolnavioara cu capul !!!
    Probabil ca tu nu stii treaba asta si cum internetul nu are “filtre” pentru cei din categoria ta, dai frau liber elucubratiilor de tipul celei cu sumerienii plecati in lume exact din Simeria (ai uitat sa spui si peronul din gara de unde a plecat trenul in directia Mesopotamia !) si altele ce violeaza cunoasterea si bunul simt.
    Ma opresc aici, pentru ca si din citirea articolului tau m-am oprit dupa cateva pasaje citite (l-am primit pe mail de la o fosta colega de facultate si o sa il trimit inapoi).
    Ai postat o “ciorba” de tampenii si o compilatie de inchipuiri ale unui om bolnav, impanata cu fotografii din galeriile romane de la Rosia Montana, cariera Rosia Poieni si Salina Turda !!! Ce are …..cu prefectura ?
    Oi fi vreun “om de stiinta” si noi nu stim, avand legaturi stranse cu “cercetatorii” rusi precum si legaturi de sange cu agatarsii, cei iubitori de vin si desfrau.
    Aur de 55 de carate !?!? Ai luat-o serios prin lucerna !
    Mai sa fie, desfrau al unei imaginatii bolnave !
    ….
    Sa stii si tu ca aurul a fost cunoscut printre primele metale pentru ca el se gaseste in natura sub forma nativa, nu se prea combina in natura cu alte elemente decat cu rare exceptii (pune mana si citeste despre telururi si sulfo-arseniuri de aur si argint). Aurul NU SE COMBINA CU APA GREA ! Apropo, stii ce e aia Apa Grea ?

    Ce e mai grav e ca perseverezi in a sustine imbecilitatile initiale si incerci sa aduci argumente in limba italiana, ca sa fii mai credibila, bag sama.
    Sarmana minte ratacita !
    Mai lasa in pace internetul si pe Goagal unde cauti marfa pentru “articolele stiintifice” compilate la care pun botul tot felul de inculti care raspund indemnului tau : de a uita cele invatate in scoala.
    Hai sictir !

    • Pentru gyuri marcel )

      1) nu ma intereseaza urari de sfinti pentru ca sant atee, nu pun botul la inventiile bisericii, nu cred nici in dumnezeul lor de cacat nici in vreun sfant caruia ii port numele, deci amicul imaginar al ingenunchiatilor nu poate sa ma impresioneze cu nimic, dar nici sa ma ajute.
      2) spatiul acestei planete este imbacsit de sateliti care controleaza tot si care vad pana in adancul pamantului, deci lasa placa cu binele acestei tari si cu nu exista control ca nu santem asa de fraieri toti ca sa ne inchinam inca la mesaje KGB-iste cu nu e adevarat si nu se poate. daca ai fi fost mai atent ai fi vazut ca acest articol nu imi apartine, asa cum de fapt am mai spus-o, dar mi s-a parut o buna sintetizare a mai multor articole care circula pe internet si care desi par fantezii au mult adevar in ele analizand totul cum se cuvine.
      3)in ceea ce privesc orasele subterane si galeriile antice, aici ar trebui sa iti fie rusine sa sustii inca inexistenza lor. exista in toata lumea si deja nu se mai pot ascunde acest adevar pe care patronii acestei planete si dobitocii care ii sustin incearca sa le ascunda. ia sa vezi cum chiar acum cateva zile am gasit o stire senzationala pe care un habarnist nu are de unde sa o stie, care spune ca Europa este strabatuta de orase si galerii subterane din scotia si pana in turcia. iata aici articolul care nu este singurul. daca mai vrei amanunte am sa iti dau cate doresti pentru ca materiale pe aceata tema sant cu miile in toata lumea.: http://sarde.altervista.org/2013/06/20/scoperti-migliaia-di-tunnel-sotterranei-delleta-della-pietra-che-si-estendono-in-tutta-europa-dalla-scozia-alla-turchia/
      4)daca nu ti-ai dat seama pana acum, trebuie sa te anunt ca tocmai de rosia montana se discuta, deci era normal sa fie foto de prin toate galeriile care nu erau deloc romane ci dacice asa cum dovedesc tablitele cerate gasite in aceste locuri.
      5)eu sant un cercetator independent destul de cunoscut in anumite medii dar nu ma laud cu aceste lucruri pentru ca o fac din pasiune si sete de adevar fara sa fac interesele nimanui si fara sa cer bani pentru munca mea. totul este gratis pentru ca adevarul nu are valaore, nu poate fi cumparat asa cum se cumpara minciuna si dezinformarea. pentru cativa bani in plus se distrug idealuri, vieti si destine ale celor care au curaj sa infrunte cu curaj idioti si vanduti ai siatemului, sperand intr-o viata mai buna pentru copii si nepotii lor. daca cineva nu stie de existenta anumitor lucruri asta nu inseamna ca ele nu exista.
      5)daca aurul se gaseste in natura in forma naturala nu nativa tot asa se gaseste orice alt metal, nu? ce ai vrut sa demonstrezi cu asta? problema este nu cum se gasesc ele ci faptul ca dintre toate doar aurul avea mare cautare din timpurile antice si aici este o mare intrebare, nu? Apa grea, da, este cea care se foloseste pentru energia nucleara…probabil aici am gresit traducerea pentru ca de fapt cuvintele originale sant “acqua regia” si inseamna de fapt un fel de acetona, de solutie care curata. gresala mea si mi-o asum, dar oricum este singurul tip de solutie cu care aurul interactioneaza chimic. iata aici site-ul wikipedia de unde am tradus ceea ce am scris. mentionez ca este singura si cea mai mare enciclopedie web a lumii iar greseli nu prea exista, deci…..convinge-te singur. http://it.wikipedia.org/wiki/Oro
      6)in ceea ce priveste credibilitatea din limba italiana as zice mai repede ca in romania se incearca prin orice metode sa se tina lumea in intuneric si in nestiinta, se dezinformeaza si se minte la greu, deci cel mai bun mod pentru a te informa mai corect este sa cauti acelasi subiect in alte limbi iar atunci vei avea surpriza sa constati ca esti un neinformat si ca ai fost mintit. eu traiesc departe de acesta tara umilita si bineinteles ca argumentez in principal cu materiale din tara unde locuiesc acum si care demonstreaza de multe ori f clar ceea ce oameni ca tine incearca sa ascunda.
      7) in ceea ce priveste scoala de spalat creiere a illuminatilor, scoala a caror invataminte tu le aperi in acest moment crezand ca sant adevaruri absolute, am sa iti spun cateva lucruri esentiale;
      a)acesta scoala distruge copilaria copiilor nostrii pentru ca au inceput sa impuna ca din frageda pruncie sa se inceapa scolarizarea, care in realitate este doar modul cel mai josnic in care illuminatii doresc sa invete omul sa spuna doar ce vor ei, sa stie sa spuna da la ceea ce ei doresc si nu la ceea ce ii demasca.
      b)pentru o perioada egala cu anii cei mai frumosi ai omului, adica tineretea, trebuie sa mergi sa inveti zeci de materii care iti spala creierul si care nu iti folosesc nici macar o data in viata
      c)educatia este o chiestie separata de invatatura dar toti cred ca este acelasi lucru
      d)crezi ca inveti ca sa ai o vita mai usoara dar in realitate totul se cumpara. degeaba faci ani buni de scoala daca nu ai un post de munca decent sau daca trebuie sa il cumperi
      e)sa zicem ca scoala este necesara, asa cum crede majoritatea, pai daca acolo inveti cu adevarat ce este real in acesta lume, atuncide ce in scoala nu se invata:
      -fizica quantica care ne vorbeste despre o cu totul alta realitate decat cea pe care o cunoastem?
      -mecanica quantica care ne spune ca lumea merge dupa alte reguli decat cele pe care le stim
      -electrochimia care ne povesteste mai multe despre lumea metalelor si a interactiunii lor cu alte lucrui
      -matematica care in realitate nu este o stiinta ci un limbaj cu care a fost construit tot universul si tot ceea ce este in el
      -de ce nu se invata faptul ca viteza luminii a fost deja depasita de 3 ani la CERN in Geneva de catre neutrin in marele accelerator de particule
      -de ce nu se spune ca europa nu a fost niciodata sub ghiata din moment ce in bosnia exista cele mai mari si mai vechi piramide ale lumii in fata carora piramidele egiptene sant copii mici
      -de ce nu se invata ca teoria lui darwin este doar o teorie pentru ca nu poate fi sustinuta de nici un om de stiinta serios atata timp cat nu exista inelul care face legatura dintre om si maimuta inventata de el
      ar fi multe de adaugat dar ma oprewc aici sperand ca oameni ca tine, care jignesc din prostie sau din nestiinta ar trebui sa se gandeasca si la viitorul celor care vor veni si care merita o viata mai buna si o lume mai buna….cu cei ca tine vor regreta ca s-au nascut pe pamant.

  34. Cam cat de spalata pe creier poate fi aceasta turma de redusi mintal care respira pe gura? Serios, chiar orice atac la adresa plagiatorului sef Ponta si a adormirii sale Crin, vine de la un “basist”? Chiar atat de cretin sa fi incat sa nu vezi decat variantele astea doua? Probabil din cauza mentalitatii asteia de semi retardo-indoctrinati cu tendinte de turma nu mai iesim din rahat de atatia ani si raman in guvern aceeasi obositi de pe vremea comunismului. Articolul este excelent…pentru cei deschisi la minte care nu pun botu’ la nici una din partile implicate politic. Daca tot sunteti atat de inversunati impotriva articolului si impotriva “basistilor”…sa va spalati pe cap cu impozitele astea frumoase care vor veni…ce sa facem noi cu tot aurul ala? ne ajunge redeventa de 6%…o adevarata afacere sa vinzi aur pe bancnote de plastic….voi multumiti-va cu 10 bani mai putin la paine

  35. Fata Gabriela,

    Eram sigur ca stai calare pe internet ca sa vezi ce laude mai primesti la asa zisul “articol”, un colaj de ineptii ale unei minti debusolate bantuite de fantasme.
    Te folosesti (tu sau cel caruia ii apartine articolul cum zici, desi il aperi ca pe copilasul tau) de tot felul de notiuni pe care nu le intelegi si asta denota o crasa ignoranta.
    Iti dau numai un exemplu, acela cu apa grea, despre care revii si ii zici “acqua regia” adica, pe romaneste asa zisa apa regala, pe care bijutierii o folosesc pentru a recunoaste aurul de tot felul de facaturi. Apa regala este un amestec de acid clorhidric si acid azotic, care corodeaza aurul. Deci inca o data : ce are sula cu prefectura, de ce amesteci apa grea folosita ca moderator in reactoarele nucleare cu apa regala a bijutierilor.
    Mare balamuc e in capul tau !
    Despre faptul ca aurul este singurul metal care se gaseste in natura frecvent sub forma nativa, vad ca nu stii diferenta intre stare naturala si stare nativa si banuiesc ca-mi racesc gura de pomana.
    Te dai cercetatoare, da de cate ori ai fost tu la Rosia Montana sa vezi galeriile romane (ca cele pastrate pana azi sunt galerii romane, nu ce zici tu ref la tablitele cerate), sau in alte zone miniere ? Apropo ce scrie in acele tablite cerate, stii ?
    Vorbesti din ce gasesti pe internet si iei pe nemestecate TOT ce scriu diversi semidocti, fara discernamant.
    In plus hulesti scoala si invatamantul in general, ceea ce numai o persoana semianalfabeta poate face
    Nu vezi ca te cam contrazici, “cercetatoare” ce esti ? Cand esti cercetatoare, cand injuri scoala. Cercetarea presupune posedarea unor cunostinte aprofundate si o metoda ce cercetare, alta decat aceea de pa Goagal.
    Nu m-ai lamurit nici care e chestia cu tulelurile ce strabat pamantul in lung si in lat, de la Sarmisegetusa pana in gara la Simeria. Ai vazut vreodata cum se sapa un tunel ?
    Uite-te cum se “testiculeaza” cei de la Metrou sa sape galeriile si apoi sa le sustina in prefabricate din beton ?
    Ce metoda de sustinete a tunelurilor au folosit cei invocati de tine ca, in vechime, au sapat sute si mii de km de tuneluri ?
    Fata, eu zic sa pui mana sa te linistesti, sa cobori cu picioarele pe pamant, poate te mariti si sa te mai linistesi in acest fel, ca si asta poate fi o cauza a framantarilor launtrice ale tale.
    In felul asta poate ca musca nu o sa mai patineze pe circumvolutiunile tale.

    • in general nu imi place sa fac polemici cu dezaxatii indoctrinati platiti de sistem ca sa semene incertitudini si acolo unde nu este cazul. in al doilea rand nu public comentariile in care se ofenseaza persoana care isi exprimo o alta parere decat cea stiuta de sistemul asasin in care traim.
      1)eu sant o persoana onesta si nu imi pot insusi munca altora, de aceea am mentionat si linkul de unde articolul a fost preluat dar caruia eu i-am dat alt titlu, lucru care nu schimba cu nimic ceea ce este spus acolo. un om de bun simt ar trebui sa se rusineze cand incearca sa ascunda adevaruri incercand sa mute atentia cititorului catre constatari de mahala, asa cum faci tu, ca un mare dezinformator ce esti. sper ca intr-o zi constiinta sa te mustre pentru ce faci iar copii tai sa te scuipe in nas pentru ca unii ca tine le distrug viitorul.
      2)”acqua regia” nu are nici in clin nici in maneca cu “acqua regale” dar indiferent cum ar fi fost de ce mesteci inca intr-o oala in care gunoaie nu sant, pentru ca eu am rectificat gresala de traducere cerandu-mi scuze, nu? care este problema ? nu stii de ce sa te mai legi?
      3)in ceea ce priveste tablitele cerate care atesta ca minele erau ale dacilor si erau date in arenda romanilor, cam cum astazi pamanturile romaniei sant date in arenda strainilor pentru ca statul asasin in loc sa ajute taranul cu utilaje ca sa isi munceasca pamantul sau, prefera sa il dea strainilor care apoi il vand in afara tarii cu mii de euro. ba mai mult, in romania, se intampla cea mai mare vindere de tara din cele mai vechi timpuri: SE VINDE PAMANTUL AGRICOL. ADICA SE VOR FACE TARI MAI MICI IN MIJLOCUL ACESTEI TARI. tot asa cu galeriile “romane” ale dacilor, pe care ingusti la minte ca tine incearca sa le romanizeze. rusine!!!rusine!!!rusine!!!!
      4)hulesc scoala si invatamantul?? cata nesimtire poate inmagazina un om ca sa spuna ca ceea ce copii nostri, tinerii nostrii invata se chiama scoala? asa cum am precizat SCOALA ar trebui sa fie o institutie in care se invata adevarul si progresele stiintei nu unde se perpetueaza de zeci de ani minciuni si se ridica in slavi tradatorii si asasinii?? deschide mai neica ochii si nu mai balmaji ceea ce nu ai habar, pentyru ca in ziua de azi altele ar trebui sa fie materiile si stiintele din scoli. cat de rau intentionat ar putea sa fie cineva caruia dupa ce ii este explicat ceea ce ar trebui sa se invete cu adevarat in scoala se inversuneaza sa sustina ca scoala care se face astazi este o institutie de invatamant?? cred ca astfel de persoane ori sant niste amarati schizofrenici fixati cu regulile sistemului asasin pe care il apara, ori este un vandut acestui sistem. nuuuuuuu, un tata, un parinte nu pote sa protejeze minciuna care ar dauna copilului sau, un partinte nu ar accepta sa isi trimita copilul la scoala OBLIGATORIE pentru a invata sa zica da si nu , ca orice sclav cuminte si ascultator. deci, scoala adevarata ar invata copii nostrii mult mai multe decat eu am enumerat in nprecedentul raspuns.
      5) in ceea ce priveste tunelele…iar ai dat-o in bara. cel mai bun prieten al meu are o firma care se ocupa chiar cu aceste lucruri. am fost personal pe santier, desi in italia femeia acolo nu prea are ce cauta, iar pentru asta am avut nevoie de cateva permise, ca sa vad cum face acest om sa construiasca un tunel pe sub calea ferata fara sa opreasca mersul trenurilor. explic altfel: calea ferata de deasupra functioneaza normal, iar el sapa tunel sau pod pe sub ea fara sa disturbe nimic. pariu ca habar nu aveai de asta, ha ha ha. am mers chiar mai departe cu acesta cercetare. la ora actuala exista enorm de multe “cartite” care gauresc pamanul in lung si in lat, dar nimic nu se aseamana cu AURORA. cantareste 2600 t si este singura pe planeta care nu scoate pamantul excavat, ci il incorporeaza in peretii tunelului pe pe care il excaveaza. iti dau si un video ca sa nu mori prost, facut de national geografic:http://www.youtube.com/watch?v=c1EA7BFu2fU….dar sa revenim. ti-am dat un link in care oameni de bun simt anunta omenirea ca s-au descoperit tunele din epoca preistorica care brazdeaza toata Europa din Sotia pana in turcia si tu tot te incapatanezi sa spui ca nimeni nu putea sapa asa ceva in acele timpuri. nu ma mira explicatia incuiata pe care o faci pentru ca apartine sistemului care asa te-a invatat. dar pot sa adug ca stii…orase subterane exista peste tot. sant atat de vaste si merg pana la nivelul 13 -15 sub pamant, iar toate au fost facute in preistorie. cele mai mari au fost descoperite cu duiumul chiar in Turcia. ia poftim de te uita si plangi ca esti ignorant si nici cu probele in fata nu poti sa accepti adevarul. te cred. adevarul doare, ustura. ia uite ce super oras cu 13 etaje sub pamant stiau ei anticii sa construiasca, si acesta nu este o exceptie pentru ca sant peste tot in lume, dar te las pe tine sa le descoperi ca sa nu zici ca fabulez. http://extraterestriiprintrenoi.wordpress.com/2013/07/21/derinkuyu-misterul-unui-oras-subteran/
      6)este ultimul raspuns pe care ti-l dau pentru ca de fapt pe mine nu ma intereseaza sa conving pe nimeni de ceea ce i-a fost ascuns ci sa il informez doar ca exista si alte probe care contrazic ceea ce sistemul asasin si mincinos ne invata. fac acest lucru pentru ca atunci cand va veni vremea nimeni sa nu spuna ca nu a stiut. deci, nu te mai perpeli de pe o pare pe alta ca gogoasa ca sistemul este demascat si adevarul va iesi oricum la lumina, pentru ca poti sa dormi linistit cu minciuna care iti da iluzia de libertate cu care ai fost invatat. noapte buna!

  36. Mi-ar placea sa fim atat de speciali, si daca numai jumatate din articol e adevarat atunci zona ar trebui nu numai protejata UNESCO ci si exploatata turistic la maxim,aratand intregii lumi ce mostenire avem (si nu am mai avea nevoie de exploatare miniera). Un lucru m-ar fi convins foarte mult, si anume fotografia cu acel prim os descoperit…

  37. am mai citit undeva un articol despre kestia asta cu galeria 13 in care aparea si poza cu scheletu uriasului care era kiar urias.in orice caz cand citesc articole dastea imi vine sai omor pe toti de la conducerea tarii.nu pot intelege cum o tara atat de bogata din multe puncte de vedere sa fie kiar asa saraca.in loc sa exploateze resursele naturale si sa le foloseasca in binele tarii ei scot aur il vand la evrei si in loc sa scoata profit de 85-90% nu scot nici macar 20%..bine era dak mai traia hilter in ziua de azi.imi pare rau ptr tara mea si dak o tinem tot asa cu conducerea e posibil ca prin 2040 Romania sa dispara de pe harta lumii.o sa o vanda pe bucati.o revolutie generala ar fi bine venita sa stie conducerea ca tara e a poporului nu a lor sa faca ce vor din ea

  38. Nu vă mai faceţi probleme. În curând se vor lămuri toate lucrurile, nu numai pentru unii, ci pentru toată lumea.

  39. azi am citit, adică am spidin articol si din comentarii.
    1. chestia cu originea civilizaţiei şi a omenirii în ţara noastră am mai întâlnit-o de curând tot în acest gen de articole postate pe internet. de aemenea am întâlnit ideea că arabii revendica teritoriul românesc de vreme ce odinioară au fost stăpâni – vezi dominaţia turcă. dar nici evreii nu se lasă mai prejos.
    2. de mai mult timp mă preocupă întrebarea, rămasă deocamdată fără un răspuns clar ci numai supoziţii (şi cred că la acest stagiu va şi rămâne): geografia învăţată prin anii 70 (comunism sadea!!!) îmi spunea că avem o ţară f bogată, iar istoria (evident învăţată în aceeaşi perioadă) vorbea de un popor sărac pe tot parcursul existenţei sa. afirmaţii valabile şi în acei ani şi în aceştia ultimii 20. de altfel, deşi am fost un elev şi student conştiincios, măritată cu un om cu o capacitate intelectuală şi spirituală deosebită, rămas totuşi un ilustru anonim, nu mă pot considera un om avut, atâta timp cât nivelul meu de trai se încadrează cu brio la categoria “puţin peste limita subzistenţei”.
    3. adevăratul autor al articolului a protestat pentru faptul că nu a fost citată corect sursa, dar nici nu s-a sinchisit de gravele jigniri şi chiar injurii adresate în fond lui, lăsându-le pe umerii unei femei. ce să înţeleg din asta?
    4. aţi citit biblia? eu da şi vă îndemn şi pe voi să căutaţi cu luare aminte la ce este folosit aurul la construirea chivotului legii şi a cortului ce îl adăposteşte. totodată există informaţii potrivit cărora regii azteci eveau implantat în creier o foiţă de aur. iar la vreme de bejenie, evreii stâng tot aurul pe care îl au, restul lasă fără părere de rău în urmă. oare de ce? de altfel, am înţeles că dacă eşti evreu şi te rogi la dumnezeu, acesta poate să-i pedepsească pe cei care luptă împotriva evreilor, indiferent dacă sunt afectaţi de răutatea acestora. vechiul testament ne învaţă să fim răi şi egoişti. de altfel, evreii sunt “poporul lui dumnezeu” oare nu sunt ei extratereştrii de care se tot vorbeşte?
    5. se pare că aurul există la noi în ţară nu numai la roşia montană. oare amicii noştri unguri nu au şi ei un interes în a acapara ardealul cu tot cu aurul din el şi stăpânirea acestei bogăţii?
    6.moise i-a scos pe evrei din egipt şi i-a ţinut în pustiu vreme de 40 de ani (o generaţie ţine 15 ani înainte şi 15 ani în urmă, adică eu mă pot considera aceeaşi generaţie cu o persoană mai tânără cu 15 ani decât mine sau cu una mai vârstnică cu 15 ani), deci mai mult de o generaţie, se pare pentru a-i învăţa mentalitatea de stăpân şi şă scape de cea de slugă, care totuşi i-a ajutat să supravieţuiască în egispt ca naţie. noi, românii am supravieţuit pe acest pământ bogat, cu preţul umilirii şi al sărăciei.
    6. vă mai amintiţi filmul dacii? este acolo o fază cu astrologul care prevede eclipsa şi îi sperie astfel pe năvălitori. dar mai este o scenă: cea în care vin barbarii iar regele dac, nesigur pe forţele armate proprii, vrea să se alieze cu ei contra romanilor. preţul cerut de barbari este imens, îi plăcuseră pajiştile pentru caii săi, deci niciun străin nu te ajută fără să te jefuiască. problema cu roşia montană este: cât sunt dispuşi reprezentanţii românilor să lase să fie jefuită ţara? dacă nu acceptăm jaful, care ar fi preţul? şi aici menţionez delăsarea, nepăsarea românului pentru aproapele său şi pentru marea bogăţie pe care stă teritoriul său. şi apoi, nu la noi la români jaful, respectiv hoţia, este la mare preţ? de ce suntem noi ipocriţi? nu ne place să spunem că leu este cel ce încalcă legea? nu admirăm noi pe cel ce încalcă legea cu atât mai mult cu cât o face pe faţă şi jaful e mai mare? însă ne uităm cu jind la civilizaţia de tip germanic, în care “boul” care stă la bariera numită lege este apreciat tocmai pentru că respectă legea.
    a se observa stima mea pentru limba română prin folosirea diacriticilor, fapt rarisim pe intrernet.

    • dana, am citit cu mare placere si interes comentariul tau. Curat, ordonat, detaliat, echilibrat prin argumente viabile. Multumim!

  40. Hmm, prezenta unei lespezi, cu dimensiunile precizate la inceputul acestui articol, in galeriile aurifere ce nu depasesc probabil ,in medie mai mult de 1.50 m lasa de dorit. Personal imi doresc sa fie adevarat,dar pastrez o doza de pesimism.
    In legatura cu scheletul descoperit , apare o intrebare legitima : Cum , un schelet de 10 metri, a putut fi strecurat prin ingustele culoare? Nu mai pun la socoteala sistemul muscular necesar punerii in miscare a acestui schelet.
    Pentru Dana , ai tot respectul meu pentru folosirea diacriticelor dar ai si cea mai mica nota sau calificativ pentru neinceperea fiecarei propozitii cu litera mare precum si folosirea numelor : Moise, Dumnezeu si denumirilor : Egipt cu litera mica.
    Nu-mi cautati greselile sunt doar un om.

  41. Interesant articol , keep digging ! …si nu-ti mai consuma energia degeaba cu de alde`gyuri (bozgori kgb-isti, departamentul intoxicari culturale), pentru k nu merita sa arunci margaritare la porci ! …e valabil si pentru alti cimpanzei de pe aici(f multi din pacate-daia` “oculta divide et empera) care arunca cu mucii in fasole , deh, hipnotizatii de serviciu !
    Din pacate informatiile acestea sunt f f vechi , pacat k nu se face nimica in acest sens (probabil k nu se va face nimica niciodata ) , dar ma bucura faptul, sa vad k inca mai exista oameni ne -alienati total de biserica si oculta ! ….om mai vedea ce o sa se intample, probabil curand , deoarece “sistemul”a inceput sa crape pe la incheieturi :)) (nici ei nu stiu de ce !)..probabil apropierea C Ison < le da batai de cap !;)..bafta !

  42. Domnilor,imi place doctrina pe care a-ti lansat-o,schimbul de replici si idei,pareri pro si contra,dar esentialul l-ati ocolit:adevarul,dreptatea,fericirea,sunt institutii virtuale,nenascute inca,asa ca…..continuati

  43. Pingback: Orașul subteran al zeilor din Roșia Montană | ProAlba

  44. “In the first place God made idiots. This was for practice. Then he made proofreaders.” – Mark Twain’s Notebook, May 1892-Jan. 1893

  45. Întrebaţi-l şi pe Ion Gheorghe, cel mai mare poet român în viaţă, dar şi un vizionar şi un cunoscător al civilizaţiei hiperboreene. Nu îi mai jigniţi pe cei fără intuiţie. Miracolul românesc ni se revelă de către străini. De la Vatican până la Tel Aviv. Ei au documente, noi doar simţuri ascuţite. Se pare că gena infracţională hipertrofiată ne va şterge din Istorie cu tot tezaurul nostru de spiritualitate şi de nestemate. “Boala cea mai gravă care macină societatea românească este lipsa caracterelor.”(N.Iorga)

  46. Bine, “Istetu”, da’ “a-ti” se scrie, de fapt, impreunat – mai studiaza putin gramatica limbii romine (si, de fapt, nu esti singurul !!!) !!!
    Mai, Gyuri baci, mai las-o jos ca macane ( si altii de teapa ta ), habar n-ai ce vorbesti, mai documenteaza-te – macar sa stii cit Gabriela Dobrescu, Mihai Ciuca sau Radu : ori nu esti romin ???

    • Aditzone…esti lipsit de orice bun simt si cunostinte despre istoria sau gramatica noastra.Daca stiai ceva nu “te dadeai in barci ca Auricageamantan”..este o diferenta ce gramatica inveti tu acum si gramatica predata la scoli pina in anii 90`…asa ca daca nu stii tacii in puii mei din gura si ascunde-te despteptule…multi ca tine are tara asta si degeaba. Fii un pic mai constructiv ,dar daca nu stii sau nu ai citit destul in viata ta dute la piata cu rrrrrromanes si poti sa vinzi flori. Chiar ca de comentarii de acest gen nu are nevoie nimeni.Memento mori idiotul satului.

    • Unde ai vrea s-a se ascunda la trecerea cometei majoritataea tarilor, bine cei de rang inalt, nu te gandi la toata populatia globului. e cam singuru loc sigur. Oare porumbelul lui Nea Noe. Nu cumva a fost trimis prin tunelul Tibetan sau Egiptean s-a vada daca sau retras apele!?

  47. Mai oameni buni, rom^ini, treaba e ca diverse forte/organizatii etc. vor sa distruga marturiile conform carora leaganul civilizatiei actuale a plecat din Carpatii Apuseni, din ROMANIA !!! Cititi, documentati-va ( vedeti si de ce nu ne-au mai numit tara DACIA, ci Romania !!!), si nu va lasati pacaliti de “febra aurului -RMGC” – astia urmaresc cu totul si cu totul alte lucruri !!! Tablitele de lut descoperite la Tartaria au o scriere care o precede pe cea sumeriana – concluzia care e : acea scriere a fost folosita intii AICI, pe teritoriul tarisoarei noastre, de catre stramosii nostri ! Chestie incontestabila !

    • Trebuie neaparat sa imi arati documentul prin care ne-a impus cineva sa ne luam numele de România la unirea dintre Valahia si Moldova.Cine nu avrut sa ne numim Dacia? ( citeste Letopisetul Tarii Moldovei) Scrieti aici niste prostii care le visati noaptea in somn sau cum?Cine ne-a impus chestia asta? Un cronicar Italian scria cam intre 1500 si 1600 intro vizita in Transilvania ca populatia de acolo sunt vorbitori Latini si ei spun ca vorbesc Româneste care automat trage concluzia ca aceasta populatie sau denumit Români.Ca aceasta populatie se trage din Daci sau din neamul Tracic nu poate nimeni sa contrazica ( limba e dovada zdrobitoare de necombatut de nimeni) dar ca sa avem dovazi arheologice trebuie sa cautam, cercetam si dovedi aceasta. Cum scrieti voi aici fara dovezi si fara cápátîi nu faceti altceva decît sa ne aduceti neincredere si batjocura. Toata lumea stie ca nu ne trebuie arme pt vecini…ne ajung caciulile cu motz….dar sa scriem istorie nu avem voie decit de seriozitate si nu de incredere in cuvintul altora (fie traducere sau ipoteza) si asta nu de altceva dar mai tirziu in timp spunem….”ei au zis nu eu”. Asta chiar ca nu vrem.

  48. cel mai mare dusman al nostru este STATUL.EL DECIDE.NOI DEGEABA NE INTRECEM CARE DE CARE CA STIM MAI MULTE..CA DOAR STIM.IN REST NIMIK..ramane de vazut ceea ce urmeaza……….americani,candaieni..rusi..evrei..arabii….englezi….toti ptr.doar noi contra…))))))))mai bine gandim ce facem cu iei..cum au gandito stramosii nostirii turcilor..cand iau bagat in mocirla si iau nimicit fara nici un fel de regret.erau cat frunza si iarba.

    • bravo!!!!! pentru ca majoritatea acestei tari crede ca a linge pantofii “domnului” ministru, consul, presedinte tine de respect si functii. nu draga adormitilor. ei sant cei care trebuie sa iti suga tie sosetele pentru ca tu ii mentii pe ei in locuri calde, tu le dai bani ca sa huzureasca si tu te inchini ca un sclav stapanului care te foloseste si te trateaza ca pe un parlit. ei au aparate de represiune inpotriva ta. din salariu de mizerie pe care il ai le dai de buna voie taxele pentru care ei nu iti prezinta niciodata o explicatie pentru ce si pe ce au chieltuit acesti bani. ei te privesc de sus cu dispret si nesimtire pe tine care crezi ca ei te reprezinta si te ajuta si au grija de tine. politia, jandarmeria, fiscul, toti te umilesc, iti taie in fiecare zi libertatea si iti ia ceea ce de fapt tu nu datorezi nimanui. ei iti datoreaza tie, cap de gasca pentru ca ei se imprumuta din bancile private iar tu le platesti huzurul. crezi ca exista o banca a romaniei??? esti un ignorant. BCR este o sucursala a bancii europene care iti imprumuta bani cu dobanda. daca aveai banaca ta, a romaniei statul isi lua banii de acolo fara dobanda pentru ca banii din banaca unui stat sant banii tai. statul este doar un titlui juridic pentru ca satatul in realitate reprezinta poporul nu sacalii care il inrobesc. cand o sa va treziti si o sa aveti curajul sa priviti realitatea asta fantastica in fata???

  49. Radu-Cristian Nicolaev — Cum sa ti secret de stat faptul ca de aici au plecat toate marile civilizatii ale lumii, Sumerul, Egiptul, India, s.a.m.d. Trebuie sa fi orb, surd, mut si idiot. Daca aveti minte, inima si suflet desfintati aceasta clasa politica si instituiti MERITOCRATIA, iar pentru cine nu este de acord reintroduceti pedeapsa cu moartea pentru inalta tradare a patriei, nu mai este timp, peste 10-20 de ani vom fi ocupati de tigani si evrei si alte neamuri. Omenirea ne vrea disparuti pentru ca actuala lume si civilizatie este de tip mafiot pentru a pastra cel mai mare secret ca suntem condusi de demoni dintr-un univers paralel. Dar schimbarea trebuie sa vina de la noi prin sacrificiu, ca de fapt nimeni nu moare, nu putem astepta pe altii sa initieze schimbarea in locul nostru,ca la lovilutie. NU MAI ESTE TIMP DE IDEI, VORBE S.A….
    Tineti minte anunaki sunt reptilieni, ei au creat poate dinozaurii. Daca nu exista reptilieni atunci constiinta dinozaurilor unde este ? Dinozauri au disparut fizic acum 65 mil.ani dar constiinta lor unde este ? Este la fel ca cea maI MARE VICTORIE A DIAVOLULUI, sa ne faca sa spunem ca nu exista. Salvarea noastra este ca raul nu poate fii vesnic !

    • sant de acord cu tine si imi place ca mai sant oameni care sant informati cu adevarat. multumesc si sper sa se trezeasca cat mai multi pentru ca informatie neconventionala este suficienta pentru a intelege ca ceva nu merge, de ce nu merge si ca exista un alt adevar despre trecutul omenirii.

      • Gabriela Dobrescu, imi pare rau, dar intreg articolul e o mare facatura. O poveste de adormit copiii. Sa luam cateva exemple: 1. Placa de 950 de tone. Daca BNR ar avea acest aur, adunat cu cele 104 tone reale, inseamna ca ar avea peste o mie de tone! Romania ar fi printre cele mai bogate tari din lume. Imposibil sa manipulezi in secret acest aur. De cine a fost creata placa? De exraterestri, bineinteles. Cred in extraterestri, dar nici asa… 2. Un satelit rusesc? De ce nu american? Crezi ca daca americanii ar fi aflat ca rusii au facut acele descoperiri in muntii nostri, americanii n-ar fi adus un satelit deasupra? De unde stim noi ce descoperiri fac atelitii rusesti/sovietici, cand astia sunt bolnavi de secretomanie? 3. Soros nu a finantat distrugerea Rosiei Montane. Soros a finantat salvarea Rosiei Montane. Amesteci lucrurile: Steinmetz cu Soros. Cel dintai este actionar la Gold Corporation, dar Soros nu este. Mai mult, a facut declaratii repetate, oficiale, ca nu este interesat de Rosia Montana decat pentru a o salva de la distrugere. Daca mergem pe elucubratiile debitate de Vadim Tudor si Funar, fara nici o proba, nu ajungem nicaieri. 4. Antena 3 este o televiziune tradatoare a Rosiei Montane. In schimbul publicitatii platite scump, aceasta televiziune mercenara, alaturi de B1TV, Romania TV si altele, a inchis gura si a manipulat opinia publica in favoarea proiectului Rosia Montana. Mai sunt si altele de spus, dar imi e lehamite. Pe scurt, povestesti frumos, dar nu pretinde sa te creada cineva!

      • mai ioane esti adormit ca toti romanii care se cred mari stiutori si mari increzatori in sistemul asasin si mincinos in care traim. esti unul dintre aparatorii fara stiinta a elitei care de milenii ascunde adevarul si care in scoli invata oamenii a spune doar ceea ce vor ei. orice alta idee, teorie sau proba care ii contrazice este gresita si nu trebuie sa se tina cont de ea. nu mai am chief sa raspund pentru ca daca citesti comentariile am facut acest lucru si eu si altii care stiu mai mult decat ne spune sistemul. deci….nu trebuie nici sa te superi, nici sa crezi, nici sa contrazici ceva despre care cu siguranta nu stii multe. trebuie doar sa stii ca mai sant si alte puncte de vedere care oricat ar pare de fantastice pot sa fie adevarate. oricum, totul este doar o alta informatie si atat. cand va veni vremea vei putea sa spui ca ai stiut si nu ai crezut , sau ca totul a fost o minciuna sau ca asa cum ti-ai asternut asa dormi. alegerea este a fiecaruia.

      • Draga Gabriela,

        Ma bucur nespus ca mai sunt persoane care aduc lumina asupra adevaratei istorii ale neamului nostru. Romania trece momentan printr-o criza de identitate. Ne ponegrim singuri tara si refuzam sa credem lucruri extraordinare despre poporul nostru, nefiind capabil sa privim in adevarata profunzime a informatiei. –‘De ce nu este expus scheletul?’ Pentru ca ramasitele hiperboreanului sunt doar a farama a unui adevar care ar da peste cap cunostintele actuale in istorie.

        Cat am mers la scoala m-am intrebat mereu de ce mare parte din istoria noastra pare sa se traga doar din surse rusesti – tocmai a unei tari care s-au dovedit sa ne fie inamice de-a lungul anilor, a carei unic scop nu a fost decat continua sapare si ascundere a celei mai valoroase comori ale noastre – istoria. Astel ne-au ars cartile si documentele, ne-au topit artefactele, ne-au rasturnat piramida de valori, ne-au schingiuit elitele si ne-au indus idei divizioniste precum ‘Ardeleni’ care sunt diferiti de ‘Moldoveni’, rezultand intr-o lenta si perfida distrugere din interior. Repercusiunile se vad si astazi, in mentalitatile confuze ale romanilor, in inabilitatea noastra de a coopera si de empatiza unul cu celalat. Nu ne gasim tempo-ul si echilibru pentru ca, pare sa nu mai avem un centru de greutate.

        Intrebarea mea asadar a inceput sa-si gaseasca un raspuns citind, documentandu-ma, invatand limbi straine si descoperind similaritudini incredibile intre ele si romana, gasind evidente atat a unor asa-zise centre energetice deasupra teritoriului Romaniei cat si a Japoniei, si totodata dovezi ale celor mai vechi scrieri din lume gasite pe teritoriu tarii noastre. Ultima piesa a acestui puzzle in schimb a venit urmarind toate masinatiunile acestei tari care nu pare sa doarma niciodata in scopul ei bolnav de distrugere a nucleului acestui popor primordial. Banuiesc ca nu exista neam care sa lucreze mai mai perfid si a carei tentacule veninoase se patrunda mai profund decat cel al Rusiei. Atat de bine s-a prins, pocitania, ca la zeci de la ani de la o revolutie, veninul ei inca mai necrozeaza.

      • Ionieee… daca BNR era condus de catre un Bastinas, da, acele 950 de tone de “haur” erau in beciu’ nost’! Dar dupa cum observi, (asta de o faci cu ochiu(i) din fata, si nu cu cel din dos) intreaga guvernare este A-l-o-g-e-n-A!
        Imposibil sa manipulezi in secret acest ”haur”??? Pai uite ca nu mai este secret, (vezi articolul), doar ca… lipsesc dovezi! Si ca cetatean de rînd cu sticla-n bot, buznarele pline cu seminte si chilotu’ intarit pe cur, stînd in dosul curtii sau in fata blocului, n-ai sa “ginesti” tu niciodata traficul intens al javrelor guvernatoare!!! “Mai sunt si altele de spus, dar…” NU mi se rupe fix Bendix-ul!
        Asta la vista… baby Gizas!

  50. Deci este clar,de pe “meleagurile”noastre a pornit omul si istoria.Ce sa mai, ailalti nici nu existau.Apoi noi am inventat gaura la macaroana.Spre stiinta PAPEI de la Roma sa fie atent ca o galerie de la noi duce exact in biblioteca lui.Si prin aceste galerii BINTUIE la extraterestrii ceva de speriat !

  51. Pingback: http://extraterestriiprintrenoi.wordpress.com/2013/10/18/orasul-subteran-al-zeilor-din-rosia-montana/ | B.I.G'S BLOG

  52. Aagatîrşii au exploatat aurul din Transilvania nu acum 5500 de ani, ci abia acum 550 de ani !!!!!!!!!! În acea perioadă aurul devine valoros pentru tîlharii de regi cotropitori …..

  53. Poate unele aspecte ale acestui articol sunt interpretate sau traduse gresit, poate unele detalii sunt neconcludente, exagerate sau ireale. Parerea mea este ca si un procent de 1% din articol, daca este adevarat, ar putea revolutiona perceptia noastra asupra istoriei si asupra realitatii in care traim.

    Cu permisiunea doamnei Gabriela, postez acest link: http://vimeo.com/album/2038093/video/45559477 cu un episod al serialului Ancient Aliens in care oameni de stiinta foarte bine informati si pregatiti vin cu cele mai solide argumente si prezinta orasele vechi de peste 10.000 de ani, acoperite de mari si oceane in urma finalizarii ultimei perioade glaciare din istoria planetei noastre. Stiti ce inseamna aceste orase? Nici nu realizam importanta acestor descoperiri. Pica practic toata istoria umanitatii, asa cum este scrisa acum in manualele scolare.

    Cum este, domnilor? Astept cu mare interes parerea dumneavoastra, atat a celor pro dar mai ales a celor contra. Veniti cu argumente logice si palpabile, va rog.

  54. Accepte, proteste, dar care este adevarul si cine ne manipuleaza, ai nostri, stainii, extrateresti cine ????????? GICU

  55. eu va spun pe scurt: am citit prea putin ca sa cred sau sa nu cred. Pot doar sa spun ca ceva din interiorul meu ma face sa cred…si atat. Dar acum citind despre uriasul de acolo imi vine in minte….- ca daca mergeti la manastirea Corbii de Piatra din Arges veti vedea pe munte deasupra manastirii un urias. Oare Acela este tot poveste????? Cred DOAR CA TRAIM NISTE VREMURI IN CARE MULTE ADEVARURI VOR IESI LA IVEALA SI PE CARE MINTEA UMANA INCA NU LE POATE ACCEPTA, DAR CU TRECEREA TIMPULUI DUMNEZEU VA INGADUI SA FIE SI DOVEDITE ASA CUM A INGADUIT SA FIE DESCOPERITE. TREBUIE DOAR RABDARE, SA NE APARAM TZARA SI BOGATIILE EI….ca de recuperat ce a plecat, nu cred ca se va mai intampla vreodata…UNITI NE VOM APARA BOGATIILE, UNITI NE VOM PASTRA SANATATEA SI UNITI VOM CRESTE….sa nu ne vindem sufletul pe 2 lei si sa nu mai aruncam cu pietre in cel care scria asta si asta si asta….sa ascultam pe fiecare si sa noi sa devenim cercetatori inainte de a judeca ……..NU MAI FITI RAI SI EGOISTI SI NU MAI MOCIRLITI PE CEL CARE A DUS O INFORMATIE. CERCETATI O si atat. Va imbratisez cu drag, Raluca

    Si nu uitati: ” TZARA NOASTRA AUR POARTA, NOI CERSIM DIN POARTA-N POARTA”

    Haideti sa nu mai cersim cand Dumnezeu ne-a dat de toate. AVEM DE TOATE mai putin IUBIRE.

  56. Gabriela ,toata stima pentru munca de documentare si nu numai.La fel si pentru ardoarea cu care incerci sa arati si altora alte unghiuri din care poate fi “vazuta” realitatea.O precizare pentru unii:este total adevarata sustinerea cu satelitul rusesc care a depistat in zona Sarmisegetuza un adevarat oras subteran.Ca urmare a acestor informatii s-a format o echipa pluridisciplinara din care au facut parte si reprezentanti ai armatei romane precum si Vasile Rudan.In urma sapaturilor partiale care s-au facut au fost descoperite multe lucruri interesante.Cautati Vasile Rudan daca inca nu stiti de acest cercetator ,care a colaborat mult timp cu armata.In al doilea rand despre alte posibile “aplicatii” ale aurului:cautati aur monoatomic si ormus.

  57. Cand n-ai alte bancuri ca sa razi tinandu-te de burta, citeste tampeniile astea despre orasul subteran.
    Sunt de cacarea lumii ! Te razi de te caci pe tine ! Multa prostie suporta bietul Internet !

    • adevarul este ca atunci cand te razi, conform cu analiza gramaticala a limbii romane pe care am invatat-o eu, nu poti decat sa razi de tine pentru ca a te rade vine de la de tine te razi. deci…..avand in vedere ca te razi este si normal pentru cineva ca dumneavoastra. este adevarat ca multa prostie suporta generatia umana..

  58. Am citit aproape toate comentariile.Intreb:Ce doriti sa aflati? Doriti o explicatie materialist stiintifica sau una metafizica?
    Pentru ca observ o amestecatura mitico-istorico-SFistico-biblico-samd care deranjeaza si nu face bine nimanui.
    Ce stiu eu si sunt ferm convins de acest lucru e ca Spatiul din interiorul lantului Carpatic a fost cindva sediul unuia din multele
    (atit in timp cit si in spatiu) Centre Spirituale. Iar Dacii au avut misiunea de a Proteja acest Centru SUPREM (suprem la acea vreme) . Deasupra tuturor comentariilor-inclusiv si a mea- se asterne usor si simplu Marea Tacere.

  59. Pingback: Cel mai mare JAF de pe Terra | The Book of SYMPLU

  60. Degeaba ne certam intre noi pe un blog si in lumea reala toti de la guvernul romaniei pana la tarile straine se pisa pe noi…au sigilat intrari au imprejmuit zone iar noi ca prostii le platim salariile sa faca lucru asta si mai mult de atat ne certam intre noi pe net in loc sa mergem buluc peste ei si sa ne lamurim si noi cu ochii nostrii ce se intampla cu trecutul si viitorul acestei tari…bine ca in Grecia pe langa faptul ca nu platesc taxe mai au si tupeu si ambitie sa faca greve(in adevaratul sens al cuvantului) cand li se pare ca sunt furati iar noi cant suntem dusi de nas pe fata ne limitam la…”asta e…suntem in romania” si la contradictii aberante pe cate un blog in timp ce ni se fura pamantul de sub picioare. TREZIREA!!!

  61. Interesant articolul,ce va opreste sa organizați o excursie in zona,cu noi cei care vrem sa cunoastem adevarul? Sa intram in mina organizat,cu câțiva minieri bătrâni din zona aceea, sa ne convingem ca exista acel put! Este usor de descoperit ,mai ales ca este o suprafața mare de beton turnata…in fine se poate mai multă activitate acolo,decât scrierile dumneavoastră de pe blog! Propun sa organizați ceva amplu,cu televiziuni etc. Altfel totul este o apa de ploaie daca nu ne deplasam la fata locului!

  62. pai daca incepem sa scobim si aici, Romania va ramane ca o scorta de pamant seaca, iar urmasii nostri vor fi slugile altor neamuri. Sa ne mai astamparam . Sa facem altceva pentru tara asta, ca sunt destule!!!!!!!!!!!!!!!

  63. OARE E POSIBIL SA NE OPRIM VREODATA SA MAI UCIDEM NATURA VIATA SI CHIAR PE DUMNEZU? PANA CAND DOAMNE PANA CAND???? ANA MARIA

  64. Tara asta a ajuns atat de jos , incat numai noi ,poporul,o putem apara. George Soros este decat un cacat de evreu care mai vrea sa isi adauge 5-50 miliarde in conturi ,pe cand pentru noi rosia montana este istorie,este locul pe care l-a un moment dat il putem exploata noi, iar cu cei 5-50 miliarde sa construim noi , pentru noi , autostrazi,spitale ..Vin vremuri grele in care singura moneda reala de schimb si cea mai pretioasa va fi aurul ,normal ca vor sa puna mana pe ea.Aparati tara cu proteste si urlete de disperare pana la capat , doar nu vor veni cu armata peste noi …

    • a parte faptul ca atunci cand nu esti de acord cu cineva nu se raspunde in termenii folositi de dv, nu imi dati nici un exemplu concret din care sa reiasa faptul ca statul are grija de tine si iti spune totul, ca justitia iti gaseste dreptatea, ca medicina te vindeca, ca biserica te duce in rai, ca pasta de dinti iti repara smaltul, ca iaurtul iti vindeca stomacul, ca istoricii iti spun adevarul si ca astronautii au ajuns pe luna. stiti de ce? din doua motive:
      1) nu exista astfel de exemple
      2) santeti atat de ignoranti incat nu vedeti esenta ci doar aparentele.
      avand in vedere ca faceti parte din acea marea majoritate care doarme, nu ma simt obligata da va trezesc. din contra. scuzati-ma ca v-am spus si altceva decat stiati, ceva atat de fantastic care nu a facut altceva decat sa va amuze, inerveze si uimeasca. intotdeauna inteleptul tine cont de furia si nestiinta prostului pentru ca in realitate ei sant adevarat plaga a acestor zile, inainte de guvernele asasine si mincinoase pe care le apara fara sa isi dea seama. ar fi indicat sa nu mai cititi acest blog. fare rau si creaza cosmaruri iar fantastica realitate de care vorbeste provoaca frica. schimbati pagina.

      • . scuze k nu am apucat sa traduc….cateva minti mai luminate vor intelege. si pe cine interseaza adevarul de obicei il cauta indiferent de opiniile celor din jur. corect?

        Educating the mind without educating the heart is no education at all. ARISTOTLE.
        Leaders must be “nurturing mothers, not dominant patriarchs.”

        This is a “time to retreat and take a longer look to be able to advance later.”

        The uniting theme for these ten sub-movements is a united movement to end the rule of money so the necessities of the people and protection of the planet come before further enriching the wealthiest.

        1. Mobilizing youth and students and making education a human right;
        2.Confronting environmental issues around climate change, extreme energy extraction, toxicity, food and mass extinction;
        3.Creating a national healthcare system based on single payer financing and human rights principles;
        4.Ending homelessness and creating affordable housing;
        5.Ending poverty and creating a new democratic economy including confronting the banking and finance system and unfair wages and inadequate employment;
        6.Ending mass incarceration, police abuse and the drug war;
        7.Establishing immigrant rights;
        8.Establishing indigenous sovereignty;
        9.Creating a fair global trade system;
        10. Ending war and militarisM

        , Those in power violate these principles. which makes this as a “ PRECARIOUS DEMOCRACY” , where those in office answer to big business, rather than the people. These are policy choices that a well-organized mass movement of people power can change.
        ” INEQUALITY ” is not happening by accident. It is happening because of policy choices made by those in office. This includes trade agreements rigged for transnational corporations, policies favoring big business over small businesses and entrepreneurs, a tax system that protects the wealthiest — especially investors, patent protections for pharmaceuticals that prop up inordinate profits and make healthcare expensive for everyone, continued funding of big banks at a cost of $85 billion a month while not funding a full employment economy or necessary programs like food stamps, raising the budgets of the military and weapons manufacturers while at the same time cutting veterans and government pensions and cutting necessary programs.

        The term originates from the Greek δημοκρατία (dēmokratía) “rule of the people”,[1] which was coined from δῆμος (dêmos) “people” and κράτος (kratos) “power” or “rule” in the 5th century BCE to denote the political systems then existing in Greek city-states, notably Athens; the term is an antonym to ἀριστοκρατία (aristokratia) “rule of an elite”. While theoretically these definitions are in opposition, in practice the distinction has been blurred historically.

        In fact, a review of the last 100 years of resistance movements found that the people have never lost in a dictatorship or democracy when 3.5% of the people are mobilized.

    • Amestecuri-neamestecuri, conspiratii-neconspiratii; FA regula de 33 simpla, inmulteste situatia tarii dinainte de opjnoua ori datorii externe, si divizeaza la 24 de ani de talcioc jidanotiganescoshvilii când romînii stateau si se uitau cum cei 3 ardeleni erau hacuiti cu precizie pe roata! Hai noroc si pe … pfurca sa va-ntorc… capete de PFL!

  65. Sa ne fereasca Dumnezeu de impostori de felul “doamnei” Gabriela Dobrescu…..superpenibil !!! O rugaciune nu ar spune…sa nu mai fie atat de ratacita.

    • adriane, adriane prefer sa fiu oaia ratacita decat o proasta indobitocita ca tine. in primul rand ca impostor nu area aceeasi semnificatie cu ateu. impostorul este o persoana care nu are personalitate, este un las, un vandut, un prefacut, un mincinos, un scalv care astepta ordinele stapanului caruia ii linge mainile si ii suge cirapii, caracteristici care nu au nimic de a face cu cel care spune adevaruri care par mai fantastice decat fanteziile insasi, pentru ca daca unul ca tine nu stie decat ce a invatat in scoala de spalt creiere a illuminatilor, nu inseamna ca acele lucruri nu exista.

      sigur ca nu fac parte din categoria impostorilor asa cum crezi tu din doua motive:
      1) nu sant impostoare pentru ca eu spun lucruri care nu se stiu, care provoaca frica, dureri de cap, incertitudine, neincredere, ras dement, …pentru ca eu SPUN ADEVARUL si pentru ca doar adevarul doare si provoaca aceste stari prostilor. 2) nu sant impostoare pentru ca nu sant platita de nimeni, nu ling pantofii si nu sug ciorapii nimanui, nu stau in pozitia sclavului ingenunchiat pe coate si genunchi si nu accept ordine de la nimeni.

      in ceea ce priveste rugaciunea….am trecut de mult de vremea povestilor si a asteptarii prietenilor imaginari care nu te ajuta cu nimic si te fac sa devii o scarboasa fiinta moralista care in afara de a critica si astepta posmagii muiati de altii nu este in stare sa stea drepta si sa privesca neinfricat inainte.

      deci….IMPOSTORII sant cam ca tine. nu au nume, nu au adrese, nu au cu ce se lauda, in schimb improsca cu noroi singurul lucru care este de nepretuit: ADEVARUL. consider ca ar fi mai dragut sa te tavalesti in namolul tau imputit, sa nu mai citesti acest blog si sa nu mai incerci sa denigrezi persoane pe care nu le cunosti. deci, mars taras la dumenzeul tau de cacat.

    • Sa ne fereasca drec’ de sheitani ca tine… Nu observi situatia generala, suferi de “defect al cristalinului”? Aaa, e voia lui God?! De cînd God iti baga in “straitza”?! Ai cumva argumente cu care poti sa contraataci articolu? Arunca-le pe zona, killumineaza-ne calea cu un…”halogen de 33 de mii de watti”.
      Cît despre rugaciune; cîti stiu catre cine, ce si cum s-o “directioneze”?! E simplu; “ma, mai spune si tu o rugaciune din cînd in cînd, mai du-te si sparge-ti bostanu de sticla icoanei la vrun ‘lacas al Domnului’, dar nu uita sa lasi ceva maruntis in cutia milei- popii!”. Facând o aluzie [ Mi-aduc aminte de prin clasa a-Vll--Vlll-a, la ora de religie, cînd intra preotu (omu' de ordine) in clasa trebuia sa ne-ntoarcem toti catre icoana din spatele clasei si sa spunem "Tatal nost'", vazându-i pe toti cum se intorc ca oile sa se-nchine la acel perete de un alb jegos comunist si incepînd sa murmure "Notre Père", io si cu colegu' am izbucnit in rîs, n-au durat 3 secunde si zdreeang!!! un capac (lopata de zapada) peste ceafa de si acuma-i simt "frecventa vibratorie" cînd imi amintesc, bineînteles tot in hohote de rîs, si ma zvîrle ca un scandalagiu din crîsma (clasa) :DDD ].
      No, intelesai aluzia?! Ce kkt, era sa inteleg io and Co. din recitalu’ ala la un zid?!
      Amin.

  66. Din parerile de mai sus am vazut ce inseamna sa “NU AI TOATE ȚIGLELE PE CASĂ” vezi Stimabila Gabriela Dobrescu. D-sa a reusit sa afle cum se transforma materia in lumina .Sigur toti ceice AU STIUT,STIU, SI VOR MAI STI CEVA relativism se bucura de descoperirea Onorabilei Gabriela Dobrescu. Nu stiu de ce imi vine in minte “Poale lungi si minte scuta”.

    • aa, bine. esti si tu un crestin care iubeste doar pe cel care este de acord cu el si cu dumnezeul lui de cacat. am inteles. eu nu vreau nici sa fiu crezuta, nici sa fac conferinte si polemici cu ce stiu sau nu stiu. vreau sa fac doar cunoscut altor adormiti ca mai sant si alte pareri. ca de exemplu acest articol care nu imi apartine. desi jos este mentionata sursa si autorul capetele destepte sant prea incetosate ca sa vada mai departe de lungul nasului.

  67. Comentariul meu are de-a face si cu Rosia Montana pentru ca in conspiratia pentru distrugerea Rosiei Montane sunt implicati toti politicienii corupti de oculta modiala condusa de la TEL AVIV. Adrian Nastase cel mai mare mafiot al Romaniei care este nasul unei retele de securisti si activisti de PCR,care au devalizat economia unei tari,au nenorocit un popor merita sa stea pana sfarsitul zilelor lui in puscarie,acum dupa 60 de ani de cand elita Romaniei Interbelice a fost distrusa ,anihilata in lagarele de exterminare comuniste de parintii celor de teapa lui Adrian Nastase ,parca ceva se misca in Romania de astazi,daca am putea sa-i bagam in puscarie si pe cei care ne-au adus comunismul si dupa anii 1960 au fugit in Israel parca am putea spune ca justitia divina functioneaza.Romani, tigani,evrei,magheari vinovati pentu ororile regimului comunist si care s-au folosit de lovitura de stat din decembrie 1989 pentru a pune mana pe putere pentru a nu plati pentru crimele regimului comunist ,va veni sigur vremea ca ei sau urmasiilor sa platesca.Au crezut ca sunt nemuritori si viata le-a aratat ca nimic nu este vesnic poate doar recunostinta unui popor.Un popor care are conducatori drepti cu dragoste de neam si tara stie sa ierte si sa uite mici greseli,dar nu va ierta niciodata aroganta mitocaneasca a celor care vremelni il conduc.Langa Adrian Nastase mai au loc inca multe mii de fosti activisti de PCR si securisti care au tradat in ultimii 24 de ani neamul romanesc si Romania,prin hotie,delapidare,coruptie,comisioane,distrugerea economiei asa cum era ea ,lasata de regele Lear, trista figura stalinisto-comunista N. Ceausescu.Cand puscariile vor fi pline de nenorociti ca Adrian Nastase vom putea spune ca a inceput sa se faca dreptate si Romania este pe drumul vindecarii.Il asteptam langa Nastase si pe Ponta si pe Ilici Iliescu.

  68. Doamna Gabriela, respect munca pe care o depuneti si va respect indrazneala. Respect faptul ca sunteti atee si as avea marea rugaminte sa respectati si dumneavoastra faptul ca unii oameni cred in Dumnezeu (ma refer la Dumnezeul crestin). Am citit toate comentariile pentru ca am vrut sa aflu parerile mai multor oameni, in legatura cu subiectul prezentat de dumneavoastra si m-a surprins intr-un mod dureros felul cum va exprimati cand vine vorba despre Dumnezeu, mai bine-zis expresia pe care va place sa o folositi. Banuiesc ca sunteti o femeie inteligenta si, poate, veti incepe sa intelegeti ca este loc pentru toti sub soare, atei sau crestini, budisti… si cati or mai fi.

    • doamna iza, apreciez faptul ca urmariti acest blog pentru ca imi place sa cred ca faceti parte dintre cei care vor sa se informeze despre alte pareri si despre alte marturii care sant in mod constient obscurate de catre elita care nu are interes nici sa stii nici sa crezi alceva decat iti spun ei.

      in ceea ce priveste religia trebuie sa va marturisesc ca nu am intervenit niciodata in crezul sau parerile altora atata timp cat persoana in cauza nu a incercat sa ma convinga ca el are dreptate sa fie un credincios. nu intervin in nici un fel in ceea ce priveste crezul unui om religios dar nici nu vreau ca altii sa intervina in crezul meu. daca eu vorbesc in acest fel despre dumnezeu nu este pentru ca nu stiu ce spun ci pentru ca stiu prea multe. in plus doresc sa va scot in evidenta cat de rau va pacaleste acesta religie, cat va indeparteaza de constiita, cat de mult va face sa deveniti rasisti fata de cei care nu sant de acord cu dv si cum face sa deveniti fatarnici fara sa stiti. va explic: ce inseamna dumnezeul crestin?? pai cati dumnezei exista? al crestinilor e mai bun ca al evreilor sau al protestantilor sau al martorilor lui iehova?? pai cum, fiecare religie are dumenzeul sau asa cum era panteonul grecesc plin de zei?? din cate stiu toti credinciosii spun ca dumnezeu e numai unul, cum se face ca se detaseaza in fata celorlalti cel al crestinilor?? daca este sa ne luam dupa religie si dupa cartea pe care toti o venereaza dar nimeni nu o citeste (biblia) dumnezeu nu a fost al crestinilor ci al evreilor. nu exista biblie ortodoxa, catolica, protestanta, iehovista…nu doamna. biblia este una singura: biblia evreilor care are ca baza pentateucul, carte a de capatai a evreilor, scrisa de moise. la acesta biblie a fost adaugar apoi de fiecare cult in parte alte scrieri in functie de interese. ce vi se pare cumva ca isus a fost vreun dac?? nu doamna isus a fost un evreu. deci…..dumnezeu nu exista, este o inventie a romanilor care au transformat cultul politeist al miilor de zei intr-un cult monoteist. (zeu inseamna extraterestru)

  69. Din pacate nu am reusit sa citesc toate comment-urile… M-am oprit pentru a spune (poate nu sunt primul) :
    - Daca Rosia Montana ar fi recunoscuta ca sit arheologic… (hmm… ghiciti ce se poate intampla???)
    - Daca relicvele (si nu “religve” cum am vazut mai sus) ar fi fost pastrate si expuse nu ar fi lansat multe ipoteze despre aceasta zona?
    Ei bine… daca toate aceste idei (sunt mult mai multe de doua) ar fi concrete si palpabile, NU S-AR OPRI IDEEA DE “EXPLOATARE MINIERA” SI PORNIREA “EXPLOATARII ARHEOLOGICE”? Dar ce ar insemna asta??? MAI PUTINE RESURSE MINIERE SI MAI MULTA CUNOASTERE DESPRE UN TRECUT “INTUNECAT” (pe care l-au inchis cei ce au in cap doar valorile solide ale ROSIEI MONTANE).
    Asadar, va rog, cei care scrieti aberatii cu idei despre religii impartite, despre entitati extra-pamantesti, chiar si despre daci,maimute si alte specii umane sau non-umane… Va rog frumos sa va abtineti! Cei ce vor sa exploateze RM nu dau doi bani pe ideile astea… deci va certati in zadar, pierdeti timp si cuvinte.
    Legat de articolul de mai sus, nu sufar de glosofobie politica, si nici nu am probleme in a arata cu degetul dar… catre cine aratam cu degetul? Catre trecut sau catre viitor… catre cei care au murit si avem/aveti “curaj” acum sa dam/dati in ei sau in cei care iau deciziile in locul nostru, asa zisii “parintii nostri”, mama si tata, Victor si Traian, si “copii” lor + multi altii (“rude” din strainatate,bucatari dibaci,ghiauri europenizati,fripturisti comunisti; golani batrani si tineri din toate colturile.)
    As vrea sa fie oarecum amuzant… dar, din pacate, nu mai este de mult o astfel de situatie…
    RESPECT pentru cei care FAC ceva!!!
    Eu, personal, sunt IMPOTRIVA exploatarii miniere DISTRUGATOARE DE ISTORIE.

    Nota: Orice asemanare de nume,caracter,bla bla sunt pur intamplatoare. (masura de siguranta :)) )

  70. Va rog frumos sa ma contactati prin email , ca sa va pot propune o varianta pentru mediatizarea acestui articol!
    Va multumesc!

    • emanuel nu trebuie sa te sperie nimic oricat ar parea de fantastic pentru ca in aceste asa zise povesti zace un adevar crud si ascuns de mii de ani de elita. adevarul nu trebuie sa sperie pe nimeni pentru ca numai asa ii putem invinge.

      • Gabriela… Nu-ti mai toci capul cu toti indoctrinatii pt ca iti tocesti neuronii inutil. Asta este ; pana la urma vom fi furati si stersi de pe fata pamantului pentru ca sunt la mijloc interese mari si modul de indobitocire a populatiei a ajuns sa foloseaca niste metode foarte avansate si de ne detectat initial. In alta ordine de idei trebuie sa recunosti ca imediat ce deschizi gura impotriva ,,cuiva” vei fi trecut urgent printr-o politica de contrazicere , umilire ,eliminare ,etc in asa fel incat daca esti mai slab de fire vei abandona imediat. Ce sa-i faci ? Am demonstrat dea lungul istoriei (asa cretina cum ne-a fost servita pe tava) ca nu ne putem descurca independenti poate din cauza faptului ca suntem o natie foarte parsiva, perversa , egoista (stiu ce vorbesc) drept pentru care putem fi foarte usor influentati ,mituiti , dezbinati, etc.

  71. Apreciez la d-voastra d-na Gabriela , nu numai pregatirea serioasa in acest domeniu cat si rezistenta psihica la atatea prostii si badaranii spuse aici . Putini stiu sau cred de existenta si forta uriasa de dominare si manipulare pe care o are Guvernul Mondial din umbra , care are in compunere nu numai evrei sau reptilieni. Nu voi continua pe aceasta tema . Oricum , sunt putini care cred sau inteleg. Revenind la problemele reale din Romania , sigur ca m-as fi bucurat sa detina statul roman tot controlul asupra tuturor bogatiilor subterane sau terestre. Nu este numai vorba de Rosia Montana. Situatii similare sunt si la alte 8 zone aurifere din Banat si Apuseni. Sigur ca doresc o exploatare nationala , rationala , cu pastrarea securitatii nationale , a mediului si a istoriei acestui popor . Ma rog si sper sa apuc ziua cand toti tradatorii de neam si tara de la noi , vor plati . Sper sa ne dea Domnul D-zeu mintea de pe urma ca sa ne alegem conducatori patrioti , drepti , cinstiti , cu respect pentru popor si cu frica de D-zeu.
    Cat despre interesul imens pentru canadieni ( sau ce-or fi ) privind Rosia M. , sa nu uitam ca aurul este motivul de plecare. Adevaratul scop il constituie metalele rare ( nu numai telur , wolfram , titan , cesiu , uraniu , germaniu ).Aceste metale se folosesc la construirea scuturilor termice , mecanice , antiradiatie sau antisoc , atat la navele spatiale cat si terestre , depasind scopurile numai militare. Spun toate acestea din bruma de cunostinte acumulate in peste 30 de ani de inginerie si cercetare militara.
    Cat despre cei de la Antena 3 , ce bine ar fi ca toti tradatorii si ignorantii ( de la toate partidele ) , sa devina patroti adevarati precum Mihai Gadea si ceilalti.
    Cu respect , col.ing. rez. ,C Balasoiu , Ploiesti.

  72. 1. Din cite stiu eu si razboiul din Irak si cel din Afganistan, ca sa citez 2 dintre razboaiele moderne, s-au dat sau se mai dau inca, tot pentru niste resurse, metale pretioase etc. Si revolutia ( hai sa-i zic micul razboi national ) din decembrie de acu’ 24 ani s-a facut tot dirijata ( si conceputa) de ” agenturiile straine” vorba lui Ceausescu. Oricit s-a dorit independenta tarii si deci autoguvernarea, de-a lungul secolelor, nu s-a putut realiza, cel putin nu pentru o perioada lunga de timp, deoarece din pacate nu suntem, noi romanii, singurii locuitori pe planeta asta, iar lacomia si dorinta de putere a unor fiinte omenesti este nelimitata, iar pentru ei romanii sunt doar un numar.
    2. Din punctul meu de vedere Biblia este doar o carte de istorie, filozofie, psihologie etc care de-a lungul timpului a influentat masele ( sa zicem ca le-a manipulat intr-un anumit sens) si deja s-au exprimat diverse pareri pe tema.
    3. Mai in gluma, mai in serios: de abia acu’ imi explic de ce am crescut asa inalta, este o inaltime ancestrala, de la stramosi uriasi de 10 metri. Isi puneau unii problema cum o fi intrat in galerii acel Guliver. Probabil pozitia culcat.
    Sunt sigurca nu era foarte gras inca nu se inventase Mc Donald, fastfood si supermarcheurile cu specialele saptaminale.

  73. Mai am si eu o intrebare cred eu destul de pertinenta : UNDE DRACU ESTE AURUL ? si aici nu ma refer la aurul Romanilor sau al nu stiu eu ce natii sau din ce banca , EU MA REFER LA FAPTUL CA DE CAND AVEM ISTORIE SCRISA DECI SA ZICEM DE LA SUMERIENI NOI TOT SCOATEM AUR . BUN ACUM PE CALE DE CONSECINTA DACA DE ATAT AMAR DE VREME SCOATEM AUR UNDEVA TREBUIE SA FIE MULT FFFF MULT . BUN , UNDE ESTE ? tinand seama ca aurul nu i consumabil adica odata scos din pamant nu l mancam sau distrugem undeva trebuie sa fie o cantitate imensa . intrebare este unde . hade ti sa ne batem capul si sa luam urma lui deoarece acolo vom gasi raspunsuri . spun asta ca acel loc de care va intreb nu exista . pe bucati adica ce au bancile si tarile lumii mi cred ca reprezita tot ce s a scos . deci unde e aurul acolo vom gasi raspunsuri multe , nu trebe decat sa l gasim

    • unde e aurul daciei??? pai ce este atat de greu de inteles atata timp cat numai din ceea ce ne spune istoria cantitatea este de mii de tone si toate aceste tone au fost exportate catre marile imperii sau civilizatii de la traci. nici un popor al acestei planete nu a fost atat de bogat cum erau tracii. tot aurul cu care s-au mandrit faraonii egipteni provine de la noi. tot aurul romei provine de la noi, tot aurul turcilor provine de la noi in proportie de 90%. acestea sant 3 locuri importante care au aur doar datorita noua. o alta mare parte se gaseste in comorile descoperite pe tritoriul tracilor si care au luat calea occidentului prin bunavointa vanzatorilor de neam si tara, alt aur zace inca ascuns in maruntaiele pamantului de catre marii eroi ai acestui neam, iar altul este inca neexploatat. deci….nimeni nu are aur cat avem noi …sau mai bine zis cat aveam noi.

      • offf nu ai inteles . aceste mari imperii unde dracu tin atata aur unde este depozitat ? eu ma refeream la tot aurul care de atata timp este scos din aceasta planeta ar trebui sa fie milioane de tone

      • aa, ok. as avea un raspuns dar inca nu am ideile clare pentru ca trebuie sa recunosc ca si eu m-am tot intrebat din ce cauza din antichitate a fost acesta goana nebuna dupa aur? ar fi putut fi argintul decretat model al bogatiei sau diamantele sau orice altceva. alchimistii au cautat sa faca aur din plumb sau di alte metale. de ce? aur in stare pura este destul, deci ei cautau sa faca un aur special, ceva care nu se gaseste in stare naturala. de ce? multi au ipotizat ca se cauta tineretea vesnica dar eu cred ca este vorba de mult mai mult decat atat pentru ca omul nu este corpul, el nu moare ci renaste cand paraseste acesta masina cu care se plimba in realitatea virtuala. da….mai vorbim.

      • cât de mulți sunt cei care au… ipotizat? :twisted:
        de ce vă bateți joc de limba română?
        dar și de logică în exprimare: «omul nu este corpul, el nu moare ci renaste cand paraseste acesta masina cu care se plimba in realitatea virtuala»
        adică, omul renaște când părăsește … mașina care se plimbă în realitatea… virtuală…
        înțeleg că «spiritul» ;) e cel ce părăsește fizicul corp, netrebnic :lol: pen’că se plimbă în realitatea virtuală… asta să fie lumea în care trăim?!? – wooow… ce profund! (să traduc, la rându-mi: netrebnic = netrebuincios, în cazul de față)
        mda… așa o fi…

      • adevarul este ca totul a fost programat ca sa se stie ca omul este doar corpul, ca el este un amarat de muritor care trebuie sa stea in genunchi ca sa fie spritual. adevarul nu trebuie nici stiut, nici inteles nici gasit pentru ca ar trezi prea multi. deci…daca in secolul XXI a fi spiritual insemna sa stai in patru labe precum capara, sa pupi pamantul si sa te rogi la cer sa te ajute cineva atunci afla ca in realitate asa stau sclavii, lingaii, cei fara demnitate si curaj nu cei care stiu cine sant. deci… mult spor la umflarea buzunarelor popilor si a cresterii speritualitatii pentru ca de nemurire nu se poate vorbi cu cei care sant mortii vii. netrebnic nu este nimeni ci ignorant, manipulat, increzator….bay, bay

      • «Măi dragă»,
        dv. fiind gazda acestui blog… mă abțin de la comentarii…
        chit că logica nu e punctul dvs. forte, sau poate, tocmai de aceea!

      • doamna stiti care este problema? eu tratez chestiuni care par lipsite de logica desi nu sant pentru ca eu nu sustin teoriile pe care new age ni le spune de milenii si cu care in scoli ni se spala creierul. nu am nimic nici cu dv, nici cu felul in care ganditi pentru ca sant constienta ca aceasta este reactia cand ti se spune ceva care ti se pare fantezie, fantastic. nu trebuie sa ma credeti pt ca nici nu este acesta scopul meu. eu doar va anunt ca mai sant si alte variante care sant mult mai pertinente decat ceea ce ni se spune pentru ca dau raspunsuri la ceea ce ni s-a spus ca se numesc mistere, necunostinta sau imposibil. alegerea de a cauta adevarul este optionala si este munca de cautare a fiecaruia. eu vreau doar sa stiu ca am spus si aceste lucruri. problema este ca nu imi place felul in care omul care nu stie anumite lucruri reactioneaza pentru ca modalitatile sant: in mod violent, tiganesc, “stiintific”, marlanesc….dar nu aceasta este problema importanta.ceea ce nu inteleg este: de ce cei care nu stiu mare lucru despre ceea ce se intampla in acesta lume nu se intreaba inainte de a reactiona asa, chiar si pentru o secunda: si daca o avea dreptate? ia sa caut, ca de aceea am internet ca sa caut, ca sa ma interesez, ca sa vad…nu. auzi ceva de care nu ai nici cea mai palida idee si atunci incepi sa faci pe stiutorul, incepi sa aperi exact pe cei care te asupresc si iti ascund adevarul pentru ca nu realizezi ca tu stii asa pentru ca ei ti-au spus ca este asa ingnorand miliarde de scrieri antice, de filozofi, de probe, de vestigii, de invatati care au murit asasinati, derasi, umiliti tocmai pentru ca toti spuneau lucruri in contradictie cu sistemul. a fost mereu asa si azi este mai mult decat oricand de parca din istorie omul nu vrea sa invete nimic, de parca nu se stie ca acesta istorie a fost scrisa de invingatori care au falsificat si musamalizat in folosul lor totul. deci….nu vreau sa nu comentati pentru ca parerile mele sant batute in cuie pentru ca mereu se schimba cate ceva, deci nu doresc asta, dar mi-ar place sa vad mai multa curiozitate, mai mult interes in a intelege de ce cineva ti-a spus intr-un fel si apoi afli ca nu este asa. deci….nu vreau nici sa jignesc nici sa ofensez dar ma doare ca aceata lume adormita pe care incerc sa o trezesc la realitiate atat cat pot in loc sa vrea sa inteleaga ceva imi explica de fapt motivul pentru care santem sclavi si vom ramane in continuarie. o zi buna si nu va suparati. mi-ar place sa vad ca incet poate veti intelege unde sta lantul care ne strange de gat incet incet. o zi buna.

      • mie personal imi este groaza de faptul ca nu mi cunost trecutul , nu pot invata din greselile care au fost facute de a lungul timpului si sa vad de unde venim si incotro ne indreptam . daca e adevarat ce spun sumerieni si suntem o subspecie facuta pentru a extrage aur eu nu cred ca stapani au plecat si mai sunt multe lucruri in lumea asta care doar daca ai ceva la cap sau nu esti om nu ai vrea sa fie schimbate si totusi ele sunt le simti vezi ca sunt legi si oameni care fac lucruri de neconceput vad lideri care deja e cunscut ca ei mint si tot lideri sunt vad justitie aplicata in functie de cine esti si ma mir ca restul nu vede acelasi lucru si sti ce eu mai vad ceva vad ca eu care nu sunt cineva eu in viata mea am facut numai tampenii de la puscarie la droguri samd EU VAD ASTA IAR MAREA MAJORITATE DINTRE VOI NU VEDETI CA SUNTETI CONDUSI DE CEVA CARE NU ARE DE A FACE CU UMANITATEA . eu vad si imi pun unele intrebari simple pe care cei platitori de taxe si care sunt in randul lumii observ ca nu si le pun . ADICA E CEVA CHIAR ASA DE GREU DE IMAGINAT CA DA POATE AM GRESIT POATE CE LUAM NOI DE BUN SA FIE GRESIT ???? NU GRED ISTORIA ASTA SCURTA PE CARE O AVEM NE ARATA CLAR CA NOI NE ARDEA SEMENII DEOARECE EI CREDEAU IN ALTCEVA SAU CA SPUNEAU CA PAMANTUL NU E IN CENTRUL UNIVERSULUI ASA CA DESTEPTILOR SCOATETI VA CAPUL DIN TABLETE , INTERNET , TELEFOANE ( UNII DIN CUR) SI INCEPETI A VA PUNE INTREBARI CA DE CAND CU INDUSTRIA PE CARE O AVEM NOI CA PERSOANE PRODUCEM MAI MULT DECAT AVEN NEVOIE MULT MAI REPEDE SI CU MAI PUTINE RESURSE FOLOSITE SI CULMEA TOT IN SARACIE SUNTEM . DE CE ?

  74. Recent am dat peste acest articol. N-am avut timpul necesar să parcurg numeroasele link-uri la care se fac trimiteri (din care, unele cel puțin, nu sunt direct în strânsă legătură cu articolul, ba chiar se ocupă mai mult de contextul contradicțiilor generale dintre afirmațiile unor cititori și promotoarea articolului). L-am citit împreună cu marea majoritate a comentariilor, însoțit permanent de o stare de contrarietate aflată la limita perplexității. Atât articolul de bază precum și comentariile cititorilor și ale inițiatoarei Gabriela Dobrescu m-au ținut permanent expus unor dușuri scoțiene. Sau, mai neaoș (că deh – noi suntem români și tot se face apel la românismul din noi), una caldă, una rece.
    Da, în esență articolul este bine intenționat în ceea ce privește problemele de fond. Pentru mine acestea sunt diferit ierarhizate decât prin perspectiva inițiatoarei.
    1) Consider prioritară de rang zero nenorocirea ecologică pe care o prezintă această exploatare pentru mediul natural și pericolul real pentru viața din zonă . Începînd cu posibila (și, din păcate foarte probabila) afectare a sănătății populației și continând cu distrugerea florei și faunei locale. Cireașa de pe tort fiind mutilarea nemiloasă a reliefului, ce va lăsa spre „admirația” urmașilor un mediu înconjurător de o rară hidoșenie. O fi existînd estetica urâtului, dar unanim condamnată pe întreg mapamondul, atunci când este vorba de natură. Este adevărat că se menționează ceva legat de această problemă pe parcursul articolului, dar colateral, în contextul celorlalte probleme atacate. Trebuie să fiu însă onest și să amintesc că tema principală a articolului este mai curând cea menționată la punctul 3)
    Oricum, până aici totul era bine.
    2) Binevenite și problemele legate de escrocheriile legate de jefuirea zăcămintelor naturale de minerale, corelate cu colaborarea tacită a conducerii noastre și corupția sau (în cea mai blândă categorisire) indolența acesteia, ce se asortează de minune cu intențiile corporațiilor străine. Și aici totul ar fi OK, cu excepția unor argumentări așa-zise obiective și cu date precise, pe care am să le expun mai jos. În plus apa dușului parcă a început să se mai răcească o țâră. Deoarece sunt puțin intrigat de insistența excesivă acordată etnicității evreiești a unora din corporație. Parcă-i prea transparent șovinismul autorului. Este într-o bună măsură firesc ca asocierile de tip mafiot să se facă între membrii aceleiași comunități. Nici o noutate. Sau poate prefera autorul mafia italiană ? Sau pe cea chineză ? Sau, poate, pe cea rusă ? Dar de mafia românească a categoriei „roade-oase” a politicienilor și guvernanților români ce părere are ?
    Și ca să preîntâmpin o posibilă replică, afirm: NU, nu sunt evreu. Sunt cât se poate de român, cu ascendență românească. Cel puțin în ultimele trei generații anterioare, regret că n-am întocmit un arbore genealogic… Dar nu am nici probleme cu evreii…
    3) Și, în fine să revenim la „pa’șopt”. Problema vestigiilor istorice posibil existente, însoțite de dovezi „incontestabile” ale unei lespezi compozite, dându-se dimensiunile și elementele componente ale acesteia, precum și a existenței uriașilor. Cu argumente pro și contra atât din partea comentatorilor, respectiv a inițiatoarei. Se conturează rapid două tabere încleștate aprig în lupta pentru dovedirea adevărului. Și aici apa dușului devine călâie spre rece. Unii afirmă pe un ton ritos că întreg articolul este o aberație, iar Gabriela Dobrescu împreună cu un grup de susținători susțin că acești critici nu întrevăd adevărul, deoarece au fost pregatiți în „școala de spălat creiere a iluminaților”, expresie folosită până la epuizare de către Gabriela Dobrescu, fiind de altminteri folosită în ultimă instanță ca suprem argument. Hmmm… Nu neapărat din intenție polemică, dar încep să mă întreb la ce școală a învățat dânsa (împreună cu autorul al cărui articol îl susține) că aurul poate avea 50 carate… Da, am citit și încercarea stângace de repara această gafă. Citez „…de fapt au nevoie doar de praf de aur care doar in muntii nostrii are un grad de puritate cunoscuta din preistorie, iar acest simbol de 55 de carate probabil ca reprezinta acest lucru. puritatea poate sa dea o lumina specifica, pura, iar faptul ca aurul este simbolul soarelui si al luminii ar trebui sa nu va mai faca sa radeti precum cretinii ci sa ganditi ca niste oameni liberi, nu ca niste sclavi carora li s-au impus doar adevarul pe care au vrut illuminati sa il stiti.” Probabil că în ochii susținătoarei articolului această argumentare poetico-ezoterică ar scuza aberația comisă de autor și nesesizată de promotoarea acestui articol. Căci sper, totuși, din considerente de bun simț că nu se dorea o recategorisire a aurului… Indiferent cât de iluminați sau nu au fost cei ce predau la școala generală. Și să mai știți doamnă/domnișoară Dobrescu că printre noi mai sunt și cretini care au fost iluminați de dascăli adevărați, cu mult înainte de anii ’80 (după care, într-adevăr nivelul a început să scadă vertiginos, iar după ’90 a luat-o la vale de-a binelea). Atunci când învățământul preuniversitar din România era cu mult superior celui din occident. Dar se pare că dumneavoastră sunteți mult mai tânără și nu ați putut beneficia de acest tip de învățământ. Păcat. Se vede după modul cum vă susțineți cauza și după cum vă exprimați. Voi mai reveni asupra acestui aspect.
    Numai că, indiferent de cum dorește promotoarea articolului să reparea această gafă, se pare că uită că intenția autorului, evidentă din contextul frazei, era să ne convingă cu date pur stiințifice de autenticitatea celor susținute.
    Dar să trecem mai departe. Lăsând de-o parte aberația cu apa grea (cel puțin această greșeală a fost recunoscută, nemaifiind nevoie de nici o trimitere la școala de spălat creiere), hai să trecem la cealaltă argumentare la fel de „științifică”. Cea cu lespedea. Datele inițiale sunt menționate de autor ca fiind:
    - dimensiuni:12 x 6 x 3 m; acestea reprezintă un volum de 216 mc
    - componență: 15% – granit; 30% – wolfram; 55% – aur de 50 karate (de fapt carate zice în DEX, dacă tot suntem îndrăgostiți de limba română. Eu unul, cel puțin, sunt.)
    - masa: 1700 tone
    Iarăși… Hmmm… Fiind eu de formație tehnică (culmea – și universitară), s-a trezit cârcotașul tehnic ce mocnește în inginerul proiectant devenit între timp și cercetător științific (nu este nicicum de laudă, cercetarea devenind între timp femeia de serviciu a profesiilor, un portar la Parlament având salariul mai mare decât mine) și mi s-a părut ceva ciudat. Ia hai să socotim un pic masa lespezii. Nu cu calcul integral sau cine știe ce ecuații, ci cu ce învățasem de la amărâții ăia de iluminați din liceu. Va să zică:
    Masa granitului: densitatea = 2,3…2,6 tone/mc ; deci Masa = Volum x densitate = 0,15 x 216 x 2,5= 81 tone
    Masa wolframului: densitatea = 19,3 tone/mc; deci Masa = 0,3 x 216 x 19,3 = 1250,64 tone
    Masa aurului: densitatea aurului (rămânem totuși la 24 carate…) = 19,3; deci Masa = 0,55 x 216 x 19,3 = 2292,84 tone !! Doar aurul. Cu mult peste cele 935 tone menționate, aprope de două ori și jumătate !!
    Iar masa totală a lespezii rezultă că este de 3624,48 tone !! De peste două ori mai mult…
    Cam asta este veridicitatea (a se citi credibilitatea) datelor furnizate de autor și promovate cu mult patos de Gabriela Dobrescu. N-aș dori să se creadă că sunt excesiv de tipicar, dar parcă prea este mult praf azvârlit în ochii cititorilor…
    Referitor la uriaș, civilizația Sumeriană cu origini în Simeria, tuneluri nesfârșite, etc. nici o dovadă concretă. Doar afirmații nefondate pe cercetări arheologice aprofundate. Păcat. Sunt convins că, dacă s-ar face ceva, în siturile arheologice locale s-ar putea găsi numeroase dovezi preistorice, izvoare de neprețuit pentru istoria acestor locuri.
    Sunt un mare îndrăgostit de basme și povești. Am Basmele Românilor de Petre Ispirescu, o culegere similară a Academiei, poveștile scrise de frații Grimm, de Andersen, povești rusești, arabe (1001 de nopți), povești indiene, mitologia greacă de Kun și deMitru, etc. De asemeni sunt un mare amator de romane și nuvele SF. Am citit multe lucrări din ce au scris marii autori: E.A.Poe, Wells, Asimov, Clarke, Efremov, van Vogt, F. Herbert, Beleaev, Lem, frații Strugațki, Rosny Ainé, Jules Verne, Gerard Klein, Vladimir Colin, și mulți alții. Sunt un tip deschis la nou. Am citit multe cărți despre fenomene ciudate, OZN-uri, civilizații Maya, tolteci, etc.
    Dar acestea sunt literatură. Una minunată, care ne permite să visăm cu ochii minții. Altceva este când vine vorba despre mass-media, care are pretenția că informează cititorii sau telespectatorii. Sunt sătul de aberațiile din tabloide ca Paranormal. Vreau mai puține divagații și mai multe dovezi concrete. Și cât mai exacte. Nu doar simple povestiri sau speculații.
    3) Și acum dușul rece ca gheața. Modul de adresare al celor care comentează, cât și al promotoarei articolului sunt sub orice critică. Poate că cei care au dat tonul au fost comentatorii. Am remarcat că, la început doamna/domnișoara Dobrescu a încercat să păstreze un ton mai civilizat, mai conciliant. A avut și câțiva comentatori mai ponderați, care au încercat s-o convingă pe un ton mai potolit de păreri contrarii celor spuse în articol. De fapt că nu sunt de acord cu cele scrise. Deja iritată de multe din controversele anterioare, care i-au găsit unele deficiențe, dar i-au fost comunicate pe un ton și într-un limbaj de mahala, promotoarea a căzut, din păcate pentru domnia sa în clasica bălăcăreală de mahala, tipic românească, mai ales perioadei postdecembriste ’90. Și nu a mai dat dovadă de discernământ, răspunzând deopotrivă și tonului golănesc al unora, dar și modului mult mai rezonabil al altora. Pe aceștia din urmă îi bănuiesc, după modul de expunere și de adresare, precum și după limbajul utilizat, că fac parte din generațiile de cretini școlite înainte de ’80. Sau fiind oricum din famili cu un grad mai ridicat de educație.
    Nu-mi place deloc să constat că vă consider mai vinovată decât pe ceilalți, deoarece ar fi trebuit, ca gazdă a acestor discuții, să încercați să păstrați nota de decență necesară, necoborând ștacheta la nivel de mahala. Să nu mai vorbim de limbajul utilizat. Cretini, dumnezeu de…, toți sunt bolnavi mintali, dobitoci, debili. Cum nu este cineva de acord cu părerile dumneavoastră, cum îl gratulați cu un astfel de adjectiv. Faină-i democrația măi fârtate. Poți să categorisești pe oricine cum îți vine. Eu sunt bărbat și mărturisesc sincer că în intimitatea familiei sau printre prieteni folosesc un limbaj mai colorat, împănat adesea chiar cu înjurături. Dar n-aș face-o niciodată în domeniul public sau în media. Și să nu îmi spuneți că eu sunt ipocrit, iar dumneavoastră sunteți sinceră. Chiar nu are nici o legătură cu prefectura. Dumneavoastră sunteți (sau ar trebui să fiți) un factor promotor de cultură și educație, nu de mahalagism. Pentru astfel de exprimări se descurcă mitocanul român mai bine decât o puteți face dumneavoastră.
    Am rămas siderat mai ales când, în repetate rânduri ați folosit „sintagma” dumnezeu de … Refuz să vă citez pe de-a-ntregul. Nu din falsă pudoare. Ci din respect pentru alți posibili cititori, care ar putea fi persoane religioase. Unii dintre ei chiar v-au susținut cu fervoare cauza, manționând din când în când: Dumnezeu să ne ajute, Dumnezeu să ajute România. Măcar față de ei să vă fi fost jenă.
    Am remarcat totodată plăcerea cu care utilizați minuscula în loc de majusculă atunci cînd vorbiți de Dumnezeu. Știți să o utilizați însă pentru a menționa KGB sau DNA. Probabil că sunt instituții pe care le respectați mai mult decât pe Dumnezeu.
    De fapt, în ultimă instanță, despre respect este vorba. Chiar dacă nu credeți în Dumnezeu nu faceți decât să jigniți și să desconsiderați oameni. Mă-ntreb: dintre părinții sau bunicii dumneavoastră, chiar nimeni nu este religios ? Mă îndoiesc. Chiar nu vreți să vă respectați această (poate unică) rudă, făcându-i crezul de rahat ?
    Sau dintre marile personalități ale secolului XX (să nu mergem mai demult), n-ați găsit pe nimeni demn de respect ? Chiar toți au creierele spălate ? La ultimul recensământ 98 % din populația României este creștină (86,5% – religie ortodoxă, restul catolici, romano-catolici și alt religii creștin care cred în Dumnezeu). Ce ar înseamna afirmația că iubiți poporul român dacă nu respectați câtuți de puțin (măcar de complezență) conceptul religios al zdrobitoarei majorități ?!…
    Și ca să nu credeți că sunt cumva vreun fanatic religios, să știți că și eu sunt tot ATEU și am fost așa de când mă știu. Nu că m-aș mândri cu asta sau că aș avea vreun merit pentru acest lucru. Și sunt doar 0,2 % atei în România. Dar nu mi-aș permite niciodată să mă exprim așa vizvi de conceptul de Dumnezeu sau de religie.
    Păcat de părțile bune ale acestui articol, precum și (de ce nu ?, pot încerca să fiu obiectiv, în ciuda dezamăgirii menționate mai sus) de unele din comentariile dumneavoastră.

    Tudor Guță

      • Mulțumesc doamnă Aspida. Și culmea, reacționează pozitiv cineva care face parte din cei 0,2%. Sunt uimit și totodată intrigat de liniștea pasivă a celor 98%, în favoarea cărora am pledat… Să avem oare atât de multe turnuri de fildeș, încât să se poată retrage cu toții acolo ?

      • Nu… pen’că noi NU avem –nici măcar printre vestigii arhaice– mamuți cu fildeșuri la purtător :twisted:
        Cred că e mai mult … ceață… ;)
        Plus: noi (și dv. și eu) am ajuns aici cam pe la spartul târgului… pen’că șueta s-a lansat prin octombrie anul trecut…
        și prea puțini revin după atâta vreme…

  75. Rectificare
    L pct. 1) se va citi … Trebuie să fiu însă onest și să amintesc că tema principală a articolului este mai curând cea menționată la punctul următor.

  76. Dan Stoican, doar modul tau de exprimare, vulgar si tonul folosit sunt deajuns ca sa-ti dovedeascafelul tau de a fi sicaracterul, dar si nivelul de cultura… Si inca ceva: faptul ca faci parte din tpagma tradatorilor de tara. Mai bine te-ai abtine, locul tau nu este aici ….

  77. De acord cu dumneavoastră, stimată Brândușa Antoniac. Tonul agresiv și acest mod de adresare sunt departe de a constitui un etalon al felului în care se poate duce o discuție și nu ajută cu nimic la argumentarea și încercarea de a convinge un partener de dialog de corectitudinea celor susținute.
    În același context însă, ce părere aveți despre modul de adresare al promotoarei articolului și totodată mediatoarea acestui blog, Gabriela Dobrescu. O bună parte din cei care și-au permis să-i facă observații/corecturi referitor la (in)corectitudinea unor date/afirmații din articol (este drept, pe un ton și într-un mod similar celui care v-a revoltat în mod firesc) au fost categorisiți ca fiind școliți la „școala de spălat creiere a iluminaților”. După care, în continuare, fără a mai face nici o „discriminare”, cam toți cei care aveau păreri divergente de ale domniei sale erau alintați cu aceeași categorisire. Folosită de altminteri până la banalizare. În plus, acești rebeli indisciplinați care-și permiteau gravele abateri de a avea alte păreri, mai beneficiau și de calificative precum: toți sant (de fapt corect ar fi sunt) bolnavi mintal, adormiți, îndoctrinați și dobitoci, cretini, debili – în fine, tot drăgălășenii de acest gen.
    Iar cireașa a fost pusă pe tort atunci când (vrând probabil să ne convingă că este o adevărată intelectuală) a folosit, în repetate rînduri, minunata expresie „dumnezeu de căcat” (bineînțeles fără majusculă) !! Așa că modul de exprimare pe care-l criticați îmi apare de-a dreptul inocent, prin simplă comparație.
    Dar poate că nu ați apucat să parcurgeți toate comentariile și să ajungeți la aceste mostre de limbaj suburban. Ar merita să o faceți, ca simplu exercițiu.
    Inițial mi-am propus să nu reproduc această expresie, din respect pentru cititori. Puteți verifica această afirmație dacă veți citi primul meu comentariu (cinci comentarii mai sus de al dumneavoastră). Dacă nu ați parcurs toate comentariile, nu văd cum altfel v-aș fi putut reda altfel această mostră de limbaj academic. Și dacă vi se pare prea lung comentariul meu (ceea ce poate și este), puteți începe să citiți de la primul meu punct 3). [Fiind noapte și obosit fiind, am greșit numerotarea - de fapt sunt patru puncte nu două de 3)...]. Veți mai putea vedea semnalate și câteva erori flagrante din acest articol, unele din ele fiind sesizate de altfel și de alți cititori.
    Dacă ați citit totuși toate comentariile, chiar sunt cu adevărat nedumerit. Pe lângă jignirea a 98% din populația țării (care este creștină – poate sunteți și dumneavoastră) și dovedind o flagrantă lipsă de respect pentru aceasta, ce părere aveți despre următoarele:
    1 – Cât de patrioată (apropo de trădători) poate fi considerată o persoană care jignește un popor întreg considerându-l inirect imbecil pentru că-și permite să creadă în Dumnezeu și exprimându-și în acest mod mai mult decât jignitor lipsa de respect față de religia sa ?
    2 – Considerați un astfel de limbaj adecvat unei adevărate ambasadoare a culturii și educației (așa cum de fapt ar trebui să fie) promotoarea acestui articol ?
    3 – Dacă ați considerat comentariul menționat ca fiind de mahala și ați specificat că autorul nu-și are locul aici, cam cum calificați limbajul Gabrielei Dobrescu și cam unde ar fi locul său ?

    Nutresc totuși speranța că nu ați citit integral comentariile Gabrielei Dobrescu, altminteri zău că nu mai știu ce să mai înțeleg …

    Tudor Guță

    • Dle Guță,
      nu vă mai pierdeți vremea încercând să educați o fătucă … convinsă că-i buricul târgului și nimeni nu știe mai bine ca ea problemele românității, chit că-și bate joc de limba română cu nonșalanață :(

      • Stimată doamnă, nu sunt chiar atât de naiv încât să cred că s-ar mai putea face ceva în această direcție.
        În altă ordine de idei (și spre rușinea mea) nu pot să afirm că mai sunt la curent cu problemele actuale și stringente ale românilor. Scârbit fiind de potlogăriile meschine, arivismul și lipsa de onestitate și verticalitate a așa zișilor politicieni români (de fapt niște cârpaci în ale politicii, nu niște profesioniști), mărturisesc că nu mai urmăresc știrile (și astea vai de mama lor) și împănate de mass-media (majoritatea alți cârpaci ahtiați doar de audiență și senzațional de două parale) de exagerări sau minciuni, decât din an în Paște sau din două în nouă și doar atunci când frige rău de tot.
        Dar parcă mă doare mai rău când urmăresc tot soiul de semidocți autodidacți formați pe internet, cu pretenții de mari informați, care informează (chipurile) debitând și răspândind tot soiul de teorii aberante, speculând dorința de neobișnuit (nu neapărat senzațional) și curiozitatea umană. De fapt consider atât această dorință cât și curiozitatea doritoare de a cunoaște ca fiind perfect normale și chiar benefice. Atâta timp cât sunt făcute cu pricepere, nu mustind de diletantism. Și nu când este deformată și deviată și bruma de adevăr și neobișnuit real existent, prin condimentarea cu amănunte aiuristice, care se doresc convingătoare prin menționarea unor date cifrice complet eronate sau prin interpretări deduse și împinse până la limita fantasticului. Aproape rivalizând cu marii scriitori de SF. Dacă ar avea și stil.
        Și mi-ar place tare mult ca aceste așa-zise informări obiective să nu mistifice ideile unor oameni mai puțin informați/calificați în domenii străine activitățolor lor curente. Și să fie speculate cele două calități menționate anterior. Nici eu nu-mi permit să emit comentarii sau judecăți de analiză în domenii în care nu am pregătirea necesară. Dar nici să fiu luat de prost și să înghit pe nemestecate orice îmi este prezentat într-o poleială strălucitoare.
        Păcat, într-adevăr, de unele ciudățenii semnalate de la Roșia Montana și care se pare că au fost înconjurate de o aură de mister care nu poate decât să dea apă la moară unor articole ditirambice ca acesta, precum și de vestigiile arheologice ce s-ar putea distruge. Și sigur atât unele cât și celelalte ar trebui analizate de oameni pricepuți, cu condiția să se dorească. Probabil că acesta este singurul lucru bun din acest articol. Dar afirmații conform cărora sumerienii își au originile în Simeria sau, citez din comentariile Gabrielei Dobrescu, „daca cineva ar studia aurul lumii si in special pe cel egiptean, ar constata ca tot provine din partile noastre”… Vă dați seama ? Nu mai existau alte surse de aur prin alte părți. Tot aurul lumii, dar absolut tot, provine din România. Axiomă completată de sentința „iar acest lucru nu este ceva de trecut cu vederea pentru ca doar ignorantul nu stie aceste lucruri”… Măcar de-ar fi citit (culmea, tot pe internet, Wikipedia !) sau văzut pe Discovery despre aurul egiptean adus în antichitate din Nubia. Probabil, însă, că cei de la Wikipedia sunt înțeleși cu cei de la Discovery (cu toți cercetătorii arheologi colaboratori, de la diverse universități) și toți forțați de camarila internațională să spună aceleași lucruri „spre liniștea tiranilor acestei planete” (citat tot din cugetările Gabrielei Dobrescu).
        Vorba cântecului…Of,of, of, of, lelițooo…lele.

        Tudor Guță

      • nene guta tie iti mai trebuie multi ani ca sa ai timp sa citesti ca tot ce ai fost invatat nu este corect, ca ti s-a furat trecutul, ca ti sa spalat creierul si ca ai devenit o papusa in mainile celor care te-au format sa crezi doar in ceea ce ei decreteaza ca este adevar.

      • coacoanaaaaaa, eu vorbesc limba romana doar pe internet de aceea nu mai sant la curent cu ultimile gaselnite pe care nu le inteleg nici cu dictionarul in fata, gen:
        -liceu de fite. adica liceu de debravate unde carte nu prea se face. pai de ce mi-as da eu copilul la o asemenea scoala??
        -brend. da ce ba s-au terminat cuvintele romanesti de am inceput sa avem influente americane ca sa zica si ei ca ne tragem din americani?
        -tabloid. de unde vine lelita cuvantul ca in romaneste se zice presa de scandal pe limba bunicilor mei?
        -moguli. cuvant inexistent in dictionare deci nu il pot traduce dar presupun ca doar vreun neam tiganesc l-a inventat
        -tara o arde pe comedie. cum draga experto este posibil ca aceasta expresie tipic tiganesca folosita pe canale tv din romania a devenit un limbaj cult??
        -sa ne dam pe net. alt tiganism pe care cultii o folosesc in tv publice.
        -in ce fel imi bat eu joc de limba romana pe care nici in casa nu o vorbesc cu copii mei fata de cei care o vorbesc zilnic in acest mod jalnic?
        - sa educi o fatuca??? pai la 54 de ani ma consider nu educata ci destul de inteleapta ca nu mai am nevoie de lupii moralisti vanzatori.

  78. din pacate sau fericire aceste idei vehiculate aici nu s doar pe acest site ci sunt idei care au fost vehiculate si pe alte site uri . oricum un lucru ar trebui sa ne sara n ochi anume fum fara foc nu i asa ca ……. intradevar multe pot fi si sunt categoric exagerari deoarece sunt supuse subiectivismului celor ce le au scos la lumina plus ca sunt spuse de la om la om si apuca pe drum sa aiba multe inflorituri dar inca o data fum fara foc nu i .

  79. Noutăți.

    Mărturisesc sincer că, spicuind (nu citind integral) comentariile Gabrielei Dobrescu, nu m-am așteptat să descopăr un nivel așa de scăzut, atât la capitolul informații, cât și la cel de logică. Dublat de un nivel stupefiant de afirmații/deducții eronate.

    Alte câteva din perlele servite la kilogram de Gabriela Dobrescu. Am selectat câte ceva dintr-unul din comentariile dumneaei (datat 09.11.2013), în care întreabă foarte retoric și pe un hotărât ton acuzator la adresa școlii:
    „e) sa zicem ca scoala este necesara, asa cum crede majoritatea, pai daca acolo inveti cu adevarat ce este real in acesta lume, atunci de ce in scoala nu se invata:
    -fizica quantica care ne vorbeste despre o cu totul alta realitate decat cea pe care o cunoastem ?
    -mecanica quantica care ne spune ca lumea merge dupa alte reguli decat cele pe care le stim
    -matematica care in realitate nu este o stiinta ci un limbaj cu care a fost construit tot universul
    si tot ceea ce este in el
    -de ce nu se invata faptul ca viteza luminii a fost deja depasita de 3 ani la CERN in Geneva de catre neutrin in marele accelerator de particule”
    Semnalul de alarmă este deja aprins de dubiul său asupra necesității școlii (lucru care mă face și pe mine să mă întreb cât de des a trecut pragul unui astfel de așezământ).

    Câte ceva legat de fizica și mecanica cuantică. Studierea acestor discipline presupune că ai asimilat deja cunoștințe suficiente în domeniul mecanicii clasice newtoniene, adică asimilarea (măcar ) a cunoștințelor de bază din cele trei ramuri principale ale mecanicii clasice: statica, cinematica și dinamica. Așa ceva se inițiază prin liceu, după care se revine și se perfecționează în facultate. Se mai dă „puțin” cu nasul prin termodinamică, prin mecanica analitică și mecanica în domeniul complex, se „pigmentează”cu ceva chimie fizică, cu niscaiva fizica particulelor precum și alte discipline conexe și, în final, se poate trece la disciplinele cuantice. Am uitat să adaug că, între timp mai trebuie să acumulezi și un nivel ridicat de aparataj matematic. Crede cumva mediatoarea ale cărei afirmații/acuzații le cităm că toate acestea se învață de una singură, mâncând semințe sau frunzărind internetul ?… În liceu se predau noțiunile primare, introductive în cele trei componente newtoniene menționate. În general universitățile de profil tehnic „se mulțumesc” cu aceste trei componente aprofundate chiar și ele diferențiat, în funcție de profil.
    Nu se învață fizica și mecanica cuantică în școală, afirmă ritos opinenta noastră ! Nu zău ? Ați avut măcar curiozitatea să intrați (tot prin intermediul internetului ! – sursa de bază a culturii Gabrielei Dobrescu) și să aflați câte ceva despre existența unor cursuri și programe de masterat și de studii doctorale din cadrul facultății de fizică, legate de fizica atomului, nucleului, particulelor elementare și astrofizică. Sau credeați că fizica și mecanică cuantică se asimilează având doar cunoștințele din clasele gimnaziale ?

    Să trecem la matematică. Aici este mai simplu și mult mai clar. Nu știu unde, ce și cât a învățat Gabriela Dobrescu, dar este clar că nu are habar de așa ceva. Este suficient să menționez că, pe lângă cunoștințele din liceu, nici acelea deloc de neglijat, la Politehnică se face matematică din greu primii doi ani. Ca să nu mai vorbim că există și (mai multe chiar) facultăți de matematică și informatică. Dar se pare că dânsa nu auzit de așa ceva. Subliniez iarăși ideea unei ierarhizări graduale a nivelului – nu poți să faci calcule integrale, diferențiale, să rezolvi ecuații diferențiale cu operatori Laplace sau Nabla fără să cunoști cele patru operații. Dar, oricum, Gabriela Dobrescu și matematica vor rămâne perfect paralele și, ca atare, nu se vor întâlni niciodată. Probabil (și) de aceea nu a observat că matematica se predă totuși la școală.

    Și, în fine, iarăși eterna cireașă de pe tort. Povestea cu depășirea vitezei luminii, încă de acum trei ani, la CERN Geneva. Asta este chiar hilară, dar la limita penibilului.
    După experimentul cu fasciculul de particule de tip neutrino din septembrie 2011, cercetătorii de acolo au constatat că s-a obținut o viteză superioară vitezei luminii. Au comunicat constatarea acestui lucru, dar, ca niște adevărați cercetători (statut pretins și de Gabriela Dobrescu !) au spus că vor reverifica condițiile realizării acestui eveniment epocal. Și au făcut-o. Și au descoperit că o eroare la unul din dispozitivele optice a provocat acest rezultat fals. Au comunicat acest lucru lumii, au refăcut experimentul și au comunicat lumii întregi că nu s-a depășit viteza luminii. Încă din iunie 2012 !!! Refăcând iarăși experimentul au constatat că viteza fasciculului de neutrino este în concordanță cu viteza luminii. În mai 2013 !!!
    Nici măcar nu urmărește atent principala sa sursă de informații și cultură – internetul.

    Cam acesta este nivelul de veridicitate al comunicărilor Gabrielei Dobrescu, obținute în fuga calului, în goana după senzațional. Nenorocirea este că o astfel de persoană vrea să inoculeze minților mai puțin informate, prin tot soiul de manevre (din care una din cele mai folosite este repetarea pe un ton foarte hotărât) tot soiul de bazaconii.

    Satistit fiind de atâtea „valoroase adevăruri” , m-am oprit cu cititul (pe sărite) la nici un sfert din totalul comunicărilor elucubrante ale Gabrielei Dobrescu. Ar mai fi multe de luat la bani mărunți, dar mi-ajunge. Sunt și eu om. Și vine știe ce aș mai găsi dacă le-aș citi pe toate …?!
    Deja parcă începe să mă doară capul…

    Și revin la refrenul din finalul anterioarei mele comunicări…

    Tudor Guță

    • pentru tudor guta
      1) nu vei reusi niciodata sa iti dai seama despre nivelul meu de cunostinte pentru ca acest lucru nu se poate face citind cateva raspunsuri la comentariile facute altor scoliti ca tine.
      2) fizica quantica….da. este o disciplina despre care nu se invata in liceu si nici in facultate, este o disciplina care anuleaza efectiv aberatiile fizicii care se mai invata inca in scoli si care nu au nici cea mai palida legatura cu acestea. in principal fizica quantica isi spune cu totul altceva. ia sa vedem daca stiu.
      - in principal este destul de complicat ca sa dau un raspuns complex in 2 cuvinte pentru ca ar fi imposibil dar ma straduiesc. fizica quantica demonstreza ca o particela subatomica se poate gasi simultan in mai multe puncte ale universului datorita faptului ca asa cum demonstreaza david bohm univesul este non local iar timpul si spaziul nu exista pentru ca in conformitate cu legea lui planck totul se gaseste intr-un spaziu infinit de mic, practic un punct. acest lucru a fost demonstrat de alain aspect in 1982.
      -Fenomenul fizic nu este deloc masurat de masini, ci de operatorul care se afla in spatele masinilor, dar mai presus de orice este masurat in principal de propria constiinta, care constientizeaza fenomenul pe care ea insasi il creaza.Experimentele de termodinamica cuantica, arata cum rezultatele echipamentului de măsurare, se modifica substantial daca experimentul se face in prezenza sau in absenta unui observator.
      -Dualitatea dintre unda si particula este distrusa in momentul in care se demonstreaza ca o particula subatomica, ca un foton, poate sa para ca o unda sau ca o particula, pur si simplu pentru ca, in primul caz nu este constienta de sine, chiar daca stie ca ea exista. In al doilea caz, particula este pentru observator perfect identificabila, adica are complecta cunostinta de sine.
      -Deci, daca eu am cunostinta de un fenomen, oricare ar fi el, acesta imi va aparea ca un fenomen ondulator a carui forma va fi pusa in relatie cu probabilitatea ca eu pot sa inteleg cum este facut. Cand unda sferica, care reprezinta probabilitatea de identificare, devine din ce in ce mai mica pana la a deveni un punct, probabilitatea de a identifica fenomenul clar, va creșt e. Cu alte cuvinte, eu nu pot sa cred ca un foton poate fi masurat in spatiu, timp si energie, decat daca el ma va lovi, adica doar daca va interfera cu constiinta mea. In caz contrar, constiinta mea, vor fi constienta de existenta fotonului,dar nu va putea sa il localizeze in virtualitate iar acesta imi va aparea ca o unda intinsa de-a lungul spatiului si timpului.
      - in putine cuvinte materia este lumina si cu cat vrei sa intri si sa o vezi mai de aproape cu atat ea iti apare ca inexistenta.
      -Lumea de particule subatomice este destul de complexa, asa cum pana acum a fost descrisa de catre fizica atomica. Cu alte cuvinte, daca universul este virtual, nu exista nici o masura de calculat deoarece nu exista nici un lucru de masurat, deoarece totul este holografic si schimbator, in functie de vointa Constiintei
      - este greu ca cineva ca tine sa stie ce a demonstrat alain aspect sau bohm sau ce spune krisnamurthi de care probabil nu ai auzit sau ce demonstreaza emoto. deci….nu ma lua cu invatat pe internet ca milano nu este bucuresti si oamenii de stiinta adevarati nu mai predau in scoli aberatii legate doar de materie draga guta. materia exista fiindca este doar o haina biologica a celui care sta in ea. tu nu esti corpul si asta ar trebui sa te invete macar dobitocul de popa care iti ia bani si iti spune ca trebuie sa fii spiritual.omul nu este materie ci sprit, suflet si minte, 3 constiinte care au format universul pentru ca universul are la baza 6 dimensiuni formate de 3 axe carteziene. pot sa scriu un tratat de fizica si mecanica quantica pentru tine.. dar nu merita.
      3)matematica.da. matematica asa cum am mai afirmat si sustin nu in fata unor habarnisti ca tine ci in fata oricarei comunitati stiintifice este urmatoarea: matematica nu este o stiinta ci este limbajul universului pentru ca universul nu este o dezordine asa cum vrea al 2 principiu al termodinamicii ci o perfectiune care are la baza geometria, pi grec, sectiunea de aur, ying si yang, dualitate…matematica despre care vorbesti tu este doar o materie cu care new age iti testeaza memoria. cu cat stii sa faci mai multe calcule cu atat esti mai departe de adevar pentru ca oricum cat te-ai lauda ca esti de destept complexitatea calculelor pe care le faci nu iti folosesc niciodata in viata si apoi toate sant doar probabilitati nu certitudini. totul se misca si tot ce se misca se schimba. deci….aici este o alta materie nu ceea ce se invata in scoala.
      4)in ceea ce priveste depasirea vitezei luminii in 2011 nu s-a afirmat ca s-a depasit acesta viteza ci ca CERN oficializeaza faptul ca viteza luminii a fost depasita, stire care a facut inconjurul lumii si care a fost preluata si de ziarul CORRIERE DELLA SERA: IATA STIREA AICI: http://www.corriere.it/scienze/11_settembre_23/cern-velocita-luce_bb7e3b0a-e5ae-11e0-b1d5-ab047269335c.shtml. stii…. de la milano la geneva sant putini kilometri iar eu i-am batut tare mult, e adevarat nu ca sa merg la cern ci pentru alt motiv. lumea care sta acolo nu este nici proasta nici nebuna iar stirile te asigur ca sant altele.
      - in 2012 aceleasi ziare italiene anunta ca de fapt neutrino nu a depasit viteza luminii. stirea aici: http://www.ilsole24ore.com/art/tecnologie/2012-06-08/neutrini-cern-gran-sasso-191027.shtml?uuid=AbdkGSpF
      -in ceea ce priveste stirea conform careia totul a fost doar o eroare a unui dispozitiv optic nu o pot crede decat cei ca tine pentru ca de-a lungul istoriei oculta nu a facut alceva decat aceste lucruri intotdeauna: au musamalizat orice descoperire care ar fi trebuit sa rescrie totul. pai cum voi face eu sa cred ca intr-o structura de 27 de km in care orice eroare ar provoca o gaura neagra s-a gresit o masura de la un aparat??? pai ce crezi ca toti au creierii arsi? este adevadat ca fiind ei cei care au ultimii cuvantul le intorc cum poftesc dar asta nu inseamna ca asa si este.
      -nu trebuie sa ma crezi pentru ca nu ma intereseaza acest lucru asa cum nu ma intereseaza nici like-urile pentru ca eu doresc doar sa spun lumii ca mai exiata ca de obicei si alte pareri, puncte de vedere, descoperiri, marturii care bineinteles ca nu pot interesa scolitii new age. coalitia voastra impotriva celor care nu mai gandesc ca voi pare ori o lipsa imensa de informatie, ori carente imense in gandire ori dezinformare ori tradare pentru cativa bani in plus de parca cei ca voi nu ar avea copii si nepoti care sa va condamne peste ani lasitatea, necinstea, prostia si nepasarea pentru viitorul lor.

      • -de rating ma doare in cot pentru ca nu acesta este ogiectivul meu
        -eu nu ma plimb prin nordul italiei ci familia mea este de italieni, si asta face un pic diferita plimbarea mea prin nordul italiei.

  80. Pingback: toti ne iubesc tara, numai noi nu | Muzica care sapa

  81. Pingback: toti -ne iubesc – tara, numai noi “nu si nu” | Muzica care sapa

  82. Buna ziua!
    Am intrat intamplator pe forum. Referitor la intrebarea multora:unde este aurul omenirii, va provoc la citirea cartii “Sclavii Zeilor scrisa de Michael Tellinger. Chiar si Gregorian Bivolaru are o carte in 3 volume in care vorbeste despre bani si aur.
    Imi aduc aminte ca prin anii ’70-’80, in Magazin Istoric erau niste articole in care se spunea despre originea noastra si despre posibilitatea ca noi ca popor sa fim stramosii sumerienilor( articole scrise ,cred, de Hadrian Daicoviciu).Eu personal n-am citit aceste articole, dar aveam pe cineva din familie care citea respectiva revista si ne informa. Multumesc pentru timpul acordat. Interesant ce am citit pana acum.

  83. PARTEA I: Bun. Problema principala a articolului acesta e cascada de presupuneri nefundamentate care curge la infinit. Luand-o de la inceputul articolului, care e sursa voastra ce precizeaza ca originea sumerienilor e Simeria? Dar a arienilor Deva? Arienii nu au migrat din Europa in Asia, ci, la fel ca si alte popoare indo-europene, au migrat din Asia in Europa, iar sumerienii erau un popor semitic arab ale carui urme (scrieri cuneiforme sau arhitectura specifica) nu se gasesc niciunde in Europa! Aveti vreo dovada care sa sustina ideile astea? Mai departe, citez: ” În Pergamentul Secret, Radu Cinamar vorbea despre un tunel foarte lung sub munții Orăștiei, la capătul căruia s-ar afla o cameră imensă din aur pur, în care s-au descoperit o lumină albastră stranie și șapte scaune capabile să susțină umanoizi de aproape trei metri înălțime.” S-au descoperit? De catre cine? Cum stie Cinamar ca “s-ar fi descoperit”. Are vreun martor? E vreun jurnal arheologic despre asta? Daca raspunsul e nu la ambele intrebari, mituri cu descoperiri senzationale se fabrica mereu ca sa vinzi carti… Iar apoi, oras subteran care sa fi inspirat Tartarul grecilor antici??? Pentru asta e nevoie de mai mult decat niste mine antice. Tartarul era iadul in religia politeista greaca, asa ca te-ai astepta sa existe macar temnite, nu doar sapte presupuse scaune uriase… De unde stiti ca e un oras si nu o simpla mina? Unde sunt ruinele de constructii? Presupunand ca ar fi existat, cum ar fi putut functiona in antichitate un oras subteran? Care ar fi fost rostul lui? Omul antic isi facea asezari pe rauri ca sa aiba resurse de hrana si apa, si mai tarziu acces la comert. Nu si le facea in pesteri si se autocondamna la foamete si extinctie. De unde si-ar fi luat mancarea cei de acolo daca era un oras? Despre piatra compozita, aveti un link de jurnal stiintific? Daca nu, de unde aveti datele procentuale?

  84. Apoi, desigur, vine povestea scheletului de 10 metri despre care nimeni in afara de Ion Mois nu stie sau nu spune nimic si a carui fotografie exista dar nu a fost prezentata de martorul nostru pentru… pentru… ce mai exact? Vrea sa ne puna la indoiala credinta? Unde e fotografia de care vorbeste Ion Mois ca i-a fost data de securist? Unde s-a evaporat scheletul? N-ar fi vrut rusii oare sa faca zeci de milioane de dolari cu un schelet de primata umanoida de 10 metri daca ar fi existat?Ati mentionat anterior tablitele de la Tartaria – de ce acestea au fost expuse si larg documentate de acelasi regim in 1961 iar scheletul din 76 nu??? Daca era real, scheletul ar fi adus Romaniei mult mai mult profit si prestigiu decat tablitele acelea… Chiar si presupunand ca Ion Mois nu spune nici macar o minciuna pentru a fi cunoscut, hai sa ne gandim putin la implicatiile existentei unei asemenea specii umane! Speciile evolueaza prin selectie naturala si prin adaptare mai buna la mediul in care se afla. Oamenii aveau ca dezavantaj in lumea preistorica viteza scazuta in comparatie cu alti pradatori si lipsa de mecanisme naturale de lupta (colti, gheare, venin etc). Ca avantaje, avea uneltele pe care si le creea, ratiunea superioara si tacticile de vanatoare. Cum ar putea fi omul singurul animal care sa fi inevoluat? Daca un om ar avea asemenea dimensiuni, ar fi tot lent, nu ar mai putea sa-si foloseasca inteligenta ca sa surprinda la vanatoare pentru ca ar fi prea mare ca sa nu fie observat si ar trebui sa manance enorm de mult! Un om, fie el urias, e tot omnivor, si la asemenea dimensiuni nu ar mai putea culege nicio fructa, (ar fi oricum prea mici ca sa il sature) si nu ar exista animale suficient de mari sa il hraneasca!

    • este usor sa afirmati astfel de lucruri cand santeti inarmat doar cu ceea ce stiti din scoala care spala creiere si care ignora milioane de dovezi ale unui alt trecut al omenirii. ar fi mai interesant daca v-ati documenta mai mult inainte de a da raspunsuri de marimea unor articole pline de invataminte new age. noi combatem aici aceste lucruri nu le promovam. schelete de marimi neobisnuite exista in toate muzeele lumii incepand cu cel londonez si terminand cu cel elvetian care adaposteste un schelet de 8,40 m si care este cea mai recenta descoperire de acest fel. gigantul cu pricina a fost descoperit in ecuador. deci, gigantii nu mor inainte de vreme asa cum ganditi dv iar ca el sant mii.as fi dorit sa va anexez fotografii dar nu pot aici.

  85. Un asemenea om ar muri la cateva zile de la nastere de foame prin simplul mecanism al selectiei naturale – o specie nu evolueaza in asa fel incat sa-si piarda toate avantajele biologice si sa moara, si chiar si daca legile stiintei ar fi miraculos sfidate chiar in cazul asta, e evident ca o primata de 10 metri si-ar petrece toata viata incercand sa supravietuiasca, nu sa construiasca orase subterane! Nu spun ca misterul asta nu ar trebui cercetat, dar cred ca investigatia ar trebui sa inceapa cu poza pe care a primit-o domnul Mois, si de acolo sa vedem daca trebuie continuata mai departe pe baza unor dovezi clare. Poate chiar au fost descoperite oase uriase acolo, si poate neformand un schelet intreg oamenii au presupus ca apartineau unui urias cum s-a intamplat de repetate ori in istorie! (exemplu: http://www.enchantedlearning.com/subjects/dinosaurs/dinofossils/First.shtml) Cert e ca niciun organism non-ierbivor de dimensiunile alea nu poate supravietui in fauna si vegetatia Pamantului post-cretacic, si cel mai plauzibil e ca martorul nostru sa fi “infrumusetat” putin realitatea. Astept raspunsul vostru cu argumente si surse de informatie daca sunteti interesati de o dezbatere.

  86. EHNA UNAS. Sunt destule lucruri care au legatura cu spatiul carpatic si care nu are rost sa fie cunoscute, nu neaparat fiindca nu pot fi crezute. Exista si alte considerente. Cei care stiu ca in anul 2014 se va reactiva Ordinul Vechi cunosc si faptul ca lucrul acesta are legatura cu ceea ce au spus Avva Arsenie Boca si Avva Justin Pârvu.

  87. Doamna Gabriela, eu nu am facut afirmatii ci doar v-am intrebat cum va demonstrati cazul. Nu sunt inarmat cu spalarale pe creier din scoala ci cu gandire critica pe care o aplica orice cercetator pentru a-si verifica ipotezele! Daca va opuneti gandirii critice atunci va opuneti adevarului! (si in scoala sunt multe inconsistente logice predate pe care credeti-ma ca le critic in aceeasi masura…) Scheletul de “urias” de care vorbiti din Londra e un domn irlandez numit Chales Byrne mort din 1822 cu o inaltime de 2,48 metri, nu un membru al unei rase intregi de oameni antici de 10 m, cum se precizeaza in articol! In Ucraina inca traieste si astazi un om de 2,57 metri (Leonid Stadnyk) si o buna proportie din baschetbalisti au peste 2 metri. Sunt ei oare uriasi din alta rasa umanoida? Nu, sunt pur si simplu oameni mai inalti care sufera de conditia medicala numita gigantism. (gasiti cauzele ei aici: http://en.wikipedia.org/wiki/Gigantism) Cred ca realizati ca aici nu e vorba de “daci de 10 metri”. Cat despre scheletul elvetian de 8,4 metri, Google nu pare sa fi auzit de el (puteti atasa un link la mentiunea lui pe care ati gasit-o/preciza in ce carte ati citit asta?), iar filmul de youtube nu face deloc un caz mai bun. Toate fotografiile documentate din el sunt cu oameni sub 2,75 metri (9 picioare) care aveau parinti de inaltimi normale (cazuri tipice de gigantism, nu o rasa de uriasi…), dar autorul insista, doar pe baza acelor fotografii care pot uimi un om nefamiliarizat cu subiectul, ca existau si uriasi de 36 de picioare care nu se gasesc in niciun muzeu, la nicio sapatura arheologica si care miraculos par sa fi fost exterminati de noi piticii de 1,70… Filmul asta e o reclama la o carte care sa prosteasca naivii si sa scoata bani, si nimic mai mult. Daca chiar va intereseaza adevarul, de ce nu vreti sa cautati dovezile clare? Procesul stiitific care ne-a adus civilizatia pana unde e astazi, a testat dovezile pentru a descoperi ce teorii sunt corecte, nu a cautat dovezi pentru a demonstra o teorie predefinita care indiferent de rezultat e considerata corecta! De ce nu continuati investigatia cu Mois? De ce nu mentionati muzeul unde se gaseste presupusul schelet de 8 metri? De ce va e frica sa verificati adevarul? (asta e impresia pe care o dati condamnand gandirea critica ca si spalare pe creier…) Daca nu verificati probele concrete, inseamna ca va intereseaza doar “senzationalul” si ratingul, nu adevarul in sine, si daca e asa nici nu se merita sa-mi mai pierd timpul cu dezbaterea asta! Astept un raspuns mai putin ofensiv si mai logic decat primul…

  88. cata patima! Nu mai poate nimeni sa zica ceva, ca se si gasesc unii sa il contrazica sau sa-l apere. Se pare ca povestea cu lacul si piatra este reala. Cert esta ca pana nu exista si dovezi sau martori credibili, ramane o poveste tocmai buna sa ne aprinda imaginatia si sa ne dezmorteasca mintea de cotidian. Bravo. Voi incerca si eu ceva asemanator

  89. E prima oara cand stau si citesc toate comentariile unui articol … Foarte bun !

    Ma incearca un sentiment patriotic, plin de pareri de rau pentru toti ceilalti “romani” care, in loc sa distribuie acest articol,
    spre informarea celorlalti, stau si se injura.

    E limpede ca lumina zilei, ca mai mult decat informare, acest articol nu v-a putea realiza mare lucru in aceasta batalie crunta care o duc saracii oameni care au stat si au militat pentru RM in lupta lor cu statul “misel” .
    Statul nu v-a face nimic pentru locuitorii acestei tari, niciodata … Ei doar isi urmaresc interesele lor proprii.

    Cat despre Iluminati,Rockefeler-i spalatori de creiere … Ei sunt cei care urmaresc sa conduca populatia spre analfabetism, sa-i faca prosti … ca ei sa poata sa conduca lumea , cum dealtfel se v-a si intampla in cele din urma prin renumitul ANTICHRIST = unirea intregii lumi sub o singura moneda,religie etc.
    Tot ceea ce se intampla in jurul vostru este planuit cu mult timp in urma de Ei … Conducatorii tarilor sunt doar niste marionete pentru Ei, pe care ii controleaza cum vor.

    Totul v-a merge spre-un si mai mare rau … doar nu va asteptati sa va mearga mai bine.

  90. eu cred ca majoritatea de aici sunt orbi, hmmm un ati observat ce sa scris in acest articol ? cica 19% au luat romanii….. adica cum…. in tara noastra vine si spune taci ca iti dau si tie 19%………… ha….. ca sa un mai zic ce se intampla cu adevarat…. cine stie …. stie. cine nu, nu va acepta niciodata adevarul, Dumnezeu sa ne aiba in paza……..

  91. ahhh si inca o chestie pe langa castigul de 19% pe deasupra au disparut si pozele in care articolul spunea ca se afla acele lespezi de piatra…. cel putin eu un le vad….. un mai sunt… exact acelea…. ce coincidenta….

  92. bai fratilor daca vreti sa stiti de ce aurul are pret cititi cartea lui Michael Tellinger ,,Sclavii zeilor” si faceti si legatura cu illuminatti succesuri(sic) !!

  93. Pingback: Orasul subteran al zeilor din Rosia Montana - Lotusul alb2 blog- lotusulalb2.roLotusul alb2 blog- lotusulalb2.ro

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s